Tara Hategului MTB Stage Race

In primul rand, nici dupa ce am terminat, cu bine, concursul, nu am un raspuns la intrebarea: "de ce am facut echipa cu Radu?". Desi in viata facem o echipa suficient de buna de 13 ani de zile, nu ne potrivim la ritmul de mers in concurs si uneori nici la mindset. Diferenta cea mai mica intre noi e la urcare. Cea mai mare, probabil insurmontabila pentru mine, la coborare. Nici in privinta participarii la concursuri nu ne potrivim... In anii activi in concursuri am participat la maxim 3 concursuri pe an. Radu ar putea participa la unul la fiecare 2 saptamani, indiferent de conditii etc. Deci nimic nu anticipa echipa noastra... Radu parea chiar incantat de asta. Eu mai putin si in ciuda insistentelor mele nu a vrut nici in ultimul moment sa reconfigureze echipa. Asa ca regulile jocului erau simple: fac ce pot, daca nu mai pot, nu ai de ce sa te superi pe mine, caci eu te-am invitat nu o data, ci de 3 ori sa iti schimbi echipa. 

Pana la urma, pare ca a iesit bine

Prolog, 22 km, +600 m, timp 1h42, locul 3 mixt

Recunosc sincer ca nu am inteles nimic din invartela de azi. Mi s-a parut pur si simplu trasa de par. Cateva poteci faine legate de drumuri de pamant noroioase, drumuri de iarba noroioase etc. Nu e nici profilul care sa mi se potriveasca, destul de valurit, si pe alocuri tehnic datorita udaturii aferente. Nu a fost nimic din ce ar fi trebuit sa insemne o echipa. A iesit maximul posibil, un loc 3 la mixt, in spatele Elei si al lui Salome. 

Inceput si final de prolog

Etapa 1 Fundatura Ponorului, 90 km, + 3200 m, locul 2 mixt, timp 7h47

Cea mai lunga zi, cea mai lunga tura de mtb ever, atat ca diferenta de nivel, cat si ca distanta. Cam singura zi din concurs pe care o stiam. Ceea ce, cu prietenii am facut in 2 zile jumate, intr-o tura de bikepacking, era acum inghesuit intr-o singura zi. Habar nu aveam ce avea sa insemne asta. Dar ma simt bine, sesizez inca de la incalzire ca merge pedala. Plec tare, sprintand pe asfalt, cum am invatat o iarna intreaga la Zwift. Urcarea merge bine, depasind constant. Ritmul se strica insa pe o portiune de lunca, cu multiple treceri prin apa si noroi. Radu incepe sa faca instructie cu mine: te dai jos, alergi pe langa bicicleta, nu lasi sa scada pulsul si tot asa. Redevine bine de indata ce reincepem sa urcam spre Tampu si Godeanu, alternand cu succes pedalatul cu caratul bicicletei in spate. E mult mai confortabil full-ul pentru carat in spate, comparativ cu hardtailul, socul sprijinindu-se mai bine pe umarul drept. Stiu ca tehnica mea de carry bike starneste uimire printre baieti, dar mie imi vine natural si daca tot nu ma ajuta rapoartele de pe bicla, economisesc cat pot. In plus schimb cumva muschii si imi pare mai efiificient decat sa imping. 

Radu ma lucreaza la psihic cand imi tot repeta cat mai avem pana in creasta si abia cand trecem prin dreptul stanii in care am innoptat cu pinguinii in tura noastra de bikepacking in care am descoperit locurile astea reusesc sa il conving ca am dreptate.

Cobor binisor spre Sarmizegetusa si apoi in asfalt. Practic de la cetate am coborat pe o veche poteca marcata cu cruce rosie, pe care am incercat si acum 3 ani sa cobor cu Radu, dar care la momentul respectiv era impracticabila pe bicicleta, fiind plina de obstacole. Acum oamenii de la organizare au muncit foarte mult sa o curete si sa o marcheze, dar daca nu va continua sa fie frecventata/ utilizata, se va degrada la loc.

A doua urcare mare nu mai merge la fel de bine. Pulsul ramane jos, ma opresc sa ma racoresc la un izvor, sa imi pun muzica. Cand o dovedim, intr-un final, nu e timp de relaxat. Din spate ne alearga cel mai aprig inamic: ploaia. In Sureanu tuna hotarat, spre Poiana Omului e soare. Doar ca pana in Poiana Omului e drum lung, sus jos, bateriile mele incep sa se termine. Si se termina din ce in ce mai mult. Pe la km 80 ajung pe rosu si imi dau seama ca sunt obosita, asa ca nu sunt dispusa sa risc nimic pe pietrele din jurul Fundaturii. Pe langa oboseala fizica o percep pregnant si pe cea psihica. Incerc sa ma concentrez pe ultima coborare si sa nu fac greseli fix pe forestier sau asfalt. Ma bucur sincer cand se termina. Dar cine isi imagineaza ca am vazut ceva din Fundatura se insala amarnic. Daca vrei sa vezi, mergi in tihna, opreste-te, cumpara branza, dormi in Fundatura, traverseaz-o. Nu o vei vedea la un concurs in care iti tii ochii in gps, pe puls sau pe roata coechipierului din fata. 

Etapa 2-Baleia, 38 km, +1350, locul 2 mixt, timp 3h22

Dimineata a inceput prost, cu febra, moleseala si ploaie. M-am tarat din cort in masina si m-am bucurat sincer cand s-a anulat startul de la 9 si s-a taiat bucla cu Tulisa. Pur si simplu, dupa ziua cu Fundatura Ponorului, nu as mai fi putut sa urc 2500 m. 1300 m erau mai fezabili, dar nu eram sigura ca ii dovedesc nici pe ei. Inainte de start incepe din nou sa ploua, asa ca sar si peste incalzire. Plecam in aceeasi grupa cu Suca si Alin, dar nici nu imi pun problema sa ma tin dupa ei. De fapt ramanem curand ultimii din grupa noastra, desi urcarea ar trebui sa fie punctul meu forte. Nu si azi. Urc ca o carpa si ma asteptam sa ne prinda din urma Suzi si Elena. Oprim des sa dam cu ulei pe lant. Nu reusesc sa imi ridic pulsul la peste 150, desi ieri eram in 165. Incep sa imi revin usurel dupa punctul de alimentare. Apreciez ca Radu m-a lasat in legea mea si nu a tras deloc de mine, incercand sa ma ajute cat de mult posibil. Coboram totusi bine si desi e mult noroi, fullul ma ajuta si tin santurile pe care curge apa si pe care am macar aderenta. Pe forestierul de pe Rau Barbat dau drumul la bicla si ii depasim pe Suca si Alin. Cred ca am recuperat pe coborare vreo 20 min fata de baieti si nu ne-a depasit nimeni. Ceea ce e un progres evident fata de ziua de ieri cand eram depasiti constant pe coborare.

A fost frig si a plouat. Atat pot sa spun

Etapa 3 Varful Petreanu, 50 km, +2000, locul 2 mixt, 4h12

Clar cea mai buna zi din concurs. Nu pot sa zic ca am gresit ceva. Am simtit-o din nou inca de dimineata, cand m-am trezit plina de energie in ciuda burnitei de noiembrie. Ma invart ca un titirez prin parcarea de la start, am timp chiar si pentru incalzire, profitand de ploaia care s-a oprit. Mananc ce trebuie si cand trebuie. Imi cresc pulsul cu o cafea inainte de start. Stiam ca astazi plecam in grupa cu Salome si Cristi si eram curioasa cat de mare e diferenta dintre noi, cel putin pe urcare. Pe primul kilometru ma tin ca o umbra in spatele lui Salome, dar nu dureaza mult caci dam de asfalt, asfaltul e specialitatea mea si mi se pare evident ca pot impune un ritm mai bun. Asa ca ma duc in fata. Mentalitatea cuiva caruia nu are nimic de pierdut. Nimeni nu se asteapta nimic de la mine. Nici macar eu...Ba chiar sunt convinsa ca voi fi depasita pe micuta coborare, asa ca ii dam pedala. In mod suprinzator tin cu dintii de plutonul cu care intru pe micuta coborare si raman cu ei. Ma avantajeaza faptul ca nu e nimic tehnic. Drumuri de iarba, noroi, balti toate puse pe repeat. Asa ca las bicicleta sa curga si imi pun toata increderea in ea. 

Intru pe urmatoarea urcare in spatele lui Salome si depasesc din nou. Incep sa mananc geluri cu cofeina. Stiu caci cu ele trebuie sa incep avand in vedere ca prima parte a turei e majoritar urcare. Stau cu ochii pe puls si asta e. Depasesc din nou si ma duc. Inca o urcare la catastif. Pe urmatoarea coborare insa clar voi pierde teren si Dumnezeu stie daca il voi putea recupera pe ultima urcare (si cea mai mare). Cum terminam de urcat, Radu trece in fata si alege trasa. Pe la jumatatea coborarii trec pe langa noi si Salome si Cristi dar ajungem in forestier cam in acelasi timp. Sunt super multumita de cum am mers pana acum si indiferent ce se va intampla mai departe, sentimentul asta nu mi-l poate lua nimeni.

A treia urcare a zilei si cea mai mare. Nu mai merge la fel de bine pedala, cel putin nu se reflecta in puls. Mananc in continuare religios geluri cu cofeina. Ajung la alimentare prima si tot cam pe acolo mi se termina bateria la casti si implicit muzica . Dupa 4 zile de concurs functionam in final ca o echipa. Arunc bidonul in iarba, Radu se opreste in punct, face aprovizionarea, ma ajunge din urma, imi da gelurile si bidonul plin si ne reluam apoi inaintarea in ritmul uzual. Cand drumul de pamant se termina si el, trec la carat bicicleta. Portiunile in care pot sta in sa alterneaza cu cele in care imping/ car. Pe vreme uscata portiunea e majoritar ciclabila pana la iesirea din padure. Aici ne asteapta ceata si iarba. Aici Radu chiar ma ajuta fizic caci impinge ambele biciclete la deal si imi da ocazia sa ma odihnesc, sa imi indrept spatele, sa beau ceva din bidon, sa mananc un baton. Ajungem primii in varful urcarii si de ar fi toate zilele ca astea...

Doar ca in fata ne stau 18 kilometri de coborare. Numai coborare pana la finish. Si in minte am o singura intrebare: cate minute ne vor da Salome si Cristi ? Smocurile de iarba merg bine. Radu gaseste trasa, eu ma tin dupa el, fullul ma ajuta. Radacinile ude din padure insa imi pun capac si aici scad o viteza. Am si fost depasiti intre timp si Salome a si disparut din raza mea vizuala. Din fericire pentru mine, supliciul radacinilor nu dureaza mult si intra pe un drum bun prin padure, drum de viteza, fara obstacole si fara noroi. Doar ca marcajul nu e chiar intuitiv si ne oprim de cateva ori sa cascam ochii la GPS, in intersectii. Ajutam o echipa cu pompa noastra si dupa cateva viraje stranse iesim din padure. Sub noi se vede satul, se vede biserica si eu ma vad deja ajunsa. Mare greseala de calcul, caci pana acolo avem de depasit niste albii de porci. Fix asa arata acum drumul, muncit de copitele vacilor, de rotile celor care au trecut pe aici inaintea noastra si fragezit de ploile de vara asta. Ca sa fie meniul complet imi iau si vreo doua trante prin noroiul cu pricina de imi stric tot zenul zilei. Dupa 3 zile de porceala, nu pot intelege care e placerea de a patina si de a te tapeta cu noroi din cap pana in picioare, de a mesteca noroi pe post de batoane etc. 

Pe cand stateam resemnata la furtun sa dam jos grosul de pe noi si de pe biciclete ma si gandesc cu groaza cate randuri de haine am de curatat pana sa imi pot pune problema sa le bag la masina de spalat. Un sac de haine ude ma astepta deja de ieri in portbagaj, iar dupa porceala de astazi, mai strangem sigur inca unul.

La start am plecat ca o umbra in spatele lui Salome

Adevarul e ca azi a mers pedala la urcare

Pot sa inteleg de ce la coborare numai Radu are poze

Porceala maxima la finish. Si bucurie cat pentru tot noroiul mancat astea 4 zile

Si in varianta curatei, la premiere

Asa ca pentru mine, la bilant, concursul asta a venit cu siguranta cu plusuri si minusuri. 

Plusurile:

• de-a lungul celor 4 zile am invatat sa facem o echipa din ce in ce mai buna, in concurs.
• alegerea de a merge cu full suspension vs hardtail a fost una fericita.

Minusurile:

• mi-am luat portia de ploaie si noroi pentru tot sezonul si cred ca m-am saturat si de concursuri
• am spalat la haine de mi s-a luat

Despre eveniment

Site oficial: Tara Hategului MTB Stage Race

Pagina de Facebook (unde gasiti filmul fiecarei etape, foto etc): https://www.facebook.com/hategmtb

Rezultate

• In primul rand organizatorii merita toate laudele pentru faptul ca au organizat un stage race intr- o perioada cu numeroase restrictii, respectand in egala masura recomandarile privind limitarea raspandirii covid-19 (sedinta tehnica, premiere organizate afara, pe stadion, cu obligativitatea mentinerii distantei sociale). 
• Evenimentele tip stage race sunt rarisime in Romania si pana acum au fost organizate in zona Bucegi/ Leota/Piatra Craiului. Este salutar faptul ca pentru acest concurs zona a fost cu totul noua, pentru mare parte din concurenti fiind probabil primul contact cu Tara Hategului. 
• Din exterior, legatura dintre organizatori si administratia locala a parut sa fie destul de stranga si considerand si alte experiente anterioare avute in zona (de exemplu ProPark Adventure) traiesc cu impresia ca autoritatile locale din Tara Hategului sunt chiar deschise cand vine vorba de evenimente sportive, aratand un interes real in promovarea zonei.
• Punctul forte al organizatorilor, in opinia mea, a fost comunicarea: email, SMS, WhatApp, mesaje automate cu timpul si locul in clasament la sfarsitul fiecarei etape, filmuletele fiecarei etape gata in aceeasi zi, transparenta si reactivitate, un formular de feedback foarte reusit si trimis pe email la 2 zile de la finalizarea competitiei.

Au fost evident si minusuri, peste tot sunt, si tocmai pentru asta a fost formularul de feedback pe care eu una l-am completat cu cea mai mare seriozitate, deoarece chiar cred ca evenimentul are potential de crestere si idei sunt suficiente pentru a-i da o forma cat mai "plina" in anii ce vor veni.

Foto: Tibi Hila,  Cristina Maciu, Radu Rusu

Citeste mai departe...

Hike & Ride in Retezat, Stana din Rau si varful Papusa

Sunt ture care par cumva gandite pentru combinatia de bicicleta si drumetie, in locuri in care drumurile forestiere patrund adanc in munte si sunt descurajant de lungi pentru a fi luate la picior. In minte imi vin combinatiile de ture care merg facute in Fagarasul sudic cu Moldoveanu si Lespezi sau in Iezer dar si Retezatul are cel putin doua forestiere care se preteaza foarte bine la asa ceva, cel care urca spre Stana din Rau si cel care urca spre Poiana Pelegii.

In schimb pot spune ca nu am sa inteleg pasiunea oamenilor de ajunge pe varfuri de pe care nu ai o coborare cat de cat acceptabila pe bicicleta, cu ar fi urcusul pe Moldoveanu si cam orice push sau carry bike mi se pare ca trebuie sa fie cumva legat de promisiunea unei coborari faine. Decat sa impingi bicicleta la vale sau sa o cari in spate mai bine o lasi legata de un stalp si pornesti mai departe pe picioare.

In Retezat nu am ajuns deloc in ultimii ani, de Bucuresti parea cumva mereu prea departe pentru un weekend si cumva impresia s-a pastrat si in momentul in care ne-am mutat la Brasov. Si totusi marea diferenta e ca din Brasov pana in Retezat nu ai de trecut muntii iar cei 120 de kilometri de autostrada dintre Sibiu si Deva scurteaza considerabil timpul petrecut pe drum, chiar daca distanta nu e cu mult mai mica.

Asa ca dupa jumatatea de zi petrecuta explorand o bucatica din muntii Sureanu vine momentul sa ne mutam la sud, si dupa o noapte petrecuta langa lanul de papusoi sa incepem ziua luandu-ne la harta cu forestierul de 25 de kilometri care urca spre Stana din Rau. E un coltisor din Retezat din care am ajuns doar tangential acum 11 ani de zile, coltisor ce sunt sigur ca e cu siguranta mai pustiu si mult mai putin frecventat decat Bucura, Pietrele si Poiana Pelegii.

Pedaland spre Muntele  Vrajit

E probabil si una din zonele cele mai verticale din Retezat dupa cum descoperim atunci cand biruim forestierul si Papusa Mica invaluita de nori ridicandu-se semet inaintea noastra. Cam 1000 de metri de urcat in putin kilometri ce incep cu un urcus cat se poate de abrupt si de frumos catre taul Tapului. Biciclete au ramas la loc sigur, la refugiul salvamont din Stana din Rau iar in timp ce urcam ne dam seama ca astazi avem muntele doar pentru noi, cu un singur suflet intalnit pe parcusul intregii zile, si acesta in vreme ce invartea pedalele pe forestier.

Acolo sus ne propunem sa ajungem

Cautand un loc unde sa ne lasam bicicletele

Si il gasim la Refugiul turistic Stana din Rau

Urcand abrupt spre Taul Tapului

Batand la Portile Inchise

Pe platoul ce precede Papusa

Portile Inchise separa in doua norii ce fierb deasupra caldarilor nordice de seninul curat de toamna ce se intinde peste muchia Vacarea-Custura. Si in mod suprinzator desi e racoare vantul nu adie de loc iar atunci cand te odihnesti la soare ai putea spune ca e chiar cald. Si e atat de liniste si de frumos. Iar in timp ce prind si o farama de spectru Brocken in vreme ce urc spre Papusa imi dau seama cat de norocosi suntem pentru ca putem fi in aceste momente aici. Si sper din toata inima sa nu pierd niciodata capacitatea de a vedea frumosul in astfel de momente.

Paua de masa pe Papusa

Inserarea ne face pana la urma sa parasim varful si sa pornim la vale desi suntem deja consolati ca o sa ne prinda noaptea la coborare si ca vom ajunge complet inghetati inapoi la masina. Asa ca ne apucam sa coboram cei 1000 de metri urcati pana aici prin saua Custuri incheind astfel una din cele mai frumoase drumetii de o jumatate de zi de Retezat. Iar dupa ce recuperam bicicletele de la Stana din Rau si dupa ce ne infofolim cu toate hainele pe care le avem la noi gonim la vale pe biciclete intrecandu-ne cu noaptea. Si chiar daca pe ultimii kilometrii noaptea castiga odata ajunsi la masina reusim sa ne incalzim in vreme ce mutam din nou tabara de baza, de data aceasta pentru o tura in muntii Vulcan.

Coborand abrupt de pe Papusa

Contempland inserarea si frigul ce ne asteapta la coborarea pe forestier

Date si track: aici

Traseu: Hobita-Stana din Rau (forestier, 24 km)- Taul Tapului-Portile Inchise (PR)- Papusa (BR)- Saua Custurii (BG)- Stana din Rau (TA)- Hobita (forestier 24 km)

Text si foto by Radu

<< Din aceeasi serie: Fundatura Ponorului si masina timpului

Ride& Hike in Valcan si un pic de Oslea >>

Citeste mai departe...

RTR si Piatra Iorgovanului

But friendship is precious, not only in the shade, but in the sunshine of life, and thanks to a benevolent arrangement the greater part of life is sunshine. (Thomas  Jefferson)

Am venit in Retezatul Mic pentru ca era departe. Pentru ca insemna 14 h de condus intr-o masina plina de viata si de frumos, cu oameni cu chef de vorba, cu oameni cu idealuri. Am mai venit pentru ca era un munte nou, un concurs mic la care participau acei oameni care iubesc mai mult muntele si mai putin competitia in sine. Am venit in Retezat sa ma bucur de revedere si sa nu ma grabesc nicaieri sambata. Nu am niciun loc spre care sa plec.

Vineri muntele ne primeste cu aer rece bun de combatut canicula. Ma culc cu marea rugaminte in gand ca noaptea sa imi fie un sfetnic bun.

Si dimineata stiam ce am de facut. Sufletul meu imi spunea sa stau, piciorele de asemenea. Nu vroiam sa ma grabesc nicaieri, nu vroiam sa imi fie greu, nu vroiam sa transpir, sa ma doara unghiile, nu vroiam sa ma lupt nici cu mine nici cu altii, nu vroiam sa fiu responsabila pentru nimic.

Vroiam doar sa zambesc, vroiam sa fiu acolo si sa simt. Incerc somnoroasa sa ii explic acest lucru si Claudiei. Trebuie sa faci ce iti spune inima. Daca ea iti spune sa alergi, alearga, daca ea iti spune sa stai, opreste-te, daca ea iti spune sa te intorci, vino, daca ea iti spune sa te duci, du-te. De aceea esti aici, la munte, ca sa fii in armonie cu el. Si Claudia s-a dus si m-am bucurat pentru ea.

I-am admirat pe toti cum s-au gatit si s-au spilcuit de parca mergeau la parada modei, nu la concurs.  Acuma na, asta e problema Facebookului. Te face vedeta, ca o poza daca ti se face si se gaseste cineva sa te taguiasca, te vede o lume intreaga.

Uitati Picioarele zburatoare ce asortate sunt. Doar Suca e elementul contrastant

Citeste mai departe...

Retezatul mon amour

Ne chema muntele, ne chemau departarile, ne chema racoarea, ne chema natura cu fetele ei schimbatoare, minut dupa minut. Si ne gonea orasul. Ne gonea culoarea gri, ne gonea oboseala de la serviciu, ne goneau problemele aferente si zilele prea scurte sa le rezolvam. Ne gonea orasul incins de canicula si vroiam sa punem intre noi si toate acestea distanta, departarea...

Astfel miercuri seara, pe ultima suta de metri ne hotaram sa sfidam prognoza cu ploile de vara aferente si sa lasam distanta sa ne redea gustul de oameni liberi. Si ne asternem pe sosea, sa punem kilometrii intre noi si oras. Conducem ore intregi, trecem de localitati mari si mici, de asfalt, de drumuri pavate cu dale de beton, de ultimile sate, de ultimile urme de antropizare si doar ochii care se inchid ne dau de veste ca e de ajuns...este momentul sa ne oprim. Nu mai e nici tipenie de om, suntem departe, hat departe, in linistea noptii, pe un drum forestier udat de ploi, cu mirosul de padure umeda, pamant jilav de dupa ploaie si zgomot de parau. Este momentul sa punem cortul si sa ne bucuram de racoare, de un somn linistit, de o trezire tarzie, fara sa fim goniti prea devreme din asternuturi.

Joi-5 august

Dupa o trezire tarzie, parcurgem si restul de drum spre Rotunda si apoi spre Poiana Pelegii. Aici multa lume care cobora gonita de prognoza si de ploile din ziua anterioare. Noi insa urcam hotarati nu pentru ca stiam noi ceva incantatii de vreme buna, ci pentru ca speranta moare ultima si pentru ca eram deja oarecum consolati cu ploile de vara aferente.

Desi urcusul pana la Bucura este incomparabil mai scurt fata de cel din Carnic totusi faptul ca nu am mai urcat demult cu bagaje grele in spate nu ne prea lasa sa ne bucuram...plus ca pe ultima suta de metrii suntem alergati de ceva picaturi si incercam sa tragem tare sa punem cortul pana sa vina ploaia.

Spre suprinderea noastra nu era chiar pustiu la Bucura-deci mai erau viteji nesperiati de ploaie, insa toti cei care au coborat au lasat in urma lor ceva cazemate goale din care putem alege.

Ne gasim una usor in panta si cu iarba (lucru rar caci mai toate sunt doar cu un pamant mocirlos dedesupt) si ne instalam acolo cuibul.

Apoi normal...incepe sa ploua, torential, in rafale, cu personalitate....numai bine sa te bucuri ca esti la adapost. Ploaia aduce cu ea si somn, caci racoarea de aici si zgomotul stropilor ce se pravalesc din nori si ricoseaza pe supratenta sunt meniti sa ne alunge caldura si canicula din cap si sa ne faca sa ne bucuram de noul mediu de viata. Astfel dupa un somn de frumusete de vreo 2 ore, ne trezim caci zgomotul de fond al ploii incetase si indraznim sa sfidam vremea si sa pornim la o scurta plimbare.

Nu mai e foarte mult timp din zi asa ca alegem sa dam o tura pana pe Peleaga. Plecam cu ploaia pe urme, ne prind din urma cativa stropi si ne adapostim sub un bolovan ivit providential in cale. Totusi determinarea noastra a dat roade pana la urma caci timid s-a ivit si soarele si ne-a insotit cu placere pe poteca, prin iarba verde, peste cursul izvoarelor, pe urmele mlastinoase. Insa fara putere ne-a parasit inainte de urcusul final si a ramas jos in caldare lasandu-ne prada norilor care pe masura ce castigam altitudine deveneau din ce in ce mai compacti, mai reci, mai umezi.

Urcam repede dar nu simteam nici oboseala si nici transpiratia caci toate erau alungate de un vant hotarat caruia ii faceam cu greu fata. Insa vantul acesta e cu 2 fete...poate sa aduca cu el atat nori, ploaie, furtuna cat si vremea buna. Cu puterea lui, aduna si risipeste nori, ii ciocneste sau ii imprastie, cheama sau alunga ploaia...nici nu stii cum sa te comporti cu el si din pacate nici nu prea poti sa negociezi cu el.

Insa pe neasteptate, poate pentru a ne rasplati efortul de a pleca din cort, ajunsi pe Peleaga imprastie cu 2 rafale toti norii. Si varfuri varfulete, pline de grohotis si lespezi gri, cu picioarele adanc infipte in pajisti verzi, cu vai cu lacuri mici ce le despart ne scoate la lumina. Intr-o partea Papusa, Coltii Pelegii, Vf Custura, Taul Pelegii, Valea Rea sunt unite de un curcubeu imens. Cel mai mare curcubeu pe care l-am vazut. Trasat parca dintr-o parte in alta a intregului masiv, imens de lung, de lat, de inalt, imbratisand muntele si sprijinind cerul. Soarele sclipeste fara putere sa incalzeasca, norii alearga fasii fasii pe deasupra noastra si se misca in plafon compact sub noi si pentru 5 minute zarile s-au deschis. Ne admiram aura, asa cum stam impreuna pe varf, mare si intensa si cortina se trage, norii se compacteaza, aura dispare, curcubeul este ascuns, soarele coboara si el...

Citeste mai departe...

Retezat si Cheile Sohodolului

Venit, carat, plouat, murat, plecat….intr-un singur cuvant: Retezat, in 13 h + Cheile Sohodolului

Echipa: mike si radu

De la diriginta mea de matematica am ramas cu o singura mare invatatura (caci deh matematica nu mi-a placut):ca trebuie sa ne dea multe teme, ca noi sa facem suficient. Adica jumate din tema ei era un numar decent de exercitii pentru acasa. Morala e ca trebuie sa iti propui mai mult, ca sa realizezi macar ceva. Asa a fost si in Fagaras, asa va fi si acum...Weekendul acesta era unul special pentru noi, asa ca trebuia sa il serbam impreuna si nestingheriti, sa ne bucuram de liniste si de ceea ce ne place amandoura, muntele. Asa ca ne suim joi seara la volanul Harbulinei noastre cu destinatia Retezat, un munte superb pe care mi l-a aratat Radu in prima noastra toamna impreuna. Desi eu vroiam sa intram dinspre Poiana Pelegii ca sa mai scutim orele de mers pana la Bucura, Radu conduce masina pe forestierul spre Carnic, pe care eu adorm glorios printre hopuri si pietre.

Somn greu in confortul sacului de dormit si o blestematie de soare care ne goneste din cort. Cum nu era nici un alt loc la umbra unde sa imi continui visele, trebuie sa ridicam ancora, adica sa plecam pe lungul drum spre Bucura.

Planul era ca azi sa incercam Creasta 25 octombrie (3B) din Peretele Bucurii, iar maine Muchia Mare din Coltii Pelegii (4B), singurele trasee despre care stiam ca sunt cat de cat amenajate in zona. Creasta Vulturilor (3A) o parcursesem anul trecut cu Emil si ca atare porneam cu cateva avantaje, stiam cam cum este catararea pe granit in zona aceea, stiam accesul si aproximativ intrarea in traseu.

Dar pana la asemenea locuri mai e un drum uscat si pietros pana la Pietrele, pe care dupa Lolaia pescuim cu noi un olandez proaspat student la medicina, plecat sa cutreiere lumea si poposit in Carpatii Romaniei. Asa ca facem echipa de trei pe drumul destul de lung si mai pierdem vremea explicandu-i omului despre locurile prin care trecem, muntii nostri, oameni, conditii de trai si alte vrute si nevrute.

Alegem din nou scurtatura spre Gentiana si bine facem, caci pe drum padurea ne ofera surpize din plin. De la muschiul verde si gros ca o blana verde a pamantului, dar atat de racoros, la paraul Pietrele, ce curge in mici praguri lichid, natura, racoarea si vantul placut te indeama la zabava in astfel de locuri minunate. Pacat doar ca destinatia noastra este atat de departe caci pe caldura asta locul pare raiul de pe pamant. 

De la Gentiana, unde ne oprim pentru 10 minute la o scurta vorba, zarea se deschide facand drumul placut macar pentru ochi, caci privirea se face roata spre Bucura, spre Curmatura Bucurii si pasul se grabeste sa treaca de Bodrul Tomii ca umerii obositi sa arunce iar rucsacul pe marginea lacului Pietrele. 

Lacul mi se pare unul din cele mai frumoase zone din Retezat (si am vazut multe) chiar daca este foarte la indemana si batut de poteci, dar este o oaza de liniste, o poarta de trece parca intre marea de jnepeni si cea de stanca, cu nori jucausi care se destrama deasupra, iar in zilele de toamna, oglinda de cristal pentru varfurile din jur.

De la lac parasim poteca si, ca niste adevarati hamali, tragand de dulapuri ne incepem baletul foarte periculos printre bolovanii imensi, o scena ciudata cu contorsionisti aplecati,cocosati, incercand sa sara zvelti si cu drumeti obositi ce se tarau sprijiniti in bete, in sus, pe un valcel de grohotis revarsat la baza 

Nici nu ajungem bine la locul de lasat bagaje, ca previziunile meteo cele mai sumbre se adeveresc si norii se bulucesc spre noi vestind ca ploaia e aproape.

Dar ca de obicei, barbatii nu asculta de neveste, asa ca dupa ce amenintarea ploii trece, Radu, ca sa nu fi batut atata drum degeaba, intra in prima lungime de coarda din Creasta 25 octombrie.

Intrarea in traseu este la 10 de m in sus de poteca ce duce spre palcul de jnepeni folosit ca reper pentru intrarea pe Creasta Vulturilor, si locul este marcat cu o placuta prinsa intr-un piton, finnd o platforma destul de conofortabila pentru secund.

Prima lungime pleaca initial pe o fata cazuta, cam 15 m, ca apoi sa urce in 2 m direct pe muchie pe care o parcurge inca 10 m matematic, ca imediat inante de regrupare sa se lase inspre dreapta spre o platforma innierbata, aflata la baza unui horn. Lungime: 45 de m, 6-7 pitoane, 1 friend folosit (mai mult de amorul artei). Regrupare la 2 pitoane aflate aproape vertical unul de altul. 

Lungimea nr 2 : Intra pe hornul mai sus amintit, lung de 10 m cu o iesire aparent surplombata din cauza unui bolovan, pe horn 4 pitoane, 3 pe dreapta si unul pe stanga, se poate urca la ramonaj. Dupa iesire urmeaza o fata cazuta de inca 15m fara nici un fel de probleme tehnice, care ne conduce pe o brana de iarba, unde putem regrupa la 2 pitoane cu inel amplasate convenabil. Aici deja ploua torential cand am ajuns, ramonajul prin hornul pe care apa se scurgea fir continuu fiind chiar foarte trist, asa ca dupa ce mi-am apostrofat jumatatea ca nu vrea sa asculte si de mine, cum in sus nu aveai unde sa o dai, caci totul era ud pe noi (doar capul uscat, noroc cu castile), papucii inutili, batem retragerea.

Cu un rapel de 30 de m rezvolavam problema, si coboram spre valcelul pe care am urcat, unde gasim adapost sub un perete usor surplombat, unde stam sa inghetam vreo ora pana se opreste ploaia si cobram la rucsacuri. Bilantul este trist: tot echipamentul e ud, corzi, papuci, hamuri, haine, iar tura noastra s-a terminat chiar mai repede decat a inceput. Asa ca nu avem de ales decat sa o luam la vale sau sa ramanem o zi la trekking la Bucura.

Pornim o coborare chinuita printre bolovanii uzi si plini de muschi inselator, care ne fac sa dam de cateva ori bune cu fundul de pamant si ne consideram fericiti cand pe la 8 si ceva ajungem inapoi in poteca turistica. De aici drumul stiut spre Gentiana printre roiuri de musculite mici si enervante, pe care le starneam din ierburi si din jnepeni la trecerea noastra pe acolo.

La Pietrele am ajuns storsi, mai ales caci coboararea prin padure cel putin in prima jumatate de ora parea interminabila din cauza miilor, miliardelor de pietre ude insirate pe poteca ce surclasau cu brio vibramul nostru, total depasit de situatie. Vederea cabanei a fost o usurare si stiam ca suntem foarte aproape de o masa copioasa, de o ploaie sanatoasa si de un somn soara cu moartea.

Rupta am cazut. Am adormit atat de repede cu cantecul ploii pe supratenta, pic pic pic, in rimt sacadat imi umplea ochii si urechile de sunet bland si parca transformata si eu intr-o picatura ma scurgeam spre pamant, oasele se intindeau, sufletul in pace dicta liniste, inima si ea ticaia in ritmul ploii. Ma contopisem cu ea undeva printre visuri de catifea.

Ziua 2

Dimineata soarele ardea cu furie si prevestea o noua aversa prin imprejurimi asa ca ne grabim sa impachetam si sa plecam spre masina. Ziua era abia la inceput, asa ca hotaram sa ne largim orizontul si sa descoperim locuri noi: Cheile Sohodolului. Practic acest jurnal l-am scris mai mult pentru Cheile Sohodolului, pentru a va arata un loc nou descoperit, si frumos, atat privit din prisma turistului cat si din cea a cataratorului, caci acolo sunt numeroase trasee de escalada. Accesul nu pune probleme: de la Targu Jiu se iese pe drumul spre Baia de Arama, se trece de satul Leresti si la 17 km de Tg Jiu avem indicator spre dreapta: 16 km spre Valea Sohodolului cu trecere prin satul Leresti. Dumul e bun, asfaltat.

De la marginea satului se intra aproape in chei. Se percepe taxa de intrare de 5 lei /masina, insa merita caci nu am vazut gunoaie decat foarte putine stranse intr-o groapa ameanajata din pietre de rau, langa al doilea pod langa traseele "Arde-o mamaie" si „Fa proasto". In interiorul cheilor, drumul este destul de ingust, se strecoara pe 2 poduri, sunt locuri unde nu incape decat o singura masina, dar este astfaltat. Au o lungime de 1,7 km, insa dupa ce iesim din stransoarea peretiilor, plonjam intr-o mare de vegetatie luxurianta de foioase, o padure deasa si intunecoasa cu versanti abrupti pe o parte si cu raul din ce in ce mai tumultuos pe partea cealalta. In weekend si mai ales duminica, cheile sunt pline de turisti veniti la un gratar, dar in general locurile favorabile nu sunt sub pereti, astfel incat puteti catara linistiti. Pun insa pariu ca locurile sunt mult mai frumoase in timpul saptamanii cand e liniste.

Pentru turisti peisajele sunt frumoase, uitati o descriere gasita intamplator pe un blog fara pretentii de montaniarzi: „Valea Sohodolului este usor de strabatut, cu masina. Privelistile care se astern in fata ochilor pot concura cu cele de peste ocean. Este natura salbatica la ea acasa, cu peretii de stanca uriasi, de-o parte si de cealalta a drumului, cu deschideri care te indeamna sa intri inauntrul lor si sa admiri paraiele care si-au facut loc printre ele si in care se pot oglindi chipurile care au cutezat sa paseasca spre frumoasa lor imparatie. Patrunzi cu sfiala, sa nu starnesti vreun spirit cuibarit pe acolo sau vreun stapan ce si-a revendicat domeniul si vrea sa-l pastreze departe de ochii prea indrazneti ai drumetului fermecat. Cascadele colorate au o stralucire aparte si te indeamna sa te apropii. Si privesti iar acesti pereti imensi de stanca, abrubti si pasii te poarta spre prima lectie practica de alpinism. Acestea sunt Cheile Sohodolului, locurile preferate ale alpinistilor amatori. Iar bolta cereasca cu soarele-i stralucitor pare obosita de efortul sau de a oferi cat mai multa lumina plantelor care au prins viata pe aceste creste. Si te opresti, ridici ochii si te minunezi de maretia acestora, te bucuri ca exista si pretuiesti aceasta clipa in care te-ai contopit cu natura adevarata, la tine acasa.”

Exista locuri de cort pe malul raului atat la intrare, cat si dupa al doilea pod si se poate campa in anumite zone chiar la 10 m de pereti.

Problema mai delicata este apa de baut, nu exista izvoare amenajate si singura apa este cea a care a format cheile. Paznicii ne-au asigurat ca putem bea din ea si daca credeti in regula celor 7 pietre, chiar puteti :) . Noi am diluat cu ea niste suc la cutie si inca scriu jurnalul.

Acum sa trecem la partea a doua-catararea.

Traseele sunt foarte bine amenajate, noi, cu spituri si topuri amenajate cu lant. Exista numeroase sectoare, atat la soare, cat si la umbra si ceva tavane si surplombe unde se pot lega ceva miscari chiar si pe ploaie. Traseele sunt variate ca si dificultate, insa nu sunt neaparat pentru initiere.

Cele mai usoare sunt in zona de la primul pod, pe stanga in sesnsul de curgere a raului, cu plecare chiar de la balustrada de beton a pdoului. Aici este un TR pe stanca (marcajul care strabate cheile) si langa el sunt notate traseele (zona B in topouri): 

1 = Triunghiul rosu; 5+; 

2 = Iubiti Femeia ; 5+ ;

3 = Ocrotiti natura; 6- 

4 e un 7- si pleaca de sub pod de la nivelul raului. Toate au regruparea comuna.

Marea majoritate a traseelor din zona sunt cotate peste 6 , multe de 7 si 8. O alta zona vasta este la al doilea pod cu ceva trasee de 6/ 6+, dar si mult mai grele. Aici nu sunt notate pe perete nici nume, nici cifre, deci idenitificarea se face doar dupa topouri.

O zona noua, care nu figureaza pe topouri si despre care doar ni s-a spus, nu am ajuns sa o si inspectam, este la 150 m de intrara in chei, pe stanga raului, cum ne uitam din drum trebuie sa identificam pe perete 2 fisuri oblice care tind sa formeze un A. Traseele nu au nume se identifica dupa linia spiturilor, e un 5+ si ajung pana pe la 7.

PER ANSAMBLU tragand linie dupa acest weekend restrans, am concluzionat ca a fost frumos, mai ales locul de cort unde am dormit in Cheile Sohodolului, care practic era locul ideal cu multa iarba, un coapc, umbra pana la 10, raul ce curgea plin de viata la 10 m sub noi.... si cel mai important pustiu intr-o mare aglomerata.

Documentatia si topourile le gasiti pe: www.roclimbing.net

Din pacate nu am poze cu Cheile Sohodolului, dar sunt o multime pe net care sa va animeze dorinta de a vedea locuri noi. 

In alta ordine imi pare sincer rau ca acesta este primul jurnal din Retezat care nu se ridica la standardele celorlalte 2 care sunt printre favoritele mele.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Retezat de august

17-21 august 2007

Echipa: Emil, Radu, Mike 

Orice ar fi imi era dor de Retezat. In el se ascund calde amintiri de anul trecut cand ne-am cunoscut si imi doresc sa ma intorc acolo, deoarece, inconjurata de atatea amintiri imi dau seama cat de norocoasa am fost pana acum. Fiecare loc isi are gandurile lui si imaginile proprii care mi s-au intiparit in suflet.

De data asta, pentru a nu hoinari din nou in doi, ni s-a alaturat si Emil nespus de dornic sa elucideze magia asta a Retezatului despre care vorbesc multi din cei care au mers acolo.

In Curmatura, ultima data tura asta

Veneam din parti opuse ale tarii, noi din Ardeal, el din Bucuresti, insa halta din Ohaba de Sub Piatra avea sa ne reuneasca. O halta mizera, de parca ar vea sa confirme ca drumul spre Rai e presarat cu vicisitudini. Daca ai si ghinionul sa faci cei 30 km pana la Carnic pe jos, ai garantata si o trecere prin Purgatoriu. Dar asa, mai curat fiind, sigur te vei bucura de frumusetea muntelui si vei sti sa-l apreciezi cu adevarat.

Ziua 1-17 august-Puterea exemplului

Traseu: Carnic-Cabana Gentiana-Bordul Tomii-Lacul Pietrele-Saua Bucurei-Lacul Bucura.

Pentru noi a insemnat ziua cea lunga a intrarii in masiv. Pentru Emil era ceva cu totul nou, caci desi pietre, lacuri, paduri sunt peste tot, era un loc nou, pe care trebuie sa-l inveti in ansamblu si sa te deschizi ca sa te patrunda, sa simti ca plamanii se inradacineaza si pe ei cresc ramuri, infiorandu-se precum copacii la adierile vantului, sa simti ca prin vene iti curge apa involburata a raurilor, ca inima ti se transforma intr-un tau bland in care sa te poti oglindi si stand cocotat pe cate o piatra si privind apusul, sa gasesti raspunsuri la intrebarile si dilemele ce te framanta…Din munte, cred ca idealul este sa vii mai curat, ca el sa nu fie o goana nebuna pe poteci, ci si momente de introspectie, cand parca e cel mai usor sa elucidezi dileme. Si poate au fost oameni care au facut asta, si le-a reusit, fiecare lasadu-si piatra de pe inima in Retezat si umplandu-l de pietre mai mari, mai mici, bolovani cat casa, unele care se misca, semn ca inca nu au reusit sa se lege de pamant, altele care isi traiesc linistea sub mangaierea imacultata a zapezii.

Noi pornim dis –de-dimineata pe drumul forestier spre Cabana Pietrele.Nu se vede mai nimic, in afara de paraul care capata o suita intreaga de fotografii. Traseul spre Bucura prin Gentiana, mi se pare perfect pentru introducere, pentru ca incet, incet muntele ti se dezvaluie in toata splendoarea lui.

Citeste mai departe...

Retezatul de iarna

Cand: 26 - 29 dec 2007 

Componenta echipei: mugur (mugur_m), nicu (suru), cosmin (metalgreu), catalin (catalins), radu (griz), mike 

Ziua 0 -25 decembrie 2006

In casa miroase a sarbatoare, bradul coloreaza sufrageria, sub el troneaza pungile si pachetele lasate de un mos grijuliu sub brad. O forfota si un zumzet pluteste prin aer, masa e imbelsugata, tacamurile zornaie in clinchetul caracteristic...prevestesc festinul de Craciun.

Mananc cu simt de raspundere ca doar vorba aceea in cateva ore plec la munte, iar acolo ma asteapta vesnicul piure cu conserva de carne. Deci sa se etaleze sarmalele cu mamaliguta, sa curga vinul, sa ne infruptam din cozonacul bunicii. Ora 10 ultimele urari de bine, o lacrima retinuta in coltul ochiului si totusi pentru sarbatorile astea am ales frigul aspru al crestelor in locul agentului termic furnizat de RADET, izoprenul intins pe unde se nimereste in locul patului, botosii de lana in locul blanitei pisucului meu. Omul cel mai drag vine cu mine (sau oare eu merg cu el?), pe ceilalti ii port in gand si le inchin gandurile mele seara.

The mountains are calling and I must go

E Craciunul iar in gara e pustiu...pasii se pierd pe lespezile reci, intrebarile nu au raspuns, se fac compromisuri,apar gauri in buzunar in cauza transportului dar pana la urma sa ne pastram optimsmul desi pretul rapidului pana la Simeria ne-a lasat fara glas. Urmeaza 8 h de somn intrerupt doar de 2 treziri bruste pe valea prahovei unde ningea.

Ziua 1-26 decembrie 2006

In Sibiu se completeaza efectivul si mai profit de ceva timp pana la debarcarea in Simeria. Pierdem vreo 2 ore prin gara, vizitam orasul, citim anunturile imobiliare, cumparam pufuleti si napolitane din singura alimentara deschisa si mai petrecem vreo ora si ceva in trenul spre Ohaba. Aici Mugur deja aranjase cu un microbuz care ne-a salvat de chinuitorii kilometri pana la Carnic. Drumul forestier pana la Pietrele arata mult mai interesant iarna decat vara. Asa cum serpuieste printre copacii inalti de pe margine te trimite la pastelurile lui Alecsandri:

"Totu-i alb pe camp pe deauri,

 Impreujur, in departare

Ca fantasme albe plopii (ma rog brazii in cazul nostru) 

Risipiti se pierd in zare"

Natura a avut grija sa-si serbeze propiul Craciun. Din cer in noaptea sfanta luna s-a scuturat de ger si a aruncat peste copaci praf de raze. Pentru o clipa brazii au ars poleiti cu aur dar lumina a palit sub frigul naprasnic. Norii au cernut fulgi mici, apa si-a inchis vuietul in pietre pentru o clipa, pamantul a inghetat de emotie si dimineata urmatoare lumina alba si sfanta vestea minunea care tocmai se infaptuise.

Acum totul arata firesc si doar gandul mai putea banui metamorfoza iernii. Ceva atunci totusi se schimba, copii si oamenii cred in Mos Craciun, dar firea isi are Craciunul ei putin religios si mult mai mult esential, elementar, teluric, celest, natural prin execelenta

Alegem scurtatura pe TA (triunghi albastru) pana la Cabana Gentiana nemaitrecand pe la Cabana Pietrele. Astfel la cabana ajungem pe la 14 si ne regrupam in sala de mese cautand un gram de caldura. Nu prea era...Pe gura canilor din bucatarie a ingheat apa intr-o pojghita rotunda. Termometrul noaptea trecuta a aratat -16 grade Celsius. Anyway...multiri catre Clujul care ne-a trimis sacii de dormit la timp...Oricate grade cu minus vor fi, la priciuri noua ne va fi cald.

Baietii pleaca sa caute cascada de gheata, eu aleg sa testez live ce poate sa dea sacul de dormit, si multumita de confort adorm.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:

Traseu: Ohaba de Sub Piatra -Carnic-Cabana Gentiana (1670 m)

Marcaj: BA+TA (banda albastra si triunghi albastru) 

Prima parte: BA (comuna in mare parte cu drumul forestier care urca din Carnic la Pietrele cu exceptia a doua scurtaturi, una chiar la inceput ce te scoate aproape de casacada Lolaia si una la sfarsit, aproape de a ajunge la Pietrele).

Cu 10-15 minute inainte de cabana pe partea stanga a drumului cum urcam, apare un indicator cu un nou marcaj: TA ce merge prin padure, ocoleste cabana Pietrele si reintersecteaza poteca in partea finala -ultimile 20-30 minute

Durata: 

Carnic- Bifurcatie: 1 h

Bifurcatie-intersectie BA: 30 min

Portiunea finala BA: 30 min

Total : 2 h efectiv

Descriere: De la Carnic pornim pe Valea Pietrele si urmam pentru inceput marcajul BA taind drumul forestier prin padure pana ajungem aproape de cascada Lolaia.(Pentru a vizita cascada, exista un indicator montat, 5 min pana la Lolaia, pe o poteca amenajata cu Balustrade si trepte.

Deasemenea se poate vedea cascada si de sus daca in loc sa facem stanga pe poteca, mergem drept inainte pe drumul forestier ce se desprinde pe stanga, trece podul si continua spre Valea Chiagului.)De la cascada revenim in forestier pe care il urmam pana la o noua serie de indicatoare, lasand in urma cateva popasuri turistice bine amenajate si cateva panouri de informare. La aceasta noua bifurcatie abandonam pentru un timpBA care merge spre Cabana Pietrele si prindem marcajul TA care ne arata ca mai avem inca 1h si30 min pana la Cabana Gentiana. Dupa aproximativ o ora prin padure reintalnim BA care urca de la Pietrele si continuam inca 20-30 min pana la Gentiana.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 2-27 decembrie 2006

Dimineata ne trezim dis de dimineata, ne echipam in graba, inbucam ceva in sala de mese cu fata in aburii ceaiului si consultam la plecare termometrul. Doar -15 grade Celsius la ora 6. Dar la priciuri a fost mai cald decat ne-am asteptat pentru ca toate locurile erau ocupate.

Pornim mai departe pe BA spre Curmatura Bucurei. Cabanierul ne spusese ca nu exista cornisa in Curmatura Bucurei si in plus ca este si poteca batatuta. Ca atare misiunea de azi e mai usoara decat ne asteptam.

In noaptea rece si albastra 6 serii de pasi calca pe zapada care scartaie sub picioare. Cate un podet de gheata ne face sa aprindem frontalele. Ne strecuram cu grija printre jenepenii inalti pe poteca bine croita.E o liniste neintinata aici sus...Parca si gandurile se aud cum vorbesc cand pasii calca prin atmosfera rece. Iarna nici noaptea nu e noapte caci zapada deformeaza intunericul...Intuneric alb, asta-i noaptea iernii.

Tot urcand trecem de lacul Pietrele acum inghetat, contopindu-se cu peisajul....Daca nu stii ca e acolo, doar indicatorul "te lumineaza". De acum vara peretii incep sa se stranga, poteca sa se strecoare printre pietre si sa urce in serpentine pana in Curmatura Bucurei.

Iarna insa, poteca s-a croit de-a dreptul pana sus...E greu, pioletul se infige bine in zapada, dar rucsacul parca iti infige genunchii in calcaie si totusi pana la urma ne vedem iesiti la lumina. Pas cu pas, ochii descopera in fata caldarea Bucurei atat de schimbata acum, inghetatata, cu formele estompate...

Coboram direct spre refugiu (poteca e batuta si in coborare) fara sa mai ocoleasca lacul ca pe timp de vara.

Lacul Peleaga acoperit de zapada

Aici e pustiu, doar 2 oameni dorm in pod unde ne instalam si noi. Cum ziua abia a inceput decidem ca nu e timp de pierdut si plecam sa urcam pe Peleaga, nu pe marcaj ci direct in sus, unii pe un valcel altii pe unde s-au priceput.

In formatie completa inainte de a pleca spre Vf.Peleaga

Navigam din smoc in smoc de iarba iar apoi printre labirintul de pietre. 

Cum iesim pe muchie dam piept vantului...ce sa faci mai intai, sa mergi sa te feresti sa respiri?

Asa o tine pana pe Peleaga.

De fapt nu ne oprim chiar pe varf ca acolo sus nu era de stat ci ceva mai jos. Ne regrupam care mai de care in jurul unui pahar cald de ceai din termosul lui Mugur si a dulciurilor scoase la inaintare. In acelasi timp ochii au parte de o panorama de vis: Langa noi Parangul, apoi Capatanii, Buila, Valcanul, Fagarasul...si normal restul Retezatului: de la Papusa pana la Custura, traseul de vara trecuta, vazut in sfarsit in ansamblu.

Urcam pe varf doar pentru a face poza de grup iar apoi ii dam drumul la picioare vanturati bine spre Curmatura Bucurei pe BR (banda rosie).Tinem muchia iar de acolo ne lasam pe poteca de ieri spre refugiu.

Seara se incheie in sacii de dormit planuind o ora rezonabila de sculat pentru ziua urmatoare. Intre timp podul se umple si devine chiar cald...e cu plus la inaltime, caci parazapzile s-au dezbocnit peste noapte.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:

Partea I:  Cabana Gentiana (1670 m)-Lacul Pietrele (1900 m) -Curmatura Bucurei (2206 m)-Refugiul Bucura (2040 m)

Marcaj: BA

Durata: 2,5-3 h

Descriere: De la cabana Gentiana continuam urcusul pe Valea Pietrelor cu culmea Stanisoara pe dreapta si clumea Pietrele pe stanga. Trecem puntea pe malul drept al paraului. Dupa o portiune fara jnepeni, cu panta mai domoala, cu o serie de blocuri de piatra, ajungem la Bordu Tomii (circa 1890 m); stanca solitara ofera un acoperis precar in caz de ploaie, folosit uneori de ciobani ca refugiu pentru noapte. Dupa un scurt popas pornim mai departe. Trecem paraul Pietrele urcand pe stanga vaii, aici foarte larga. Versantii muntilor se retrag departe de noi, dar ofera abrupturi macinate ce-i fac aproape inaccesibili. Lasam in stinga mlastinile intinse pe netezisul treptei mijlocii si incepem un nou urcus. Stilpii cu marcaj se insira pe mijlocul vaii. Iesind pe intinsul treptei superioare ajungem aproape de lacul Pietrele (1990 m), oglinda de apa, poate mai putin spectaculoasa ca alte "ochiuri de mare", cu un pitoresc inegalabil. Un pisc ce de aici pare gigantic isi etaleaza marele perete nordic in oglinda lacului. Este virful Bucura II (2370 m), vestit pentru traseele alpine pe care le ofera iubitorilor de cataratura. Din pisc se lasa o custura cu abrupturi spre nord, pina in curmatura Bucurei (2206m), loc in care va ajunge curind si poteca noastra; din custura se ridica apoi spre est piscul Custura Bucurei (2370 m).

Poteca sovaie putin spre dreapta pe o morena, apoi se indreapta usor spre stinga printre lespezile care captusesc poalele piscului Custura Bucurei. Pe masura ce urcam vom cuprinde privelistea caldarii si lacului Pietrele; mai sus, "rasarind" peste saua Stinisoarei, ne trimite reflexe aurii virful Retezat scaldat in soare. Obisnuiti cu forma sa de trunchi de con, asa cum se prezinta privit din nord si din sud, vom fi foarte surprinsi cind Retezatul ni se va infatisa de aici ca o piramida ascutita.

In apropiere de saua Bucurei trecem pe linga doua stinci ca doua turnulete. Poteca taiata in piatra urca scurt si iese pe creasta principala de nord. In curmatura Bucurei (2206 m.) In fata grandioasei privelisti ce se deschide spre sud vom incerca noi emotii coplesitoare. La piciorul pantei se asterne oglinda Lacului Bucura cel mai mare lac glaciar din Carpati (8,86 ha). Aceasta minunata suprafata de ape limpezi ca lacrima coloreaza si insufleteste tinuturile aspre brazdate de stinci si grohotisuri. Dar Bucura nu e singurul lac din aceasta caldare uriasa: Lacul Lia, Lacul Bucurelul si alte minuscule ochiuri de apa din cotloanele Pelegii isi trimit, fiecare, semnalul lor de culoare si pitoresc. Peste aceasta lume lacustra se inlantuiesc intr-o fantastica alcatuire culmile Bucura, Sintamaria, Slaveiul, Plaiul Mic, Custura, carora li se adauga, in zare, si virful Arcanu din Muntii Vilcan. Imensul amfiteatru, cu lacurile sale, cuprinde o lume aparte, aceea care prin farmecul ei a dus vestea Retezatului ca un masiv nespus de frumos.

In curmatura Bucurei poteca intretaie traseul de creasta (marcaj banda rosie) noi nu coboram de data asta pe traseul clasic ci o "taiem " direct spre refugiu.

Partea II: Refugiul Bucura (2040 m)-vf Peleaga (2509 m)-Curmatura Bucurei (2206 m-Refugiul Bucura (2040 m)

Marcaj: 

- pana pe Peleaga nemarcat (marcajul clasic e insa CG)

- BR (Vf Peleaga -CurmaturaBucurei(cu aproximatie)

- BA (cu aproximatie)-Curmatura Bucurei-Ref Bucura

Durata: 

tur (Refugiu- Vf Peleaga) : 2 h

retur: 1h-1.5 h

Total: 3.5 h

Descriere: De la refugiu pornim de-a dreptul spre Peleaga, prin spatele refugiului.urcand mai intai un horn. Apoi prin jenepeni si stancarii ajungem pe un vf no-name de 2357 m. Coboram apoi intr-o sa unde intalnim marcajul CG (suntem deja pe muchie ) si urmandu-l iesim subvf Peleaga.

La intors coboram pe BR spre vf Custura Bucurei (2370) m. Practic ne aflam pe traseul de creasta pana inCurmatura Bucurei si de acolo in coborare rapida spre refugiu pe poteca deschisa zilele anterioare.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Zilele 3 si 4 - 28 si 29 decembrie 2006

Azi trebuie sa bifam Retezatul, ca doar pentru el am venit aici.

Pornim leger pe la vreo 10 de la refugiu, bucurandu-ne de vremea splendida, soare mult, zapada, nici pic de vant.

Alegem ca varianta de abordare sa urcam direct vf Bucura I si de acolo pe creasta ingusta sa o taiem spre Retezat. Traseul de vara iese din discutie (il vom intalni abia in Saua de Iarna, caci el in mod normal taie fetele expuse de sub varful Bucura I.

Asa ca cu bagaje mici, ne inhamam mai intai la traversat/ocolit lacul, apoi la taiat ceva urme prin zapada moale si destul de mare (pe langa poteca trecea si de genunchi in cateva locuri), apoi la infipt bocanci in zapada mai tare.

Punem coltarii pe o bucata mai tare, ii dam apoi jos caci trebuie sa navigam printre pietre. Mai scapa piciorul in cate un gauroi si iar o luam la drum. "Lung e drumul, mama, luung" si presarat cu amagiri. Uite un damb si o momaie...acolo tre sa fie varful....Wrong! Alta momaie...Ding! Ai gresit si de data asta. A treia insa e castigatoare.

Totusi partea interesanta abia a nceput. De sus de pe varful Bucura vedem cata drum mai avem de facut, mai intai in coborare spre Saua de iarna si apoi urcusul bine cunoscut si cam enervant (nu stiu de ce, cu amintirea asta am ramas de asta-vara).

Ne mai dam drumul pe cate un horn in stanga, in dreapta, panta e amenintatoare....Pasim unii mai dezinvolt altii cu ceva mai multa grija prin marea involburata de coltani si podete miscatoare...Odata demult sub puterile demiurgului, marea a impietrit amenintatoare, zavorand cu lacate de piatra si strajeri vicleni frumusetile Retezatului.

Munti cat vezi cu ochii

Cu urcusul scap ceva mai usor ca asta-vara si ajungem pe la 15.45 pe Retezat unde as putea sta o vesnicie sa admir tavalulgul crestelor...Daca nu as stii ca apusul e aproape....La picioarele noastre zace Retezatul, zac tone de pietre sub tolul alb de nea, zac tauri cu apa purpurie la apus...Suntem mai sus de Godeanu, Retezatul Mic, Parangul...In departare dincolo de zare privim dincolo de granita la muntii din Iugoslavia si la cei ai vecinilor nostrii bulgari.

Doar cerul e deasupra noastra, calm, tacut imperturbabil, nebun de albastru, infinit de curat.

Plecam alergati de apus ca sa-l prindem pe Bucura.

Traversam iar labirintul de stanci (de data asta suntem mult mai rapizi) si sfarsitul zilei ne gaseste pe Bucura...Soarele apune dincolo de rezervatie imbracand crestele inzapezite in aur si purpura . Fluturi diafani din ultima lumina vin spre noi aninanduni-se in par. Le culegem minunea imortalizandu-i cu obiectivul aparatului. Discul perfect e distorsionat si el de oceanul de culoare si devine haxagonal...un hexagon arzand de parca am fi martori fara voie de razboiul materiei ce se da continuu in pantecele soarelui.

Ajungem pe noapte la refugiu...

E ultima noapte asa ca unii deschid cutia pandorei, parca a se obisnui cu ceea ce vor gasi acasa: sarmale, caltabosi carnati, friptura, tort, toba etc....

Pentru unii (Cosmin) sarmaua e doar preambulul, pentru noi e doar delicatesa ca mai avem un revelion prin munti....cu piure de cartofi si conserva de carne (sau si mai rau fara).

Cosmin si sarmaua

Bagati in sac planuim cam pe la cat sa plecam de la Bucura pentru a prinde la timp trenul.

Afara deja vremea se schimba si toata caldarea vuieste sub rafalele unui vant dezlantuit. Ia cate o pala de zapada o zavrle, o arunca izbind-o de refugiu...un vant nascut din genunile pamantului inlantuie intreaga caldare.

Radu, constiincios, se scoala sa prinda rasaritul

Vijelia se mai domoleste putin dimineata asa ca plecam si noi spre Curmatura Bucurei pana unde ne viscoleste bine.

"Crivatul din meazanoapte vajaie prin vijelie

Spulberand zapda-n ceruri de pe deal de pe campie

Valuri albe trec in zare, se aseaza-n lung troian

Ca nisipurile dese din pustiu african " (Alecsandri)

Trecuti de partea celalalta atmosfera e calma.

Coboram pe ruta Gentiana-Pietrele-Carnic de unde cu alt microbuz ajungem in Ohaba...Drum comun pana in Sibiu de unde ne despartim, unii asteptam trenul de Fagaras iar Cosmin se duce acasa sa se pregateasca de revelion...

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:

Traseu: Refugiul Bucura (2040 m)- Vf BucuraI-Saua de Iarna-Saua Retezat-VfRetezat-Saua Retezat-Saua de Iarna-VfBucura I-VfBucura II (traverseu pe fata dinspre caldarea Bucurei)-Refugiul Bucura

Marcaj: 

-pana in Saua de Iarna fara marcaj (pe timp de vara BG care ocoleste Vf Bucura I pe curba de nivel)

- BG: Saua de Iarna-Saua Retezat

- TA: Saua Retezat-Vf Retezat

In sens invers la coborare

Descriere: De la refugiu pornim de-a dreptul Vf Bucura I, urcus aspru care merge chiar pe muchie strecurandu-se printre pietre. De pe vf Coboram in acelasi fel ( avand in dr Valea Stanisoarei si in stanga rezervatia) pana in Saua de Iarna unde ne reintersectam cu BG.Continuam pe BG pana in Saua Retezatului;de aici unde reintilnim stilpii cu marcaj triunghi albastru, ne asteapta urcusul spre virful Retezat - o panta neteda, dar inclinata, cu abrupt mare la est. Spre deosebire de aspectul de vara, acum stratul gros de zapada acopera aproape toate lespezile, usurind urcusul. La inaltimea de 2482 m tot masivul central ni se ofera intr-o lumina noua, cu jocuri superbe de creste si

caldari, parca, mai putin severe decit vara.

Retur aproximativ pe acelasi traseu.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Concluzii: Cum am regasit Retezatul iarna? Provocator...usor si totusi greu...nu era iarna adevarata cu zapada troienita, dar nici vara banala. L-am gasit oarecum redus la esenta, la trasee..Frumusetea specifica ascunsa sub zapada nu poate sa graiasca decatin ganduri printre amnitiri. Cromatica monotona e plictisitoare dar totusi zilele de iarna oriunde ar fi (cele senine insa) iti oferaun privilegiu nesperat....sa cuprinzi cu privirea intreaga zare. Ceea ce am pierdutin Retezat vara trecuta am castigat iarna...Perspective nemsaurate...doar ochiul parca ingradea panorama....zarile ni s-au deschis oferindu-ni-se ca o ofranda...O ofranda sau mai degraba un premiu...Un premiu pentru dragostea de munte si ma rog pentru mine personal pentru postul fortat pe care l-am dus (nu tu sarmale caltabosi carnati toba tort cozonac).

Foto Radu

Citeste mai departe...