Primul meu Rapha Festive 500

De cativa ani buni ma tot uit, de peste gard, la Rapha Festive 500. Adevarul e ca am facut o traditie din a lucra intre Craciun si Revelion si in cele 8 zile nu stiu niciodata ce sa inghesui mai intai: timp in saua bicicletei, zile de munca, zile cu familia...Asa ca mereu am strans kilometrii pana pe la un maxim 50% din cei necesari, printre picaturi, cum s-ar spune. Nici pandemia, cu posibilitatea de a virtualiza Rapha-ul nu m-a ajutat sa ma mobilizez la fel de bine cum au facut-o zilele calde de la finalul lui 2022. Au fost in general zile cu soare (chiar daca nu mereu uscate), zile mai lungi sau mai scurte, dar petrecute in majoritate pe drumuri din sudul tarii.

Planul de acasa prevedea sa ne apucam de treaba inca din prima zi- 24 decembrie. Fiind si intr-o sambata, 100 de kilometri pe la Campina pareau un inceput bun. Desenasem ceva cu maxim 700 m elevatie, ceea ce e chiar decent pentru urcarile din zona, doar ca la Campina...ploua. Apoi si la Ploiesti, si la Bucuresti si prima zi de Rapha a ramas doar o tentativa.

Dimineata de Craciun (25 decembrie) pare dupa toata logica o zi buna sa iesi pe sosea. Lumea e ocupata sa deschida cadourile, masinile raman in parcari. Desi soarele straluceste darnic si temperatura e placuta, afara e ud si murdar. Totusi trebuie sa inghesuim cumva, inainte de masa de Craciun, prima suta a cincinalului. Alegem sa pedalam la sud de Bucuresti, spre Comana, pe drumurile pe care ieseam si atunci cand stateam in capitala. Desi nu e trafic deloc, satele sunt linistite si singurul subiect real de meditatie este in ce pozitie sa stau la plasa ca sa nu inghit noroi, imi tot suprind gandul ca fuge pe campuri si priveste impacat spre decizia de a ne muta intr-un oras (mai) mic. Imi imaginez iar si iar cum arata traficul pe aici intr-o dupa-amiaza de vara, ce sinucidere curata e sa mergi pe aici, ce nervi si draci sa stai intr-o coloana infinita de masini...Si imaginea asta ma bantuie toti cei 115 kilometri...

Urmatorii 300 de kilometri se vor strange prin satele din Oltenia deluroasa. Practic la nord de Bals si cumva la est si nord de Dragasani se intind muchii lungi si rotunjite, precum si vai alungite, cu sate insirate ca niste margele dealungul unei retele destul de buna de drumuri judetene cu asfalt bun si foarte bun. Pana sa se construiasaca drumul expres Slatina-Bals, explorarea drumurilor de la nord de Bals era aproape imposibila, astfel incat ne-am focusat mai mult pe arealul din zona Dragasani. Acum insa, Balsul este in sfarsit liber de tiruri si trafic si asfaltul bun dintre Slatina si Bals indeamna la un rulaj pe cinste.

In cea de-a doua zi a provocarii noastre (26 decembrie) exploram prima vale care se deschide spre nord si urcam spre Morunglav. Descoperim niste pante hotarate, in stil oltenesc, scurte si infipte si revenim pe clasica de Carlogani. Nu ne imaginam inca faptul ca vom "bate poetca" intre Cepari si Plesoiu...

Recovery ride with the kid

27 decembrie promite cald si soare de dimineata pana seara. Asta se traduce prin ocazia perfecta de a mai strange niste kilometrii pe raboj. Plecam la drum lung azi, din nou pana la Morunglav, dar mai apoi cotinuand tot spre nord pana in drumul national Dragasani- Targu Jiu. Satele vin si trec, rulam pe asfalt bun si fara trafic si doar vantul de fata ne pune probleme...Aparent vaile nu sunt chiar asa de adanci pe cat ne-ar trebui noua. Am adaptat insa, din mers, tura, astfel incat la final sa venim spre casa cu vant de fata si sa mancam kilometrii pe paine. Din nou o zi lunga. 115 kilometri pe care ii simt cel mai mult...in umeri, de la cat am stat pitita in spatele lui Radu.

A treia zi pe langa Slatina (28 decembrie) si primul local legend. Chiar ma intrebam cu Radu pe unde or mai fi oamenii din Slatina care se dau cu curisera. In alti ani ne intalneam in perioada asta cu mici plutoane iesite la rulaj, dar Craciunul acesta pare sa suntem singurii care frecam drumurile din zona. O zi mai scurta, cu doar 70 de kilometri azi, insa cu drumuri noi. Am ajuns pana in Bals de data asta si iarasi am pornit spre nord, si apoi spre est, sarind dealuri. Ne-a placut Oboga-Morunglav si traversarea Oltetului. Din nou afara este primavara, ar putea fi o zi perfecta de plaja daca ti-ai gasi un loc insorit si ferit de vant.

Pentru ultima zi in Oltenia profunda (29 decembrie) alegem o clasica- Clasica de Carlogani, mai precis pana la inceputul urcarii spre Usurei. Avem nevoie astazi de niste kilometri rapizi, cu medie orara buna si cat mai plati. Rapha nu e momentul sa strangi elevatie...

Cei 65 de kilometri ramasi din Rapha sunt de manual. Ii fac pe drumurile de acasa, intr-o zi in care plec pe soare din Fundata si ajung cu noroi in gura sub dus. Drumurile sunt ude, apa zboara in toate directiile, bicicleta mea e muci. Rapha e o provocare doar atunci cand trebuie sa strangi 500 de kilometri pe vreme ca asta. Altfel, in iernile primavaratice, sau in tarile calde, sunt doar base miles de calitate sau un sut in fund potrivit, ca sa iti incepi pregatirea sezonului urmator.