De cand ne-am luat cursiere, gandul de a ajunge din nou la Slatina pe bicicleta nu ne dadea pace. Si cum ar fi fost frumos sa ajungem la Slatina de Pasti, dar in egala masura Slatina= mancare multa si gustoasa, cea mai buna combinatie era sa legam tura pe cursiere, cu weekendul de Pasti, un mod de a compensa mesele imbelsugate cu ceva miscare facuta in avans. In plus, in campie este primavara in toate puterea cuvantului si e o placere sa te scurgi pe drumuri fara trafic, bucurandu-te de ciresii si corcodusii infloriti pe stanga si pe dreapta. Si Hoinarii erau la Slatina, asa ca mai si socializam putin, o vedem si pe Ana, ne mai intindem cu 1-2 vizite, si gata weekendul.
Pentru sambata se anunta vant din fata, dar nici asta nu ne-a facut sa dam inapoi, si nici nu ne-a ingrijorat din cale afara, dovada ca abia pe la 8.15 am plecat de acasa si pana sa iesim din Bucuresti am mai tot oprit, ba la Gogoasa Infuriata, ba la Lidl etc. Relaxarea era la ea acasa si cei 200 kilometri care ne stateau in fata nu ne speriau. Pana dupa Bolintin am mers mai incordati, caci toata suflarea satelor de pe langa capitala era iesita la shopping salbatic. Targ, piete volante, parcari pline la Mega Image, agenti de circulatie in intersectii pentru fluidizarea traficului, paine carata cu sacii si noi, 2 muste in roiul ce gonea in toate directiile prin sate pentru ultimele cumparaturi.
Haosul se transforma in normal dupa Bolintin si apoi mergem cumva din amintiri, regasind aici un loc de popas din tura trecuta, dincolo nu stiu ce sonde si peisaje industriale. Totusi, ruta aleasa acum (si desenta cumva pe genunchi, din satul asta pana in satul urmator) a mers putin mai la sud si am ratat cat tot ce era interesant: birtul rupt din Mongolia unde am facut data trecuta pauza de masa, Udupu, Silistea Gumesti, Balaci etc. Cum drumul de data trecuta avea cam mult asfalt prost/ drum de tara, acum am incercat sa ne tinem pe drumuri cu asfalt bun si am reusit destul de bine, cu o exceptie intre Mersiani si Valeni, unde sunt 6 kilometri de drum de pamant.
Odata ajunsi in Valeni am inceput sa ii dam goneta, caci Hoinarii ne asteptau deja in Serbanesti. Pana la urma ne intalnim in Crampoia si mergem impreuna pana la Slatina. De fapt Hoinarii ne duc pe noi acasa, caci au dus entuziasti trena. Eu una recunosc, ca de abia ma tineam dupa Elena si incercam sa ma fac mica, mica in spatele ei, ca sa scap de vant si sa tin ritmul impus de ea. In fata nu as fi avut nicio sansa...Pe ultima bucata cred ca am avut de departe cea mai buna medie orara, combinatia de grup (si oameni cu chef de tras),plus drumuri libere si bune, fiind castigatoare. Ma bucur nespus cand intram in oras si ridicam piciorul de pe acceleratie.
Cum vremea e inca tanara, facem o pauza la Hoinari acasa, cat sa bem o bere, sa mancam un fruct si sa o vedem pe Ana. Ne urnim si noi spre Izvoru abia pe la 19.30, odata cu apusul de soare, pe care il prindem/ care ne prinde ca si tura anterioara, la barajul de pe Olt.
A doua zi stau acasa si imi ling ranile (nu,nu ranile de la sa ori febra musculara), ci pielea parjolita de un soare de aprilie necrutatator. Picioarele mele sunt impartite in 2, pe lungime de un fel de meridian Greenwitch. Partea exterioara e ca un pui rotisat, partea interioara e normala. Asa ca nu vreau sa mai vad soare ori vant, il las pe Radu sa plece cu Hoinarii la o tura de descalzire (nu stiu cine pe cine s-a alergat, ei dau vina unii pe altii, cert este ca descalzire ar fi fost numai daca meregeam si eu cu ei, asa a fost doar fuga) si eu ma tin de vizite. Cum cei 3 s-au alergat temeinic unii pe altii, a mai ramas timp si pentru o sedinta scurta la noi acasa de data asta. Apoi, Hoinarii o iau din loc, noi ne facem bagajele si la 16.35 plecam si noi spre Slatina spre a prinde sageata de 17.35. La 17.00 suntem in gara, si...stupoare. Nu exista nicio sageata, mai rau, nu exista niciun tren spre Pitesti sau Bucuresti, pana maine dimineata la 8.30. Cum eu trebuia luni la 9.00 sa fiu la munca, nu ne ramane decat sa mergem in Carcal, de unde aveam un IR spre Bucuresti la 20.30. Asa ca total lipsiti de entuziasm ne urcam din nou in sa pentru o noua bucata de drum.
Din fericire kilometrii sa scurg fara incidente, oamenii fiind probabil prea ocupati cu siesta// sau mult prea beti ca sa mai stea pe drumuri. In Caracal avem de asteptat mai bine de o ora, dar cu biletele in buzunar suntem putin mai aproape de o intoarcere la Bucuresti in seara asta. Trenul nostru era un tren international de la Budapesta si cred ca asta era singurul motiv pentru care nu era anulat. Deoarece era un tren international, si biletul de biciclete a fost pe masura (dublu), dar cel putin a fost bilet si nu spaga. O avea si asta de-a face cu ANAF-ul si antifrauda? Cine stie, dar bate un vant de schimbare. Si primavara se schimba si ea, copacii sunt din ce in ce mai verzi si in 2-3 saptamani, evadam de pe asfalt din nou pe potecile de la munte. Tot pe doua roti.
Traseu: Bucuresti- Domnesti- Darvari- Mihai Voda- Bolintin Vale- Roata de Jos- Cartojani- Gratia- Poeni- Silistea- Scurtu Mare- Slavesti- Ciolanestii din Deal- Zambreasca- Dobrotesti- Mersiani- Valeni- Nicolae Titulescu- Crampoia- Serbanesti- Brebeni- Slatina- Proaspeti- Dranovatu- Izvoru
0 comments:
Trimiteți un comentariu