Venit, carat, plouat, murat, plecat….intr-un singur cuvant: Retezat, in 13 h + Cheile Sohodolului
Echipa: mike si radu
De la diriginta mea de matematica am ramas cu o singura mare invatatura (caci deh matematica nu mi-a placut):ca trebuie sa ne dea multe teme, ca noi sa facem suficient. Adica jumate din tema ei era un numar decent de exercitii pentru acasa. Morala e ca trebuie sa iti propui mai mult, ca sa realizezi macar ceva. Asa a fost si in
Fagaras, asa va fi si acum...Weekendul acesta era unul special pentru noi, asa ca trebuia sa il serbam impreuna si nestingheriti, sa ne bucuram de liniste si de ceea ce ne place amandoura, muntele. Asa ca ne suim joi seara la volanul Harbulinei noastre cu destinatia Retezat, un munte superb
pe care mi l-a aratat Radu in prima noastra toamna impreuna. Desi eu vroiam sa intram dinspre Poiana Pelegii ca sa mai scutim orele de mers pana la Bucura, Radu conduce masina pe forestierul spre Carnic, pe care eu adorm glorios printre hopuri si pietre.
Somn greu in confortul sacului de dormit si o blestematie de soare care ne goneste din cort. Cum nu era nici un alt loc la umbra unde sa imi continui visele, trebuie sa ridicam ancora, adica sa plecam pe lungul drum spre Bucura.
Planul era ca azi sa incercam
Creasta 25 octombrie (3B) din Peretele Bucurii, iar maine Muchia Mare din Coltii Pelegii (4B), singurele trasee despre care stiam ca sunt cat de cat amenajate in zona. Creasta Vulturilor (3A) o parcursesem
anul trecut cu Emil si ca atare porneam cu cateva avantaje, stiam cam cum este catararea pe granit in zona aceea, stiam accesul si aproximativ intrarea in traseu.
Dar pana la asemenea locuri mai e un drum uscat si pietros pana la Pietrele, pe care dupa Lolaia pescuim cu noi un olandez proaspat student la medicina, plecat sa cutreiere lumea si poposit in Carpatii Romaniei. Asa ca facem echipa de trei pe drumul destul de lung si mai pierdem vremea explicandu-i omului despre locurile prin care trecem, muntii nostri, oameni, conditii de trai si alte vrute si nevrute.
Alegem din nou scurtatura spre Gentiana si bine facem, caci pe drum padurea ne ofera surpize din plin. De la muschiul verde si gros ca o blana verde a pamantului, dar atat de racoros, la paraul Pietrele, ce curge in mici praguri lichid, natura, racoarea si vantul placut te indeama la zabava in astfel de locuri minunate. Pacat doar ca destinatia noastra este atat de departe caci pe caldura asta locul pare raiul de pe pamant.
De la Gentiana, unde ne oprim pentru 10 minute la o scurta vorba, zarea se deschide facand drumul placut macar pentru ochi, caci privirea se face roata spre Bucura, spre Curmatura Bucurii si pasul se grabeste sa treaca de Bodrul Tomii ca umerii obositi sa arunce iar rucsacul pe marginea lacului Pietrele.
Lacul mi se pare unul din cele mai frumoase zone din Retezat (si am vazut multe) chiar daca este foarte la indemana si batut de poteci, dar este o oaza de liniste, o poarta de trece parca intre marea de jnepeni si cea de stanca, cu nori jucausi care se destrama deasupra, iar in zilele de toamna, oglinda de cristal pentru varfurile din jur.
De la lac parasim poteca si, ca niste adevarati hamali, tragand de dulapuri ne incepem baletul foarte periculos printre bolovanii imensi, o scena ciudata cu contorsionisti aplecati,cocosati, incercand sa sara zvelti si cu drumeti obositi ce se tarau sprijiniti in bete, in sus, pe un valcel de grohotis revarsat la baza
Nici nu ajungem bine la locul de lasat bagaje, ca previziunile meteo cele mai sumbre se adeveresc si norii se bulucesc spre noi vestind ca ploaia e aproape.
Dar ca de obicei, barbatii nu asculta de neveste, asa ca dupa ce amenintarea ploii trece, Radu, ca sa nu fi batut atata drum degeaba, intra in prima lungime de coarda din Creasta 25 octombrie.
Intrarea in traseu este la 10 de m in sus de poteca ce duce spre palcul de jnepeni folosit ca reper pentru intrarea pe Creasta Vulturilor, si locul este marcat cu o placuta prinsa intr-un piton, finnd o platforma destul de conofortabila pentru secund.
Prima lungime pleaca initial pe o fata cazuta, cam 15 m, ca apoi sa urce in 2 m direct pe muchie pe care o parcurge inca 10 m matematic, ca imediat inante de regrupare sa se lase inspre dreapta spre o platforma innierbata, aflata la baza unui horn. Lungime: 45 de m, 6-7 pitoane, 1 friend folosit (mai mult de amorul artei). Regrupare la 2 pitoane aflate aproape vertical unul de altul.
Lungimea nr 2 : Intra pe hornul mai sus amintit, lung de 10 m cu o iesire aparent surplombata din cauza unui bolovan, pe horn 4 pitoane, 3 pe dreapta si unul pe stanga, se poate urca la ramonaj. Dupa iesire urmeaza o fata cazuta de inca 15m fara nici un fel de probleme tehnice, care ne conduce pe o brana de iarba, unde putem regrupa la 2 pitoane cu inel amplasate convenabil. Aici deja ploua torential cand am ajuns, ramonajul prin hornul pe care apa se scurgea fir continuu fiind chiar foarte trist, asa ca dupa ce mi-am apostrofat jumatatea ca nu vrea sa asculte si de mine, cum in sus nu aveai unde sa o dai, caci totul era ud pe noi (doar capul uscat, noroc cu castile), papucii inutili, batem retragerea.
Cu un rapel de 30 de m rezvolavam problema, si coboram spre valcelul pe care am urcat, unde gasim adapost sub un perete usor surplombat, unde stam sa inghetam vreo ora pana se opreste ploaia si cobram la rucsacuri. Bilantul este trist: tot echipamentul e ud, corzi, papuci, hamuri, haine, iar tura noastra s-a terminat chiar mai repede decat a inceput. Asa ca nu avem de ales decat sa o luam la vale sau sa ramanem o zi la trekking la Bucura.
Pornim o coborare chinuita printre bolovanii uzi si plini de muschi inselator, care ne fac sa dam de cateva ori bune cu fundul de pamant si ne consideram fericiti cand pe la 8 si ceva ajungem inapoi in poteca turistica. De aici drumul stiut spre Gentiana printre roiuri de musculite mici si enervante, pe care le starneam din ierburi si din jnepeni la trecerea noastra pe acolo.
La Pietrele am ajuns storsi, mai ales caci coboararea prin padure cel putin in prima jumatate de ora parea interminabila din cauza miilor, miliardelor de pietre ude insirate pe poteca ce surclasau cu brio vibramul nostru, total depasit de situatie. Vederea cabanei a fost o usurare si stiam ca suntem foarte aproape de o masa copioasa, de o ploaie sanatoasa si de un somn soara cu moartea.
Rupta am cazut. Am adormit atat de repede cu cantecul ploii pe supratenta, pic pic pic, in rimt sacadat imi umplea ochii si urechile de sunet bland si parca transformata si eu intr-o picatura ma scurgeam spre pamant, oasele se intindeau, sufletul in pace dicta liniste, inima si ea ticaia in ritmul ploii. Ma contopisem cu ea undeva printre visuri de catifea.
Ziua 2
Dimineata soarele ardea cu furie si prevestea o noua aversa prin imprejurimi asa ca ne grabim sa impachetam si sa plecam spre masina. Ziua era abia la inceput, asa ca hotaram sa ne largim orizontul si sa descoperim locuri noi: Cheile Sohodolului. Practic acest jurnal l-am scris mai mult pentru Cheile Sohodolului, pentru a va arata un loc nou descoperit, si frumos, atat privit din prisma turistului cat si din cea a cataratorului, caci acolo sunt numeroase trasee de escalada. Accesul nu pune probleme: de la Targu Jiu se iese pe drumul spre Baia de Arama, se trece de satul Leresti si la 17 km de Tg Jiu avem indicator spre dreapta: 16 km spre Valea Sohodolului cu trecere prin satul Leresti. Dumul e bun, asfaltat.
De la marginea satului se intra aproape in chei. Se percepe taxa de intrare de 5 lei /masina, insa merita caci nu am vazut gunoaie decat foarte putine stranse intr-o groapa ameanajata din pietre de rau, langa al doilea pod langa traseele "Arde-o mamaie" si „Fa proasto". In interiorul cheilor, drumul este destul de ingust, se strecoara pe 2 poduri, sunt locuri unde nu incape decat o singura masina, dar este astfaltat. Au o lungime de 1,7 km, insa dupa ce iesim din stransoarea peretiilor, plonjam intr-o mare de vegetatie luxurianta de foioase, o padure deasa si intunecoasa cu versanti abrupti pe o parte si cu raul din ce in ce mai tumultuos pe partea cealalta. In weekend si mai ales duminica, cheile sunt pline de turisti veniti la un gratar, dar in general locurile favorabile nu sunt sub pereti, astfel incat puteti catara linistiti. Pun insa pariu ca locurile sunt mult mai frumoase in timpul saptamanii cand e liniste.
Pentru turisti peisajele sunt frumoase, uitati o descriere gasita intamplator pe
un blog fara pretentii de montaniarzi: „Valea Sohodolului este usor de strabatut, cu masina. Privelistile care se astern in fata ochilor pot concura cu cele de peste ocean. Este natura salbatica la ea acasa, cu peretii de stanca uriasi, de-o parte si de cealalta a drumului, cu deschideri care te indeamna sa intri inauntrul lor si sa admiri paraiele care si-au facut loc printre ele si in care se pot oglindi chipurile care au cutezat sa paseasca spre frumoasa lor imparatie. Patrunzi cu sfiala, sa nu starnesti vreun spirit cuibarit pe acolo sau vreun stapan ce si-a revendicat domeniul si vrea sa-l pastreze departe de ochii prea indrazneti ai drumetului fermecat. Cascadele colorate au o stralucire aparte si te indeamna sa te apropii. Si privesti iar acesti pereti imensi de stanca, abrubti si pasii te poarta spre prima lectie practica de alpinism. Acestea sunt Cheile Sohodolului, locurile preferate ale alpinistilor amatori. Iar bolta cereasca cu soarele-i stralucitor pare obosita de efortul sau de a oferi cat mai multa lumina plantelor care au prins viata pe aceste creste. Si te opresti, ridici ochii si te minunezi de maretia acestora, te bucuri ca exista si pretuiesti aceasta clipa in care te-ai contopit cu natura adevarata, la tine acasa.”
Exista locuri de cort pe malul raului atat la intrare, cat si dupa al doilea pod si se poate campa in anumite zone chiar la 10 m de pereti.
Problema mai delicata este apa de baut, nu exista izvoare amenajate si singura apa este cea a care a format cheile. Paznicii ne-au asigurat ca putem bea din ea si daca credeti in regula celor 7 pietre, chiar puteti :) . Noi am diluat cu ea niste suc la cutie si inca scriu jurnalul.
Acum sa trecem la partea a doua-catararea.
Traseele sunt foarte bine amenajate, noi, cu spituri si topuri amenajate cu lant. Exista numeroase sectoare, atat la soare, cat si la umbra si ceva tavane si surplombe unde se pot lega ceva miscari chiar si pe ploaie. Traseele sunt variate ca si dificultate, insa nu sunt neaparat pentru initiere.
Cele mai usoare sunt in zona de la primul pod, pe stanga in sesnsul de curgere a raului, cu plecare chiar de la balustrada de beton a pdoului. Aici este un TR pe stanca (marcajul care strabate cheile) si langa el sunt notate traseele (zona B in topouri):
1 = Triunghiul rosu; 5+;
2 = Iubiti Femeia ; 5+ ;
3 = Ocrotiti natura; 6-
4 e un 7- si pleaca de sub pod de la nivelul raului. Toate au regruparea comuna.
Marea majoritate a traseelor din zona sunt cotate peste 6 , multe de 7 si 8. O alta zona vasta este la al doilea pod cu ceva trasee de 6/ 6+, dar si mult mai grele. Aici nu sunt notate pe perete nici nume, nici cifre, deci idenitificarea se face doar dupa topouri.
O zona noua, care nu figureaza pe topouri si despre care doar ni s-a spus, nu am ajuns sa o si inspectam, este la 150 m de intrara in chei, pe stanga raului, cum ne uitam din drum trebuie sa identificam pe perete 2 fisuri oblice care tind sa formeze un A. Traseele nu au nume se identifica dupa linia spiturilor, e un 5+ si ajung pana pe la 7.
PER ANSAMBLU tragand linie dupa acest weekend restrans, am concluzionat ca a fost frumos, mai ales locul de cort unde am dormit in Cheile Sohodolului, care practic era locul ideal cu multa iarba, un coapc, umbra pana la 10, raul ce curgea plin de viata la 10 m sub noi.... si cel mai important pustiu intr-o mare aglomerata.
Documentatia si topourile le gasiti pe: www.roclimbing.net
Din pacate nu am poze cu Cheile Sohodolului, dar sunt o multime pe net care sa va animeze dorinta de a vedea locuri noi.
In alta ordine imi pare sincer rau ca acesta este primul jurnal din Retezat care nu se ridica la standardele celorlalte 2 care sunt printre favoritele mele.
Foto by Radu
