Terra Incognita, pe schiuri de tura prin Muntii Neamtului

In stilul caracteristic dezbatem ideile pentru tura de maine la ora 10 seara. Prima idee, cu Valea Gaura si un urcus la Omu pica dupa ce Mihaela citeste buletinul nivo. A doua idee, cu Moeciu, Bucsa si Saua Strunga pica dupa ce nu reusim sa ne trezim la timp asa ca a 3-a idee ne vine la volan in timp ce conducem spre Dani: muntii Neamtului si o tropaiala pe schiuri via Susai si Retivoi. Plecam tarziu in tura si sunt destul de convins ca o sa ne prinda noaptea. Sunt ceva kilometrii de tropait iar tura nu merge scurtata in nici un fel, mai ales atunci cand ajungi in salbaticia din muntii Neamtului.

E prima zi cu soare glorios dupa o saptamana si ceva de pacla si de cer innorat. Soare ce ne zambeste din plin, iar noi ii zambim inapoi in timp ce peste varfurile inca acoperite de zapada ale brazilor apare in mod maiestuos Bucegiul. Cat timp te invarti prin zona Predeal Azuga inevitabil toate privirile vor gravita catre crestele si stancariile Bucegiului. Zapada de care dam in schimb e cat se poate de groaznica. Sub 1300 de metri s-a transformat intr-o crusta ce alterneaza cu bucati inghetate. E o veritabila zapada ortopedica cu care ne luptam incercand sa facem slalom printre copaci pe coborarea spre Valea Azugii. Odata ce ajunsi aici incepem un urcus domol si ocolit catre creastea Neamtului. Pe la jumatatea drumului ne iese in cale in mod neasteptat refugiul Retivoi, loc in care ar fi tare fain sa ajungem si in primavara asta, eventual la o aventura in timpul saptamanii.

Dimineata, cand lumina e inca jucausa

La Susai

Pe TR spre Refugiul Retivoi

Un nou loc pentru aventura din timpul saptamanii

Pana cand iesim in creasta aerul are un aer cat se poate de primaveratic, e cald si picaturi de apa se scutura de pe ramurile brazilor. Pasari ce au fost mute in viscolul si gerul ultimei luni revin la viata iar linistea muntelui nu mai e la fel de puternica. E putin dor de primavara si de verdele ei crud, dor de stat la foc la povesti si de stat in saua bicicletei. Dar pana atunci ramane sa ne bucuram de cea mai tare iarna din ultimii 10 ani.

In creasta nu ne ia in primire nici un fel de vant, brazii sunt la fel de tapetati cu zapada ca in urma cu o luna cand am urcat pe Clabucetul Azugii, in departare se vad Piatra Mare, Postavaru si Ciucasul iar noi ne croim cu usurinta poteca pe schuri de tura . In fata noastra a mai fost cineva in urma cu o zi pe rachete de zapada si sincer as fi curios care e diferenta de efort la inaintare fata de schiuri de tura. La fel de curioasa cred ca e si Mihaela care nu e deloc entuziasmata de schi sezonul acesta si care ne asteapta aproape de creasta cat timp ce noi facem o coborare de 150 de metri diferenta de nivel printre braduti pana la limita padurii. Zapada surpinzator de buna pe aici, zapada in care poti schia in viteza, in care canturile prind exact cat trebuie. Mai bine ca pe partie.

Croindu-ne drum

Neamtului free ride arena

Ciucasul in departare

Urcam inapoi si continuam drumul spre Varful Neamtului. Norii incep sa se ridice si invaluie din cand in cand creasta in ceata, printre ele zarim intr-un gol de senin o muchie ce pare foarte interesant de schiat, scurta dar cu zapada ce pare chiar buna. Asa ca ne dam din nou drumul la vale, viraj dupa viraj, cu zapada noua putina si cu chiuituri de bucurie. Asta pana la jumatatea pantei cand brusc consistenta zapezii se simte ciudat si ma opresc langa un bradut pentru a evalua lucrurile. In zapada, unde m-am oprit incep sa se vada crapaturile lungi specifice unei placi de vant, in timp se atunci cand ridic ochii vad pe versantul de vizavi cum a plecat o placa lunga de 50 de metri de a angrenat tot valcelul din dreapta noastra. Stop, regrupat la bradut si urcat fix pe unde am coborat, pe principiul ca daca nu a plecat nimic la coborare cel mai probabil nu va pleca nimic nici la urcare. La urcare vedem si ca la aceasi placa plecata de vizavi s-a prelungit si pe versantul dinspre noi, pana la 10 metri de muchia pe care suntem. Toate astea in conditiile in care in partea superioara a muchiei schiai pe scoici si pe zapada veche, schimbare petrecandu-se brusc in interval de 20 e metri diferenta de nivel.

Urcam inapoi cu coada intre picioare si cu lectia invatata. De acum incolo vom imbratisa si cu mai mult drag muchile, scoicile si zapada inghetata. Lucru pe care il si facem pe coborarea spre Valea Azugii, pe muchia ce pleaca de pe varful Neamtului. Pe sus scoici, pe la mijloc maxim 5 viraje pe zapada buna dupa care o crusta absolut monstruoasa si zapada inghetata si variata prin padure. A fost ca un fel de shaorma cu de toate ziua asta, mai ales daca mai pun la socoteala si ultimii 8 kilometri facuti pe forestier pentru a ajunge inapoi la masina.

Date si track: aici

Text si foto by Radu