RGT Seciu 2024

Boldesti Scaieni ora 9.30 ploua absolut torential incat nu imi dau seama cum m-as putea mobiliza sa ies din masina si sa ma pregatesc pentru start. Numai o minune pare ca ar putea opri deluviul acesta...Cu siguranta rotile mele de carbon si franele pe saboti sunt cea mai proasta alegere pentru conditiile din teren, dar lenea a fost mare si cum inca mai avem o luna de dat in fata, parca nu se merita bataia de cap de a schimba rotile. Stiu inca de acasa ca asta va avea un pret in cursa (respectiv coborarea), iar ploaia de la 9.30 nu face decat sa complice si mai tare datele problemei.

La Seciu e liniste. Concurentii si voluntarii stau adapostiti pe la corturi. Asteptam si noi o pauza de ploaie, cat sa ne luam numerele si sa ne pregatim. In mai putin de 30 minute sunt pe bicicleta si pedalez spre start. 

Pe mine RGT m-a castigat de ceva vreme, cu cursa separata a fetelor

Ploaia reincepe fix la startul fetelor si in 5 minute din picurii mari, incepe o ploaie sanatoasa.  Dar de acum nu mai conteaza. Bicicleta ma ajuta, picioarele sunt la locul lor si eu duc trena fredonand in gand "ploua torential si ne plimbam prin...camp". Aveam de ales intre a merge in fata sau a face dus pana la urcarea spre crama si parca ma simt mai bine in fata...

Imi place cum se scurge platul asta. Fara vant, cu spatiu suficient de a ocoli baltile. Nu stiu traseul (cand stai la Brasov, Seciu e parca suficient de departe ca sa nu te invite la recunoastere) si tot fac switch intre ruta si cifre, dar curba la dreapta spre Crama imi este cunoscuta din memoria de acum 6-7 ani cand mi-am luat Felt-ul si am sarit cu el direct la prima mea cursa de sosea-Seciu, tura lunga.

Fix dupa bumperul ce marca inceputul urcarii, fetele mici (si la varsta, si la statura si la kilograme) au tasnit pe langa mine. Literalmente s-a simtit ca si cum pana acum au mers cu frana de mana trasa. Sau au mai gasit o viteza. Raman sa contemplu cum urca in pedale acolo unde eu ma chinui sa imping la ele, si ma intrec cu Irina Stoica care intuiesc ca e la categorie cu mine.

Prima coborare merge prost, Irina ma prinde din urma si ma depaseste, dar am vazut deja pe cineva pe jos cu capul spart (erau deja oameni si apartinatori acolo), asa ca decid sa cobor precaut, caci mai am kilometrii de pus sub roti anul asta. 

Din nou platul, din nou fara vant. Ma gandesc fix 2 secunde daca sa trag si tura asta, cu speranta ca prind primul pluton de fete. Normal ca am tras. Chiar daca o sa mor pe a doua sau a treia urcare, macar platul sa imi iasa. Merg la sweet spot, si imi place usurinta miscarii si dansul prin si pe langa balti. Ploaia a inceput din nou (dupa ce se oprise la un moment dat), dar temperatura este potrivita. Intre caldura si frig, prefer racoarea, ploaia in sine nefiind rece, numai buna sa stinga caldura de zonei 4/ zonei 5 pe care o vad constant pe ceas. La un moment dat fetele apar in campul vizual. Ele si o trena de baieti in urma lor :). Mai am 2 secunde de ezitare daca sa ma alatur si eu aceleiasi trene si sa ma odihnesc, sau sa imi conserv momentul cinetic si sa trec in fata. Decid ca odihna e degeaba, oricum or sa ma depaseasca din nou cum creste panta, asa ca o schimb pe Irina Prisecariu la trena, asa pentru moral. Urc parca mai bine de data asta raportat la fetele care mai raman in jurul meu. Irina e inca in raza vizuala, depasesc o cadeta mica si subtirica si ma petrec din nou cu Irina Stoica.

La a doua coborare si ultima merg la fel de prudent, caci nu vreau sa gresesc fix acum la final. Apa se scurge cumva mereu in diagonala, traversand drumul. Pe plat ne grupam 3 fete si ma intreb care pe care va fi la ultima urcare. Duc din nou trena. Stiu ca probabil nu pot sa le rup, s-a pus si vantul intre timp, dar nu am nimic de pierdut. Iau ultimul gel cu ceva timp in avans, sa fiu sigura ca isi face efectul pana la urcare si apoi dau tot ce (mai) pot. Si functioneaza. Dupa ceva vreme ma uit cu teama in spate, dar culorile pe care le caut nu imi mai sufla in ceafa. Probabil nu va fi suficient pentru podiumul la open insa, dar supararea tine 2 secunde. In fata mea, cu exceptia Irinei care si-a castigat categoria la Nationale sunt doar fete tinere. Cadete si sub 18 ani. Ar fi ceva foarte gresit cu sportul daca ele ar fi in spate si eu as fi in fata si nu doar din pricina varstei, cat si a volumului de antrenament. 

Matematica nu m-a inselat, am terminat pe 6. Acum intrebarea e cum ma motivez sa slabesc ceva pana la Linia 20 :), ca acolo nu ma mai ajuta platul, la care am fost destul de buna astazi...

Podiumul de la 30-39, caci pe cel de la Open nu l-am mai prins de data asta

Foto by Bogdan Popa si Victor Marin

Citeste mai departe...

Campionatele Nationale de Sosea 2024

Anul acesta ne-am impartit cumva participarea la Campionatele Nationale in familie, fiecare luand disciplina care i se potriveste mai bine. Traseul de la Paltinis nu e chiar specialitatea mea, cel de XCO de la Cheile Gradistei cu atat mai putin, asa ca soseaua era singurul meu slot. In plus, ramasesem cu un vibe bun de anul trecut, vibe care merita sa fie pastrat.

Fata de 2023 am ales sa nu merg la contratimp, deoarece sofatul nu e placerea mea. Brasov-Sibiu-Sibiu-Barcani-Barcani-Sibiu era un marathon in sine. Si nici autoflagelarea la FTP, pe canicula nu imi starneste emotii pozitive. 

La proba de fond, pe lista de start erau mai putine fete la Master si Amatori comparativ cu anul trecut, dar prin comasarea la start a tuturor categoriilor de fete, a iesit ceva chiar fain. Cei 45 km cu 600 m diferenta de nivel nu erau de speriat, insa profilul era destul de "punchy" cu urcari relativ scurte, care nu sunt chiar specialitatea mea. Daca in 2023 planul a fost sa stau cu plutonul pana la ultima urcare, anul acesta startul comun (amatori, master, elite, cadeti si juniori) a adus in joc mai multe variabile si fete mult mai bune, asa ca imi stabilesc ca obiectiv sa stau intr-un grup decent pana la urcarea mare de la kilometrul 16, mai ales ca pana la ea mai aveam inca 2 urcari mai mici, una chiar de la start.

Execut prost planul pentru ca ma rup de plutonul lui Suzi chiar pe prima coborare. Cum felul meu e mai degraba rezervat si precaut, nu fortez pe primele serpentine (destul de stranse), mai ales ca aveam  doar 2-3 km la vale sezonul asta cu rotile de carbon (si aceia cumva chinuiti vineri) si am preferat siguranta. 

Era buna o recunoastere, dar cand sa fie timp si pentru ea intre job, familie, alte curse si planuri personale ?  Prudenta inseamna insa ca raman cumva intre plutoane si restul cursei nu a fost decat o urmarire a oamenilor sau a micilor grupuri din fata. Sa las pedala sa fiu prinsa din urma era exclus, singura optiune viabila fiind sa continui sa apas pedala, mai ales pe urcare si pe plat, mai ales ca grupul in care se afla Suzi si cateva cadete era mereu la orizont. Cum necum ajungem la baza urcarii mari si acolo incep sa execut planul de nutritie. Macar acesta sa mearga. Primul gel, apa si FTP. Pare ca incep sa recuperez teren fata de Corina si Irina. 

La finalul urcarii (si dupa al doilea gel) eram grupate, iar dupa coborarea lunga si rapida, tricoul verde al Ancai era si el la orizont. Asa ca ne continuam efortul de a invarti la pedale, metru cu metru si deal cu deal. Intra si al treilea gel, cu ocazia asta, ca tot l-am carat in buzunar. Apa nu imi prisoseste ca sa am suficienta sa ma ud, dar pentru baut mi-am calculat perfect bidonul de 750 ml. O prindem pe Anca din urma la un moment dat, insa nu reusim sa ne potrivim ca ritm pentru ultimii kilometrii, desi avea tot sensul din lume sa lucram, avand in vedere ca eram la categorii diferite si impreuna distanta trece mai usor. 

In Ocna Sibiului ii urez bafta Corinei, eu fac stanga spre finish-ul salvator si ma postez direct la umbra unde 10 minute nu vreau decat sa imi cobor temperatura la niste valori normale. Calculez ca mai am inca 1h30 pana vine Suzi, asa ca ma organizez repede cu apa, mancare, haine de schimb si cat mai multa umbra. La timpul potrivit, ma preling pe la umbra zidurilor pentru a le incuraja pe fetele de la Elite si U23 care se pregatesc sa vina. Ma bucur, la fel ca toata lumea, cand cursa se incheie fara incidente majore, si pun si editia asta a Nationalelor la loc de cinste. Organizarea, siguranta si echitatea asigurata de arbitrii si organizatori, cred eu ca au facut o editie buna. Poate un traseu intermediar ca lungime pentru master feminin ar fi de luat in calcul pentru anii urmatori, insa daca organizarea ramane la fel de buna, poate usor, usor se duce vestea si la start se vor strange din ce in ce mai multe fete, pentru ca public practicant exista, dar munca de convingere ca e fain intr-un pluton de fete e mai laborioasa decat pare...

Poza de final cu foaaarte multe fete :)

Undeva pe urcarea mare, cu Corina si Irina, cu care m-am petrecut jumatate de cursa

Foto: Traian Olinici

Citeste mai departe...

RGT Turul Colinelor (Bacau)

Sambata dimineata, la ora 9, cu bagajele in mijlocul sufrageriei, stam si ne uitam pe prognoza de la Bacau, intrebandu-ne pentru ultima oara daca sa mergem sau nu la Turul Colinelor. Am tot sperat ca frontul anuntat in prognoza se va opri in Carpati (sau macar se mai goleste prin vestul si centrul tarii), dar ploaia de duminica ramane ferma pe pozitii. Daca cu frigul m-am mai imprietenit iarna asta, cu ploaia nu cred ca o sa ma imprietenesc vreodata...Sunt doua motive pentru care castiga Bacaul:

    1. Ploua si la Brasov.

   2. N-am niciun chef sa desfac bagajele la care am lucrat cu o seara inainte. Si sa tot fie ceva lucruri, cam un Logan MCV umplut in mod dezordonat.

Bine, poate si un al treilea. La Bacau, sambata, fetele vor avea/ au avut cursa separata

Sambata- cursa eliminatorie, feminin

Bacaul ne primeste cu soare si cu un centru inchis pentru cursa de criterium de astazi. Fetele incep primele, cu start separat, asa ca ma duc constiincioasa la incalzire, doar ca nu pe traseul de concurs, cum poate ar fi fost normal, ci pe DN1-ul spre Onesti, unde la un pod, tai cauciul de pe roata spate care e tubeless. Glorios inceput... Radu ma ajuta cu pana, imi pune camera si in 10 minute sunt in centrul orasului, pe traseul de concurs. Va fi primul circuit pentru mine si imi e putin teama la viraje si intoarceri, mai ales ca astea nu sunt punctul meu forte. Mai anticipez si ca dupa fiecare viraj o sa vina o accelerare si ca atare, incerc sa ma incalzesc temeinic, ca pentru o ora la FTP.  Doar ca organizatorii ne-au rezervat o supriza, caci critul s-a transformat intr-o cursa eliminatorie. Ei bine, puteam sa raman si cu pana nefacuta, ca nu pierdeam nimic. Daca la 40-50 de minute de invarteala mai puteam spera sa mai oboseasca lumea, cand totul se va juca la sprint, eu ies repede din carti. Sa zicem ca printre putinele mele calitati, sprintul nu are niciun loc. Apreciez totusi cele 2 ture de rulaj in pluton de fete, apreciez ca s-a mers cu grija, s-a semnalizat si in general am avut grija unele de altele. 

Cam acum,arbitrii FRC ne dau vestea cu cursa eliminatorie.
Asa ca ma apuc sa imi golesc buzunarele, sa beau jumatate de apa din bidon etc

Aliniate pentru un start in spatele masinii oficiale

Cursa mea se termina repede (cred ca la a patra tura), dar raman in zona sa vad finishul dintre Miriam si Ela.

Cateva instantanee din cursa (Radu Cristi si fotografii oficiali)

Dupa ce se consuma si cursa lui Radu, care a mers infinit mai bine ca mine, ne retragem spre cazarea noastra marca Quechua, intinsa pe o pajiste cu iarba mare, la vreo 10 kilometri de oras. Pentru 99% din oamenii care participa la curse ar fi de neinteles cum ai putea sa te recuperezi dormind la cort. Partea buna e ca eu nu am de ce sa ma recuperez, caci 30 de minute de incalzire si 20 de minute de cursa nu inseamna prea mult consum.

 

Noaptea de vara, la cort, in care iti permiti sa te invelesti neglijent cu sacul de dormit si in care iti canta greierii la cap ar fi fost chiar reusita daca mintea nu ar fi macinat strategia pentru ziua de maine. Sa merg, sau sa nu merg. Daca merg, ce haine sa iau pe mine? Ce fac daca am o problema tehnica si raman de caruta in ploaie?Stiu clar ca atata timp cat ma misc si fac efort, produc caldura, si nu de momentele alea mi-e teama. Bine, imi e teama si de toata udatura de pe jos, de coborarile pe ud si foarte ud, imi e ciuda ca nu o sa pot sa stau la plasa etc. Clar, eu nu m-am pregatit pentru o vreme de genul asta. Psihologic eram pregatita sa sufar, dar pe uscat.

Candva, la un moment dat, somnul ma izbaveste.

Duminica- Fond

In masina e cald si bine. Atat de bine incat nu ai cum sa iti dai seama cat de rau este afara. E timpul pentru ultimile lamentari si regrete ca nu am mers la Arad unde poate ar fi fost uscat.

Invart anemic la pedale pe linia dreapta pe unde ne-am sprintat ieri la criterium. Nimeni nu se agita prea tare, majoritatea oamenilor stau insirati pe langa zidurile cladirilor ce marginesc bulevardul central din Bacau, incercand sa mai pastreze ceva uscat pe ei. 

Am stat mult sa reflectez cum sa ma imbrac si am ales varianta mai bine sa imi fie cald, decat frig. Asa ca am pus incalzitoare, manecute si geaca de alergare cu membrana. Pe foita de vant nu dau nici doua cepe degerate si sunt sanse maxime ca daca o folosesc sa ajung eu o ceapa degerata. Doar folia de supravietuire o las in trusa medicala de la masina (aveam de gand sa o iau si pe ea). Sunt prea putin ciclista si prea mult om mers pe munte, asa ca stiu bine ca nu e de joaca cu vremea proasta si combinatia de vant si ploaie repetata timp de 3-4 ore. Combinatia asta poate sa iasa foarte urat. 

Inca nu pot sa cred ca se da startul, pe potopul asta, cu certitudinea a 3-4 ore de ploaie si a vreo 150 de oameni mai mult sau mai putin (in)constienti... Radu imi spune ca un obiectiv bun e sa ajungem (eu si bicicleta) tefere la finish, chiar daca asta va insemna sa fac o cursa solitara. Ca atare imi iau geluri pentru vreo 4 ore de chin. Caci, cum ii spuneam Claudiei cu o seara inainte, la sosea nu e nimic estetic. Mergi prea repede pentru a avea timp sa admiri peisajul, iar focusul tau este exclusiv pe roata celui din fata sau pe wattii de pe ceas. Altceva nu mai vezi. E doar concentrare si efort pur. Si cu ploaia anuntata pentru azi, chiar nu gaseam niciun loc liber si pentru distractie. 

Plecam deci in pluton pana la iesirea din oras. Ritmul creste la un moment dat, insa eu azi sunt mai diesel. E frig, nu pot sa imi ridic frecventa cardiaca, nu am baut cafea, nu m-am incalzit. Chiar nu stiu de unde as putea genera zvacul atat de necesar la start. Ma consolez cu ideea ca va fi un antrenament bun, caci acasa, de buna voie si nesilita de nimeni nu as scoate nici macar un deget afara. 

Asa a aratat situatia la iesirea din Bacau. Uda, cum ar veni

Nu imi dau seama cat de prost am plecat pana nu a venit prima urcare. Unde spre suprinderea mea merge pedala. Puterea e la locul ei, heart rate-ul sta sus, fara insa sa gafai. Incep sa imi fac strategia. Trebuie sa ma focusez pe urcari si sa supravietuiesc pe plat. Observ ca pe urcari pot sa si mananc, asa ca la inceputul fiecarei urcari bag cate un gel, poate nu atat cat sa ma ajute pe urcare, ci mai degraba, sa ma ajute ca pe platul dintre urcari sa ma pot tine de un pluton. Incep sa depasesc si fete si ma bazez din nou pe urcari pentru a pune distanta. Platul si coborarea sunt doar pentru supravietuire si pentru a te agata cu dintii de un grupulet.

Nu pot sa cred ca am scos si un zambet in cursa asta

Undeva, in mijlocul potopului

Pe a doua urcare

Cam asa se scurg primii 50 de kilometri. Intre timp am ajuns intr-un grup cu Salome si ceva baieti si cam asta e formatul in care ajungem in capul urcarii numarul 3 (si cea mai lunga conform profilulului). Ma pregatesc deci de 50 de kilometri mai uzi ca niciodata. Cand stai la plasa si ploua, e ca si cum ar pune cineva furtunul pe tine. Si asta timp de o ora si jumatate. Insa e cam singura varianta de a face distanta sa se scurga mai repede si scurtatul chinului merita toate bidoanele de apa inghitite. Din categoria avantaje, un bidon de apa pe bicicleta iti ajunge pentru 100 de kilometri. Imi mananc religios gelurile si raman la parerea ca cele de 45 de grame, la pliculet, intra cel mai bine, caci le pot consuma integral. Din tuburi, nu reusesc niciodata sa scot tot continutul, in graba cursei. 

 

Cand trecem de kilometrul 100 incepe sa se termine rabadarea. Nici asfaltul rupt nu ajuta asa ca prin ochelarii plini de stropi incerc sa citesc distanta ramasa, desenata de organizatori pe asfalt, dar acoperita acum cu nenumarate balti. Intrarea in satul Rachitoasa e pe de-o parte o usurare si pe de alta parte inceputul supliciului, caci acum toata lumea va apasa pe acceleratie. Si desi stiu ca Salome va castiga sprintul final, nu am de gand sa mai las nimic in picioare, caci nu mai am pentru ce. 

La final, sunt multumita de cum am mers, mai ales avand in vedere moralul inecat de la ora 11 cand s-a dat startul. In fond e mereu despre asteptari si daca rezultatul final iti confirma sau depaseste asteptarile initiale, atunci iesi pe plus. In plus, cursele de urmarire sunt specialitatea mea, inca de cand participam la maratoane montane. Si aparent inca urc decent.. 

Cursa de azi e si un boost de moral pentru alte curse de sosea la care ma gandeam sa particip anul asta si in special pentru nationalele de la Sibiu. Si asa, la cum ploua la Brasov (de 2 ori pe zi), tot cursiera ramane baza. 

Organizarea a fost impecabila ca la toate evenimentele RGT la care am participat. De la prezenta politiei si voluntarilor la toate intersectiile, a motociclistilor care au insotit diverse grupuri, la autocarul si remorca puse la dispozitie pentru a transporta participantii de la finish, inapoi la Bacau, nu am gasit niciodata, nimic de reprosat in cusele marca RGT. 

La final prind un podium extins la Open

Una din rarele dati cand impart acelasi podium cu Ela

Podiumul extins de la Open feminin

Foto by Radu Cristi si fotografii oficiali ai evenimentului

Citeste mai departe...