Uwaga, Sokoliki, przychodzimy!

Nu, nu, nu m-am apucat sa invat (si) poloneza. Ba din contra! Primele doua cuvinte din titlu fac parte din slabutul meu repertoriu in poloneza, repertoriu ce numara cuvinte cat degetele de la doua maini. Este interesant deoarece daca stai putin sa citesti printre randuri gasesti unele cuvinte asemanatoare cu romana, gasesti cuvinte pe care atunci cand le vezi scrise, le intelegi, insa pronuntia ramane un mister...De exemplu cu verbul din titlu m-am chinuit cateva minute bune si dupa ce limba mi s-a incurcat in gura de cateva ori, m-am lasat pagubasa. Daca google translate nu ma si nu se insala, titlul compus de mine s-ar traduce prin: "Atentie, Sokoliki, venim!". De veti avea rabdare cat negru sub unghie caci jurnalul de fata e unul scurt, va elucidez misterul cuvintelor si de unde mi-a venit ideea de a compune un asemenea inceput.

Componenta echipei: Monica, Stefan, Mike si Radu

Sambata: treking in Riesengebirge

Duminica: escalada la Krzyżna Góra

Monica si Stefan venisera cu propunerea unui weekend in Polonia. Ne vorbeau de o zona de catarat aflata la 300 km de Berlin (totul e departe de Berlin). Chef din cale afara nu aveam noi, mai ales ca veneam dupa un concediu in Alpi si parca mai vroiam sa mai visam putin pereti si peisaje marete inainte sa ne reintoarcem la pietrele ascunse prin padure ce formeaza zonele clasice de catarare de langa Berlin. Dar cum alte idei pentru weekend nu aveam, nu a fost greu sa ne hotaram inca de...marti (total neobisnuit pentru noi). Asa ca sambata dimineata vecinii polonezi ne intampina cu aceeasi bucata groaznica de autostrada, plina de limitari de viteza, ce ne ureaza "Bun venit in est, bun venit acasa!". Nu e nevoie decat de cativa kilometri ca sa ne simtim in elementul nostru, mai ales ca dupa ce iesim de pe autostrada, GPS-ul are grija sa aleaga un drum intortocheat prin sate, numai bun de readus aminte cum e acasa. Ne hotaram din mers ca sambata sa facem o tura in Riesengebirge si desenam pe harta un traseu care sa ne conduca pe cel mai inalt varf al acestor muntisori (si in acelasi timp cel mai inalt varf la Cehiei): Sněžka or Śnieżka (in ceha, respectiv poloneza).

Intr-o parcare gasim 2 monitoare antice abandonate, asa ca inginerii isi ocupa locurile, simtindu-se in mediul lor

Intr-un magazin (un fel de cooperativa) abandonat dintr-un sat din Polonia.

Citeste mai departe...

Pe schiuri de tura in Muntii Uriasului

Ne-am inceput iarna in Riesengebirge si se pare ca o vom termina tot acolo. Cel putin pe cea calendaristica. Am ajuns aici prima data pe picioare, acum am revenit pe schiuri, iar pentru la vara planuim ture de alergare si de bicicleta. 

In tura de la inceputul lui decembrie am avut ocazia sa descoperim cate ceva din muntii acestia mici si acest lucru ne ajuta in mod evident si cu fiecare iesire acolo, harta noastra mentala se completeaza. 

Nu stiu cum facem ca de cand am ajuns in Germania plecam in traseu intotdeauna foarte tarziu. Trebuie sa schimbam ceva in directia asta incepand cu primavara ce vine, sa ne reintram in forma. Acum incepem ziua cu un record negativ…cred ca am plecat in traseu pe la ora 14.00. Cel putin nu ne propusesem decat sa ajungem la un refugiu in seara aceasta, refugiu pe care il descoperisem in decembrie. Tot atunci am mai cautat si alte asemenea adaposturi din cele marcate pe harta, dar nu am mai gasit nimic. Restul erau doar locuri in care era permis campatul pentru ca o mare parte din zona este protejata, fiind parc national si evident ca exista niste limitari.

Muntii sunt bogati in trasee ce urca atat din partea poloneza (trasee mai lungi) cat si din partea ceha (trasee mai scurte), in drumuri forestiere, creasta in sine fiind un platou si strabatut de o magistrala precum cea de pe platoul Bucegilor iar in capatul estic si cel vestic exista si doua mici statiuni de schi pe partea poloneza. Planul nostru era simplu. Sa urcam pana la refugiul descoperit in urma cu 3 luni, sa dormim acolo si a doua zi sa plecam pe magistrala, spre est (pentru ca spre vest deja batusem drumul de platou cu piciorul), sa coboram pe o partie de schi si apoi sa revenim pe sub creasta la masina. 

Sambata aveam de indeplinit doar prima parte-urcusul la refugiu si restul le lasasem pentru duminica. Am conceput un plan bun pentru lasat masina si am ales o combinatie de forestier si poteca. Adevarul e ca aici, cam din orice localitate ai pleca, ai doua variante-un forestier si o poteca, ce te urca, ambele, in creasta (dupa principiul « gusturile nu se discuta »).

Drumurile forestiere inzapezite nu mai sunt atat de plictisitoare

Citeste mai departe...

Prin lumea liliecilor- Riesengebirge

Un jurnal made by Radu in care m-am multumit sa fac doar cateva completari.

Joi, inainte de weekend, am ajuns la concluzia ca 5 weekenduri consecutive petrecute in Berlin ar fi fost prea mult pentru noi, astfel incat am inceput sa cautam destinatii pentru weekend. Nu va lasati inselati de titlul blogului ca nu am ajuns inca in maruntaiele pamantului...Nu de alta, dar nu prea sunt pesteri prin zona Berlinului, ca altfel o incercam si pe asta, cu siguranta. Ne-am indreptat atentia in schimb spre niste munti de la vecinii polonezi-Riesengebirge (in traducere libera- Muntii Uriasilor). Mi se pare putin ironic numele, tinand cont ca inaltimea medie a crestei e pe undeva pe la 1300-1400 de metri cu cel mai inalt varf la 1600m dar comparati cu relieful din jur, titluatura incepe sa prinda sens. Stiam ca a nins in zona dar nu ne asteptam ca la inceput de decembrie sa facem o tura 100% hivernala. 

Am gasit iarna, confortabil instalata

Citeste mai departe...