Multe lucruri s-au schimbat in anul covidului. In bine si in rau. La partea pozitiva am mentionat mereu cresterea flexibilitatii angajatorului fata de locul din care lucreaza angajatul, pentru joburile care se preteaza la asa ceva. Cum eu de 4 ani de zile nu am motive sa ma plang si tot ce imi trebuie e o priza si semnal 4G la telefon, la Radu lucrurile nu au fost niciodata la fel de flexibile. A venit insa si vremea asta si de cand am terminat cu starea de urgenta l-am tot batut la cap, finut, sa profitam de combinatia lucrat remote + zile lungi de vara si sa ne stabilim biroul, temporar, si prin alte colturi de tara. Cand ploua deluvic in Brasov am incercat cu marea, dar nu a functionat. Am lasat insa ideea la dospit si pana la urma a venit natural ideea unui final de saptamana prelungit la Paltinis. Radu cu gandul de a face o recunoastere pentru Geiger, eu fara niciun gand. Doar sa ma reasez pe bicicleta. In Postavaru nu imi iese mai nimic din ce imi iesea toamna trecuta, pur si simplu a disparut curajul. Nu stiam daca il voi regasi la Paltinis, dar ce era sigur e ca niste ore petrecute in sa sunt extrem de necesare pentru regasirea curajului pierdut.
Cazarile la Paltinis facute pe ultima suta de metrii au niste scoruri prohibitive, asa ca alegem 2 nopti de lux si o noapte la cort, ca sa compensam opulenta. Pe de alta parte, ne asteptam sa fie pustiu joi si vineri la Paltinis, sa putem lucra normal la pensiune in prima parte a zilei, iar de la 18 sa izbucnim in MTB. Din putinele oferte de pe Booking am ales Vila Paltinis https://www.vilapaltinis.ro/ , si dupa 2 zile full petrecute acolo, o recomandam, daca va asumati ca veti da 220 lei pe camera dubla. In timpul saptamanii vila a fost doar a noastra, wifi-ul a mers foarte bine, bucataria echipata complet, livindul extrem de luminos, curte, liniste, mic-dejun bogat si diversificat, tip bufet. Una peste alta si-a meriat banii, comparativ cu alte cazari din zona la aceleasi preturi, dar cu review-uri mai putin bune. Desi am ajuns joi la 10, am putut sa facem check-in-ul la acea ora si sa ne apucam de munca in liniste.
In rest ne-am dat. Joi si vineri pe traseele din zona (flow track, urcarea si coborarea spre/ dinspre Varful Batrana, respectiv varful Oncesti). Sambata am facut tura lunga fete de la Geiger, iar duminica, in prima parte a zilei Varful Oncesti- coborarea in Valea Steaza si urcarea la Paltinis.
Din toate potecile exporate pe acolo, preferatele nostre au ramas cele din zona Paltinis, care sunt bine intretinute si in egala masura interesante. Genul de poteci, care ma invata ceva (cel putin pentru nivelul meu). Daca in Postavaru mai gasesti variante/ poteci unde nu ai prea mult de facut si poti lasa bicicleta doar sa curga la vale, in Paltinis am avut mereu de muncit. Pe fiecare coborare si pe fiecare urcare. In plus Paltinisul vine la pachet cu multe pietre. Mai multe ca acasa. In Postavaru, in afara de Crucur, portiunile cu pietre sunt cvasi inexistene. In Paltinis in schimb am gasit de toate: pietre mici si mari, radacini de toate felurile, poteci largi, poteci inguste, provocari atat in urcare cat si in coborare. Un mare teren de joaca, cu alte cuvinte, pe care ne-am si rodat putin joi si vineri.
Sambata in schimb, avand in spate o prognoza ce anunta soare glorios intreaga zi, am pornit din nou spre culmile inalte ale Cindrelului. Mult mai usor decat in epica din Lotrului-Cindrel caci bicicleta cantarea fix cat ar trebui sa cantareasca si nu trebuia sa mai trag la deal inca 12 kg de bagaj. Asa ca urcarea merge 90% in sa, curba de nivel spre Canaia se scurge frumos si cam de acolo incepe terra incognita. Traseul de la Geiger urca teoretic in Saua Canaia si apoi coboara spre refugiul Cindrel. Noi, in epica, in loc sa urcam spre Saua Canaia, am ales o curba de nivel nefericita si caratul bicicletei prin jnepeni, doar ca sa iesim in acelasi loc. Acum in schimb, urmam cuminti traseul de concurs, suprinzator de ciclabil si el. Niciun nor de ploaie si departari acum cunoscute: varful Cindrel, varfurile din Lotrului, un colt de Parang. Doar coborarea la refugiu e un mare mister. Daca in prima parte stau pe bicicleta si ma strecor cat de cat printre jnepeni, partea mediana imi da cu virgula. Astept cu interes sa ajungem la padure in speranta unei poteci ciclabile si pentru nivelul meu. Refugiul e destul de aproape de intrarea/ iesirea din padure, dar nu stiu daca vom ajunge prea curand pe acolo, caci nu ofera nici deschidere si nici vre-un traseu fain, iar iarna nu am idee cum sa legam ceva pe acolo. Partea buna pentru MTB e ca de la refugiu, poteca se transforma in drum, drum de altfel ciclabil, insa plin de resturile unei exploatari inca active. Nici nu vreau sa ma gandesc ce noroiul vietii se poate face pe aici daca ploua recent.
 |
| Soare glorios |
 |
| Refugiul Cindrel |
Drumul de exploatare debuseaza apoi intr-un forestier si avem in sfarsit parte de cativa kilometri gratis. Adica o coborare rapida pe forestier. Sunt cam singurii din concurs, dar si din tura asta...Apoi vine alta urcare, initial urmand firul Vaii Costeasa, pana la un canton forestier. Rulaj placut pana aici, pe un drum suprinzator de bun, cu sectiuni de asfalt vechi. De la canton insa se termina huzurul si da-i si urca, si urca, si urca. Toata urcarea e ciclabila, dar de la 1500 la 1817m , ia si munceste. Nici de asta nu ne-am plange, daca ar adia putin vantul din directia care trebuie. Fix cand nu ai nevoie de vant de spate, atunci hop si el. Doar o briza asa, cam de 5 km/h, fix viteza cu care ne miscam. Ceea ce inseamna ca fierbem in suc propriu si varsam in noi cantitati incomensurabile de izotonic.
Pana la urma razbim si portiunea dintre Saua Rozdesti si Saua Batrana se scurge imediat dupa crampoanele rotilor. De data asta chiar prindem coborarea cea buna din Saua Batrana (coborarea de la concurs este, in partea superioara, diferita de poteca cu marcaj turistic) si pietrele cu care m-am muncit joi dispar ca prin minune. Ma cam temeam de ele, caci acum sunt cu hardtail-ul meu, joi am incercat full spuspension-ul lui Radu...Mare diferenta, atat la capitolul viteza, cat si la capitolul incredere. As putea sa frec hardtailul un an intreg si tot nu m-as da asa...Noroc ca e scumpa si trebuie sa strang bani pentru una ca asta. Lux...cum ii zice si numele.
 |
| La fel de mult soare in Saua Batrana, la intoarcere |
Ajunsi inapoi in Paltinis, facem pauza cat pentru un porumb fiert si o cola si ne despartim. Eu plec spre masina, Radu urca spre Varful Oncesti. Decid ca 2000 m diferenta de nivel mi-au ajuns si ma pastram ceva energie si pentru duminica.
Ultima zi la Paltinis. Ma simt chiar usurata ca se strica vremea caci merge o zi scurta. Stiam eu de ce nu am fost ieri spre Varful Oncesti cu Radu, caci da, mergem azi. Radu vrea sa vada cum e coborarea in Valea Steaza. Abrupta si tehnica imi imaginez eu. Nu cred ca exista alte adjective care sa caracterizeze coborarile de la Geiger. Mai ales una rezervata turei lungi- baieti. Singura parte buna e ca sunt odihnita. Caci pe coborarile de aici fac uz de fiecare muschiulet de la maini, picioare si core si una e sa vina dupa 2000 de metri urcati, si alta dupa 300. Coborarea vine, coborarea trece, bineinteles ca ma imprastii la un bustean de altfel inofensiv, bineinteles caci cobor si pe langa bicicleta, dar candva ne vedem in forestier. Imi indes castile in urechi si pornesc "rafuiala" cu forestierul asta care m-a stors de energie in epica. Acum il rontai metodic, fara sa ma mai omoare nici caldura si nici bagajul. Revenim in drumul de Santa,coboram in Paltinis si opresc ceasul. 4 zile,poate nu foarte multi kilometri,nici foarte multa diferenta de nivel, dar cifrele sunt mai putin importante. Am in schimb idei. Idei pentru turele cu prietenii, idei pentru o traversare pe schiuri Cindrel-Lotrului, idei pentru mici aventuri, idei ce te fac sa mergi inainte.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu