Jurnal de coronavirus. Numarand AMRul

Sper ca acesta sa fie ultimul jurnal din seria celor dedicate izolarii generate de pandemia de coronavirus. De altfel, virsului nu a plecat nicaieri. E tot acolo, cu noi, printre noi. Poate chiar in unii dintre noi. Uneori chiar fara sa ne dam seama. Dar cum Europa a depasit deja primul val, fiecare tara si-a stabilit oarecum niste proceduri interne la care sa faca apel in cazul in care situatia se inrauteste din nou, este momentul pentru un pas in fata. Economia nu sta pe loc (de fapt este in prabusire libera), rabdarea oamenilor se termina si ea...Majoritatea tarilor europene (cu exceptia Marii Britanii) au intrat deja in prima etapa de relaxare a masurilor de izolare si Romania nu avea nici ea cum sa faca nota discordanta. Doar ca fata de Spania, Franta, Germania si alte tari vestice care au venit cu un plan articulat, cu etape clare, noi nu avem momentan decat zvnouri. Declaratii care se contrazic unele pe altele, semn clar al jocurilor de culise si ale negocierilor duse in spate. 

Luni situatia parea clara in urma declaratiei presedintelui. Ne vom putea misca liber in interiorul localitatii, in exteriorul ei doar pe bicicleta, iar pentru calatorii cu masina/ tren in alte localitati vom avea nevoie de un motiv intemeiat. Pentru brasoveni, si mai ales pentru cei care mai au si o bicicleta pe acasa, asta insemna insa destul de mult si dupa ce am analizat putin cam ce intra in orasul Brasov (in mod surprinzator, si Poiana Brasov face parte din oras (daca nu ma credeti dati o cautare pe Google Mpas dupa Brasov)), deja ne linistisem. Apoi noi vesti si din ce in ce mai bune au inceput sa curga marti si miercuri: ca de fapt avem voie pe munte pentru alpinism, in grupuri de maxim 3 persoane, ca de fapt si calatoriile intre localitati vor fi permise daca mergi la rude, ca se redeschid si hotelurile (dar fara spatii comune) etc. Apoi s-a lasat tacerea, semn ca s-a promis poate prea mult.

Ce este sigur, este ca de indata ce incepe relaxarea, mastile vor fi obligatorii in spatii inchise precum mijloace de transport in comun si supermarketuri. Si legat de purtarea corecta a mastii, las aici un desen sugestiv:

Marti- noua realitate va presupune multe schimbari. Mici si mari. Sa le zicem mici celor legate de igiena mainilor, renuntarea la a da mana cu cineva ca forma de salut, sa le spunem mari cand ne gandim la reorganizarea spatiilor comune etc. Un articol interesant privind aceasta reorganizare, atat de necesara in domeniul hotelier, pentru a putea inspira incredere vizitatorilor si implicit a trece cu bine peste perioada ce vine puteti citi aici (doar in engleza). Rezumatul este insa posibil intr-o singura fraza: inainte de pandemie erau hoteluri cu ceva protocoale de siguranta, acum trebuie sa se reinventeze intr-un spatiu al sigurantei, care ofera si facilitati de cazare. Reinventarea nu este complicata, insa necesita un plan clar, bine pus la punct, necesita reguli pentru angajati si vizitatori, dar si transparenta. Aceleasi considerente se aplica si pentru spatiile de birouri, cu un articol de pe acelasi site.

Miercuri

Asta era anul potrivit pt a face un copil. 

Daca stiam cu 7-8 luni inainte... ( Andreea C. , triatlonista)

In mod cert, discutiile de pe grupul de fete care se dau pe Zwift sunt suprinzator de diverse, acoperind topicuri de la mancare, la angrenaje, metode eficiente de a curata lactatul din picioare, copii, strategii de recuperare dupa efort. Dupa ce intr-o tura anterioara Elena si Ela au adus o perspectiva asupra situatiei de mama cu copil mic, acum am revenit la topicuri de ciclism, cum ar fi sansa unor concursuri toamna asta. Majoritatea fetelor de aici sunt competitive, genul de fete care ar tine cu dintii de roata celui din fata si cu siguranta, concursurile sunt un mod de a-ti hrani competitivitatea. Concursurile nu sunt o intrecere cu tine insuti. Astea sunt povesti pe care le debitam si eu cu ani in urma. Concursurile sunt mereu tu fata de altii, in aceleasi conditii. Vrei sa te intreci cu tine insusti? Iti faci un proiect, iti setezi un target si pleci la drum, tu cu echipamentul necesar si cu ceasul.

Cu siguranta pot sa inteleg frustrarea Andreei cand te antrenezi o iarna intreaga pentru un concurs la capatul lumii care este apoi anulat din cauza pandemiei. Nu ai cum sa tii motivatia sus si desi nu am nicio situatie similara la care sa ma raportez, respectiv un proiect pentru care sa ma pregatesc luni de zile si care sa pice, micile accidentari personale, inerente atunci cand faci sport, s-au simtit mereu ca un uscator de par care arunca in aer un castel din carti de joc la care ai muncit cu migala si ma ajuta cumva sa empatizez cu gandurile Andreei si alte altor prieteni aflati in situatii similare.

Am incercat sa arunc o pastila in discutie cum ca 2020 e anul proiectelor (sportive) personale, dar nu a prins radacini. Si nici nu insist. Oricum sunt mai solitara, asa. Un solitar linistit cand are la ce visa si mai ales cand din vise fac parte niste munti si o bicicleta. Acum, ramane ca dupa 15 mai sa bagam carbuni si cu antrenamentele mai lungi, caci asta e ceva ce eu nu pot sa fac pe Zwift, dar imi iese suprinzator de bine in lumea reala. 

Joi. Am lucrat cu spor la blog. Nimic nou despre pandemiei, am organizat pur si simpu niste postari mai vechi. Un fel de curatenie de primavara.

Vineri

Din nou cu fetele pe Zwift (si in afara lui). Astazi discutam despre suplimente, recovery, cafeina si altele. 

Mi se pare interesant de urmarit, dar cam atat. Cum anul asta nu or sa fie concursuri o cafea, izotonic si proteine dupa tura sunt suficiente.

Sambata

S-a publicat lista cu propuneri pentru deplasarile in afara localitatii si din fericire atat activitatile sportive cat si evenimente familiale sunt permise. Daca lista va deveni si definitiva, aproape ca avem planul pentru urmatoarele doua saptamani si pentru fiecare dimineata ori seara inainte/ dupa munca. Sa ne tina doar picioarele.

Duminica

Invart pedala pe cele doua dealuri din spatele casei si strang 1000 m urcati. Ne-a luat cam o luna sa rafinam traseele, dar ziua asta frumoasa cerea putina miscare afara. Radu ramane sa se bronzeze ca mosii la soare, eu revin acasa si bag carbuni cu ce aveam pe lista de rezolvat (niste geamuri de spalat, restanta de la Pasti, ceva ordine). Am de fapt o lista destul de lunga pentru saptamana asta, cu deadline joi, cat sa fiu sigura ca nimic nu imi va bruia weekendul petrecut in natura (cu exceptia ploii, evident, caci cu siguranta nu va lipsi din program).

Acesta va fi de altfel (sper eu) si ultima postare  a seriei. De vinerea urmatoare sper sa inlocuiesc articolele despre covid cu poze din natura, de pe munte si sa imi readuc blogul pe drumul cel bun.