marți, 10 iulie 2018

4 Munti 2018 (Piatra Craiului si Bucegi)


Etapa 3 - Piatra Craiului 

Aceasa este etapa care imi place cel mai mult. Da, nu urca la peste 2000 m, nu are nimic alpin si nici nu este provocatoare din punct de vedere tehnic, dar trece prin locuri dragi mie, prin satele de la poalele Craiului, traverseaza comunitati autentice si desi sunt multe forestiere si din ce in ce mai mult asfalt, sunt si poteci faine, iar de prinzi o zi cu lumina potrivita, vederile spre Crai si Bucegi compenseaza lipsa caracterului alpin. In plus, profilul de azi e mult diferit fata de celelalte etape. Nu exista o urcare mare, ci mai multe urcari si coborari scurte, ce dau nastere unui traseu valonat ce nu se potriveste oricui. Mie una nu mi se potriveste in mod deosebit, insa Bogdanei da, si in concursul asta nu e vorba despre preferinte individuale, ci despre echipa. Plec din nou cu un target de 6 ore in minte, dar ramane sa il maj ajustam pe parcurs.
Optimiste inainte de start (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Plecarea din pole position, alaturi de oameni care fac la jumate din timpul nostru nu e deloc confortabila.
Cum spuneam. Sa pedalez in spatele lui Oac si al lui Maus e total nenatural
Ajungem in schimb repede acolo unde ne este locul (serie by Viorel Micu)
Sa pastram putina inertie, zic (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Tururile de incalzire prin complexul din Cheile Gradistei nu fac decat sa ne ridice pulsul si de abia asteptam sa ne asternem in final la drum. O las pe Bogdana sa impuna ritmul pe bucata asta valurita si kilometrii se aduna pe nesimtite. Iesim in DN si apoi lasam in urma coborarea ce ne va scoate in asfaltul dinspre Ciocanu. Incercam aici sa o imping la deal pe Bogdana, si desi ne sicronizam la pedalat, nu mi se pare ca ajuta cu adevarat, iar cand reusesc sa o agat pe Bogdana cu ghidonul, hotarasc sa ma las de experimente. Asa ca ma apuc sa dau din gura. Ciocanu e un moment bun pentru povesti de ambele parti, pentru a trece in revista ce ne-a adus pe amandoua in echipa, ce cred prietenii comuni despre echipa noastra, ce sanse avem sa terminam, ce relatie avem fiecare cu concursurile, alergarea montana si MTB-ul. Povestile se insira cu usurinta si kilometrii trec pe nesimtite. Ajungem repede la bancuta ce marcheaza finalul urcarii si apoi nu ne ramane decat un rulaj placut spre Sirnea unde gasim punctul de alimentare si o echipa de oameni faini ce ne incurajeaza din tot sufletul si nu stiu cu ce sa ne mai ajute. Eu mananc pepene cu ambele maini si chiar mi se pare ca pepenele a intrat cel mai bine, prefect blansat intre zahar si apa.

Apoi urcam scurt doar pentru a intra pe o sectiune faina de drumuri de iarba si poteci pe curba de nivel ce ne vor duce in firul apei. Pana acum ne simtim amandoua excelent, moralul e sus si suntem hotarate sa nu ne fandosim prin Zbarcioara si sa luam problema in picioare de la bun inceput. Adica prin apa de la prima balta, caci inevitabil ne vom uda. La intrarea in firul apei ne intalnim cu Corina care ne incurajeaza ca apa e numai buna de o baie. Ce e drept, tot ce ajunge pe gambe se simte excelent, dar ce sare mai sus si uda bazonul nu mai e la fel de fun. Un bazon ud nu e cel mai placut echipament pentru inca o jumatate de etapa, dar Zbarcioara e fun. Este a treia tentativa pe aici si de departe cea mai reusita. Stam neasteptat de mult pe bicicleta, ne distram cu adevarat, chiuim pentru fiecare reusita si curgem la vale o data cu apa. E prima data cand incercam sentimentul de flow pe Zbarcioara, semn ca a treia tentativa e cu noroc. Stropii sar pe langa noi, furca lucreaza, pedalele se invart si incurajarile echipei EcoMarathon ne merg direct la suflet. Zbarcioara trece suprinzator de repede si daca ar fi un shortcut care sa ne duca la inceputul sectiunii, ca sa mai dam o tura, am zice da, pe nerasuflate. Simt ca mi-ar iesi cam pe jumatate fata de face baietii din filmul lui Dragos Costea, dar iese ceva, se simte progresul.

Zbarcioara (by Cornelia David)
In punctul de hidratare de la iesire dam cu ulei de lant la biciclete, miere pe limba si curaj in suflet si intram pe Valea cu Calea. Mie imi place urcarea asta. Mult. Bodgana e si ea montata si plina de entuziasm, si desi in fata noastra ploua, urcam cu spor si placere. Azi e despre bucurie. Bucurie impartasita cu coechipierul sj cu toti oamenii din puncte cu care am ajuns sa ne simtitm ca o familie. 

Scurta portiune de push bike de pe Valea cu Calea (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Coboram frumos la Botorog unde mai facem o cura de pepene rosu in punctul de alimentare unde il gasim pe Ciprian Lolu, mai dau cu ulei pe lant si ne montam pentru urcarea spre La Table. Urcam singure, stand de vorba, admirand cum Craiul se curata de nori si purtand cu noi in continuare aceeasi bucurie in suflet. Intram pe poteca spre La Table, urcam cu zvac in Saua Joaca (bravo Bogdana!) si coboram spre Sirnea, o coborare pe care Bogdana preia conducerea si ajungem cu usurinta la punctul de alimentare din Sirnea, noi si inca 3 echipe de baieti. Ajci gasim gogosele si placinta, absolut delicioase, intra ca unse, si plecam cu totii pe asfaltul de viteza ce ne va scoate in DN. De aici ziua e terminata. Mai povestim putin pe urcarea spre Complex si gata-i si etapa de azi. A treia zi, mai mult MTB, mai bine, mai frumos. Pana acum 4 Munti mi-a mers la suflet.
Urcand din Sirnea spre DN
Finish etapa 3 (by Viorel Micu)
A iesit soarele (by Dan Feraru)

Etapa 4 - Bucegi

Ultima etapa de la 4 Munti, cea care in mod normal este cea mai scurta se anunta dificila datorita ploii anuntate in prognoza, ploaie ce avea sa inceapa inca din timpul noptii si sa tina inca 2 zile de acum incolo. Ma temeam de frigul din creasta si coborarea uda din Saua Strunga. Astfel incat, solicitarea lui Lucian de la sedinta tehnica de a avea la noi o a doua pereche de pantaloni nu mi s-a parut exagerata si am pus din oficiu in rucsac si o haina mai serioasa de ploaie. Am inca destul de proaspat in minte frigul din tura din Leota cu Alex, ca sa ma mai dau viteaza. Singura parte plina a paharului e ca vremea asta ploioasa ne-a ocolit pana acum si faptul ca am ajuns acum la ultima etapa face lucrurile mai usoare. 

In plus, in intervalul 6.30-8.00 in care forfotim cu totii pe langa masini, pregatim echipamentul, ungem bicicletele etc ploua anemic, cat sa ne lase sa ne desfasuram activitatile in aer liber. O ploaie torentiala fix la start era bomboana de pe coliva, insa in afara unei atmosfere apasatoare data de ceata uda care ne impresoara, nu avem de ce sa ne plangem. Stim deja ca traseul a fost rerutat, coborarea clasica din Saua Strunga fiind inlocuita de o coborare pe un traseu turistic marcat cu TR ce ne va scoate in Valea Bangaleasa. Insa pana atunci ne sta in fata scurta, dar tehnica bucata dintre Biserica din Fundata si Moeciu si apoi lunga urcare spre Buucsa.
In ciuda ploii, zambetul e inca la locul lui
Un fel de Rovine cu bicicletele pe circuitul de biatlon de la Cheile Gradistei (serie by Viorel Micu)
Coboram cu grija in Moeciu, mai ales cand dupa biserica, pe un forestier inofensiv aud in spate exclamatii, rabufniri metalice si un cauciuc pe pana. Din fericire e toata lumea intreaga si bicicletele functionale (cu exceptia unei pene). Dupa asta coboram cu si mai mare grija, de fapt aproape ca alergam pe langa biciclete la vale si ploaia ne prinde pe asfalt.

Aproape de asfalt (by Cornelia David)
Decid sa raman la tricou si manecute, caci rucsacul imi tine de cald la spate. Suntem in zona o echipa de feminin, una de mixt (Race Hub) si cativa baieti. Rulam pana la finalul forestierului. Baietii se opresc pentru un gel, iar eu ma apuc sa imping bicicleta pe poteca. Astazi vreau sa pun ceva mai multa presiune pe Bogdana, pentru ca sa terminam cat mai repede posibil si sa stam cat mai putin prin ploaie si zloata. Cred ca Bogdana mi-a citit gandurile, caci vine excelent in spatele meu. Continuam sa facem push bike pana cand poteca revine in drum. De acolo eu ma sui pe ea. Stiu urcarea asta bine, bine de tot si stiu ca pot sa stau integral in sa pe urmatoarea sectiune de drum lat. Sper ca exemplul meu sa o motiveze si pe Bogdana sa incerce. E ceva mai greu decat in mod normal, caci drumul de pamant s-a transformat intr-o combinatie de mici suvoaie, nisip, pietre, noroi, toate franand cumva roata si ingreunand pedalatul. Bogdana urca bine si ajungem amandoua destul de repede la intrarea pe poteca in serpentine ce ne va duce spre punctul de alimentare. 

Incerc si aici sa stau cat mai mult pe bicicleta, insa nu imi reuseste decat maxim 50%. Trebuie sa vin sa mai exersez, caci repetitia e mama invatarii :). 

Ajungem mai bine decat m-am asteptat in punctul de control si alimentare si de acolo pornim pe ultima bucata a urcarii. Ritmul este bun,  reperele vin si trec pe langa noi si iesim intr-un final in poteca pe curba de nivel ce ne conduce spre varful Dudele. Asta e o poteca din aceea exersata, si la fiecare repetare m-am simtit mai bine pe ea. Si acum se intampla la fel. Intre mine si Bogdana e o distanta confortabila, cat sa nu o incurc cu numeroasele mele ezitari. In fata nu e nimeni asa ca imi vad de echilibrul meu printre tufele de afine. Remarc ca s-au facut afinele si trebuie venit pentru o cura serioasa de fructe de padure. Din cauza cetii sunt usor nesigura daca saua din fata chiar ne va scoate in culmea principala si supriza e frumoasa cand constat ca asa este. Bogdana vine si ea pe bicicleta si bucuria imi e si mai mare. Ne tragem pe noi foitele si nu mai apuc decat sa ii spun Bogdanei sa aiba grija la coborarea pe noroi, ca dispare din campul meu vizual. Plec dupa ea si ploaia ce cade cu simt de raspundere face ca foita sa fie fix-pix. Macar se creeaza in interior o umezeala calduta si placuta. Pana in Saua Bucsa, tot pedalez ca sa o prin pe Bogdana. Acolo o gasim si pe Corina,o imbratisam si ii multumim sincer pentru orele petrecute in ploaie. Sa ne intelegem. Noi ne-am miscat tot timpul, am produs caldura, insa oamenii pe care i-am intalnit la coborare au stat mai toti in puncte fixe, asteptand concurentii. Toti concurentii, pana la ultimul. Asa ca nu am niciun fel de scuze sa ma vait de ploaie.
Corina Sava, la intrare pe TR. Afara ploua de ore bune (by Corina Fodor. aka Ecolife)
Coborarea alternativa pe TR este relativ noua pentru mine. Am mai facut-o o singura data, acum 10 ani la trekking, deci nu mai stiu nimic din ea. Se dovedeste a fi destul de ciclabila, chiar si pe acest teren neprimitor, si imi pun in minte sa mai revin pe acolo pe uscat. Dupa primele 10 minute la vale am deja noroi in adidasi si cand merg pe langa bicicleta simt cum apa imi balteste in incaltari. Singurele lucruri care ma intereseaza acum este sa cobor cu grija si sa urmaresc cum scade altititudinea pe ceas. Pe ultima parte, fix inainte de forestier, sunt cateva serpentine stranse unde mergem pe langa biciclete. In forestier rasuflu usurata si ii spun Bogdanei ca asta a fost. Concursul e de acum gata. Rulaj la vale spre Cheile Gradistei-Moeciu, urcarea clasica la complex si gata ziua, gata 4Munti. Ma inselam...

Avem parte de 2- 3 kilometri de forestier si inca 2 de asfalt, care merg repede, dar ma enerveaza la culme apa care imi intra in ochi. Nici ochelarii nu ajuta, caci nu sunt dotati cu stergatoare. Huzurul se termina insa, cand in fata imi apare o vesta portocalie de la organizatori, ne intalnim din nou cu gasca de la Ecomarathon si suntem dirijati sa facem dreapta, pe omuletul rosu ce urca in serpentine, cat sa intersecteze coborarea clasica ce vine din Saua Strunga.
Gata cu huzurul pe asfalt, din nou la noroaie (by Cornelia David)
Bogdana nu stie combinatia, dar eu am coborat de mai multe ori pe poteca pe care vom urca acum si ii spun sincer ca trebuie sa mai strangem din dinti inca vreo ora pana la Cheile Gradistei Moeciu. Bogdana nu zice nimic, dar imi e clar ca de acum mie imi va fi greu. Ea abia isi intra in regimul de anduranta. Ora asta mie mi s-a parut lunga. Un razboi al nervilor. Car fara probleme bicicleta la deal cand se inaspreste panta. Ma intorc ocazional dupa cea a Bogdanei care urca insa bine in spatele meu. Iesim in culme stand in sa, insa de aici nu imi mai vad rostul. Frumoasele poteci sunt niste sleauri de noroi, pe care strunim cu greu bicicletele. E provocator, dar cam atat. Placerea a cam lipsit azi. Sentimentele bune si rele vin si pleaca, valuri valuri. Ne intalnim cu Lucian si parcurgem bucata asta in paralel cu Mircea si Raluca, precum si cu o echipa de baieti (Panzer Division) cu care ne-am tot "duelat" zilele astea. Raman fara chef pana jos la asfalt, trecand prin balti, noroaie, contempland cum ploaia mi se scurge pe sira spinarii si probabil sfarseste in bazonul de ciclism. As avea nevoie sa rezolv niste mici probleme, caci pare ca absorb apa si prin piele si ea vrea sa iasa afara cumva. Doar ca nu imi vine sa ma opresc, sau dau pantalonii jos si sa ii trag uzi si reci inapoi. Cochetez cu ideea sa nu ii mai dau jos deloc, caci oricum maine intra la masina de spalat, dar tot intrebandu-ma cum sa fac, imi trece. Candva, dupa un timp nesfarsit, ajungem si la asfalt si ma activez si eu cand Bogdana imi spune ca ii scot geaca de ploaie din rucsac caci tremura necontrolat. Unul dintre baieti o imbraca cu un hanorac mare si gros in care incap 2 Bogdane si o grabim sa se urce pe bicicleta, sa pedaleze ca sa se incalzeasca. Trecem prin punctul de alimentare ca vantul si ca gandul caci nu ne mai stau in cale decat 5 kilometri pana la finish si momentan, prioritar este sa se incalzim. 

Pedalez cu rabdare. Acum chiar ca e gata. Nu mai avem ce sa ne spunem. Asteptam amandoua sa vedem cum vine din dreapta poteca pe care am coborat ieri, curbele vin si trec. La un moment dat Bogdana renunta la hanorac si trece la geaca uscata din rucsac. Continuam sa urcam, Craiul ne insoteste pe stanga, ploaia s-a oprit pe nesimtite si bucuria si caldura isi fac din nou loc in suflet. Eu am crezut in echipa asta din momentul in care i-am pus Bogdanei intrebarea si pana la finish. Si ma bucur ca am facut-o. Prieteniile forjate pe munte sau in incercari de genul acesta raman trainice si valoroase. 

Trecem de mana linia de finish, asa cum am facut-o in fiecare zi. 
Ultimul finsih de la 4 Munti (by Viorel Micu)
Si mult noroi
Astazi e ultima zi de la 4 Munti, dar traseele raman acolo, oamenii frumosi pe care i-am cunoscut vor veni si la alte concursuri. Sau poate ne vom intalni pe munte, cum ar fi bine si frumos sa se intample. Ploaia tine cu noi si desi plafonul de nori ramane jos, picurii se opresc si noi ne facem veacul pe gazonul de la complexul de biatlon. E ultima zi a "taberei" si deja ne uitam la ce va fi peste doi ani de zile. Daca vorbim frumos la festivitatea de premiere, poate il convingem pe Luci sa ne promita un 4 Munti si in 2020. Oricat de mult ne-am stradui nu cred ca putem intelege imensul efort organizatoric al unei maini de oameni ce stau in spatele evenimentului 4 Munti, doar am auzit cate putin despre plecat pe traseu la 3 dimineata, marcat, balizat, verificat marcaje, stat pe tarseu pana trece ultimul concurent si cum in Piatra Craiului baietii s-au intalnit cu Lucian de doua ori, in doua locuri diferite, umbla vorba printre ultimile randuri de oameni de la premiere cum ca sunt mai multi Lucian. 

Indiferent cum ar fi, in 4 Munti e suflet, e pasiune, e dragoste de munte, sunt oameni unul si unul, este fair play, echipa si toate astea fac ca pentru mine, participarea la 4 Munti de anul asta sa fie o bucurie. Eu chiar m-am bucurat 95% din timp si de-ar fi sa dau zilele inapoi nu as schimba nimic, nu mi-as retrage gesturi, nu mi-as lua cuvintele indarat ori gandurile nerostite. Si in primul rand, ii multumesc Bogdanei, caci fara ea 4 Munti nu ar fi fost la fel, sau cel mai probabil nu ar fi fost deloc (cel putin nu din postura de participant).
Premiere open feminin
Mana de oamneni ce au stat in spatele celor 4 Munti, editia 2018


0 comments:

Trimiteți un comentariu