Giumalau ~ Amintiri din munti

Note de jurnal

Atmosfera de concediu. Conduc relaxata prin Secuime, admirand din mers casele ingrijite, curtile ordonate, drumurile curate si campurile lucrate. Este vremea culesului la cartofi si campurile forfotesc de lume. Sacii stau alinitati randuri, randuri, ca niste soldati albi sau rosii, dand o tenta de culoare pamantului ravasit.

In Toplita parasim drumul mare si intram spre Borsec si apoi spre Bilbor. Aici va incepe prima aventura a trio-ului nostru feminin: eu, Claudia si Filofteea, pe drumurile patriei. Filofteea este Loganul nostru credincios, patruns de vreme si rugina, ce ne-a fost tovaras de nadejde atatea ture. Am adoptat-o cu numele asta de botez si l-am pastrat, pentru ca era original printre atatea Miti, Piti etc. Eu nu sunt un sofer bun, Filofteea nu e nici ea o masina fara metehne, dar cumva ne-am inteles una pe alta. Eu am luat-o usor si mi-am pus in joc toate abilitatile de conducator auto, Filofteea a dat ce a fost mai bun din ea si cu Claudia copilot, am dovedit fiecare drum, oricat de prost a fost.

Indicatoarele ne spun ceva de tinutul puritatii (apei) si e drept ca locurile sunt faine. Drumul serpuieste printr-o padure de conifere, apa ne insoteste cand pe stanga, cand pe dreapta, iar mirosul de brad intra pe geamurile larg deschise. In Bilbor intrebam de drumul spre Glod. Parerile sunt impartite. Ca s-ar putea cu Logan, ca nu s-ar putea...Cert e ca e drum rau si presimt ca asta va fi prima noastra incercare in echipa de trei. Ca in echipa de doua am mai tot avut incercari, dovedite toate cu bine. Pana la urma acceptam provocarea si intram pe drum, cu speranta ca voi putea sa imi dau seama cand se impute treaba si voi putea face la timp cale intoarsa daca este nevoie, fara sa ajung cu masina pe burta sau sa aterizez in cine stie ce sleau si sa compromitem concediul inainte de a fi inceput. Temenel, cu viteza melcului, facand apel la toata rabdarea pe care o pot gasi in mine, urcam. Perspectivele se deschid fain pe masura ce castigam altitudine, dar e o pustietate ingrijoratoare. Nici o masina din spate, sau din fata. De multe ori sunt doua variante paralele si e mereu un loz in plic pe care sa o alegi. In zonele in urcare drumul e majoritar bun, dar in zonele de plat e numai o groapa si valuri-valuri. Situatia e complicata de pietrele mai mari sau mai mici care trebuie luate cand intre roti, cand frontal. Totusi razbim pana sus si rasuflam usurate. Dar doar ne imbatam cu apa rece. Coborarea avea sa fie si mai plina de adrenalina. Daca pe urcare tacusem malc, concentrata pe ce aveam de facut, pe coborare mi-am dat drumul la injuraturi. Pe cat coboram, pe atat drumul era mai prost. Se facuse un drum forestier in puterea cuvantului, monopolul vacilor care se uitau nedumerite la noi. Pe fiecare om pe care il intrebam cat mai e pana in Glod (nume predestinat), dupa indicatiile de rigoare primeam si un "Doamne ajuta!" Nici nu stiam daca sa il luam ca pe o forma locala de "la revedere" sau sa il interpretam in sens propriu.

Cu toate panzele sus spre Vatra Dornei

Urcarea

Coborarea

Dupa ce ma trec toate apele si ma jur ca nu mai calc pe aici pana nu vad eu drumul asfaltat din google street view, ajungem pe usa din dos in Glod. Numele nu imi inspira lucruri bune, dar aici dam de drum reparat si recent nivelat, in stare foarte buna. Apoi in 6 kilometri vine si asfaltul. Nu putem sa nu remarcam, atat eu cat si Claudia, cum s-a schimbat arhitectura caselor si organizarea satului. Vedem multe case cu lucratura frumoasa, adevarate opere de arta si ne tot clatim ochii pana in Vatra Dornei. Aici ne gandisem sa incercam un traseu prin Giumalau, de fapt niste Obcine ce preced Giumalaul: Obcina Mica si Obcina Mare, si cabana Gigi Ursu. Pe langa numele aparte, vazusem niste poze si o comparasem cu Susaiul, cu care sunt mult mai familiara. Cabana a fost de fapt prima gospodărie agroturistică montană privată, din Carpaţii României, nascuta in plin comunism, din mainile lui Gigi Ursu, un vrednic locuitor al Tarii Dornelor din tata in fiu. Iata ce scrie pe site-ul de prezentare al cabanei: "Cabana are in total 30 de locuri pentru dormit in camere dupa cum este obiceiul muntenesc, din lemn frumos, curate si cu paturi calduroase din lana". Mai multe detalii despre viata lui Gigi Ursu si despre cabana gasiti aici.

Plecam de la masina pe la 16:30, pe o caldura inabusitoare. Alesesem un marcaj BA ce parea de pe harta ca merge preponderent prin padure. Doar ca paduurea cu pricina arsese, asa ca pana pe Varful Baranel am urcat batute de soare, pe un drum pietros si anost, printre trunchiuri inegrite de fum. Un peisaj lunatic dintr-un pamant postbelic sau exploatat pana la ultimul fir de iarba. In apropierea varfului ne intalnim cu un copil ce mana o turma de oi si care ne informeaza despre lupul si ursoaica din zona. Totusi e abia 5 si ceva si mai avem cam 3 ore de lumina, asa ca ignorand sfaturile copilului ii dam inainte. Socoteam ca pana la 6.00 ajungem la cabana si avem timp suficient sa ne si intoarcem. De jos si pana sus avem parte doar de drum, zona fiind perfecta pentru bicicleta, dar fara noima pentru trekking. Eventual doar asa, ca sa te dezmortesti dupa o zi de condus. In departare se vede Giumalaul si revolta ne e indulcita de afinele, merisoarele, murele si zmeura gasite pe drum. La cabana era pustiu. Nimeni in curte, nimeni inauntru, totul inchis. Asa ca deziluzionate facem cale intoarsa. La 19.00 suntem inapoi la ciobanel si pe ultima parte alergam usor ca sa treaca mai repede. Ajungem la masina pe lumina si suntem inspirate cu locul de cort: rau pentru spalat, vatra de foc, platforma cu iarba verde, masina aproape, liniste. Maine ne asteapta Raraul.