Din nou o plecare de vineri seara…obositoare si scurta o saptamana care incepe luni la ora 14.00 dupa ce cu greu ma trezesc in urma unei doze mari de cola si care se ternina vineri la ora 16.00. Totusi cand in final ne-am asternut la drum spre Galati, 3 fete cucuiete in Titi si am inceput cu Muha discutia despre “Cantec de gheata si foc” abuzand de rabdarea Claudiei ca ascultator pasiv, am realizat ca suntem pe drumul cel bun.
La Galati facem vorbele pentru ziua urmatoare cu Dorina si Dan, care urmau sa ne ia aproape din fata blocului si continuam povestile in bucatarie, in fata unei mese simple si gustoase, pregatire de mama Muhai (ar trebui sa fac in asa fel incat sa o conving si pe mama lui Radu sa faca la fel dar nu stiu daca as avea ceva sanse de reusita).
Pe la ora 24.00 dam stingerea doar pentru a muta conversatia din bucatarie in sufragerie, unde trec cu Claudia in revista, toata literatura de la Sadoveanu la Ion Barbu. E incredibil cat de normal si simplu se leaga aceste discutii si cat de uzuale sunt subiectele desi Radu ar muri de curiozitate sa afle ce pot sa vorbeasca 3 fete, timp de 7 h.
Sambata miros de balta numai bun sa prevesteasca Delta ce va urma. Apoi caldura mare, mon cher, si balta reinvie –doar ca sub picioarele noastre- alimentata de transpiratie. Izvorul reparat de AMC e o dulce revedere. In Saua Tutuiatu campam si apoi mergem spre cariera 3M. Mai fusesem pe acolo odata cu Radu, dar nu catarasem nimic...Nici acum nu am facut-o ci dupa ce am ascultat cuminte explicatiile lui Marian, legate de echipament, m-am protapit la baza celui mai usor traseu de acolo-3M si am incercat sa stau pe langa oamenii care filau.
Practic s-au pus manse pe 3M, (IV+), Armata si Pocaitul (V-) si oamenii au incercat mai mult 3M caci era cel mai usor din zona. Unii au ajuns in top, altii nu, unora le-a fost mai usor, altora mai greu, cei mai multi au fentat pasul cheie, folosindu-se de un piton bun ca priza de picior. Dar mai important este ca fiecare s-a straduit sa catere si si-au pastrat entuziasmul la cote destul de mari in ciuda soarelui nemilos,care ne prajea pe toate partile.
Pauza inapoi la umbra in Saua Tutuiatu si schimbam locul de joaca-Cariera Memorial. Acolo am fost si anul trecut la atelierul sustinut de Marian Anghel asa ca locul era o cunostinta mai veche. Aici sunt si ceva mai multe trasee de catarat: Ionut, Banana, Smochina. In plus Marian a mers cap cu 2 secunzi pe Burti.
Astfel tragand linie,oamenii chiar s-au catarat ceva in aceasta prima zi. Intoarcerea in tabara a fost plina de suprize, pentru ca pe de-o parte o regasesc pe Claudia, satula dupa 7 h de balaurit prin arbustii de Macin si pe Ky-biciclista ce tocmai coborase de pe Tutuiatucu tot cu bicicleta.
Urmeaza masa si povestile lui Marian, care insa nu se lasa prea mult tras de limba si ii trimite repede pe oameni la culcare caci si maine dimineata aveam treaba...Doream sa schimbam locul de joaca: Valea Racova. Aceasta noua destinatie avea niste avantaje de genul: locatie noua, umbra,umbra, umbra. Doar ca traseele de anul trecut: Fete si Bile simteam ca vor pune ceva probleme oamenilor de anul asta, dar nici la cele 2 cariere de azi nu mai aveam trasee usoare de catarat.
Totusi, zona ma suprinde caci Marian ne conduce la o faleza sugestiv intitulata Gradinita (si traseele au nume la fel de copilaresti: Piticot, Patratel) cu trasee chiar usoare pe care oamenii sa se poata catara).
Asa ca repede 2 manse si se fac echipele. Unii pleaca cu Marian pe un traseu 2 l.c., pe mobile, care se termina cu proba zilei-rapelul, iar altii raman sa se incalzeasca la mansele montate. Ziua de azi a fost foarte frumoasa si linistita, si mai ales racoroasa, asa cum m-am instalat la umbra, la baza peretelui pentru a asista la filat.
Ma bucur cand vad ca oamenii chiar au invatat ceva dupa ziua de ieri, se leaga singuri in coarda, folosesc corect reverso si placuta, fileaza mult mai bine si cu mai mare incredere in ei.
In acest altelier am avut si 2 suprize foarte placute.
- Doina si Dan Popa-carpatisti care se aproprie de varsta parintilor nostri si totusi care au o dorinta nemasurata de a experimenta. Pun suflet in proiectele in care se implica (vezi remarcare Podul Calului) dar am ramas surpinsa cu cat drag si cu cata curiozitate s-au catarat. Si am senzatia ca le-a si placut. Nu s-au plans de nimic, Dan a depasit chiar limitarile date de incaltaminte (niste banali adidasi) si s-a straduit sa ajunga pana in topul fiecarui traseu etc.
- Laura Matei- desi pusa in garda de insasi Laura, privind propriile sale temeri, am vobit cu Varverica si am realizat ca nu s-ar gasi om mai potrivit care sa o ajute sa isi depaseasca pragurile psihologice in afara de Marian. Asa ca m-am pregatit psihologic pentru cateva razboaie. Dar Laura m-a suprins placut, caci a fost foarte implicata si a incercat in permanenta sa se depaseasca...de la a capata incredere in espadrile, la a te lasa cu incredere pe mana celui care te coboara salam si pana la punctul de a face rapel cu manuta ei, duminica in Valea Racova. Apreciez ca oamenii au avut rabdare si au asteptat-o sa isi duc propriile batalii interioare cu teama, dar la final eu una nu ma pot simti decat castigata...
Simt ca daruind ceva (nu stiu ce anume, atentie, interes, intelegere, o oportunitate) totul se intoarce la mine caci la randul meu sunt ajutata:
-Muha ma duce si ma aduce de la Galati
-Dan ma ajuta cu transportul pana in Greci
-Ciprian cu cel din Greci in Galati si in plus pregateste masina special la iesirea din Valea Racova pentru a scuti lungul dar mai ales monotonul drum prin soare pana in sat.
Si la final trebuie sa ii mai multumim si lui Adi care a fost intotdeauna disponibil, a instalat manse, a strans corzile, i-a ajutat pe oameni la filat, le-a dat sfaturi pretioase samd.
Despre mine nu stiu ce sa spun...nu cred ca ma voi impaca vreodata cu granitul de Macin...mi se pare ca ma constrange in ceea ce priveste lantul de miscari...parca ar fi un panou cu prizele impuse si cu structura miscarilor impuse...Asta poate pentru ca nu am prea catarat pe granit de exploatare si sunt mult mai obisnuita cu calcarul si cu conglomeratul. In plus nu imi place sa catar cu public...ramane aceeasi experienta personala care ma leaga de cineva si care pentru mine, momentan, reprezinta esenta cataratului.
Un RT foarte reusit a scris Ioan, aici
0 comments:
Trimiteți un comentariu