luni, 30 septembrie 2019

Red Bull Vampire Trails


Cu cat se apropie ziua concursului, cu atat regretam din ce in ce mai mult decizia impulsiva din Bogota de a ne inscrie la concursul asta de xco nocturn, pentru care, in mod evident, niciunul dintre noi nu eram pregatiti. Radu se vaita de ceasul mortii ca merg mai bine ca el, dar stiu ca in concurs nu va fi deloc asa. Asta se aplica doar in pasurile mai inalte de 4500 m din Anzi! Intrebarea este daca frica mea si cheful lui de a concura ne vor salta de pe ultimul loc la mixt care pare ca ne este predestinat.

Ajungem destul de tarziu in Bran, dar reusim sa facem totusi doua ture de recunoastere pe traseul complet. Imi era putin teama de cum va arata coborarea, respectiv cat noroi va fi dupa ploaia de vineri. Teoretic nu as putea fi mai pregatita de atat caci am cauciucuri noi, tubeless, dropper si stiu traseul (sau ma rog, atat cat se putea vedea la recunoastere). Practic lucrurile nu erau deloc asa de simple caci vara asta mi-au lipsit coborarile tehnice si cele in viteza pe drumuri forestiere inalte nu cred ca ajuta prea mult pe un traseu de xco. Nici faptul ca am mers constant in zona 2 de heart rate nu se pune, ba din contra, caci imi lipseste exercitiul zvacului pe care esti nevoit aka inspirat sa il ai intr-un concurs. Sa mai adaugam la asta experienta 0 la xco, tehnica aproape de 0 si prezenta selecta de la concursul asta si ies suficiente motive pentru emotii cat carul desi veneam aici fara nicio miza.

Totusi ca randurile de mai jos sa aibe sens, va trebui sa incep prin a descrie traseul, unul suprinzator de frumos si de divers pentru 4 kilometri pe dealurile de la Bran, la care oamenii de la Merida au muncit mult. Practic prima parte era eminamemte de plat (si implicit de tras), prin curtea castelului si prin muzeul in aer liber din apropiere. Urma apoi o portiune de drum de pietris, in stare buna si urcare usoara, drum ce se transforma rapid intr-o urcare scurta si sustinuta pe un pietris din ce in ce mai mare, pana cand ajungeai intr-un drum de iarba destelenit si largit de curand, astfel incat sa see poata depasi. O serie de "gaturi" puncteaza urcarea ce se termina apoi pe una din culmile inierbate de deasupra Branului. Poteca traverseaza apoi mai multe fanete intr-o succesiune de mici urcari si mici coborari, o alta portiune unde conta pedalatul rotund si ritmul bun. Apoi venea brusc coborarea, in totalitate prin padure. Coborarea era compusa din: un ac de par la stanga, o portiune abrupta urmata de un alt gat scurt in urcare, o succesiune de ace de par si la final o coborare rapida pe radacini.  Asta ne scotea in Vama Bran, treceam printr-o poarta de piatra ingusta cam cat ghidonul bicicletei si apoi urmau o serie de rampe prin curtea vamii, unele mai accesibile, altele mai abrupte (sau in care intrai din unghiul nepotrivit, asa cum era ultima de exemplu). Finalul era constituit dintr-o scurta urcare construita pe un single trail, urcare de altfel perfect ciclabila ce te aducea deasupra startului.
Red Bull Events, credits Mihai Stetcu / Red Bull Content Pool
Cum la recunoaterea de miercuri nu am reusit sa leg traseul, asta era targetul pentru recunoasterea de vineri, de dinainte de concurs. Din fericire imi iese integral la prima incercare (mai putin vreo doua rampe in care nu am intrat cu suficienta viteza si un gat scurt in padure), asa ca pentru ultima tura de recunoastere ma mobilizez sa merg integral clipsata. In ciuda golului in stomac dat de aceasta schimbare de abordare foarte curajoasa din partea mea, decizia se dovedeste a fi una buna, caci realizez ca am un control mult mai bun al bicicletei si ca pot sa ma dau mai tare.

Regulile jocului sunt clare. Se merge in regim de stafeta, 10 ore de dat, de la 19:00 la 5:00. La prima tura oficiala pleaca toti concurentii. Apoi unul se opreste la sosire si celalalt concurent continua pentru x ture. Zona de predarea a stafetei era intr-un cort incalzit, cu mancare, prize si alte elemente de infrastructura, necesare celui ce se odihnea/ recupera. La mixt mai exista o regula , in sensul in care raportul intre numarul de ture ale fetei si cele ale baiatului, la finalul concursului, trebuia sa fie de minim 1:3. Asta insemna simplu: daca echipa facea 40 de ture, minim 10 trebuiau sa fie facute de fata, fara tura oficiala de recunoastere. In rest strategia e libera si cumva din asta deriva si placerea concursului. La prima vedere parea ca nu e chiar de tras si ca planificarea conteaza. In realitate insa, primele echipe atat la masculin cat si la mixt au tras cu dintii de fiecare tura.
Startul concursului, la 19.10, cat mai era inca o geana de lumina,
credits Predrag Vučković Extreme Photographer / Red Bull Content Pool
Cum noi oricum nu emiteam niciun fel de pretentii la podium am mers super relaxati de la bun inceput si principalul meu gand a fost sa termin teafara si nevatamata. Primele doua ture le-a dat Radu, insa apoi ne-am schimbat si am legat eu trei ture. Retrospectiv mi-am dat seama ca trei ture erau cam multe si probabil ideal erau doua ture pentru fata si  trei, maxim patru ture pentru baiat. O tura era si ea prea putin, deoarece dura pana te incalzeai, pana te asezai pe bicicleta etc. Candva prin a treia tura a mea am auzit cu coada urechii clasamentul si nu m-a mirat cu nimic sa aud ca suntem ultima echipa la mixt.

Totusi pentru mine, tura dupa tura lucrurile se legau din ce in ce mai bine si cele cateva pasaje cu probleme isi gaseau usor, usor cheia. Turele in care reuseam sa leg circuitul integral, fara sa pun piciorul jos imi aduceau un sentiment de bine, la fel se intampla si cu cele in care ceasul spunea ca merg bine. De altfel cuvantul de baza al schimbului meu a fost constanta si de regula am scos mereu un timp aflat in range-ul +/-1 minut. La inceput lucrurile erau mai animate, multa agitatie in zona de culme, iar pe coborare erai insotit de muzica populara produsa live la Festivalul Branzei si Pastramei, aka Ravaistul Oilor, care se intampla aproape peste drum de castel. Apoi, pe masura ce au avanasat orele lucrurile s-au linistit, muzica a incetat, luminile din Simon s-au aprins una cate una si constant a ramas doar focul voluntarilor din culme, foc ce a lucit jucaus intreaga noapte.

Cand nu pedalai incarcai lumini, mancai ori te hidratai. Nu se prea punea problema nici de somn si nici de odihna reala pentru ca oricum nu era fezabil ca fiecare coechipier sa mearga 5 ore legate. In plus nu aveai cum sa stii niciodata cand avea sa loveasca neprevazutul intruchipat in accidentare ori probleme cu luminile. Probabil ca niciuna din echipe nu a fost scutit de el si conta si aici cum descurcai itele. Din fericire la noi au fost doar luminile, insa pe langa ceva schimburi neasteptate si pe langa faptul ca am ramas fara lumina de pe bicicleta in ultima mea tura, nu s-a intamplat nimic dramatic. In orice caz insa am avut la noi, prin bunavointa prietenilor, un stoc impresionant de lumini de bicicleta, cat sa avem de schimb chiar si toata noaptea la nevoie.

Pe la jumatatea concursului organizatorii au adus ceva mancare calda (paste si risotto), care a intrat divin. Ceaiul si cafeaua au completat si ele meniul si desi am incercat sa stau departe de cafea, candva, pe la 3 dimineata cand chiar simteam ca loveste somnul mi-am facut o cafea lunga cu lapte, cat sa ma concentrez suficient de bine pe ultimile mele doua ture.

In mod neasteptat am terminat concursul pe 5 din 7 la mixt, insa aici meritul a fost exclusiv al lui Radu, care bineinteles ca a scos mereu timpi mai buni decat mine (si a dat si mai multe ture decat mine). 

Radu, in concurs, credits Red Bull Events
Meritul meu e doar ca am participat. Insa cea mai castigata, tot eu am iesit, caci traseul de la Bran m-a scos din zona de confort, mi-a aratat ca de fapt, cu ceva ajutor din exterior si curaj de la mine ce e aparent imposibil, devine posibil. Ca nu sunt nici talent, dar nici catastrofa la MTB. Ca ar trebui sa investesc mai mult timp in circuitele de xco, chiar daca nu particip efectiv la concursuri, pentru ca acolo e locul in care inveti tehnica, acolo rezolvi frici, acolo deprinzi abilitati si nu pe traseele de xcm pe care le parcurgi maxim o data pe sezon. Un alt stereotip daramat este acela ca MTBul nu se face decat ziua. Gresit, cu luminile potrivite si pe poteci stiute se poate face si noaptea. 

Si uite asa am bifatt si primul si singurul concurs pe anul 2019. Iar daca in Anzi eram convinsa ca voi investi ceva energie spre triatlon in iarna asta, acum nu mai sunt asa convinsa, caci reintoarcerea in Brasovul cu poteci uscate mi-a deschis asa o pofta de bicicleta, de momentan imi zic ca MTBul si cursiera merita o sansa a lor sezonul urmator. In fond, sunt activitatile care imi aduc cea mai mare placere.

Pagina oficiala cu regulamet, traseu, rezultate si foto: aici


0 comments:

Trimiteți un comentariu