luni, 18 noiembrie 2019

Alergare in Postavaru si MTB in Leota


16 noiembrie- Long run cu Claudia

Cand am cotit spre Dobrogeanu Gherea si ochii au descoperit amestecul de roz si albastru ce precede inceputul de zi, am stiut ca va fi o dimineata reusita. Incaltamintea noua imi da un plus de incredere pe pietrele ude si aderenta pantofilor de la La Sportiva imi place. Borcanul cu cafeaua calda ma inghionteste putin la spate, dar caldura lichidului negru din interior compenseaza disconfortul. 

Va fi un morning glory la locul stiut, scurs in intimitatea a doua suflete ce se cunosc deja prea bine. Asta nu inseamna ca intre noi va fi vreodata liniste. Sunt oameni asupra carora timpul petrecut impreuna asterne linistea. Nu e si cazul nostru :). Am fost mereu niste vorbarete si cat asteptam soarele vocile noastre nu tulbura, ci coloreaza linistea muntelui. Rasaritul intarzie, iar atunci cand vine, se consuma grabit. Insa cele doua minute in care suntem scaldate in lumina sunt suficiente ca sa ne dea impulsul necesar cat sa ne apucam de alergat. 

E interesant sa vad cu picioare de alergator potecile pe care ne dam saptamanal cu MTB-ul.

Dupa o scurta balbaiala pentru a intra pe Dupa Gradini alergarea decurge fara incidente pana la Solomon. Frigul de pe vale ne aduce repede aminte ca suntem deja la jumatatea lui noiembrie, insa potecile uscate sunt irezistibile. Vantul de saptamana trecuta a maturat mormanele de frunze stranse pe poteci, asa ca acum se alearga ca vara.

Putreda ramane pe alta data si coboram in Racadau oprind ceasul dupa 17 km. De departe cea mai lunga distanta alergata in ultimul an. Poate nu cel mai bun antrenament inainte de un cros de 5km pentru Claudia, dar atunci cand e cu bucurie, oboseala din picioare chiar nu mai conteaza.

Rasarit pe Tampa (by Clau)
Date aici

16 noiembrie - Din nou la Moeciu, din nou pe urmele omuletului portocaliu. Doar oamenii sunt diferiti

Cand doi oameni pasionati de fotografie iti cer sa ii duci intr-un loc unde sa traga niste cadre faine, pe munte, alegerea vine de la sine. Numeroasele ture din zona Moeciu m-au invatat deja care e cel mai potrivit traseu pentru fiecare moment al zilei, cand cade bine lumina peste Bucegi, cand peste Crai. Si desi nu am o pasiune pentru fotografie si sunt un cap patrat pe partea de incadrare ori setari, macar un lucru am invatat de la Radu: sa inteleg lumina si sa ma bucur de ce are ea mai bun de oferit. Asa ca mergem din nou la Moeciu, dealurile de care nu ma pot plictisi niciodata, caci accesibilitatea zonei, contrastul dintre kitch-ul de pe vale si franturile de peisaje autentice de pe dealuri, deschiderea pe care o ai spre toti muntii importanti din zona Brasovului, versatilitatea traseelor ce pot fi lungite ori scurtate in functie de necesitati, toate sunt atuuri ce duc Moeciu aproape mereu in capul listei de optiuni. Oamenii de la CEM au facut o treaba excelenta acolo si imi face o reala placere sa urmaresc suprinderea celor ce ma insotesc, atunci cand ne ridicam deasupra vaii si descoperim impreuna poteca, animalele, odaile, mirosul de brad ori de fan, muntele, cerul albastru, libertatea zarilor. Astazi le deschid o poarta, le dau harta si brosura cu trasee, le explic efortul si oferta existenta,cu convingerea ca la urmatoarea vizita la Moeciu dealurile vor avea o poveste a lor proprie si personala, independenta de ceea ce se intampla pe valea unde vuiesc masini, urla muzica si sfaraie gratarele.

Track aici



17 noiembrie- Curmatura Fiarelor si Saua Bucsa intr-o zi vantoasa de noiembrie

Dupa un somn lung picioarele parca si-au mai revenit dupa kilometrii de ieri si chiar daca entuziasmul nu da pe afara, stiu ca putina mobilizare nu strica si de indata ce voi incepe sa invart pedalele, endorfinele vor intra in actiune. Planul din timpul saptamanii cu potcoava Bucegilor se suspenda datorita vantului hotarat de astazi. 

Hotaram sa mergem din nou la Moeciu, spre Bucsa, mizand pe o urcare pe traseul de la 4Munti si o coborare pe triunghiul rosu ce avea sa ne scoata in Valea Bangaleasa. Doar ca inainte de orice hotaram sa incepem cu Cheile Gradistei Fundata pentru a ne invarti putin prin pump track. 

De acolo schimbam planul si plecam spre Curmatura Fiarelor, o urcare noua pentru mine, provocatoare chiar si pe uscat. Acum am sfarsit de multe ori facand push bike, caci pe drumul de pamant s-au tras lemne de curand si noroiul strica orice socoteli. Scapam de el abia la iesirea din padure, cand in fata se iveste un nou obstacol: cazaturile generate de vanturile din ultimile zile. Le depasim si pe acelea. De fapt le inlocuim cu vantul ce ne ia in primire si avea sa ne conduca fidel pana la intrarea in padure, pe Bucsa. Pantele din Leota nu sunt chiar asa blande sub rotile bicicletei, cum s-ar simti poate la picior, iar rafalele de vant strica usor orice tentativa de a sta pe bicicleta. Nici la vale ori pe plat nu e usor...

Saua Strunga se amana pentru dati ulterioare si refacem coborarea pe triunghi rosu de anul trecut de la 4 Munti. Chiar ne doream o coborare "cu obstacolele la vedere", asa cum la mijloc de noiembrie doar padurile de conifere iti mai pot oferi. In afara de o cazatura aproape de final, unde am reusit sa agat din greseala un copac cu ghidonul, nu am parte de alte evenimente notabile si imi ies considerabil mai multe segmente decat in concurs. Ce e drept insa, in concurs am fost mega prudenta, fiind ultima etapa, fiind ud si dorind sa evit cu orice pret o accidentare ce ar fi pus punct unui efort de 4 zile. Acum insa, cu ceva mai multa incredere, cauciucuri aderente etc, coborarea chiar are flow. Chiar si dupa cazatura imi dau repede seama ca e mai rapid si usor sa ma urc inapoi pe bicicleta, decat sa o tarasc de coarne pana in forestier. Cum genunchiul pare sa nu fie afectat de busitura, urcam in Coama Lunga si venim roata pe deasupra Moeciului, pana deasupra complexului de la Cheile Gradistei. Panta aceea de iarba ce pare imposibila cand privesti la ea in sus, din drum (coborarea pe faneata de la jumatatea buclei 2 de la Moeciu) parca s-a mai imblanzit dupa ultimile doua luni petrecute pe MTB si dintr-o data pare mai mult decat decenta in conditii de iarba uscata. Si cu asta am pus punct probabil ultimei ture de MTB din 2019.
Cafeaua regulamentara de la Cheile Gradistei
Ride on (by Radu)
Date aici

0 comments:

Trimiteți un comentariu