duminică, 3 iunie 2018

Spre nord! Suhard


Dimineata, zi cu soare si cu 7 biciclisti coborand pe rand in Pasul Prislop unde domneste pustiul. Avem ce e drept ceva cantari liturgice de la schit, dar nici urma de magazin sau bodega deschisa. Asa ca nu ne ramane decat sa coboram spre Iacobeni, pana la intersectia cu drumul forestier ce urca spre Pasul Rotunda. Duc in minte pe urcare un singur gand: "ce vom gasi de mancare la cabanele din Pasul Rotunda?". Asta in timp ce Radu a ales sa pedaleze 5 kilometri in plus spre Carlibaba spre un magazin, pentru aprovizionare. Ati deduce de aici ca suntem o familie de fomisti. Nu e nici departe si nici aproape de realitate. Cert este ca ne place sa mancam bine si nu suntem genul care sa traim cu 3 nuci si 4 seminte si cu atat mai mult sa mergem zi lumina cu ele in stomac. Avem oroare de momentele acelea in care nu mai ai pic de vlaga, esti stors ca o stafida, singura stafida ramasa in punga, care este egala si cu ultima masa avuta. Noi avem nevoie de combustibil, ca sa mearga motoarele la deal si sa nu chiortaie matele la vale. In plus, din turele anterioare desenate de noi, mereu planificam o reaprovizionare zilnica intr-un sat. Preferam sa acoperim ceva mai multa diferenta de nivel cu bagaje usoare si cu promisiunea unui magazin, decat sa caram dupa noi mancare pentru 2-3 zile, doar pentru a nu pierde diferenta de nivel inutil. Cu alte cuvinte mai bine rapid, usor, cu burta plina si poftele satisfacute, decat greu, lent, mancand de nevoie. Varianta usor, rapid si cu burta goala, noua ne da cu virgula.
Dimineata, pe racoare, spre Pasul Prislop
Asa ca ziua de azi a fost despre mancare. Am inceput cu un brunch in Pasul Rotunda, cu omleta, salata, cartofi prajiti, pulpe si mujdei. A continuat cu cateva pauze pentru ceva dulce, aka cornuletele cumparate mai devreme de Radu, pe care mai apoi le-am dat la schimb la o stana contra unei bucati generoase de cas de oaie bine uscat. Din casul asta am mancat intreaga zi, la fiecare pauza. Mai intai ca sa il scapam pe Radu de greutate, apoi cand am gasit apa, l-am asortat cu niste ceapa si tot asa.
Cina cea de taina, cu Dani in centrul mesei si 2 oameni hotarati la stanga si la dreapta lui
Din fericire intre timp am mai si pedalat, una din bucatile frumoase fiind apropierea de varful Omului pe un drum taiat in serpentine cinstite, pe care am dus un ritm bun alaturi de Sorin si Doru. 
Primele serpentine ale Suhardului


Cum castigam putina altitudine, Rodnei se fac imediat remarcati
Dupa ceva mai bine de 200 de metri diferenta de nivel castigati cu ceva efort si sudoare, drumul se aplatizeaza, ne putem regrupa si pregati moral pentru moartea neagra, cum a numit Radu sectiunea de jnepeni de dupa varful Omului. Radu incearca sa ne sugereze o coborare in vale, ocolire si apoi urcare, cat sa fentam bucata problematica, dar nimeni nu imbartiseaza propunerea. Suntem cu totii curajosi ca o sa razbim cumva, fara sa ne taram pe sub radacini de jnepeni cum am fost amenintati. Sectorul cu pricina merge totusi decent. E greu, e cald, eu sufar de la tot praful si polenul din aer (da, si jnepenii au polen) dar razbim pana la urma la lumina, pe varf. Partea opusa e curata si jnepenii au fost inlocuiti de tufe de afine si merisoare, printre care poteca serpuieste la vale, fiind suficient de lata cat sa ne permita sa ramanem in sa.
Greu prin jnepeni
Strategie si munca de echipa
O coborare nesperat de ciclabila
Imediat dupa coborare poteca se face drum si ajungem imediat la un izvor cu jgheab de unde luam apa, si dupa ce Sorin mai mestereste ceva la bicicleta lui Doru (ce bine e sa ai un mecanic cu tine) ne iese in cale si locul de bivuac din seara asta. Drumul pe care am venit se aplatizeaza si se pierde in iarba, fiind flancat stanga dreapta de brazi ce ne ofera adapost de vantul ce bate hotarat pe dealuri. Aici e liniste, placut, lumina e faina, apa e aproape si in fata e necunoscutul. Asa ca pentru mine e clar: asta e un loc foarte bun de popas, nu am niciun dubiu, chiar daca nu am pedalat azi decat putin peste 30 de kilometri si sub 1000 m diferenta de nivel. Oamenii se tot gandesc sau razgandesc, dar pana la urma confortul castiga de data asta in fata aventurii. Ramanem deci pe loc si profitand de vremea buna ne intindem hamacul si restul de adaposturi, ne spalam, strangem lemne si incepem seara culturala relativ devreme.
Dupa-amiaza de (aproape) vara

Fiecare isi pregateste adapostul

Seara culturala

Marti Suhard- Ousor- Vatra Dornei

Pentru 3 dintre noi (eu, Radu si Dani) aceasta e ultima zi a epicei. Pentru restul, epica a ajuns abia la mijloc de drum. Ce este cert insa este ca toata lumea priveste cu interes coborarea in Vatra Dornei. Fie pentru realimentare, fie pentru o masa calda, fie ca punct terminus a 4 zile frumoase petrecute in nord. Pe mine nu ma intristeaza finishul, pentru ca daca oamenii gasesc poteci frumoase prin muntii ce vor urma, ele noua ne sunt deja aproape si putem ajunge in zona Calimanilor ori a Hasmasului relativ usor.

Impresia generala ca astazi vom avea o zi usoara, cu drumuri ce merg mai mult pe curba de nivel si cu o coborarea spre Vatra Dornei a ramas in picioare cateva ore bune, timp in care ne-am bucurat de plaiuri cu iarba, cateva turme, cativa cai liberi si bucuria de a pedala prin munti noi alaturi de oameni faini.

Ousorul apare in campul vizual
Ultimile perspective spre Rodnei
Deasura Tarii Dornelor
A venit apoi Ousorul, cunostinta noastra mai veche dintr-un ianuarie petrecut pe schiuri de tura in zona. Radu propune sa il urcam pentru o coborare pe versantul opus, in necunoscut. Doru spune ca nu e chiar asa necunoscut, ci e un traseu de downhill unde nu prea avem ce cauta cu bicicletele incarcate de bagaje. Asa ca dupa ce ne mai desfatam putin cu ultimile perspective asupra Rodnei si cu primele asupra tarii Dornelor ne afundam in labirintul de cazaturi de pe drumul ce incinge Ousorul de-a coasta, de unde iesim zgariati si asudati dupa mai bine de o ora de carat, impins ori tras bicicletele dupa noi. O sectiune la fel de redutabila ca si jnepenii din ziua anterioara.

Si am tinut-o asa ceva mai bine de o ora
Dupa o pauza de revenire, timp in care Sorin mai repara ceva la bicicleta lui Dani, dovedim intr-un final si ultimile gaturi ale drumului si coboram cursiv pe drumuri de pamant pana in oras unde ne oprim fix la Casa Bucovineana cu meniul in fata si cu mainile intr-o punga de cirese aduse de Bogdana din vecini. Din Vatra Dornei ne despartim. Eu iau trenul spre Ilva Mica, Radu si Dani pleaca pe biciclete in aceeasi directie, iar restul oamenilor isi continua tura cu directia Calimani- 12 Apostoli.
Poza de final in varianta completa, facuta in Vatra Dornei
Pe noi Calimanii si Hasmasul ne asteapta intr-o revenire de 3 zile, cat sa ii cotrobaim pe toate partile, plecand de acasa cu trenul de Toplita.


Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu