Batrana, Tiganesti si Grind pe vremea caniculei

1 iulie -Singura prin Bucegi (Ciubotea)

Astazi nu m-am grabit nicaieri. Am pornit agale pe lungul drum forestier spre refugiul salvamont Ciubotea prelingandu-ma pe la umbra si intrebandu-ma in ce viata am alergat pe aici. Cum sunt pe modul slow, ochii au avut timp sa cerceteze marginile drumului si sa gaseasca chiar si 2 izvoare. In ziua asta caniculara, a-ti scufunda fata in apa rece si a-ti uda buzele din aurul acesta lichid e un privilegiu, mai ales la cat de seaca e valea mai sus.

Progresez lent prin padure si profit de ritmul domol pentru a-mi face ordine in ganduri. Eu nu merg niciodata singura pe munte. Sunt mereu cu gandurile mele, nevazuti omuleti care tropaie prin emisfere, alearga dintr-o parte in alta si fac o galagie de nedescris...Cand merg in natura sau ies la antrenament, inaintea linistii pe care o caut e de fapt o mare furtuna. Si stiu ca trebuie sa o las sa se consume daca vreau sa imi fac ordine in ganduri si sa gasesc linistea.

Inca rumeg la ganduri cand ies din padure, dar stancile si peretii ce inchid valea imi capteaza partial interesul. Lumina e frumoasa. Bucegiul s-a dezbracat de faldurile roz si si-a pus in schimb cele mai frumoase straie- curcubeul florilor de iulie. Muntii inalti nicicand nu sunt mai frumosi ca in iunie si in iulie...

Ies in muchie, la 2000 m si pentru ca soarele da semne ca vrea sa se ascunda dupa niste nori, ma grabesc sa fac 2-3 poze, "just in case".

Altitudinea imi sacadeaza respiratia si pe cand imi croiesc drum pe linia stalpilor de marcaj, tot in sus, mereu in sus, imi dau seama ca mintea mi s-a golit. Am ajuns in punctul acela in care pasul si respiratia s-au aliniat si eu as putea in sfarsit sa merg pana hat departe. Doar ca nu azi. Azi am plecat de acasa cu gandul sa scap de caldura, iar aici, la 2000 m, tricoul imi pare usor insuficient si doar dintr-o mare lene nu scot foita din rucsac.

La Turnurile Tiganesti sunt lanturi noi. Revad cateva locuri faine de cort sau bivuac, unul ar fi ok si azi la cum bate vantul, dar de bivuac singura chiar nu am chef. Daca nu ai alaturi cineva cu care sa te uiti la stele, parca nu are niciun farmec, asa ca imi croiesc cu determinare drum spre refugiu.

Cand ai putin bagaj, impachetezi si despachetezi imediat. Cat ai zice sac si primus sunt instalata la caldura, supa fierbe si eu ma pregatesc de somn.

Dimineata parca am un deja vu. Acum un an, in acelasi refugiu, pe un alt prici, vantul batea la fel de naravas. Si eu am ales acelasi snooze la telefon. Pregatirile merg repede, cafeaua se face cat eu impachetez si se bea afara, ferita putin de vant. Norii incep sa se adune,  dimineata asta lumina e stearsa si parca cumva gri. Pornesc pe Clincea si cobor cu gandurile mele pana la masina,.merg acasa si deschid laptopul putin inainte de 10 ducand in suflet toate culorile Bucegilor.

11 iulie- Sudica Pietrei Craiului

Maine trebuie sa conduc de la Brasov la Pitesti si retur, ca sa iau copiii din tabara. Si la cat de mult imi place mie se conduc, asta pare o adevarata excursie. Imi iau chiar si concediu pentru ca nu reusesc sa inghesiu in aceeasi zi si drumul lung pe Rucar-Bran si job. Si ca sa reduc supliciul drumului, cea mai logica varianta e sa ma incarc cu putin munte. Un Iezer e bun, un Crai pare insa perfect, cu tot ocolul catre Casa Nobilis. In depresiunea Brasovului, de 3 saptamani e o canicula groaznica si orice evadare la inaltime inseamna o noapte petrecuta la racoare. Acasa ma simt viteaza si ma gandesc sa urc pana in creasta, pentru un rasarit la inaltime. Si pentru un start matinal. Pe drum insa, analizez mai bine gandul, imi dau seama ca nu am la mine nici folie de supravietuire si nici tarp, iar daca refugiul e plin sau nu imi place compania, trebuie musai sa dorm sub stele...Asa ca ma opresc la Grind 1, care e liber. Scot din refugiu, pe cat pot, aerul statut, si ma pun la ora 10 la somn, aruncand neglijent un sac de dormit pe mine si punand alama la ora 4. La ora 4 sunt inca in lumea viselor, asa ca tot o aman pana la 4.30 cand pun repede de o cafea si in 25 de minute pornesc activitatea. Cand soarele rasare inca inainte de ora 6 nu prea ai sanse sa prinzi rasaritul in creasta si parca nici pe Coltii Gainii nu vreau sa ma chinui sa urc avand in vedere poteca de vara atat de imbietoare. Dar am batut urcarea asta de atatea ori, atat vara, cat si iarna, incat imi calculez ca am sanse sa prind unul din valcelele inierbate care leaga poteca de vara de cea de iarna. Si sa prind si rasaritul. Imi iese, dar nu am timp de poze, pentru ca soarele rosu si mare, precum in desert, se ascunde repede dupa un nor lenticular si pana ma trag eu un selfie, se ciumpazeste si ramane un semi-sor. Urc apoi agale spre varf, soarele rasare a doua oara, de data asta din spatele norului lenticular, insa e puternic si imprastie o lumina arsa in contre-jour. Creasta sudica se vede insa frumos si purced la drum, dupa ani si ani, pe o poteca ale carei detalii mi-au pierit din memorie. Fac putin peste 2 ore pana in Saua Strunga si apoi blana la vale, prin potecile din ce in ce mai bune, prin poienile batute de soare, prin ierburi mari, pe forestiere prafuite. Acum rucsacul cel mare de tura ma incurca si l-as schimba cu drag pe unul de alergare, cat sa pot da drumul mai repede la picioare si a reduce poteca asta la o  fuga placuta. Cu toate astea, kilometrii se strang, iar picioarele mele apreciaza ca in urmatoarele ore  tot ce va trebui sa fac e sa le misc ritmic de pe acceleratie pe ambreiaj si pe frana. Si nimic mai mult. E clar ca pentru tura din Alpi cu Claudia mai e inca loc de antrenament.

18 iulie- Batrana (cu Mesi)

Canicula s-a mai inmuiat putin si la orizont se arata chiar si ceva ploaie. Ar fi si de stat acasa, si de mers. Dar cum saptamana asta nu mi-am luat inca doza de munte, e momentul. In sfarsit reusesc sa o am pe Mesi alaturi si amandoua asteptam ziua cand o sa ni se alature si Zsuzsanna. Realist vorbind o sa fie probabil o zi de toamna, dupa ce incepe scoala si fetele isi reiau rutina anului scolar.

Urcam clasic, din Gutanu. Ploaia ne tot ameninta si pana la urma incepe cand ajungem la limita jnepenilor. O asteptam si imi facusem sincer calculele zilei in functie de ea. Toate prognozele aratau o ploaie relativ usoara si ma bazam pe faptul ca dupa ce trece, se va curata fain atmosfera si vom avea parte de spectacol. Calculele au fost bune, dar cu haosul zilelor de vara nu te pui. Cum amandoua impartasim cam aceleasi valori legate de frumos, pregetam mult admirand spectacolul, mai ales ca drumul nostru mereu in sus mai fura cateva minute din apusul soarelui.

Refugiul ne primeste cald si uscat. Mancarea intra imediat in sistem si sueta cea mai buna e din sacul de dormit. Dimineata zilei de vineri ne face o supriza placuta si ne ofera in continuare soare pe saturate si o atmosfera linistita, cum rar vezi in Bucegi. Desi in fata ne sta si o zi de munca, weekendul pare ca a inceput bine.