Am vrut un apus pe sus (Saua Strunga)

Cumpanesc pe indelete cum sa imi petrec ziua libera si decid sa continui seria de rasarituri...cu un apus pe sus si o noapte tihnita la un refugiu. Ce e drept, am de terminat o carte si nimic nu invita mai bine la citit ca lipsa conexiunii la internet. Si desi nu mai sunt multe locuri prin muntii din jurul Brasovului unde sa nu ai 4G, stiu eu unul, o casuta faina, cu priciuri primitoare ce miros inca a lemn, cu o lumina jucaua, cu obloane grele ce odata deschise dau spre rasarit si mai ales cu multa liniste. Nu am ajuns deloc anul asta la regiului din Saua Strunga, asa ca era timpul sa ii fac o vizita. 

Tihna

Inghesui in rucsacul de 20 de litri tot ce am nevoie pentru noapte, adaug primus, mancare, il invelesc bine pe Narcis intr-o punga ca sa nu il murdaresc si o iau din loc. Intind pasul pe forestierul de pe Valea Bangaleasa caci stiu deja din experienta ultimelor zile ca peste tot in zona depresiunii Brasovului este inversiune termica si mie nu imi place frigul. Asa ca ma grabesc sa ies cat mai repede la soare, sa arunc de pe mine hainele groase si sa raman intr-o simpla bluza de corp. Zapada apare timid abia in Poiana Gutanu si pana in Saua Strunga nu pare sa fie nevoie de snow-line. Urme sunt destule, dar nici picior de om. Doar de urs. Niste urme mari ale unui exemplar pe care sper sa nu il intalnesc niciodata pe poteci. Urc incet, privesc pe indelete la muntii mari din jurul meu ce incep sa se transforme sub acoperirea primei zapezi. Gandul de a urca la Refugiul Batrana imi da putin tarcoale. Nu vreau sa dorm acolo, caci adapostul e friguros, ma atrage doar ideea de a merge mai mult timp pe culme, a vedea si a simti mai mult. Intuiesc insa ca pe sus va fi zapada, nu stiu daca vor fi si urme si adidasii din picioare sunt un argument suficient de puternic pentru a ramane pe poteca clasica si a nu risca sa inot prin zapada intre cele doua refugii. Asa ca ma reintorc la gandurile mele si la senzatii. Ma intreb cum va fi iarna, ma gandesc la antrenamentul specific pentru cursiera, observ cu supriza alternanta de aer cald din padure punctat cu valuri de frig ce coboara pe valcelele pline de zapada pe care le traversez ocazional. 

Ajung la refugiu cu 30 de minute inainte de apus, asa ca urc mai sus, pentru a avea suficienta deschidere. Stiu locul dintr-o tura anterioara cu Dani, Lili si Radu. Vantul ma lasa sa imi vad de experimentele mele fotografice si cand soarele coboara sub linia orizontului, ma retrag si eu pentru o seara lunga la refugiu. 

Sac de dormit, ceai cald si trei ore de citit. Continui lectura si a doua zi dimineata caci dupa 8 ore de somn incepute la ora 20, scularea la ora 5 merge de la sine.

Lectura de seara

Lectura de dimineata

Pentru un rasarit tihnit nu este din pacate timp, dar cand plec de la refugiu este deja suficienta lumina pentru a baga frontala in rucsac. Lumina adevarata vine la intrarea in padure si imi promit si alte rasarituri si apusuri in anul ce vine.

Rasaritul de a doua zi