luni, 9 iulie 2018

4 Munti 2018 (Iezer si Leaota)


Introducere sau ganduri despre echipa

4 Munti este genul acela de concurs care imi da fluturi in stomac. Din multe motive:

  1. Imi doream sa merg inca din 2014 de cand era Radu plecat din tara, dar atunci cu siguranta nu eram pregatita. 
  2. In 2016 nu am putut sa imi iau liber, asa ca am mers la etapa individuala din Piatra Craiului.
  3. In 2018 evenimentul se gasea din nou pe lista mea personala, destul de goala cand vine vorba de concursuri. 
Evit sa folosesc termenul concurs pentru 4 Munti pentru ca nu il vad asa. Da, 3- 6 ore esti in concurs, dar in acelasi timp esti pe munte, pe bicicleta, pe poteci alese una si una. Inlantuirea lor nu e facuta doar pentru a strange kilometri. Fiecare traseu are ceva estetic in el. Urcarile te duc in general in zona alpina cu perspective superbe spre Piatra Craiului, Bucegi, Iezer, Fagaras, coborarile au flow, masivul este altul in fiecare zi, si mai presus de orice imparti toate cele bune si toate cele rele cu inca cineva. Si acel cineva pentru mine chiar conteaza. Echipa da sare si piper concursului. Si tocmai asta imi da emotii. Singura stiu ce pot. Dar nu stiu cat de buna pot fi pentru echipa. Cat de mult pot sa trag de mine, cat de mult pot sa ajut echipa, cat de intelegatoare pot fi si asa mai departe. Din cauza asta sunt foarte pretentioasa cand vine vorba sa fac echipa cu cineva si cand e vorba de parteneri, aleg mereu cu sufletul si nu cu mintea. Experienta in sine mi se pare mai importanta decat locul final. Asta daca ajungem la final, teferi si nevatamati, noi si bicicletele. 

Prietenii spun ca ar trebui sa facem echipa in familie, insa nici eu si nici Radu nu suntem convinsi de asta. Eu stiu ca l-as incetini mult pe Radu si cu tot efortul meu si intelegerea lui, tot nu ne-am intalni la mijloc. Fiecare suntem competitivi, dar in felul nostru, Radu mai mult ca mine. Astfel ca primul instinct e sa fac echipa cu o persoana care are cam aceleasi ritm ca mine si careia, cel mai important, i-ar face placere sa stea 4 zile in sa si ar gasi in egala masura ceva provocator in asta. Vali e primul om care imi vine in minte. Apoi 4 Munti isi schimba data. Si din nou sunt in punctul initial in care ma intreb cu cine sa merg si in egala masura nu fac concesii legate de persoana, nu postez pe wall-ul de pe Facebook, nu incerc sa trag de nimeni. Prefer sa nu merg daca nu gasesc omul potrivit. 

Ideea imi vine dintr-o intrebare pusa intr-o doara de Radu: de ce nu faci echipa la feminin? Buna intrebare. Dar cu cine? Si dintr-o data au inceput sa se invarte rotitele. Si numele Bogdanei a venit singur in fata. Pe Bogdana am cunoscut-o in epica din Rodnei. Nu au fost multe zile, dar simt ca e acolo ceva, asa cum a fost si cu Claudia. Vad acolo potentialul de aventura, de ture lungi si ceva chimie pe care inca imi e greu sa o decantez. Si totusi, faptul ca nu ne cunoastem foarte bine, imi da fluturi in stomac. Ma intreb cat de adaptabila sunt, cum o sa pot pune umarul la reusita noastra ca echipa. Cum o sa rezolvam eventualele probleme tehnice? Cum o sa ne alimentam ca sa ramanem cu energia sus? Si mai ales cum sa ne motivam una pe alta? Caci bucuria e mai usor de impartit si sper sa fie molipsitoare. Bogdana are si ea temerile ei. Dar toate se vor linisti maine la start.
Si asta a fost echipa noastra (by Bianca Paunescu-Tabere și Circuite de Alergare, Schi si MTB)
Cel mai neinspirat nume pentru o echipa de fete

Etapa 1- Iezer

Nu plec cu asteptari prea mari pentru ziua de azi. Pe de-o parte pentru ca nu stiu deloc traseul. Pe de alta parte pentru ca dupa cifre e totusi cea mai lunga zi. Si nu in ultimul rand, pentru ca trebuie sa vedem cum mergem ca echipa, care este dinamica, unde sunt ascunse atuurile si avantajele fiecareia dintre noi.

Plecam usurel, din coada plutonului, sau oricum ajungem rapid acolo. Ca la toate cursele de ciclism se porneste ca din pusca si pe noi un asemenea start nu ne avantajeaza deloc.

Momentan nu imi este clar cum sa ma pozitionez fata de Bogdana. In fata, sa functionez ca iepure, roata in roata ca sa pun presiune, sau sa raman in spate la o distanta confortabila si sa o las pe ea sa dicteze ritmul ? Fiecare aranjamemt are avantajele si dezavantajele sale. Mai stiu deasemenea ca Bogdana isi intra in ritm dupa 3 ore, asa ca in prima parte a zilei trebuie sa am rabdare. Momentan mergem cam in paralel cu Silvia si le avem pe Roxana si Simona putin in fata. 
Primii kilometri, pe forestierele de langa Leresti
Cam asa se scurg primii 10 kilometri, dar ne apropiem totusi constant de fete si depasim pe o bucata scurta de coborare. Bogdana merge bine pe un relief denivelat si pe coborari, avantajul meu fiind la urcari. Totusi acum nu e vorba de care pe care, e vorba de echipa si nu am de gand sa ma menajez deloc cand vine vorba de echipa. Asa ca imping si car bicicleta Bogdanei cand e cazul si ma bucura faptul ca Bogdana imi accepta gestul. 
Fetele de la Adventuremania ne sufla in ceafa
Simona si Roxana
Candva mai prindem din urma o echipa de mixt si ne apropiem de una de baieti, perspectivele se deschid cand iesim intr-o coama de deal, respectiv se inchid la loc pe bucatile de padure. Si totusi punctul de alimentare de la kilometrul 25 nu mai vine. Craiul creste si se apropie in dreapta noastra si in punctul de alimentare ne intalnim cu Bianca. Acolo au pepene si branza si paine si le combinam pe toate in cele mai originale moduri. 

Din ciclul, si punctul de alimentare nu mai vine
Plecand din punctul Biancai, de deaspra Stanei Țefeleica  (by Bianca Paunescu-Tabere și Circuite de Alergare, Schi si MTB)
Apoi pornim pe drumul ce incinge Papusa si cand ne e greu, ne mangaiem cu imaginea Craiului de peste drum. 

Push bike-ul de final pana la cota 2100 cam stoarce untul din noi, dar Bogdana merge din ce in ce mai bine. Pe curba de nivel de dupa varful Papusa nici nu imi pun problema sa stau pe bicicleta. Riscul de a ne imparstia e prea mare si noi mergem pe principiul better safe then sorry. Totusi fata de echipa de baieti din fata noastra nu pierdem timp, ci chiar castigam. Acum e Bogdana in fata si ea dicteaza ritmul si faptul ca la un moment dat amandoua am trecut prin alergarea montana se simte, chiar daca pantofii pentru SPD nu sunt chiar incaltari de trail.

Apoi intram pe un picior pe care sper sa mergem bine, dar poteca ingusta si smocurile de iarba ne fac de multe ori sa ne dam jos de pe bicicleta
Macar Craiul arata intr-un mare fel
La un moment dat ajungem si la o stana ce se vedea inca de sub Papusa si de acolo intram in padure pe o poteca ce ne-a placut amandoura foarte mult. La limita confortului si abilitatilor noastre, si totusi ciclabila.

Candva depasim granita celor 40 de kilometri si moralul e sus, mai ales ca rulam acum pe o poteca lata si curata prin padure. Insa aparentele insala si kilometrii 40-50 ne-au mancat ficatii si ne-au facut la nervi. Interminabili, cu satele atat de aproape de noi si totusi noi serpuim pe poteci si prin fanete intr-o incercare a rabdarii. Candva iesim totusi intr-un drum de iarba, apoi unul de pamant, apoi primele case si apoi la Lucian care sta la o intersectie. Stiu ca il vom gasi in fiecare din zile pe traseu si ma intrebam unde va sta azi. Coboram apoi pe bune in Rucar, serpuim putin printre case si picam fix deasupra punctului de alimentare unde devoram pepene ca nehalitele. 
Coboram la alimentare si trasnsfer (by Viorel Micu)
Asfaltul se inlocuieste cu un transfer auto pana sus la Mausoleul de la Mateias si de acolo, finishul e doar o formalitate cu un forestier, un drum de iarba si apoi o poteca tehnica prin padure. Auzim deja galagie, stim ca finishul e aproape, asa ca mergem si aici conservativ si trecem de mana linia de sosire. Acum dupa o zi intreaga in sa, pe probabil cel mai greu traseu din concurs mi-am luat o piatra de pe inima si pot sa zic ca facem o echipa buna impreuna. Daca trecem si de hopul din Leaota, respectiv urcarea cea lunga, viata noastra va fi mai simpla.

Etapa 2 - Leaota

Astazi avem in fata o etapa mai scurta si mi-as dori sa o terminam in sub 6 ore, insa asta depinde doar de cum va merge urcarea mare pe Leaota pentru Bogdana. Azi nu prea am cum sa o ajut, poate abia la gaturile din creasta, dar pana atunci trebuie sa duca cei 1500 m diferenta de nivel singura. Si stiu multi oameni pe care aceasta cifra ii sperie. Desi fizicul nu ma ajuta, urc decent. Pot spune ca urcarile imi plac infinit mai mult decat coborarile, asta poate si pentru ca stau bine cu anduranta, antrenamentul, suflul si forma fizica generala. In plus pare ca mi-am rezolvat si problemele cu spatele si pe MTB nu ma mai supara, desi pe urcarile abrupte e mult de tras...
Start etapa 2 (by Roxana Ghilt)
Incerc sa o alimentez pe Bogdana on the go, sa o motivez, sa o tin de vorba sau uneori pur si simplu sa tac si sa o las sa se lupte cu demonii ei. Pentru mine este exclusiv un test al rabdarii, insa o vad cum munceste si trage de ea pentru fiecare suta urcata si nu as putea sa ii cer mai mult.
Leota, dupa ce am iesit din padure
Ma bucur sincer cand ajungem la punctul de alimentare al Corinei si mai gasim pepene. Asta e tot ce mananc si combinatia de dulce si apa intra ca unsa.

Sunt curioasa cum ni se va parea acum, pe uscat, traverseul pe sub Leota si supriza e placuta. Fara limbi de zapada de traversat si tremurat necontrolat, totul e mult mai usor si trece mai repede. 
Acum nu va imaginati ca am stat pe bicle. Aici e doar de poza (by Ecolife)
Drumul de iarba se intinde in fata noastra, "gaturile" vin si trec si noi tinem urma unei echipe de mixt cu care am impartit si urcarea mare (Race Hub). 

Ultimul traverseu trece si el si noi ne apropiem cu pasi repezi de segmentul meu preferat din aceasta zi: poteca prin padure desenata de Luci, prefect ciclabila si cu flow. Ah cat imi place. M-as tot da pe aici. Cand iesim in final la primele case stiu ca de aici etapa e ca si terminata. Mai sunt 5-6 kilometri de drum de pamant, drum de piatra si asfalt. Rabdare si nimic mai mult. Incerc sa o incurajez pe Bogdana sa stranga din dinti si pentru ultima suta de metri diferenta de nivel in urcare si candva ne gasim in final deasupra partiei de biatlon. 
Sosire ziua 2 (by Viorel Micu)
Am ajuns la jumatatea celor 4 Munti si maine ne sta in fata etapa cea mai draga mie, etapa din Crai pe unde o sa ne alergam una pe alta. Bogdana ma va alerga pe mine pe coborari si eu pe ea pe urcari... Daca reusim sa ne sincronizam putin ritmul la pedalat si gasesc o tehnica eficienta de impins la deal, sunt optimista cu privire la urcarile din Ciocanu si Cheile Gradistei. Din nou plec in minte cu un target de 6 ore si sper ca ploaia din prognoza sa ne motiveze suficient de mult cat sa ii dam pedala.
Premiere ziua 2, din pacate fara Bogdana, plecata in misiune sa isi recupereze masina

0 comments:

Trimiteți un comentariu