Florenta sau un fel de "vrei calule ovaz?"

Joi 10 octombrie

Florenta a fost adusa in discutie cand eram eu prin Peru si nu am avut nevoie de mai mult de 5 minute ca sa spun da. De fapt vreo doua, cat sa ma asigur ca mai primesc o zi jumate de concediu dupa cele trei luni de absenta de la birou. Ajuta clar ca partenerii de calatorie erau fix colegii de munca. Si inainte de a scrie cateva ganduri despre city break-ul de la Florenta, merita sa vorbesc putin despre companie. Trebuie spus din capul locului ca pana acum cam doi ani de zile am trasat mereu o linie clara de demarcatie intre job si timp liber, intre prieteni si colegi. Si desi nu am avut niciodata probleme majore in a cladi si mentine relatii colegiale, totul s-a rezumat la asta. Schimbarea departamentului a insemnat insa si un nou colectiv si pe nesimtite am inceput sa iesim la bere, apoi sa petrecem weekenduri impreuna prin diverse locuri din tara, iar acum sa punem de un city break peste granite. Ca in orice relatie consider ca timpul cel mai valoros e cel in care petreci timp impreuna (preferabil in aer liber), in care stai de vorba, schimbi pareri, in care construiesti amintiri. Aceasta "investitie" transcede timpul si in cazul meu pot spune caci chiar de voi pierde la un moment dat niste colegi (caci meandrele profesiei sunt sinuoase) voi fi castigat niste prieteni si asta e cel mai important.

Seara zilei de joi ne gaseste rasfirati prin avionul low cost ce urma sa ne duca in Bologna. Miezul noptii ne prinde in autocarul ce avea sa ne duca in Florenta. Dormind, evident. Somnul ne este insa alungat de aerul placut de toamna cu care ne intampina capitala Toscanei, dar mai ales de plimbarea de 40 de minute pe care o avem de facut pana la apartamentul inchiriat aproape de centrul orasului. Eu recunosc ca prefer mereu sa descopar un oras turistic in orele sale linistite, respectiv noaptea tarziu si dimineata devreme, atunci cand orasul doarme. E valabil si pentru Brasovul de acasa, caci si el este un oras turistic si cele mai faine alergari sunt fie in lunile tarzii de toamna, fie dimineata devreme, inainte de 8, cand strazile apartin inca localnicilor.

Vineri 11 octombrie

Astazi vointa mea nu a fost suficient de puternica pentru a ma mobiliza inainte de 8, desi am fost prima care am adormit aseara, cat oamenii se invarteau inca prin casa. Insa cu ajutorul doapelor de urechi si cu exercitiul de a dormi oriunde, rafinat in atatia ani de mers pe munte, eu cand vreau sa dorm, dorm. Reusesc sa plec de acasa abia pe la 8.30 si hotarasc sa ma indrept spre centru pentru a da o raita inainte de invazia turistilor. Planurile de acasa insa s-au dovedit a fi complet gresite. Pe de-o parte centrul Florentei nu e deloc locul potrivit pentru alergare, avand in vedere trotuarele inguste, iar ora 9 e mult prea tarzie. Hoardele sunt deja in jurul Domului si cam in orice piateta mai rasarita.  Nici picioarele mele nu alearga cum imi aduceam eu aminte ca pot sa o fac, insa imi dau rapid doua palme virtuale peste fata si imi amintesc cam de cate luni nu am mai pus papucii de alergare in picioare (date city run-aici).

Desi atunci cand ma intorc la cazare sunt cat se poate de treaza, nu pot sa refuz oferta de a iesi la o cafea. Din fericire, pentru mine cafeaua nu e o necesitate, ci doar o placere, placere pe care nu mi-o refuz niciodata "in deplasare", cu atat mai putin in locuri in care stiu ca se bea o cafea buna. In plus, acest inceput slow de zi, in fata un cesti cu lichid cald si cremos, povestind vrute si nevrute e doar timp de calitate si cea mai faina modalitate sa il descoperi pe cel de langa tine.

Ok, poate nu cel mai aratos cappucinno, dar a compensat prin gust

Cum de felul meu sunt o fire destul de independenta care stie foarte bine ce vrea sa descopere intr-un loc nou/ oras, dupa cafea o iau la pas in cautarea unui supermarket din care sa imi fac aprovizionarea cu mancare sanatoasa.Imi port pasii pe stradute mici, departate de arterele principale pe care se scurg turistii si astept sa treaca orele si sa se apropie ora pranzului. Planuiesc sa profit de acest interval orar mai linistit si sa imi incerc sansa cu Galeria Uffizi, principalul muzeu din Florenta si capul listei mele. Folcorul internetului spune ca voi avea de infruntat cozi de ore intregi, asa ca merg cu putine sperante spre raul Arno. Dar pare ca astazi e ziua mea norocoasa, caci coada e cvasi-inexistenta si din nu stiu exact ce aliniere a planetelor, intrarea este libera. Asa ca nu mai stau prea mult pe ganduri, ignor foamea si ma avant cu trup si suflet intr-o calatorie prin pictura europeana, incepand cu secolul 13. Iau la rand, metodic si fara graba, fiecare pictura mentionata in ghidul audio si ca de obicei, preget mult in fara operelor lui Caravagio. Desi am avut ghiduri audio mai bune decat acesta, am vazut si picturi mai valoroase ca cele din Uffizi (sau cu care am rezonat eu mai bine), trebuie spus ca in Uffizi, interiorul muzeului faca jumatate din taxa de intrare si intreaga vizita respira arta prin toti pereti, prin toate detaliile, prin tavan si pardoseala.

4 ore se scurg in Uffizi si ar mai fi fost de stat, dar pana la urma foamea a biruit si dupa ce fac jonctiunea cu restul oamenilor si dam o raita prin centru, ne retragem in glorie acasa, caci noaptea surta de ieri isi cere dreptul la somn.

Lumini si umbre peste dom, inainte de apus

Sambata 12 octombrie  - O evadare din Florenta, cu destinatia Vinci

Astazi sunt disciplinata, ma scol dimineata si plec la alergat la ora potrivita. Adica la rasarit. Locul cel mai bun pentru rasarit si apus pare sa fie piata Michelangelo, aflata cateva zeci de metri si cateva seturi bune de scari deasupra strazii pe care locuim noi, temporar. Astazi se pare deci ca voi avea in meniu si putina diferenta de nivel. Desi rasaritul nu a fost nimic spectaculos, alergarea (date aici) a mers mai bine decat m-am asteptat (mai rapida si mai lunga), asa ca la ora 9 sunt gata pentru a pleca in excursie. Pentru mine asta e cea mai buna solutie. Precum un copil mic imi consum energia de dimineata si apoi pot sa stau calma intreaga zi, adaptandu-ma la activitatile celorlati, ba chiar bucurandu-ma de pauzele lungi. Bifam si azi cafeaua, respectiv capucino-ul regulamentar si ne pregatim trup si suflet sa nu lasam niciun detaliu din viata lui Leonardo da Vinci neacoperit. Sau cel putin asta promite multitudinea de mici muzee centrate in jurul satucului ce ii poarta numele: casa unde se prespune ca s-a nascut, un muzeu al inventiilor sale, o mica galerie de arta cu reproduceri ale catorva din cele mai cunoscute picturi ale sale si inca vreo doua muzee private. Adevarul este ca niciunul din ele nu iese in evidenta, toate sunt putin "trase de par", insa nu pot sa nu recunosc si sa nu apreciez abilitatea vesticilor de a construi o poveste din care sa iasa bani in orice loc ce contine putina istorie, putina arta, putina cultura, putin ceva, orice.

Duminica 13 octombrie- Azi e despre mancare

Pana acum am reusit sa stau departe de tentatiile culinare din Italia si m-am tinut cu religiozitate de calculele de pe MyFitness Pal. Insa totul a fost ruinat de moartea subita a telefonului meu. Asa ca fara FitnessPal care sa imi arate realitatea cruda a caloriilor si macronutrientilor, imi iau astazi ziua de trisat. Totusi nu imi ratez alergarea, macar ea sa compenseze dezamatul culinar ce va urma. Clar nici faptul ca ne-am tot invartit prin centru nu a ajutat, caci toate tentatiile erau la indemana, de la panini-ul mancat la 11, trecand prin pizza de la pranz si terminand cu inghetata de la ora 17. Rezist insa cu brio pastelor de cu seara si ma multumesc cu o salata facuta seara acasa. Locuri noi nu mai sunt de descoperit prin Florenta turistica, asa ca ii duc pe oameni pe malul celalalt al raului Arno, pierzandu-ne pasii pe stradutele linistite ce duc spre Fortul Belvedere si ce au fost scutite de invazia turistilor.

Orgie cu inghetata

Luni 14 octombrie- Telefonul mort sau singura modalitate in care mai pun si eu mana pe o carte

Ziua incepe la neverosimila ora 4.45, caci la 6 aveam de prins autobuzul spre Bologna. Daca plimbarea matinala pare sa ne fi trezit, somnul pune din nou stapanire pe noi in autocar si il gonim definitiv abia cu ajutorul unei cafele bune (si la un pret decent) luata din aeroport. Ultima cafea buna de altfel, pentru o perioada de timp. Asa ca cer un capucino mare, cel mai mare pe care il gasesc. Telefonul e mort si cum nu rezist sa stau 5 ore sa ma uit pe pereti, intru in libraria din aeroport cu gandul sa gasesc o carte buna in orice alta limba in afara de italiana. Ma opresc la Hunger-ul lui Knut Hamsun si cu stomacul plin ma pun pe citit, cale de cateva ore pana acasa si cale de jumatate de carte. Nu se poate sa nu remarc antiteza intre festinul culinar din Italia si subiectul cartii alese, insa eu sincer sunt bucuroasa ca plec, caci aici nu e de trait cu mancarea gustoasa ce te imbie la tot pasul.

Desi poate Florenta nu m-a atins cu nimic, fiind prea aglomerata, prea turistica si prea scumpa pentru gustul meu, in Toscana am ganduri de revenit. Dealurile molcome, drumurile prafuite, satele ignorate de turisti-asta reprezinta pentru mine Italia, asa am cunoscut-o si asa a invatat sa o apreciez si sa o degust. Molcom precum lingi un cornet de inghetata.