miercuri, 2 octombrie 2019

Postavaru Morning Glory, varianta de toamna cu MTB 

Anotimpurile Brasovului sunt tot patru, ca de altfel in orice alt oras din zona temperata, insa infinit mai pline si mai diversificate. 

Iarna e anotimpului schiului de tura, al diminetilor incepute pe partiile din Postavaru sau a serilor sfarsite la cabana omonima in fata unei portii de salam de biscuiti.

Primavara este cumva sinonima cu cresterea numarului de ore de lumina, cu primele flori, primele frunze, primele ture de cursiera dupa program etc.

Vara este anotimpul care conteaza, in care diminetile si serile sunt pline, in care se intampla aventuri faine in timpul saptamanii.

Iar toamna este anotimpul frunzelor galbene, din pacate unul foarte scurt, caci orele de lumina se scurg printre degete si frumusetea arzatoare a padurii nu prevesteste nimic altceva decat zile gri de noiembrie. 

Nu stiu de ce pana anul trecut nu mi-am dat seama ca goana dupa lumina dupa-amiezii poate fi ostoita cu lumina diminetii. E chiar mai rentabil asa, caci poti urca cu mtb-ul la frontala, noaptea, cand afara e frig, urmand sa cobori pe lumina si caldura. Si ora decenta la care rasare soarele face acest lucru sustenabil. Clar nu in fiecare zi, mai ales ca oricum nu ar fi picioare sa urc in fiecare zi pe Postavaru, insa cu siguranta o data pe saptamana, in ziua aceea cu vreme perfecta. Si o asemenea zi se anunta a fi marti, asa ca punem curajosi ceasul sa sune la 4.40 dar reusim sa plecam abia la 5.20. Este in mod cert prea tarziu ca sa mai prindem rasaritul pe varf, dar in sinea mea ma multumesc si cu o urcare pana la cabana sau pana in Poiana Ruia. Afara e suprinzator de cald, asa ca totul merge in tricou si foita. Astept cumva cu nerabdare intalnirea cu Drumul Rosu. Peste noapte a plouat si umezeala ar trebui sa mai domoleasca pietrisul pe care de regula bicicleta mea danseaza step. Cauciucurile noi ar trebui sa se simta si ele. Doar picioarele lipsesc din ecuatie, ele au ramas inca pe undeva, ratacite printre zilele de ne-pauza. Totusi rulajul pana in Poiana mi-a prins bine. Muschii s-au incalzit, temperatura-i placuta si eu ma lupt, cu succes, cu vicisitudinile drumului. Radu vrea sa ne oprim la poze insa eu nici nu vreau sa aud. Il momesc ca ne oprim inainte de intermediara, dar cum ma simt asa de bine, apas pedala si ma duc. Pe ultimile doua serpentine inainte de Poiana Ruia sting frontala caci lumina ne-a prins din urma. Si oboseala castiga teren si ma prinde din urma pe ultimii doua sute de metri inainte de cabana. Parca nu era asa de greu....Sau poate era si tocmai din cauza asta nici nu urc prea des in Postavaru. 

La cabana e liniste. Termometrul arata 6  grade, asa ca flacara primusului e binevenita. Cafeaua e gata repejor, dulciurile ramase de la Redbull Vampire Trails isi gasesc acum rostul si dupa o pauza de 30 de minute, tragem hainele pe noi si pornim la vale. Crucur-ul ne asteapta si merge parca mai bine ca niciodata, desi este mai rupt ca niciodata. O ora ne ia sa ajungem in oras si pot spune ca mi-a placut la nebunie sa ma dau, din nou, pe potecile din Postavaru. Mai ales pe lumina.



La ora 9.10 deschid laptopul si in fata imi sta o noua zi de munca. In spate insa sta insa o mica aventura pe care doar apropierea de munte o face posibila.

Date si track: aici 

Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu