Dezmortirea de primavara in Cheile Turzii

Corpul si mai ales sufletul tanjeau dupa un concediu. O gura de oxigen, o desprindere din rutina sculatului si mersului la serviciu, o evadare la aer, in care sa fim parte din natura si nu doar spectatori, in care sa nu ne amagim cu franturi de copaci infloriti si in care singura noastra bucurie sa nu fie doar parcul din spatele blocului. Asa ca pandim vremea frumoasa si cu prima ocazie ne gasim de drum...hat departe, pana in Ardeal, la catarat. Pentru mine e prima iesire pe anul acesta la stanca si nu ma vad prea zmeu, asa ca planificam o zi de incalzire la escalada, la Rametea.

Incerc cam aceleasi trasee ca si acum 3 ani, doar ca acum dintr-o alta perspectiva: cap de coarda. Unele imi ies, altele nu, insa imi amintesc usor, usor cateva ceva, incerc sa imi determin corpul sa isi reaminteasca cum sa se pozitioneze, cum sa faca lucrurile mai eficient si mai simplu, incerc sa imi arat mie cat de natural poate sa fie cataratul. Revad trasee frumoase: Tuk-tuk si Ambush si de data asta urc cu Radu ambele lungimi din Muchia Tisei. Induram somnul, si frigul sau vantul ocazional si stam la faleza pana pe seara, cand deja espadrilele devin un supliciu si picioarele noastre cer pauza daca vrem sa se refaca pana maine.

Mi-a placut cat de linistita a fost ziua de astazi, am fost singuri in tot acel amfiteatru imens de sub Piatra Secuiului si totusi atat de aproape de oameni, caci satul-Rametea, interesant sat de romani si unguri pulsa sub noi, palpita in casele ce se primeneau de sarbatoare, pe strazi misunau oameni indreptandu-se catre cimitir caci era zi de pomenire a mortilor si la fiecare mormant ardeau lumanari si tamaie ce isi purtau mesajul de aducere aminte pana la noi.

Ziua o terminam in aceeasi nota “Zen” in curtea ultimei case din Petrestii de Jos. Cortul se intinde in 2 secunde (doar asa ii spune si numele) si somnul soseste si el, la fel de repede, nechemat chiar.

Campingul mosului.

Citeste mai departe...

Cheile Turzii

Toamna e cel mai bun anotimp pentru vacante...cand toti muncesc ce poate sa fie mai fain decat sa ii lasi sa isi bata capul cu tot felul de clienti si tu sa fugi in cautarea frunzelor galbene...frunzele galbene si o melodie enervanta a lui Horia Brenciu au fost mottoul popasului nostru in Cheile Turzii.

Bine a fost ceva mai mult decat un simplu popas, a fost o sedere placuta si confortabila in curtea ultimei casute din Petrestii de Jos.

Am ajuns acolo noaptea tarziu dupa o vizita la Sarmisegetuza Regia si ne-am bucurat de tot confortul-un superb loc de cort drept si cu iarba primitoare, umbrar cu mese pentru luat masa dimineata, apa la put, vatra de foc cu bancute :).

Planuiam astfel sa ne dezmortim cu 2 zile de catarat caci daca tot ajungeam in Ardeal era o ocazie minunata sa revenim in acest loc fain, care pentru weekend e prea departe de Bucuresti si pentru care avem nevoie de ocazii speciale. In plus era excelent si pentru Andrei si Claudia (o destinatie noua si in plus trasee accesibile si placute la catarat).

Cum Cheile sunt pline si de trasee usoare dar spectaculoase, nu ne-a fost greu sa alegem.

Astfel vroiam sa ne oprim pasii pentru inceput la intrarea in Creasta Sansil dar in mod neprevazut ne-am oprit pasii in fata podului IV care dintr- un pod trainic peste apa Hasdatelor anul trecut am regasit o adunatura de busteni si un cablu (podul a fost luat de ape). Pentru mine mai ales, dupa ce am vazut cum s-a rearanjat totul cand a trecut Andrei, a fost fara indoiala pasul zilei.

Pe poteca turistica prin Chei

Pana la urma poposim cu adevarat la baza traseului, incepand o lupta cu... umbra care deja se asternuse pe prima lungime de coarda. Am ales sa incepem cu Creasta Sansil din mai multe motive:

1. este un traseu usor;

2. este un traseu spectaculos care ofera niste perspective superbe asupra Cheilor de la un capat la altul, cat si a Turnului Ascutit si Grotei lui Hili.

3. Cunosteam traseul si eu si Radu, si stiam ca imi iese in postura de cap de coarda cu care sunt mai putin obisnuita.

Dar sa revenim la umbra cu care am dus cea mai grea confruntare in prima lungime de coarda. Papucii reci, stanca rece si mainile reci si ele. Totusi dupa primii pasi si primele asigurari puse dispare totul si ramane doar concentrarea...Eram curioasa sa vad mai pe larg cum e sa cateri cap si cat de mult ma schimb fata de momentele in care merg secund.

Realizez ca in general catar foarte calculat si secund fiind, insa acum dureaza mai mult, caci caut sa ma asez cat mai corect, si sa abordez pasii din cea mai buna pozitie pentru a-mi usura viata. Totusi sunt mult mai multe probleme care trebuiesc rezolvate: asigurarile si modul in care trebuie sa le prelungesti pentru a nu te cazni peste poate cu coarda, lungimea corzii disponibile, alegere regruparilor atunci cand exista unele mai comode sau mai avantajoase in parcurgerea traseului etc). Toate acestea ma conduc catre o experienta mult mai interesanta pe acest traseu pe care probabil cu Radu as fi alergat legata la celalalt capat al corzii sau pe care in doi nu l-am mai fi parcurs.

Totusi prin linia traseului, prin zvletetea crestei, pentru miscarile simple si naturale e un traseu pe care imi este drag sa revin si un minunat inceput de vacanta, un mod complet de a descoperi cat de spectaculoase sunt Cheile.

Balet pe creasta Sansil

Si de fiecare data noi suprize imi rezerva...de exemplu acum, odata ce ies in muchie se deschide si panorama spre cealalta intrare-dinspre cabana, cu imprejurimile inca invaluite in ceata...De sus vazut totul parea o mare agitata, un colt de mare, un golf in spatele caruia tronau dealuri si ma si gandeam cat poate sa fie de fain ca dupa un traseu sa dai fuga pentru o baie in mare...

Merg cap in primele 2 lungimi mai verticale dupa care il las pe Andrei sa se bucure de 2 lungimi mai “orizontale” care aduc cu unele pasaje din Vartopel Arpasel ori din Acele Morarului. Sunt in mod cert specialitatile lui, un teren pe care se misca cu agilitate si o relatie cu echilibrul pe care o castiga tot timpul.

In capat de tot ne asteptau Radu, Claudia si o Calugarita care pregatisera ospatul si se delectau cu caldura soarelui de toamna. Soare chiar generos caci tricoul era la mare cautare.

Calugarita

Citeste mai departe...

Dolomiti 2009-ziua 1- Cheile Turzii si Baile Felix

Cum vremea se arata potrivnica in Dolomiti hotaram sa mai ramanem 1 zi pe plaiuri mioritice si ne alegem ca incalzire pentru muntii cei mari, trasee pe gustul fiecaruia din Cheile Turzii.

Vacuta noastra mioritica-de Cheile Turzii

Radu, bucuros ca si-a gasit partener pentru sculatul dimineata, pleaca cu Mihai in Creasta Frumoasa (3B) si apoi in Turnul Ascutit (5A), pe care il decreteaza ca fiind un traseu foarte frumos. Eu si Oana ne trezim mai tarziu, organizam treburile ca fetele si apoi plecam intr-o plimbare prin chei pentru ca Oana sa faca cunostiinta cu frumosii pereti din zona.

Una dintre perspectivele care m-au facut sa ma indragostesc de acest loc (si de traseul Creasta Sansil)

Apoi toti patru intram in Creasta Sansil, cu 2 micropremiere: primul meu traseu alpin, cap de coarda si primul traseu alpin al Oanei.

Incalziti fiind la final dupa traseu, perespectivele ametitoare spre Turnul Ascutit si Grota lui Hili si soarele aferent, hotaram sa ne racorim la un strand.

Caldura mare, mon cher, dupa cum se poate vedea la Mihai

Dar si la 1 Mai si la Felix ajungem odata cu inchiderea asa ca ne orientam spre o piscina privata unde ne balacim vreo 2h.

Continuam antrenamentele-aici o linie de boulder

Si in sfarsit ne relaxam, doar e concediu, nu?

Incheiem totul la Oradea, cu o oala de paste si o lubenita de 9 kg.

Citeste mai departe...

Summit in Cheile Turzii

Cand? 2-6 aprilie

Componenta echipei: Muha, Vali, Radu, Mike, Danny, Andreea 

Miercuri, Ziua 1

Habar nu am cum a fost perceput summitul in restul tarii (probabil doar asa cum a fost zugravita de catre media), caci eu nu am prins nimic din el, iar la intoarcerea in Bucuresti, fratele meu mi-a zugravit in doua propozitii esenta acestei manifestari. In capul meu, de vreo luna incoace, se infiripa un singur gand si o asociere clara: summit=vacanta=concediu=plecam undeva departe, cat mai departe pentru patru zile. Asa ca am ales inima Ardealului: Cheile Turzii, teren de joaca despre care stiam destule din vara trecuta. Ni se alaturara alti doi bravi pinguini carora le place ploaia (Vali si Muha) caci am uitat sa spun ca se anunta vreme urata. Dar ce conta vremea, chit ca faceam vizite culturale in Ardeal, concediul nu ni-l putea rapi nimeni si nimic.

Asa ca la 18:20 zbor de la serviciu, rearanjez bagajele in masina pentru ca ocupau o groaza de loc, dar doar asa pentru ca nu aveam ce face si asteptarea era lunga, ma delectez cu o clatita uriasa si fierbinte si dupa ce indesam si bagajele Muhai si ale lui Vali, incarcam masina pana la refuz si cu Radu pe post de DJ, iesim, dintr-un Bucuresti suspect de liber. Avem drum intins in fata, dar nu ne grabeam nicaieri, domnea voia buna si masinuta a mers singura pana la Dedulesti, pe Dealul Negru la pauza de mici. Cu burta plina si pe ritmuri folk cu trimiteri la tigani, satra, viori, cai si asfintituri, strabatem pe intuneric valea Oltului si ajungem la Sibiu - fosta Capitala Culturala Europeana pe care o tranzitam prin centru caci la ora aceea era pustiu pe strazi. Sub rotile masinii lasam in urma Sebesul si Alba si ne apropiem de Turda. 

Undeva pe la 3 noaptea oprim la o benzinarie sa ne informam de drumul spre Petrestii de Jos, deoarece asa cum era de asteptat, nu am gasit nicaieri vreun indicator care sa ne conduca spre satul care era un simplu punct de harta intr-o incalcire de drumuri. Sfatul era cam asa: va intoarceti 1 km, faceti dreapta dupa un depozit de materiale de constructii si apoi iara dreapta si o sa gasiti mult-asteptatul indicator. Asa facuram, desi depozitul nu era la strada ci trebuia sa o simti si am pornit in cautarea indicatorului, peste care am dat dupa cativa km. Cine s-a mai uitat ce scria pe el? Noaptea toate indicatoarele sunt negre si cum era primul intalnit eram convinsi ca era cel bun. Ajungem dupa 10 min de drum prost in Petresti la o trifurcatie. Pe stanga avem un paraias cam firav pentru Hasdate dar totusi datator de speranta. Deci prindem ulicioara ce ne sta in fata si urcam cu masina pana la ultima casa, ce era o casa in constructie, exact asa cum spusese mosu'. Cobor in noroiul pana la glezne sa intoarcem masina, o garam fericiti si doar ce nu ne apucam sa scoatem bagajul din masina...Radu pleaca in cercetare si noi ne relaxam. Trec 10-15 minute si Radu nu mai vine. Intre timp, intr-o efuziune intelectuala gandim noi asa: orice sat se extinde, e loc liber doar la margine deci la marginea satului se va construi cate o casa. Intrebarea existentiala este: Suntem la casa cea buna? Pana sa vina Radu deja stiam ca a dat-o in bara. Asa ca ne intoarcem la trifurcatie unde alegem dreapta. Dar ne intoarcem repde caci drumul urca. Ultima varianta de la trifurcatie facem stanga. Urcam iara. Cum acesta era un simplu drum de tara nu mai avem cum sa intoarcem asa ca dam cu spatele. Ajungem inapoi la trifurcatie dar din pacate acum am epuizat  toate variantele. Vedem insa o placuta indicatoare pe care scria clar si raspicat comuna Sandulesti. Deci nu suntem in satul cel bun. Facem sfat de taina si ne intoarcem la indicatorul buclucas ca sa abordam drumul judetean inainte. 

Dupa vreo 15 minute dam de indicatorul rutier de intrare in Petrestii de Jos, dar nu apucam sa ne bucuram caci la primul pod din sat ne impotmolim in noroi. Iara ne oprim sa cercetam daca suntem pe drumul cel bun. Tot cam 30 de minute ii ia lui Radu sa dibuiasca gospodaria dar macar acum suntem foarte aproape de destinatie. Ne chinuim sa despotmolim masina impingand-o din noroi dar ea se tot incapatana sa ajunga in sant. Trec baietii la impins si eu la volan si incet incet, fara a rupe aderenta, o bagam intr-un lan de maracini, luam bagajele, camuflam locul, si ne culcam victoriosi, pe la ora 6 (dimineata)!

Joi, Ziua 2

Baietii dau trezirea pe la 9:30 si pleaca in sat pentru apropvizionare cu principalele 3 ingrediente ale turei: painea, tuica si berea. Dimineata, dupa o inviorare nedorita cu tuica deghizata in Adria de lamaie ne punem problema de a scoate apa din put. Solutia unui alpinist in fata berii din Piranha a fost: rapelezi in put, umpli sticla si o dai in sus la prusice sau, daca esti cu adevrat tare, la ramonaj. Noi, mai practici, am folosit doar tuciul pe care il carasem pentru mamaliga pe care nu am mai produs-o si un opt prin urmarire. Astfel, cu tuciul-galeata ne-am asigurat apa proaspata si dupa un platou frumos am plecat spre chei. Tinta? Scoala Turdeana. Le-am lasat Muhai si lui Vali placerea hornului din prima lungime si noi am plecat sa ne incercam norocul spre Creasta Frumoasa.

Am ajuns cam in acelasi timp in cea de-a doua regrupare, caci lungimea a treia e comuna pentru ambele trasee si ne scoate intr-un top comod de unde se poate privi in voie spre cursul Hasdatelor. Hotaram sa incercam sa iesim sus pe versantul stang, pe traseul Zburatorul. Radu pleaca primul, cap, dar incurca linia traseului cu unul de escalada, isi termina buclele fara sa ajunga in regrupare asa ca dupa 2 rapeluri e jos si coboram pe retragerea clasica din Scoala Turdeana. La baza traseului, distrandu-se cu o mansa, ne asteptau Dani si Andreea - placuta revedere cu niste prieteni cu care ne ne mai intalnisem demult. Asa ca bucurosi, stam la povesti pana cand oamenii pleaca inapoi spre Cluj. Radu merge si el la somn, iar Vali incearca sa aprinda focul. Eu si Muha il asistam pe Vali care insa fara material (lemne uscate) se declara neputincios si mergem cu totii la culcare.

Vineri, Ziua 3

Azi suntem porniti pe catarare. Vremea e acceptabila, doar innorat asa ca pornim nu spre Grota lui Hili, ci spre Creasta Sansil, un traseu nou si pentru noi, dar care ne-a placut foarte mult, caci are toate ingredientele unui traseu de clasic: pasi interesanti, expunere, perspectiva. Ce sa mai, foarte placut sa urci pe acolo. E o fata a muntelui clara, curata, directa, o scara catre cer in care regasesti placerea contactului cu stanca, cursivitatea miscarilor si prizele numa bune, plus coarda care se intinde sau se desfasoara in urma sau inaintea ta, legandu-te de omul caruia i-ai incredintat viata. Sunt lucruri complexe stranse in alpinism dar totul se reduce la 1+1= tot si 2-1 = nimic. Si ce poate sa fie mai frumos decat sa te legi in coarda cu propriul tau sot, sa reprezinti pe rand siguranta celuilalt si sa urcati impreuna inainte spre ceea ce va aduce muntele si viata in cale.

Creasta Sansil si superbele privelistie pe care le ofera spre
 Turnul Ascutit si Grota lui Hili

Citeste mai departe...

Cheile Turzii

Dupa Fagarasul destul de imobil caci ploaia ne cam tintuise la refugiul Portita Arpasului aveam nevoie de ceva actiune, de ceva miscare si in primul rand eu imi doream un peisaj nou. Asa ca ne-am gandit sa valorificam in sfarsit masiva documentatie pe care o caram dupa noi si sa mergem in Cheile Turzii.

Ziua 1

Pornim din Brasov de unde ne despartisem de Muha si Vali care isi continuasera drumul spre Bucuresti si noi, dupa ce mancam ceva la un fast-food de langa gara, luam un tren de noapte spre Campia Turzii. Acolo ajungem la o ora total nepotrivita (in jur de ora 1.00) dar Radu gaseste un loc de cort intr-o curte, loc ingradit cu un gard dar fara casa construita acolo. Ne-au cam latrat cainii pana sa ne punem cortul, dar apoi am dormit somn adanc pana dimineata cand ne-am strans calabalacul si am luat primul autobuz spre Turda.

De aici, Radu ma amenintase cu un drum de 3-4 ore pe nu stiu ce drumeaguri de tara, prin soare si

arsita, de imi venea sa plang nu alta! Asa ca dupa cumparaturile de rigoare pornim sa ne interesam care ar fi cea mai eficienta ruta spre Chei. Si o gasim, evident: din Turda sunt microbuzuri care merg pe ruta Turda-Mihai Viteazul-Cheia destul de des.

Din sat e o frumusete caci nu mai ai decat 4 km pana in chei, iar la o veste atat de buna pana si dulapul pare mai usor, localnicii cu rosii si ardei iti ies in mod nesperat in cale, iar perii si merii sunt chiar in drum, numai buni sa te bucuri de fructele lor. Ba am gasit si o vie, numai asa sa ne razbune pentru toata lipsa de legume si fructe din Retezat.

Cheile Turzii se vad destul de interesant…in sensul ca sunt un mare V intr-un perete parca iesit din pamant pe maginea drumului. Drumul insusi nu este prea rau, adica se urca cam 40 de minute si se coboara 20. Gasim din fericire suficiente locuri de cort caci era in timpul saptamanii si lumea nu se prea inghesuia la gratare.

Dupa ce intindem cortul si ne gospodarim, ne punem burtica la cale cu un festin de ciorba de vacuta de la Scandia, si cu ceva pere si apoi plecam spre chei, pentru o prima repriza de a identifica locurile cu trasee de catarare.

Unul dintre salvamontisti ne ia cu el si ne conduce la traseele din zona "La poteca" (spre ele aveam si noi de gand sa ne indreptam) caci erau destule mai usurele. Este una din multiplele zone de catarare de pe versantul stang. Acolo urcam Regenta(6-), la care eu renunt la pasul care dadea gradul dupa vreo doua incercari, Radu mai urca Regina Maria (6-) si mergem apoi spre ceva mai usor (Papagal (5)), un traseu clar cu prize mari, probabil cel mai usor traseu de escalada din chei care este si practicabil (adica a fost intretinut/s-a urcat pe el) pentru ca restul, cele cu grade sub 5 sunt lasate in paragina, pline de vegetatie si muschi.

Totusi nu exagerez caci stiam ca trebuie sa imi conserv fortele pentru ziua urmatoare, in care planuisem sa alegem vreo doua trasee de alpinism. Radu mai urca si Mansa de Iarna (5+) dupa care strangem si mergem la somn.

Ziua 2

Evident ca nu plecam dimineata, ci abia pe la 9 si inainte de a ajunge la Scoala Turdeana trebuie sa strabatem cheile, pe poteca turistica, fapt ce ma bucura, caci aveam si eu sa vad de ce este atat de spetaculoasa zona.

In chei

In opinia mea sunt mult mai frumoase si mai diversificate Cheile Nerei, insa gusturile nu se discuta, iar pentru cei pasionati pana la obsesie de alpinism/escalada, clar Cheile Turzii sunt Raiul pe Pamant. Si pentru turisti sunt atractive, caci se parcurg in maxim 1 h ½, sunt bine amenajate, fara probleme de orientare.

Ajungem dupa cam 45 de minute de mers intins in zona Scolii Turdene si ne pregatim sa intram in traseu. Zona, este una distincta, aflata tot pe versantul stang, accesul facandu-se dupa al patrulea pod (si ultimul), urcand initial pe un promotoriu innierbat, acces comun pentru traseul nostru si pentru un alt traseu de 3B (Creasta Frumoasa), care are ultima lungime (din cele trei) comuna cu Scoala Turdeana.

Stiam ca traseul este cotat cu 3A, cu pas de escalada de 5+, cu 3 lungimi de coarda, fiind unul dintre cele mai usoare trasee din zona- un traseu scoala.Nu stiam insa ca pe prima lungime exista doua variante, una mai usoara si una mai dificila printr-un diedru/horn. Sageata de intrare arata spre diedru, descrierea pe care o aveam ne prezenta varianta usoara. 

Radu intra deci cap si ajunge rapid dupa cativa metri in diedru, unde sta mult si trage din greu sa treaca. Eu ma uit cam cu neincredere la traseu caci vazand cam cat de greu a trecut Radu ma gandeam ce ma asteapta pe mine. Evident diedrul imi de furca, si de abia il dovedesc  tragandu-ma de doua bucle. Ajung in regrupare gafaind ca vai de lume, o regrupare cam aeriana, dar nu mai fac nazuri.De fapt regruparea adevarata e mai sus, mult mai confortabila, insa si aceasta e binevenita. A doua parte din prima lungime este placere: o muchie pe care mergi cu drag.

Portrete in Scoala Turdeana

n lungimile 2 si 3, mai gasesc cate un pas cu care nu mai imi bat capul caci nu vreau sa raman fara maini si pun scarita...Ma obsinuiesc cu greu sa urc cu ea, sa stau in echilibru, dar gasesc mult mai economic sa o folosesc decat sa ma trag de bucle. Si a doua regrupare arata ok, foarte comoda si incapatoare pentru 2 oameni, iar a  treia e chiar in varf, cu frumoase perspective asupra Turnuluii Ascutit unde un alt secund muncea din greu pe un 5A.

Apa Hasdatelor

In top, ne intalnim cu un domn in varsta, care urcase pe traseul de retragere pentru a-i astepta pe cei din echipa care intrase dupa noi in Scoala Turdeana.

Secund dintr-o alta echipa care a intrat dupa noi in traseu, aici pe ultima lungime

El ne sfatuieste sa mergem sa urcam Grota lui Hilli foarte spectaculoasa si usoara, un 2A de 6 lungimi de coarda…Noi suntem in dilema caci vroiam sa ne indreptam spre traseul Concurs si ca in multe cazuri cand trebuie sa luam o decizie in familia Diacoenscu, folosim o metoda foarte matura si anume datul cu banul. Banul hotaraste grota, noi in schimb alegem traseul Concurs!

Mancam niste ciocolata, mergem la un izvor gasit in drum sa alimentam cu apa si ne intoarcem, mai spre iesirea din chei sa intram pe traseu, stiind ca e in zona imediat urmatoare dupa Scoala Turdeana si are intrarea chiar din poteca.

In drum intalnim un grup care se catara pe o serie de trase de esclada si ii intrebam pe ei daca au idee unde e traseul Concurs. Cu dezinvoltura ne raspund ca acolo este, pentru baieti cel din stanga de 8- si pentru fete cel din dreapta de 7+. La un asemena raspuns ma apuca rasul instant si ii explic ca noi de fapt cautam traseul de alpinsim cotat cu 2A, pas de escalada 5-. Ce naibii sacautam noi pe 7+ /8- cand eu abia duc un 5 curat, un 5+ chinuit si un 6- la care mor la pasul cheie sau stau in coarda de ma plictisesc?

Il gasim pana la urma chiar langa poteca si intram in el

Prima lungime e lunga, de cam 40 de m, diversa ca structura, de la prize mari pana la locuri unde se merge doar la aderenta, insa niciun pasaj nu ne pune probleme de ordin tehnic, ci doar de orientare, caci Radu nu gaseste regruparea cea buna si asigura la un piton solid si la un tanc. Pe lungimea 2,  ma duc eu cap, caci arata foarte primitor, un fel de Acele Morarului in varianta condensata. Gasesc o regrupare cu cordelina, vine si Radu si stam sa admiram panorama, caci zona de iesirea Cheilor Turzii este nespus de blanda, primitoare, de un verde–smarald, linistitoare pentru ochi si suflet. In plus, pe un traseu din stanga, un catarator, care merge cap ne vrajeste ochii si stam sa ne uitam, admirativ la el…Urca atat de frumos, de curat de simplu, fara miscari complicate etc.

Ne trezim insa caci trebuie sa mergem mai departe sa facem retragerea. Suntem sfatuiti de cel pe care tocmai il admirasem sa facem rapel, noi insa ne incapatanam sa acultam de descrierea din '70 toamna si ne bagam prin niste bozii neprimitoare, ace, ciulini si ghimpi. Spasiti, dupa 30 de minute ne intoarcem si pornim sa facem rapel. Radu coboara primul, gaseste adevarata regrupare si vin si eu langa el. A doua lungime insa nu stim cum s-o dam caci linia pitoanelor e aiurea si coarda nu ne ajunge pentru un rappel. Alegem cea mai scurta cale, Radu gaseste un copacel, cobor si eu la el si bagam un ultim rapel pana in poteca. Eram varza de obosita, insa cataratorul din traseul vecin ne-a asteptat in poteca pana la ultimul rapel sa vada daca ajungem ok jos. Drumul spre corturi a fost robotizat parca, vorbeam dar dormeam pe noi, caci ziua de catarare mi-a indus o stare de oboseala psihica cumplita, atenta la detalii, fara sa iti permiti vreo greseala, mi-am folosit creierasul mai mult decat muschii, iar la cort, seara, eram o leguma care dorea doar somnul…. Noroc ca baia in rau, sub protectia noptii si sub lumina calda a lunii a mai refacut bateriile de energie si ne-am culcat bine dispusi.

Ziua 3

Dimineata, planurile au fost puse la pastrare, caci orice traseu de alpinism l-am dat uitarii, multumindu-ma la febra muculara pe care o aveam la maini dupa un traseu de escalada (Regele

Ferdinad, un 6-) la care m-am tras iara in bucle la pasul cheie. Radu mult mai in forma si-a incercat fortele si pe Regele Carol I (6), pe care a facut putin ca Elvis, dar pana la urma l-a terminat .

Inainte de asta, dimineata am plecat porniti sa gasim traseele din Peretele Vulturilor, am urcat gafaind pana acolo, dar mare lucru nu am gasit, ori nu era ala peretele desi conform descrierii se potrivea, ori traseele se evaporasera (putin probabil).

Asa ca strangem usor echipamentul si luam iarasi dulapii in spate, acum mult mai usori fara mancare ca sa facem ora aceea de intors pana in satul Cheia si pentru a ajunge in Turda cu un gand vrajmas de pizza. Insa in Turda in afara de un restaurant de 3 stele intr-un hotel nu am gasit nici o terasa de nasul nostru. Asa ca resemnati rontaim niste porcarii de chipsuri cu pizza si ne suim in autobuzul spre gara. In Campia Turzii, la cofetaria de langa gara inchideau, insa razbatea ceva muzica decenta de la terasa de la care acum 2 seri se raspandeau manele. Asa ca ne hotaram sa dam o raita decat sa stam in gara. Terasa nu era nici o bomba si aveau chiar si pizza, stateau mai prost cu rapiditatea cu care o pregateau/serveau etc. Deci stau o ora si ceva sa imi vina pizza care desi a fost buna nu am avut timp sa o gust cum trebuie pentru ca m-am grabit sa ajungem la tren (la pachet o luam nu alta).

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox:

Scoala Turdeana

1 l.c. Exista doua variante de intrare: pe o fisura urmata de o traversare spre dreapta pana  intr-un horn, sau direct pe horn. Prizele sunt bune insa cam spalate, pentru ca de multe ori se intaleaza mansa pe aceasta prima lungime.

2 l.c. Pornim peste un perete vertical care ne scoate intr-o sa. De aici ne indreptam spre dreapta, trecem o placa spalata, apoi parcurgem un brau pietros la capatul caruia regrupam (regrupare comuna cu traseul Creasta Frumoasa).

3 l.c. Un prim obstacol este o placa pe care o parcurgem in diagonala spre dreapta. Deasupra noastra se deschide un horn larg. Il escaladam partial, apoi trecem pe creasta din stinga si ajungem la o fata de stinca pitonata. Prizele bune si catararea prin aderenta ne ajuta sa trecem acest pasaj la liber. In final, creasta devine orizontala si noi o parcurgem pina la intinderea totala a corzilor.

Din acest punct avem de ales intre doua variante de coborire si una de continuare a escaladei. Putem cobori folosind mai inti poteca ce parcurge pantele inierbate de sub Peretele Aerian, apoi de-a lungul Zurusului Lung pina la nivelul raului Hasdate. In cazul in care dorim sa ne intoarcem la baza traseului putem alege varianta de coborire peste un diedru vertical cu prize bune, care ne scoate in imediata vecinatate a platformei innierbate de unde am inceput escalada.

Traseul Concurs

Ultimul traseu inainte de ieşirea amonte a Cheilor Turzii este unul dintre cele mai scurte şi mai uşoare din zona. Escalada incepe chiar din poteca.

1 l.c.Se porneste pe o fata usor inclinata, apoi se depaseste prin dreapta o placa spalata, in acest loc traseul isi modifica directia parcurgind partial un horn spre stinga. Urmeaza o fata verticala punctata de o surplomba care ne conduce linga un brau, sub o placa. Deasupra placii regrupam.

2 l.c. Se prezinta sub forma unei creste usoare la capatul careia traseul se incheie.

Pentru a reveni in poteca, efectuam rapel.

Documentatie:

1. www.amunteanu.go.ro (zone de catarare, trasee si gradele lor, actualizate)
2. www.roclimbing.ro
3. Turism si alpinism in Cheile Turzii, M.Vasile si M. Barbelian,1986. De aici au fost preluate schitele si au fost adaptate descrierile traseelor.

Foto by Radu

Citeste mai departe...