Duatlonul Moldoveanului

Vineri seara la miezul noptii inca ma invart prin casa facand bagajul. La 00.30 sunt gata, dar nu ma culc inca. Socotesc ca alarma m-ar prinde in mijlocul unui ciclu de somn, asa ca mai casc ochii pe pereti pana la 01.00. Dupa 3 ore suna ceasul, si ca la orice plecare, sar din pat fara prea mare greutate. Cand e tren de prins, atunci ma activez imediat si in 15 minute ies pe usa. A te intalni cu Cristi este echivalent cu a prinde un tren. Ma prezint punctuala in Militari, cu tot cu masina si bicicleta in masina si ne intindem la drum pana in Slatina (cea de Arges). Era totusi vital sa ajungem devreme in zona, pentru ca ziua avea sa fie lunga. 

Aveam de gand sa ajungem pana hat departe, sus pe Modoveanu

Cu minim de pregatiri ne intindem la drum pe forestierul de pe Valea Rea. Cum nu a trecut chiar asa mult de cand am fost ultima data pe aici, cum pe atunci pedalam pe 29’er si imi statea in fata o idee nebuneasca de-a lui Radu, acum in varianta trekking eram chiar linistita. Cam prea linistita si impasibila, usor plictisita de drumul lungut. Reperele vin si trec pe langa mine (barajul, indicatorul cu TR spre Malita), dar Valea Bandei nu mai vine. 

Mai Cristi, o mai fi mult?

Am supriza ca Stana lui Brunei sa fie incredibil de aproape de Valea Bandei si deja o noua tura de trekking sau un alt duatlon mi se deseneaza in minte. Sunt suprinsa de cat de multe masini sunt la capatul drumului forestier. Ne facem cu greu loc printre cei care fac diverse manevre prin spatiul stramt dintre 2 masini parcate pe stanga si dreapta drumului, traversam raul si ajungem la stana. 

Proba speciala. Traversat raul pe busteni, cu bicla in spate

Toata zona e noua pentru mine. Fagarasul sudic in general a fost prea putin batut de picioarele mele, dar mai nou, in combinatia trekking si mtb ii prevad o prezenta constanta printre turele de vara. Zona are potential, drumul pe Valea Rea e bun si poti face face iesiri frumoase exclusiv de trekking, cat si diverse combinatii in afara traseelor marcate. La stana in loc de ciobani gasim un un grup de turisti, care ne asigura ca bicicletele noastre raman pe maini bune. Asa ca nu ne ramane decat sa ne usuram bagajul de castile, manusile si sculele de biciclete si sa pornim la picior spre Moldoveanu. Apa ce curge pe langa poteca e bine-venita, mai ales ca se anunta o zi de vara autentica cu mult soare. Numai la vant mai pot spera…Am citit un numar respectabil de jurnale pe net despre Valea Rea, de la articole scrise de oameni fara prea multa experienta pe munte, pana la jurnale obiective si bine documentate. Asa ca stiam ce ma asteapta si cu atata lume in fata si in spate, aveam sa vad ambele fatete ale mersului de munte: urcatul de Moldoveanu si cucerirea celui mai intalt varf al tarii. Inca o tura pe munte vs marea aventura cu care ma voi mandri tuturor cunoscutilor mei. Poza dei IoLa pe acoperisul Romaniei sau un selfie cu steagurile de pe varf? Nepretuita!Cristi o ia in fata si impune un ritm sustinut. Ma uit lung la pragul cu cascada pe care il avem de depasit si imi aleg un pas asezat si un ritm domol, cat sa dovedesc cei 1000 m diferenta de nivel pana in Portita Vistei si dintr-o singura bucata, fara pauza, daca se dovedeste a fi nevoie. Dar si eu si el suntem “rai” de caldura, asa ca ritmurile se uniformizeaza pana la urma si o pala de vant, o vorba, putina apa, pauza la rau sau o vedere frumoasa spre Portita ne invioreaza. Pe urcarea asta nu am vazut prea multe….A fost un fel de calibrare a reperelor si o obisnuire cu noua perspectiva de a vedea creasta….de pe sud.

Ce e drept, Moldoveanu e de nerecunoscut din unghiul acesta, dar cele mai multe expeiente frumoase imi va aduce coborarea…Caci da, urcarea nu are istorie. Din Portita Vistei am intins putin pasul, prinzand un culoar liber, am mai depasit cateva grupuri si am ajuns in 25 de minute sub Vistea. De aici incolo a inceput insa sa imi placa. Ochii nu se mai saturau de privit creste si muchii, de recunoscut si identificat varfuri si sei, de urmarit poteca crestei cu ochii mei albastri, ori cu ochii mintii cand privirea da gres.

Spre Urlea, cu Iezerul Triunghiular al Modoveanului in vale

Pe Custura Moldoveanului e un trafic de speriat pe ambele sensuri. E incredibil cat de multa lume e astazi pe Moldoveanu. Imi este greu sa spun daca asta e bine sau rau, dar pe Valea Rea, pe unde urcasera majoritatea turistilor nu am vazut gunoi aruncat la intamplare, amabalaje cazute din buzunare etc (cu o singura exceptie). Clar, a veni de la Podragu sau Balea e o reusita mai mare, dar sunt convinsa de faptul ca oamenii tebuie sa faca miscare si un om care urca pe munte e mai valoros decat unul care face gratar si asculta muzica pe langa drumul forestier. Cresterea puterii de cumparare, echipamentul la un raport accesibil calitate- pret, social-media etc, duc toate in aceasta directie. Iar de educatia celor neinitiati in ale muntilor trebuie sa ne ocupam si noi, trebuie cumva sa ne responsabilizam si noi cei care ne consideram intr-un fel "de-ai casei".

Coborarea de pe varf avea insa sa imi placa mai mult decat urcarea. Poate datorita noilor trasee decoperite, datorita perspectivei noi pe care o ai asupra crestei de la Negoiu si pana la vf. Urlea, poate datorita Vaii Galbenei. In mod cert e interesant de urcat un varf din diverse parti, pentru ca iti completezi cumva imaginea, perspectiva asupra varfului, il cunosti pe de-a-ntregul si te apropii de ele cumva din ce in ce mai spasit, creezi cumva o relatie cu locurile, ajungi sa te simti de-al casei si nu doar un musafir.

Cu Moldoveanu in fundal,dar din alt unghi

Caldarea Galbenei e frumoasa, tacuta, misterioasa, salbatica. In loc de poteca marcata cu CA am prins un hatas ciobanesc care ne-a dus de-a lungul peretelui, pana in dreaptul ultimului lac din salba de pe vale. Culoarea azurie iti vrajea privirea, cascada se nastea cumva tacuta, glasul ei capata forta ca apoi sa se dezlantuie peste un prag pe care poteca turistica il ocolea elegant.

Caldarea Galbenei

In putin peste 5 ore eram inapoi la stana si nu ne-a mai ramas decat drumul prafuit spre Slatina. Coborare in viteza pe MTB si promisiunea de a reveni in zona. Poate la toamna, pana da prima zapada, poate din nou la vara, profitand de zilele lungi.

Foto by Cristi