Ca
si in multe alte dimineti, micul-dejun e frugal. Un rest de paine, niste gem si
3 mandarine. Asa ca facem un ocol de un kilometru in primul sat care ne
iese in cale, unde facem aprovizionarea. E o forfota de nedescris aici,
arhitectura caselor incepe sa se schimbe (predomina caramida in detrimentul
chirpiciului), mult mai multi barbati se imbraca in stilul european si
magazinele au o oferta mult mai variata, si produsele sunt mai
proaspete. Nimerim din nou o paine delicioasa pe care o cumparam calda si o
mancam ca pe cozonac. Pana acum am mancat diferite tipuri de paine: toate
rotunde, dar cu un gust diferit in functie de faina folosita. Unele albe si
pufoase, unele cu miez galben, unele din faina integrala si usor sarate, dar
nimic nu se compara cu painea calda. Ramane un mister pentru noi, cum de romanii fac in ziua de azi o paine atat de…proasta, pentru ca atat in Germania cat si
in Maroc as putea trai numai cu paine daca ar fi nevoie (si asta vine din
condeiul unui om care nu este “fan” paine, consumul nostru fiind de o paine/ saptamana/ familie).
Cu
proviziile refacute pornim la drum si asfaltul ne poarta printr-o serie de
urcusuri si coborasuri foarte pitoresti, dar care storc putin untul din noi.
Memorabila ramane ultima urcare a zilei, inainte de El-Ksiba, o urcare lunga de
1 ora si jumatate si inselatoare, care ne-a dus in serpentine cand largi, cand
stranse, pe un munte pe care noi, in naivitatea noastra, credeam ca il vom
ocoli. Cu ocazia asta trebuie sa scriu putin si despre drumurile secundare din
Maroc. Cu 10-20 de ani inainte, toate drumurile secundare pe care am fost in
tura noastra erau neasfaltate- “piste” cum le zic marocanii. Apoi a venit o
campanie de asfaltare si autoritatile au tras o banda de asfalt pe foarte multe
asemenea drumuri. Pur si simplu, ai pe mijloc o fasie de asfalt lata de 2-3 m.
Intre timp, din banda asta, pe margini s-a mai mancat asfaltul, au mai rezultat
gropi, cratere, portiuni lipsa etc, astfel ca la fiecare intalnire cu o masina
de pe contrasens sau de fiecare data cand esti depasit este necesar un calcul
scurt si niste aproximari. Trebuie intuit daca veti avea loc amandoi (masina si
biciclist) pe fasia de asfalt, ori nu. De cele mai multe ori, soferul nu va
renunta la asfalt, chiar si cand conduce un 4x4, asa ca tie, ca biciclist, iti
raman doua variante: ai suficient sange rece si ramai pe asfalt, tinand bine de
ghidon, pentru ca distanta dintre voi va fi de 30-50 cm, sau cedezi si iesi in
decor, dand prioritate masinii si ascultandu-ti instinctul de conservare. Cu
asemenea calcule la fiecare masina nu ai cum sa te plictisesti, cat o fi ea
urcarea de lunga.
Muncim ceva sa biruim urcarea asta, ultima pe
concediul asta in Maroc, dar de prima clasa, o incheiere epica a traversarii
noastre pe doua roti a partii orientale din Atlasul Inalt. Multumiti de treaba
facuta, de ceea ce am vazut si simtit in zilele astea ne dam drumul la vale
spre El-Kshiba, intr-o frumoasa coborare, depasim orasul care ne pare un
adevarat megalopolis pe langa satele de pe munte si gasim loc de cort intr-o
livada de maslini. Am cautat ceva locul de cort din seara asta, dar e fain, asa
cum ar trebui sa fie ultimul loc de cort din concediul in Marco. Suntem la
campie, e mai cald, asa ca ma spal pe picioare in gura cortului, privind
printre ramurile maslinului de care ne-am legat bicicletele- ultimele nuante de
rosu al unui lung si frumos apus.
35 km mai la vale si cateva sate din ce in ce
mai aglomerate mai tarziu si ne gasim in Beni Mellal. Un oras mare ce nu apare
in nici un ghid touristic, dar care are legaturi directe cu multe destinatii
turistice din Maroc: Fez, Cassablanca, Marrakesh. In loc sa ne grabim catre Fes
si sa petrecem ore intregi in autobuz, alegem sa mergem direct spre Marrakesh
si sa ne pastram o zi intreaga pentru ce o avea orasul de oferit.
Dupa o calatorie linistita, fix inainte de
intrarea in oras, spiritele se incing si asistam la o cearta live intre un grup
de femei (4-5 femei) si ajutorul de sofer din autobuz. Si nici nu aveti idee
cum se cearta femeile pe acolo. Totul a pornit de la o “duduie” care statea in
fata noastra si care era foarte nemultumita de faptul ca soferul nu a vrut sa
opreasca la nu stiu ce intersectie din oras ca sa poata cobori, si ca a mers prin tot orasul, pana la autogara,
cu usile inchise. Ce argumente irefutabile a adus femeia, sau ce raspuns
nepotrivit a primit nu mai stim, cert este ca in spatele duduiei s-au coalizat
si alte femei si a inceput un cor de strigate, cu femei urcate pe scaun si in
punctul culminant, gata-gata sa sara la bataie. Noroc ca nu s-au luat si de
sofer. Baietii din spatele nostru, pe care cu cateva statii mai devreme i-am
pus la respect cu replica inefabila “acest loc e ocupat de sotul meu”
(marocanii tineri au un interes deosebit pentru femeile straine si daca nu vrei
sa te intinzi la discutii, e bine sa pui piciorul in prag de la inceput), ne-au
asigurat pe amandoi ca e ceva normal si am debarcat fara alte incidente in
Marrakesch, cu ganduri culinare deja bine definite pentru masa de seara din Djema-el-Fnaa
0 comments:
Trimiteți un comentariu