Cum nu sunt prea multe poteci foarte foarte usoare de MTB pe langa Brasov, presimt ca in curand o sa le epuizez pe toate cu Claudia. Si mai cred ca oricat si-ar dori Claudia sa se dea pe poteci cu MTBul, acest lucru nu se va intampla intr-o maniera cursiva si legata. Stiu cat mi-a luat mie pentru stadiul actual si stiu ca in cazul Claudie fricile sunt chiar si mai mari. Si frica nu face casa buna cu MTBul. Si la oricate cursuri ai merge, de asta nu te vindeca nimeni. Trebuie sa te vindeci singur, sa iti asumi ca o sa cazi. Mult si dureros. Si ca iti mai trebuie si ceva talent care nu apare din senin la 40 de ani.
Insa azi incercarea e esuata din start, caci revelatia permisului expirat a ocupat mintea Claudiei , nemailasand loc pentru nimic altceva.
O dimineata fara pretentii pe sub Tampa, cu un PB pe urcarea in Saua Tampei, nesperat si neplanificat.
Vali si Muha au fost pe la Brasov weekendul asta intr-o incercare de a strange ceva curaj (pentru Muha). Progresia de trasee a fost buna, progresul Muhai la fel. Minusul e la conditia fizica, care a ramas deficitara dupa cele doua luni de stat in casa. Si inteleg situatia: cand atat urcarea cat si coborarea umbla mult la resurse, ele se termina repede. Totusi, trecand peste zilele scurte, Muha se descurca chiar bine pe radacini si are tupeu sa incerce. Si toti 3 ne bucuram pentru reusitele ei, chit ca ele se numeau radacini, dropuri mici, busteni ori diverse santuri. Sambata seara dam o fuga pana pe Magura Branului pentru un foculet la apus.
Descoperim un loc nou fain pentru a vedea apusul, respectiv unul din dealurile de langa Holbav. Mi-a placut explorarea asta tihnita si presimt ca vom mai reveni in zona.
O alta iesire in Fagaras din ciclul "doua prietene bune, tesand amintiri pe munte". De data asta a venit randul Negoiului. De fapt varful nu ne starnea nicio imaginatie, era doar un punct de pe un traseu asupra caruia ne-am hotarat in masina, pe principiul: daca tot e ziua lunga si fara obligatii, sa alegem ce e cel mai departe si mai greu, ca sa fim sigure ca ne incepem bine saptamana. De sol a sol, cum spun spaniolii. Adica de dimineata pana seara.
Pentru a mentine calde amintirile dintr-un concediu petrecut impreuna in Maramures, conduc cu morcovul in fund drumul intre Porumbacu si Cariera si parcam masina acolo. Ramane memorabil momentul in care Claudia se da jos din masina si trece la sondat cu batul balta ce trona in fata noastra, pe toata latimea drumului. A decretat ca nu-i adanca si solul e bun, asa ca am trecut.
Desi poteca pana la cabana nu e de vreo frumusete cutremuratoare, o rezolvam repede, caci compensam cu pas intins si vorbe multe peisajul monoton. Mai sus o sa avem alte ocupatii, asa ca mai bine epuizam acum subiectele saptamanii.
Mai sus de cabana iesim repede din padure si Fagarasul ni se dezvaluie asa cum il iubim. Mare, atotcuprinzator, pustiu, vast. Astazi insa nu e capricios. Se anunta o zi perfecta, niciun nor pe cer, nici prea cald, nici prea frig. Eu am o curiozitate veche de vreo 13 ani, sa ajung pe la Strunga Ciobanului si in Claudia gasesc mereu partenerul entuziasmat cu care sa ajung prin locuri mai putin batute. Asa ca dupa ce ne intrebam care-i Piatra Pranzului, parasim traseul principal spre varful Negoiu pentru un ocol spre Strunga Ciobanului si apoi a Doamnei. Ne bucuram amandoua si impreuna de locurile in care suntem, de ziua careia nu avem ce sa ii reprosam, de libertate, de muntele ce ne-a intrat vara asta in suflet.
 |
| Intre Strunga Ciobanului si poteca de creasta |
Primii oameni apar abia pe Strunga Doamnei si pana pe Negoiu ne vom tot intalni cu suprinzator de multa lume pentru o zi din timpul saptamanii. Insa toti raman pe varf. Sa tot fie veo 30-40 de persoane concentrate pe o bucata relativ mica de iarba. Noi ne facem un selfie cu varful mai de la departare si ne continuam drumul spre Custura Saratii si Varful Serbota care ne apartin in totalitate la orele acestea ale amiezii. Incetinim ritmul pe Custura Saratii, caci locurile cer atentie si pasi fermi.
 |
| Spre Negoiu |
 |
| Pe Custura Saratii |
Serbota imi place mai mult ca Negoiu. Are personalitate de varf. In cel mai inalt punct converg in fond 3 muchii principale daca putem sa spunem asa (creasta estica, cea vestica si Muchia Serbotei). Pirmaida zvelta pare tanara comparativ cu Negoiu de pe care ai impresia ca fiecare lespede sta sa cada si din radacina caruia roade fiecare noua iarna, subminandu-l cu crapaturi din ce in ce mai mari, cascate sub presiunea fenomenelor naturale de inghet/ dezghet.
Am mers bine pana aici, coborarea pe Muchia Serbotei merge si ea bine si in partea superioara mai avem energie sa admiram estetica creasta a Fierastraului. Oprim la cabana pentru o ciorba mare si densa si ajungem la masina la timp, cat sa dovedim pe lumina drumul forestier. Fagarasul ramane in urma, noi mergem inainte spre casa cu speranta ca ne vom intoarce curand.
 |
| In coborare pe Muchia Serbotei (partea superioara, respectiv deasupra cabanei) |
credits foto: Claudia
De indata ce am descoperit locul fain de vazut apusul la Holbav l-am pus pe lista pentru reveniri ulterioare si aceasta a fost doar prima din ele. Alaturi de Claudia si de Laurentiu, sosit mai tarziu, incheiem in tihna o zi de inceput de toamna.
Daca ieri apusul m-a prins la Holbav, rasaritul de azi ma prinde in masina, in dreapta lui Andrei, indreptandu-ne spre Transalpina. Ora matinala la care mi-a propus Andrei sa ma ia de acasa mi s-a parut o gluma buna, dar cum stiam ca Andrei nu prea glumeste, m-am conformat. Si pana la urma a fost bine ca am plecat asa devreme, caci o pana la masina ne-a facut sa ne intarziem destul de mult plecarea. Renuntam chiar la o plecare din Sebes si mai conducem vreo 30 de km, cat sa ne apropiem mai mult de munte. Ziua se anunta impecabila, watii pareau sa iasa, nu mai existau motive obiective care sa imi tulbure zenul. Pedalam separat dar ne regrupam dupa fiecare segment mai lung. Urcarea din nord e fara indoiala lunga, variata si cu un singur segment sustinut, reprezentat de o rampa lunga, pe la 2000 m si gradient de 10%, gradient pe care nu il sesizezi cu ochiul liber, dar il simti imediat in picioare. Eu fac o incursiune scurta si spre sud, cat sa constat ca Ranca e in nor si apoi ne incepem lunga coborare pe care am mers impreuna, incepand din Pasul Tartarau. Voi reveni negresit pentru o integrala sud-nord sau nord-sud.
Eu una, ii propusesem lui Radu inca din iunie, de cand ploua in Brasov de 3 ori pe zi, sa fugim la mare. Nu a vrut, insa reusim sa o facem acum, la final de sezon, luandu-le si pe mame cu noi. Varianta ideala erau 5-6 zile la bulgari, dar pana la urma nu ne ies decat 3-4 zile la Mamaia Nord. Trista Mamaia-Nord, un santier de la un capat la altul. Plaja inca plina de portiuni concesionate, umbrelute si sezolonuri in toate stilurile si culorile. Praf si destul de multa mizerie pe plaja. Totusi, cum eu si Radu am lucrat, pentru noi, programul era simplu: trezit cu 15 minute inainte de rasarit, iesit pe usa afara, mers 2 minute pana la plaja, vazut rasaritul, alergat (pentru mine), eventual facut o baie, intors acasa, mancat, lucrat si plecat din nou, pe seara, cu mamele. O seara la Corbu, una la Constanta. Cel mai mult mi-a placut plaja de la Constanta, cea de la Never Sea, golita acum de toate contructiile, redata localnicilor, care chiar savurau zilele acestea destul de calde si lipsite de turisti. Am facut baie,am stat la soare, am privit cateva tentative timide de surf, zmeie fara numar si ne-am luptat cu valurile. Nu mai am nevoie de nicio confirmare pentru firea mea solara.
Vremea buna imbina la o tura lunga. Zilele petrecute la mare ne redesteptasera pofta de munte, asa ca din aceste doua ingrediente nu puteau sa iasa decat ceva planuri pentru o zi intreaga petrecuta afara. Alegem ca atare potcoava Bucegilor, cu o plecare de pe valea Glajariei. Frigul de dimineata e vestitor sigur al toamnei, dar cu rucsacul dotat cu pufoaica si frontala, ma simt la adapost de orice neprevazut.
Prima parte cu urcarea la Diham si coborarea in Busteni merge bine. Doar ca abia de acum inainte incepe tura adevarata, caci din Sinaia ne sta in fata o urcare de 1300 m. O luam metodic cu Poiana Stanii (si acum mi-au ramas vreo 2 serpentine nerezolvate), Cota 1400 si in final ocolul varfului Furnica. Drumul de vara este, ca de obicei, o uratenie.
 |
| La izvorul de sub Poiana Stanii |
La Piatra Arsa este colectie de masini, pe urcarea spre Babele e un balci in devenire si liniste se face abia spre Omu. Cat de cat. Pentru mine una, asta a fost partea usoara. Sfatul de taina facut la umbra releului de la Costila a ales o coborare spre Malaesti pe poteca de vara. Argumente precum apa si lumin au fost decisive.
Ne caznim pe coborarea spre Malaesti, mai mult pe langa bicicleta decat pe ea si nici macar cu o prajitura la cabana nu reusim sa ne premiem. Era calda... Cobor prost spre Uzina de Apa si cu asta am incheiat o saptamana plina, inceputa la refugiul Gugu in Godeanu, continuata la mare si terminata duminica seara la cabana Malaesti.
Horatiu se intreba pe buna dreptate ce e de sarbatorit la echioctiul de toamna, un moment mai degraba trist din an, un punct din care orele de lumina vor fi din ce in ce mai putine, toamna se va arde ca o lumanare, lasand in urma-i griul de noiembrie si intunericul noptilor lungi. In egala masura, putem privi echinoctiul si dintr-o alta perspectiva: e ultima zi de vara (astronomica). Da, vara nu mai are nicio sansa, nici macar astrele nu o mai ajuta. In egala masura, a fost o vara atipica. O vara fara planuri, o vara petrecuta prin muntii de acasa, dar cel mai important o vara petrecuta afara. Si simplul fapt ca am putut face asta afara, alaturi de alti 8 oameni faini, discutand politica intr-o maniera libera, ma face sa ma simt mai castigata fata de primavara petrecuta in casa ori face de orice alt om care traieste sub un regim opresiv si nu isi poate exprima liber gandurile.
In mod cert, pentru unii nu a fost vara dorita si multi din noi avem minusuri de pus in fata ei, avem planuri amanate, avem rutine schimbate, insa a fost o vara petrecuta afara, cu cateva ture de bikepacking si alte cateva ture de trekking in Fagaras chiar reusite.
 |
| Echinoctiul de toamna la Holbav |
O tura scurta, dar eficienta ca moving ratio, cu o coborare chiar faina spre Iepure.
Cea mai logica combinatie a celor doua trasee. Pastrez mindset-ul zen de ieri si nu ma enervez nici pe stangacii si nici pe lipsa curajului pe coborari.
Cum zilele sunt din ce in ce mai scurte si mi-am schimbat programul pentru a face sport dimineata, serile sunt numai bune pentru a mai prinde cate un crampei de apus. Nici soare generos nu va mai fi pentru mult timp, asa ca imi iau salteaua si laptopul, transpir bine pe urcarea spre Saua Tampei, ma bate vantul, dar insist, caci apusul de azi are potential. O fanta ramane deschisa intre 2 randuri de nori si intuiesc ca pentru cateva minute va fi spectacol. Claudia si Miruna urca si el si avem parte de un apus chiar fain, ca fetele.
 |
| credits foto, Clau |
7cardul a ramas anulat de cand s-a incheiat starea de urgenta. Si tot de atunci nu am mai facut nimic altceva decat bicicleta. Dar vine iana si trebuie sa imi diversific activitatile.Stiam de pe FB ca Irina si-a facut "sala" proprie, asa ca astazi am dat un sut in fund legumei din mine. La 7.30, in tricou si pantaloni scurti, trageam de trx. Era bine, era soare, era placut, faceam miscare. La febra musculara nu ma gandeam, desi stiu ca e inevitabila. Pe cand pedalam cei 3,5 kilometri spre casa ma gandeam ca iata, se poate sa ai parte de endorfine si de la altceva decat bicicleta. Si cumva imi place varietatea din sezonul rece, cu bicicleta, schi, trekking, sala.
Sezonul diminetilor tihnite pe Tampa a inceput. Ne strangem suprinzator de multi oameni, cu cafea, zacusca si prajitura si intampinam impreuna soarele si toamna.
 |
Radu e pe la Bran, asa ca imi fac si eu de drum pe cursiera in directia respectiva. Ma lupt cu vantul pe portiunea Codlea-Bran, urc binisor in pasul Predelut, dar nu stiu cum sa mai scad pentru a ma apropia de QOM. Totusi pedalatul se simte mai rotund, comparativ cu patratul de aseara.
Planul de azi era simplu. Ceva bicicleta dimineata si apoi plecat spre Bucuresti pentru a vota duminica la prima ora. Cum nu aveam chef de ceva MTB mai serios, ma gandesc sa o scot pe Clau cu bicicleta. Cum insa Clau nu e foarte matinala si nici nu o sa reziste prea multi kilometri, ma decid sa ies inainte, sa imi fac incalzirea. As fi mers la o clasica alpina, dar nu ma lasa vantul. Asa ca revin acasa, las cursiera, iau MTB-ul si plec spre Solomon. Imi pare ca o sa am timp cat pentru o Bisericuta Paganilor si o urcare prin Crisitian, ca oricum nu fusesem anul asta. Doar ca dupa Bisericuta Paganilor nu mai nimeresc traseul cum trebuie. Desi ma inscriu pe o muchie, imi dau seama la un moment dat ca e chiar muchia buna, dar urmeze trasa de enduro si ies dupa ceva balaureala, o turma si niste garduri in drumul ce vine de la Predeal si merge la Rasnov. Gaz pe asfalt, gaz prin Rasnov, gaz pe forestierul ce urca in Poiana Aviatorilor, QOM si ajung la fix cat sa ma vad cu Claudia in Poiana Mica. De acuma gata cu fuga. Pe Spinarea Lunga mergem tihnit. E unul din traseele usoare de MTB de langa casa si mie chiar imi place poteca asta, atat pentru bicicleta, cat si pentru o plimbare lipsita de pretentii pe picioare sau pe schiuri. Tocmai din cauza asta voiam cumva sa i-o arat si Claudiei. Ne retragem apoi spre Brasov cu o oprire la Gelato Mania. E una din putinele zile in care chiar am chef de inghetata. Si galantarul ma asteapta cu portocale si busuioc, pe sufletul meu.
Pare ca Irina m-a nimerit cand mi-a propus sa fac echipa cu Bogdan. Amandoura ne place sa lucram afara, nu ne e teama de frig si avem cam acelasi ritm. Din ce in ce mai bine.
0 comments:
Trimiteți un comentariu