Sunt zile calde si insorite de primavara, in care as vrea sa ma mobilizez sa stau mai mult afara, dar nu reusesc sa ma organizez. Se face tarziu, nu mai e timp pentru bicicleta, asa ca inghesui o alergare pe Stejeris, pe interes,sa vad daca e suficient de uscat pentru MTB. Ne-am luat bicicleta de oras. O bicicleta olandeza- o gazela cu numele. Cu aparatori, lant incasetat integral, portbagaj. Bicicleta aia care nu atrage priviri si pe care o poti lega pe oriunde. E grea cat o gazela in viata reala, dar ma consoleaza Mara ca o sa pot sa pun pe ea doi copii, cumparaturile si o canapea.
Mergea de MTB inca de sambata trecuta prin zona Tampa, dar abia acum s-au aliniat astrele. Bicicleta merge greu, ruginit. Si eu ma simt la fel. Urc totusi legat in Saua Tampei, cobor pe traseul de la Bike Race care e in conditii foarte bune, aderent la fix. Caut apoi sa urc din Piata Uniri la Belvedere si descopar cu ocazia asta un colt nou din Brasov. Imi cam iese pe nas urcarea, dar razbesc. Coborarea pe Stejeris merge bine, caci stiam detaliile de la alergarea de ieri. Si totusi, e ceva ce nu se leaga. Poate cele prea multe semne de intrebare legate si de anul asta ? Nu imi gasesc ritmul timpului petrecut afara, cochetez cu ideea sa studiez mai mult...
Aveam eu un pitic cu segmentul asta de pe Strava, asa ca m-am dus sa inchei treaba, respectiv sa iau QOM-ul. Cum am mers solo, era imperios necesar sa aleg o zi fara vant. Mi-am facut bine planul si toate mi-au mers din plin. Timpul poate fi eficientizat daca scadem si pauza de imbracat in Poiana si eventual o trena/ mai multi watti/ kg.
Daca tot nu mai e zapada buna in Postavaru, ne mutam pe Tampa pentru un rasarit pe langa casa. Savurez ziua calda
Februarie si Martie par ca au facut schimb anul acesta, si cu toate avantajele zilelor mai lungi si a soarelui mai puternic, temperaturile par sa fie mai joase in inceputul asta de primavara decat in mijlocul iernii. E perioada in care noi suntem cumva impartiti intre iarna si bicicleta. Pe de -o parte, vazand zapada proaspata si muntii inzapeziti in fiecare zi, tentatia schiului si a turelor de iarna e mereu acolo. Pe de alta parte, dupa atatea luni de gri si de frig incepi sa tanjesti un pic dupa caldura si dupa verdeata. Anii trecuti fugeam tocmai in perioada asta in tari mai calde pentru a fura startul la inceputul de primavara, nu de alta dar pana la sfarsitul lui Aprilie verdele lipseste aproape complet din jurul Brasovului, iar primavara e un anotimp atat de fain, inca nu mi-ar displace sa-l traiesc de mai multe ori pe an.
Dar revenind la titul si la Valea Ialomitei, tura de duminica a fost dupa toate criteriile o tura veritabila de iarna. Rareori ai parte de o zi atat de linistita si cu atat de mult soare, asa ca am fost pana la urma convinsi sa renuntam la bicicleta si sa punem din nou schiurile in picioare. Soare glorios de la plecare, un strat de nori sub noi spre sud, strat ce s-a imprastiat peste zi.
Pe platoul dam peste un puf fin pus peste un strat tare. Fata de alti ani, chiar daca am avut o iarna care a venit in bucati de cate 2 saptamani acum chiar avem zapada la munte in zona inalta. Cred ca in orice masiv de la noi de la limita padurii in sus e un strat de zapada ce o sa mai dainuie saptamani bune de acum incolo.
Tropaim cu spor pe platou pana la Cerdac, dupa Cerdac facem si primele viraje spre Valea Ialomitei si ochim zapada buna de langa Mecetul Turcesc. Cred ca e singurul loc in care zapada nu pare sa fi fost transformata de vant in toate felurile. In rest pare sa fie o tabla de mijloc de iarna care straluceste in soare. Virajele astea in schimb fac toti banii si dupa ce ne plictisim de panta pornim pe Valea Ialomitei spre Pestera sperand sa mai gasim bucati cu zapada buna. Asteptarile ne sunt complet inselate din pacate si dam de o tabla de zile mari.
Apusul de care am avut parte varful Furnica, cateva ore mai tarziu a depasit complet toate asteptarile. Se intelege din pozele de mai jos de ce. (text scris de Radu)
Sunt cu un picior in groapa cu noroi si atunci cand realizez ca nu pot sa ma scot singura, stiu macar sa apelez la prieteni. Radu si Claudia ma oferteaza fiecare pe cate o parte. Imi fac totusi curaj si ies cu Radu. Un Plaiul Foii si cu soare, si cu nor, si cu vant si cu caldura, si cu bine si cu rau. Ma frustreaza ca sunt in acelasi punct in care eram in mai 2020, insa sunt destul de determinata ca anul asta sa gasesc o rezolvare pe termen mai lung problemelor de sanatate care ma tot sacaie de ceva luni incoace.
Ziua cea buna se incheie alaturi de prieteni in apartamentul primitor al Ursilor, testand cat de multi oameni pot sa incapa la o masa de 4 persoane.
Soarele anuntat pentru azi invita la o zi lunga petrecuta afara, asa ca ma execut si ma alatur Andreilor pentru o tura la Sfantu. A fost cea mai chill tura ever, dar au fost si primele sute de metri de mers fara maini.
Seara o petrecem la foculet. E interesanta alternanta de iarna acesta intre perioadele calde, primavaratice (si au fost asemenea intervale in fiecare an) si perioadele cu precipitatii si frig (cum vor fi urmatoarele 10 zile). In lipsa de primavara, apreciem si intermezzo-urile astea.
3 zile a nins la Brasov ca la sfarsitul lumii. In Poiana Brasov cred ca s-au pus 50 cm de zapada proaspata. In oras, considerabil mai putin. De fapt Bartolomeu si Racadau/ Schei par doua cartiere diferite. Daca le noi abia s-a pus zapada de o palma, in Schei este iarna autentica, iar in Poiana Brasov toate parcarile sunt blocate de troiene cand ajungem noi, pe 17 martie, la 7 dimineata. Reusim sa parcam pe un colt de drum unde intorsese plugul si dam o urcare pana la cabana. Zapada e uda si nu ne mai trebuie nimic pentru azi.
 |
| Ninge, zapada ne-ngroapa |
Pe 18 martie schimbam locul de plecare si alegem sa mergem doar pana la Pietrele lui Solomon. Nici acolo nu e mai simplu cu locurile de parcare. Cum a nins toata noaptea, urmele facute de Radu si gasca cu o seara inainte au disparut cu desavarsire. Urcam fara spor pe Drumul Vechi, prin zapada uda si printre copaci cazuti. Poiana e linistita, adormita chiar. Mergem doar pana in Poiana Ruia caci azi am fost intarziati si s-a tocat tot pulverul.
 |
Ce daca vine primavara Atata iarna e in noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii inapoi |
Ninsoarea s-a oprit ieri seara, asa ca astazi dimineata aveam planul facut si rafinat: urcam cu masina pana la Rossignol, ne bucuram de partiile impecabile pana pornesc instalatiile si apoi mergem la munca. Planul ne-a iesit la fix. Locurile de parcare erau deszapezite, zapada era foarte buna, gondola a pornit cu intarziere, asa ca au iesit 1200 m foarte buni.
Zilele ultimei saptamani, petrecute mai mult alaturi de Andrei, Alina, Andrei si Claudia mi-au cazut la fix si m-au pus pe picioare in ciuda vremii mohorate si reci de iarna. Asa ca nu aveam cum sa refuz nici weekendul petrecut la o pensiune din Secuime care promitea sauna si o reuniune cu prietenii. Desi in afara de o drumetie pe dealurile din jur nu am facut mare lucru, socializarea mi-a cazut bine. Mi-au venit idei pentru o tura de bikepacking la toamna in Harghita si Nemira, am facut singura sauna a sezonului si am terminat o carte in 3 zile (aproape un record).
Au trecut doua zile de la vaccinul covid. Ieri m-am simtit chiar bine, asa ca am invartit pedala, lejer, la Z2 pe trainer.
Astazi am optat pentru un Postavaru Morning Glory, avand in vedere zapada buna din Postavaru. Doar ca programarea la analize mi-a dat peste cap rutina care ma ajuta sa ma pun dimineata pe picioare. Fara cafea si fara ceva dulce, la 6.30 sunt zombi. Mai mult de atat, urcarea planificata in zona 2 nu imi iese neam. Sar repede in zona 4 si apoi in zona 2 si tot asa. Incep chiar sa banuiesc ca e o problema cu centura de puls, nu doar cu mine. Ma tarasc la deal pe Drumul Rosu si la vale pe Sulinar. Analizele ies prost si ipohondria loveste din nou si ma tine pana sambata.
Asta a fost o iesire chiar chinuita. Mult chin pentru 29 km/h medie, mers la plasa. Frecventa cardiaca era in aer si acum chiar o simteam. M-am adunat cu greu pana acasa, unde am cazut rapusi vreo ora, si eu si Radu. Macar TSS-ul a fost de aceeasi parere cu mine.
Astazi Radu a plecat in sud, la mtb, pe traseul de la Maratonul Vinului. In ciuda zilei dezastruoase de ieri, astazi e mai bine. Suficient de bine cat sa ma conving ca intra si 2 ore de bicicleta inainte sa vina ploaia. Am avut parte de soare, ploaie, vant de fata, vant de spate si o medie solitara de 29 km/h, cu infinit mai putina durere comparativ cu ziua de ieri.
Pe poteci e inca plin de zapada si de copaci cazuti. Pe sosea bate un vant hain. Asa ca singura optiune e o alergare pe asfalt. In amintirile mele mergea mai bine, dar macar se simte si la Brasov primavara in aer.
0 comments:
Trimiteți un comentariu