RGT Turul Colinelor (Bacau)

Sambata dimineata, la ora 9, cu bagajele in mijlocul sufrageriei, stam si ne uitam pe prognoza de la Bacau, intrebandu-ne pentru ultima oara daca sa mergem sau nu la Turul Colinelor. Am tot sperat ca frontul anuntat in prognoza se va opri in Carpati (sau macar se mai goleste prin vestul si centrul tarii), dar ploaia de duminica ramane ferma pe pozitii. Daca cu frigul m-am mai imprietenit iarna asta, cu ploaia nu cred ca o sa ma imprietenesc vreodata...Sunt doua motive pentru care castiga Bacaul:

    1. Ploua si la Brasov.

   2. N-am niciun chef sa desfac bagajele la care am lucrat cu o seara inainte. Si sa tot fie ceva lucruri, cam un Logan MCV umplut in mod dezordonat.

Bine, poate si un al treilea. La Bacau, sambata, fetele vor avea/ au avut cursa separata

Sambata- cursa eliminatorie, feminin

Bacaul ne primeste cu soare si cu un centru inchis pentru cursa de criterium de astazi. Fetele incep primele, cu start separat, asa ca ma duc constiincioasa la incalzire, doar ca nu pe traseul de concurs, cum poate ar fi fost normal, ci pe DN1-ul spre Onesti, unde la un pod, tai cauciul de pe roata spate care e tubeless. Glorios inceput... Radu ma ajuta cu pana, imi pune camera si in 10 minute sunt in centrul orasului, pe traseul de concurs. Va fi primul circuit pentru mine si imi e putin teama la viraje si intoarceri, mai ales ca astea nu sunt punctul meu forte. Mai anticipez si ca dupa fiecare viraj o sa vina o accelerare si ca atare, incerc sa ma incalzesc temeinic, ca pentru o ora la FTP.  Doar ca organizatorii ne-au rezervat o supriza, caci critul s-a transformat intr-o cursa eliminatorie. Ei bine, puteam sa raman si cu pana nefacuta, ca nu pierdeam nimic. Daca la 40-50 de minute de invarteala mai puteam spera sa mai oboseasca lumea, cand totul se va juca la sprint, eu ies repede din carti. Sa zicem ca printre putinele mele calitati, sprintul nu are niciun loc. Apreciez totusi cele 2 ture de rulaj in pluton de fete, apreciez ca s-a mers cu grija, s-a semnalizat si in general am avut grija unele de altele. 

Cam acum,arbitrii FRC ne dau vestea cu cursa eliminatorie.
Asa ca ma apuc sa imi golesc buzunarele, sa beau jumatate de apa din bidon etc

Aliniate pentru un start in spatele masinii oficiale

Cursa mea se termina repede (cred ca la a patra tura), dar raman in zona sa vad finishul dintre Miriam si Ela.

Cateva instantanee din cursa (Radu Cristi si fotografii oficiali)

Dupa ce se consuma si cursa lui Radu, care a mers infinit mai bine ca mine, ne retragem spre cazarea noastra marca Quechua, intinsa pe o pajiste cu iarba mare, la vreo 10 kilometri de oras. Pentru 99% din oamenii care participa la curse ar fi de neinteles cum ai putea sa te recuperezi dormind la cort. Partea buna e ca eu nu am de ce sa ma recuperez, caci 30 de minute de incalzire si 20 de minute de cursa nu inseamna prea mult consum.

 

Noaptea de vara, la cort, in care iti permiti sa te invelesti neglijent cu sacul de dormit si in care iti canta greierii la cap ar fi fost chiar reusita daca mintea nu ar fi macinat strategia pentru ziua de maine. Sa merg, sau sa nu merg. Daca merg, ce haine sa iau pe mine? Ce fac daca am o problema tehnica si raman de caruta in ploaie?Stiu clar ca atata timp cat ma misc si fac efort, produc caldura, si nu de momentele alea mi-e teama. Bine, imi e teama si de toata udatura de pe jos, de coborarile pe ud si foarte ud, imi e ciuda ca nu o sa pot sa stau la plasa etc. Clar, eu nu m-am pregatit pentru o vreme de genul asta. Psihologic eram pregatita sa sufar, dar pe uscat.

Candva, la un moment dat, somnul ma izbaveste.

Duminica- Fond

In masina e cald si bine. Atat de bine incat nu ai cum sa iti dai seama cat de rau este afara. E timpul pentru ultimile lamentari si regrete ca nu am mers la Arad unde poate ar fi fost uscat.

Invart anemic la pedale pe linia dreapta pe unde ne-am sprintat ieri la criterium. Nimeni nu se agita prea tare, majoritatea oamenilor stau insirati pe langa zidurile cladirilor ce marginesc bulevardul central din Bacau, incercand sa mai pastreze ceva uscat pe ei. 

Am stat mult sa reflectez cum sa ma imbrac si am ales varianta mai bine sa imi fie cald, decat frig. Asa ca am pus incalzitoare, manecute si geaca de alergare cu membrana. Pe foita de vant nu dau nici doua cepe degerate si sunt sanse maxime ca daca o folosesc sa ajung eu o ceapa degerata. Doar folia de supravietuire o las in trusa medicala de la masina (aveam de gand sa o iau si pe ea). Sunt prea putin ciclista si prea mult om mers pe munte, asa ca stiu bine ca nu e de joaca cu vremea proasta si combinatia de vant si ploaie repetata timp de 3-4 ore. Combinatia asta poate sa iasa foarte urat. 

Inca nu pot sa cred ca se da startul, pe potopul asta, cu certitudinea a 3-4 ore de ploaie si a vreo 150 de oameni mai mult sau mai putin (in)constienti... Radu imi spune ca un obiectiv bun e sa ajungem (eu si bicicleta) tefere la finish, chiar daca asta va insemna sa fac o cursa solitara. Ca atare imi iau geluri pentru vreo 4 ore de chin. Caci, cum ii spuneam Claudiei cu o seara inainte, la sosea nu e nimic estetic. Mergi prea repede pentru a avea timp sa admiri peisajul, iar focusul tau este exclusiv pe roata celui din fata sau pe wattii de pe ceas. Altceva nu mai vezi. E doar concentrare si efort pur. Si cu ploaia anuntata pentru azi, chiar nu gaseam niciun loc liber si pentru distractie. 

Plecam deci in pluton pana la iesirea din oras. Ritmul creste la un moment dat, insa eu azi sunt mai diesel. E frig, nu pot sa imi ridic frecventa cardiaca, nu am baut cafea, nu m-am incalzit. Chiar nu stiu de unde as putea genera zvacul atat de necesar la start. Ma consolez cu ideea ca va fi un antrenament bun, caci acasa, de buna voie si nesilita de nimeni nu as scoate nici macar un deget afara. 

Asa a aratat situatia la iesirea din Bacau. Uda, cum ar veni

Nu imi dau seama cat de prost am plecat pana nu a venit prima urcare. Unde spre suprinderea mea merge pedala. Puterea e la locul ei, heart rate-ul sta sus, fara insa sa gafai. Incep sa imi fac strategia. Trebuie sa ma focusez pe urcari si sa supravietuiesc pe plat. Observ ca pe urcari pot sa si mananc, asa ca la inceputul fiecarei urcari bag cate un gel, poate nu atat cat sa ma ajute pe urcare, ci mai degraba, sa ma ajute ca pe platul dintre urcari sa ma pot tine de un pluton. Incep sa depasesc si fete si ma bazez din nou pe urcari pentru a pune distanta. Platul si coborarea sunt doar pentru supravietuire si pentru a te agata cu dintii de un grupulet.

Nu pot sa cred ca am scos si un zambet in cursa asta

Undeva, in mijlocul potopului

Pe a doua urcare

Cam asa se scurg primii 50 de kilometri. Intre timp am ajuns intr-un grup cu Salome si ceva baieti si cam asta e formatul in care ajungem in capul urcarii numarul 3 (si cea mai lunga conform profilulului). Ma pregatesc deci de 50 de kilometri mai uzi ca niciodata. Cand stai la plasa si ploua, e ca si cum ar pune cineva furtunul pe tine. Si asta timp de o ora si jumatate. Insa e cam singura varianta de a face distanta sa se scurga mai repede si scurtatul chinului merita toate bidoanele de apa inghitite. Din categoria avantaje, un bidon de apa pe bicicleta iti ajunge pentru 100 de kilometri. Imi mananc religios gelurile si raman la parerea ca cele de 45 de grame, la pliculet, intra cel mai bine, caci le pot consuma integral. Din tuburi, nu reusesc niciodata sa scot tot continutul, in graba cursei. 

 

Cand trecem de kilometrul 100 incepe sa se termine rabadarea. Nici asfaltul rupt nu ajuta asa ca prin ochelarii plini de stropi incerc sa citesc distanta ramasa, desenata de organizatori pe asfalt, dar acoperita acum cu nenumarate balti. Intrarea in satul Rachitoasa e pe de-o parte o usurare si pe de alta parte inceputul supliciului, caci acum toata lumea va apasa pe acceleratie. Si desi stiu ca Salome va castiga sprintul final, nu am de gand sa mai las nimic in picioare, caci nu mai am pentru ce. 

La final, sunt multumita de cum am mers, mai ales avand in vedere moralul inecat de la ora 11 cand s-a dat startul. In fond e mereu despre asteptari si daca rezultatul final iti confirma sau depaseste asteptarile initiale, atunci iesi pe plus. In plus, cursele de urmarire sunt specialitatea mea, inca de cand participam la maratoane montane. Si aparent inca urc decent.. 

Cursa de azi e si un boost de moral pentru alte curse de sosea la care ma gandeam sa particip anul asta si in special pentru nationalele de la Sibiu. Si asa, la cum ploua la Brasov (de 2 ori pe zi), tot cursiera ramane baza. 

Organizarea a fost impecabila ca la toate evenimentele RGT la care am participat. De la prezenta politiei si voluntarilor la toate intersectiile, a motociclistilor care au insotit diverse grupuri, la autocarul si remorca puse la dispozitie pentru a transporta participantii de la finish, inapoi la Bacau, nu am gasit niciodata, nimic de reprosat in cusele marca RGT. 

La final prind un podium extins la Open

Una din rarele dati cand impart acelasi podium cu Ela

Podiumul extins de la Open feminin

Foto by Radu Cristi si fotografii oficiali ai evenimentului