Curat murdar-un weekend cu doua curse la Pucioasa ~ Amintiri din munti

Intro

Ordinea cronologica a zilelor ar fi exact invers, respectiv murdar (sambata) si curat (duminica), dar in literatura mai trebuie sa lasam loc si pentru adaptari (mai mici sau mai mari). Insa pe scurt, asta a fost esenta weekendului lasat in urma. Doua curse la Pucioasa, una de MTB (sambata- BikeXpert Alpine Challenge) si una de sosea (duminica- Road Grand Tour, The Wall). Cum anul asta au fost putine curse si Radu le-a bifat cam pe toate, am ajuns, iata, si la Pucioasa. Ce e drept, stiam din povesti ca traseul de la MTB e usurel si rapid (asta daca nu e noroi), asa ca m-am inscris dintr-o suflare la tura lunga. Cum dupa 70 de kilometri nu intrevedeam picioare chiar proaspete pentru a urca de doua ori Sultanu, duminica, sunt cumpatata si ma inscriu la tura scurta la sosea. Ultimul concurs la care am participat a fost la Tara Hategului si imi aduc eu aminte inca foarte bine, ca in ziua doi m-am simtit ca lovita de tren si asta nu e o reteta buna pentru o cursa de sosea. Sa fim deci calculati...

Joi si vineri intra in ecuatie si ploaia si ma conving repede ca cei 70 de kilometri sunt prea multi pentru cat de putin imi place mie sa ma dau pe noroi, vad rapid cum cele 5 ore la care ma gandeam de acasa se transforma in 7 si ceva, imi soptesc in barba ca eu vreau nu doar sa particip la The Wall, ci sa si iasa watti. Asa ca vorbesc cu Luiza sa ma mut la traseul mediu. Patru ore de lupta cu noroiul imi par mai digerabile.

Sambata- BikeXpert Alpine Challenge sau First lady of the mud (tura medie)

Ziua a inceput cu chef si mult optimism care nu ma caracterizeaza. Daca Radu si Suzi stateau in masina neintelegand ce e cu ploaia repornita din senin, eu ma agitam cu o cafea in brate, sub umbrela, cautand o toaleta etc. Clar conta si ideea ca nu voi suferi 7 ore, ci doar 4 si asta parea omenesc. Initial eram inscrisa la tura lunga, pe principiul sa ma dau de toti banii, dar cand am vazut prognoza si cand in ecuatie a aparut si cursa de sosea de la Road Grand Tour, am zis sa fiu rationala si m-am mutat la tura medie, care considerand putinele mele concursuri de anul asta si abilitatile de coboratoare cam ruginite, parea o alegere mai inteleapta. Inchidem paranteza.

Deci ma aliniez la start. Cam in spate fata de cum ar fi trebuit sa stau si asta nu prea imi convine, caci va trebui sa trag tare pe primii kilometri. Ceea ce si fac, pentru a recupera ceva pozitii la feminin. Eram prima data pe traseu si stiam doar ca se face noroi. Mult si rau. Strategia era simpla. Trag tare pe asfalt, macadam, forestiere pietroase, urcari pe iarba. Ma opresc la timp, inainte sa se incarce rotile si in loc sa imping, car bicicleta in spate. E esentiala ideea cu opritul la timp, astfel incat bicicleta sa ramana cat mai usoara si sa fie decent de carat in spate. Pe coborari merg cu grija, in control, evit orice cazatura, pentru ca o cazatura ruineaza increderea si reduce sansele de a ajunge la finish. Planul mi-a iesit chiar bine pe primele doua urcari si primele doua coborari. Mi-am dat seama ca nu merg prost cand le-am depasit pe Noemi si pe Suzi, care erau insa la tura lunga si fetele nu au recuperat pe coborare. E oricum incredibil cat de mult noroi se poate face, cat de cleios poate fi totul, cat de inventiv trebuie sa fii cu trasele si nu in ultimul rand, cat de mult a trebuit sa car bicicleta in spate.

Aici eram deja impachetata si ce e mai rau, inca nu venise (credits Janos Cherestes)

In punctul numit La Capite :) (credits Cornel, de la fisheye.ro)

Undeva, pe un asfalt, exista un furtun si am primit prioritate la el, pe principiul ladies first. Cu noroiul imputinat, imi revine entuziasmul. Mai iau un gel, mai beau niste izotonic si vine si ultima urcare marcata pe profil ca fiind un forestier. Ma intrebam cat de noroios va fi, dar am o surpiza placuta, caci e de fapt un forestier cinstit pe care urc cu mare spor. De altfel singura urcare lunga pe care am dat-o integral pe bicicleta concursul asta.

Forestierul a adus ceva zambet (credits fisheye.ro)

Urmeaza ultimul hop al zilei, respectiv ultima mare coborare. Ei bine, aici mi-am pierdut zenul. Incepuse bine, cu o culme cu iarba, dar intuiam ca nu avea cum sa continue asa. Si in padure am dat peste noroiul noroiului. Pur si simplu nu conta ce trasa alegeai (prin frunze, pe margine, prin mijlocul noroiului) rezultatul era acelasi pentru mine: rotile se incarcau instant, mai ales roata fata, noroiul se strangea rapid intre aparatoare si cauciuc si roata se bloca in 2 metri. Si iata ca am ajuns sa car o bicicleta de 20 kg (11 are ea, restul era noroi), pe plat sau chiar in coborare. Asta nu mai avea absolut niciun sens.

Padurile de la Pucioasa au un noroi aparte (credits Janos Cherestes)

Sunt depasita de cativa baieti de la elite, care par ca stiu cu ce se mananca noroiul de Pucioasa (probabil cu tehnica si cauciucuri de noroi), si candva, la un moment dat ajung la niste oameni care imi spun ca mordorul e pe terminate. Imi mai spun ca sunt prima fata si glumim ca sunt first lady of the mud.

Ultimii 7 km au fost o combinatie de asfalt, drum de tara si vreo 2 km de poteca, lux fata de ce lasasem in urma.

Si de data asta chiar ma bucur cand trec prima linia de finish.

credits organizatorilor

Venisem aici cu gand de podium si am incercat sa imi fac strategia in asa fel incat sa ajung acolo. Am si reusit sa ma tin de ea cam 85%. Mi-au iesit urcarile (ma rog ce nu am impins), am supravietuit fara cazaturi pe patinajul artistic de pe coborari, am tinut pulsul sus pe unde puteam sta la bicicleta, si la final as spune ca sunt multumita de ce a iesit. Si mai multumita sunt de locul 18 la general. Daca voi fi la fel si maine, dupa cursa de sosea, ramane de vazut.

Open feminin, tura medie (credits fisheye.ro)

Pana una alta, apreciez mult efortul oamenilor de la BikeXpert de a organiza un concurs in an de pandemie, sunt constienta ca nu puteau controla ploaia, amanarea nu era nici ea o optiune, asa ca au trebuit sa mearga inainte.

Daca voi reveni? Da, la tura lunga si doar daca nu ploua minim o saptamana inainte. Si cu prietenii la fel, caci traseul nu este tehnic si se potriveste numai bine intr-o zi de toamna.

Date: aici

Duminica-Road Grand Tour, The Wall (tura scurta)

O noua zi, o noua cursa la Pucioasa.

Poate ca dormitul la cort nu e cea mai buna recuperare intre doua curse, dar noi suntem atat de obisnuiti cu asta, incat nu observam nicio diferenta. In plus trezitul in aerul rece al diminetii, momentul in care soarele imbratiseaza pajistea pe care ne aflam si aprinde copacii ce o marginesc in partea superioara, terciul cald, cu multa ciocolata, toate sunt parte din noi, din felul nostru de a trai si a calatori.

Revenind.

Imi evaluez sansele de a scoate niste watti decenti in functie de cat de grele imi simt picioarele cand urc dealul de deasupra pajistii unde am dormit. Picioarele se simt bine, puterea ar trebui sa fie la locul ei.

Am timp de o incalzire decenta inainte de start, imi beau cafeaua si imi aranjez cu grija cele necesare in buzunarul de la tricou.

Ma aliniez la start, insa aparent cam in spate. Imi dau seama de asta abia cand incep sa depasesc fete. Prima e Noemi. Apoi Dariela. Apoi Andreea Calugaru. Recunosc ca nu ma menajez deloc. Nici nu am de ce. Sunt pregatita sa sufar toate cele doua ore de traseu. Si mai ales pe fiecare urcare. Incerc sa profit de orice avantaj, urcare, contrapanta, orice ma avantajeaza. Partea buna e ca nu pierd timp nici pe coborari. Ajung la un moment dat alaturi de Veronica. Si mergem o perioada impreuna cu un baiat. Ne schimbam la trena si usor, usor, grupul nostru creste. Ajungem cam in aceeasi formatie la intrarea pe Sultanu. Pe mina una, Sultanu nu ma sperie si imi era destul de clar ca urc binisor comparativ cu celelalte fete pe care le-am depasit. Mi-am luat gelul la timp, m-am hidrarat, m-am imbracat exact asa cum trebuie, nici prea gros, nici prea subtire, am ajuns aici cu pulsul jos si nu am nicio scuza sa nu urc bine Sultanu. Si l-am urcat. Am suferit, dar nu mai mult decat in alte dati. Ba chiar, datorita incurajarilor de pe margine, a trecut chiar repede.

credits Radu Cristi

Nici coborarea nu ma sperie si ii dau la vale impreuna cu alti 2 baieti. Din nou marim grupul pe urcarea spre Adunati, din nou imi iau gelul la timp si urc bine. E esential sa urc bine si sa pun distanta fata de fetele din spate caci sunt constienta ca urcarea e punctul meu forte si pe coborare/ plat pot fi ajunsa daca fetele se lipesc de un grup bun care sa le traga pe coborarea lunga ce precede finish-ul.

Si ceea ce imi era cel mai teama se intampla. Pe coborarea de dupa Adunati raman singura. Nimeni in fata, nimeni in spate. Oh well, asta e. Bag capul in pamant si invart pedala. Trec ceasul pe navigatie ca nu cumva sa gresesc ruta si dau tot ce pot. Mai sunt mai putin de 30 min din cursa asta. Sa tot fie vreo 10 km de mers aproape solitar. Incerc sa fac pereche cu un pusti de la BikeXpert dar el are probleme cu schimbatorul si nu ne potrivim. Sunt prinsa de un grupetto de baieti cam cu 10 km inainte de finish si nu am nicio problema sa ma tin dupa ei. Chiar si gaturile scurte de prin sate imi ies bine. Stiu ultima urcare si o duc si pe ea bine. Si las bicicleta sa curga la vale spre finish bucuroasa ca inchid cronometrul inainte de 2 ore.

Sunt multumita de cum am mers. Ceasul arata 187 W putere medie ceea ce insemna putin peste 3 W/kg pe cele 2 ore de concurs. Strava e ceva mai optimista. Nu am vazut cifre din astea toata vara...

Entuziasmul imi mai scade cand vad clasamentul si constat ca am fost la sub 1 min de locul 2. Si imi scade si mai mult cand vad timpul lui Miriam de la tura lunga. Oh well, e bine ca am reajuns cu picioarele pe pamant. In egala masura ma bucur ca majoritatea fetelor de la open tura scurta si lunga sunt de la 19-29. Asa e bine sa fie, al lor este viitorul.