Ultima zi full a turei noastre de bikepacking a fost despre MTB adevarat pe potecile din Calimani, condimentat cu push si carry bike prin ceva mare, verde si extrem de intepacios, respectiv braul de jnepeni ce incinge Pietrosul Calimanilor.
Dupa Sfantul mic-dejun, reluam poteca de aseara spre spre stancile 12 Apostoli si avem parte de un trail diversificat, cu portiuni mai late prin padure ori poteca ingusta printre tufele de afine si merisor ce au inceput sa se inroseasca, rusinate parca de prevestirea iernii. Azi e insa o zi superba si calda de toamna, soarele mangaie generos culmile de un verde nesfarsit si imi zvanta tricoul pus la uscat pe rucsac.
Dupa pozele regulamentare ne incepem coborarea spre Gura Haitii, pe o poteca frumoasa, pe care o stiam din recomandari. Eu si Suzi ne-am tot da. Radu ne-ar tot aranja pentru poze si filmulete. Cu chiu cu vai reusim sa ajungem in sat si daca ar exista aici un telescaun, aproape ca am mai urca o data pentru o coborare legata.
 |
| Dovada clara ca un ciclist are nevoie si de brate, nu doar de picioare |
In sat, misiunea principala este sa gasim un magazin pentru aprovizionare, caci in fata ne sta o zi lunga. Lucram la 4 maini si sandwich-urile apar pe banda rulanta si dispar apoi in rucsac. O cafea de la automat ne da entuziasmul de a lua sub roti lungul drum spre fosta exploatare de sulf, de unde continuam spre Saua Negoiului. Perspectivele ni se deschid larg spre Pietrosul Calimanilor si pe cand atacam primul sandwich, ochii rascolesc povarnisurile varfului in cautarea bresei dintre jnepeni.
 |
| Suzi se pricepe si la facut sandwich-uri, nu doar la pedalat |
 |
| La fosta cariera de sulf |
Cand am desenat traseul, am folosit ca sursa de inspiratie trackul de la maratonul Via Maria Theresia, concurs care a avut si o ramura pentru mtb. Deci ceva trebuie sa fie prin imensitatea asta verde. Daca nu un drum, macar o poteca. Preferabil mai lata, cat sa te descurci cu bicicleta pe acolo. Profit de 4G-ul de aici si deschid mai multe articole despre concurs, dar nu gasesc nicio descriere relevanta. Imi propun sa scriu eu ceva dupa ce iesim la lumina.
 |
| Momentan abia intram (cu elan) in marea de jnepeni |
Este ora 18.45 si mergem de 2 ore printre jnepeni mai inalti ca noi, am impins bicicleta intr-o multime de moduri, am carat-o si in spate si tocmai ne tragem sufletul in Poiana Izvoarele, cautand prin rucsacuri dupa batoanele salvatoare. Lumina cade frumos pe bancuta pe care stam, fapt ce il determina pe Radu, sa se activeze. Aranjeaza bicicletele, ne aranjeaza si pe noi, ne instruieste sa arboram zambetul de "totul e sub control" (desi nu e, caci refugiul la care planuim sa dormim e inca departe) si Radu trage cadru dupa cadru. La protestele noastre care contin cuvinte precum odihna si tarziu, Radu ne lamureste, cu spiritul sau mereu optimist ca "durerea trece, pozele raman". Suzi, inca marcata de noi mormaituri pe care le-am auzit prin marea de jnepeni ii raspunde ca "Pozele raman, doar daca nu ne mananca ursul"...
In urma noastra a ramas partea cea mai complicata a traseului. Practic portiunea Saua Negoiu - Saua Griului poate fi impartita in 3 sectiuni.
Prima treime este in regula, cu o poteca lata pe care se poate sta mult pe bicicleta. Portiunea de mijloc este anevoioasa. Jnepenii se apropie mult, crengile lor grele se agata de ghidon (asta cand reusesti sa stai in sa), se agata de pedale, te lovesc si te dezechilibreaza. E mult de munca, e mult de impins si carat bicicleta, e multa transpiratie. Pe ultima treime poteca se lateste din nou, insa poate deveni mai tehnica pe partea de coborare, pe trasa fiind multe pietre mari si mici, fara prea multa coeziune. In Poiana Izvoarele, in orice caz, va puteti considera scapati. Desi mai e inca mult de pedalat, macar nu mai aveti treaba cu jnepenii. In fata va sta o poteca majoritar ciclabila, prin padure si poieni suspendate, poteca rapida ce va ajuta sa recuperati o parte din timpul pierdut.
 |
| Toate pozele sunt din portiunile ciclabile, din cele cu jnepeni avem doar filmari |
Pana la urma ne-a prins si noaptea, am activat din nou cerbii iesiti la boncanit (cand am batut clopotul monumentului de la Grui) si am ajuns teferi la refugiul din Curmatura Tihului. Ne bucuram astfel de o seara linistita, la foc, cu portie dubla de paste, ca doar astazi e ultima seara si ne permitem sa ne rasfatam.
In refugiu e cald si uscat, miroase inca a lemn. Pe fereastra mica nu se vede niciun detaliu din poiana suspendata in ceata. Peste noapte, am auzit in cateva rastimpuri rapaitul ploii pe tabla acoperisului. In pauzele de ploaie gatim ultima mancare calda din resturile de fulgi de ovaz ramase si apoi ne asternem la drum.
 |
| Dimineata, in poiana cu refugiul |
Primii 200-300 m diferenta de nivel ii coboram exclusiv pe langa bicicleta, cand pe radacinile alunecoase, cand prin rau, cand printre ierburile mari. Ploua de sus, ne udam de jos. Pe drumul forestier ne si porcim din cap pana in picioare, dar hainele uscate pastrate la masina ne permit luxul asta.
 |
| In acelasi loc in care am plecat, ude si murdare, dar in continuare, cu zambetul la purtator |
Tot drumul fugim de ploaie cu 60-90 km/h si ajungem in Brasov inaintea ei. Dupa o zi de spalat haine si facut bagaje, vom lua drumul Alpilor in cautarea combinatiei ideale de vreme buna si varfuri inzapezite. Adio jnepeni, adio peisaj pastoral, bun venit ghetari, bike park-uri si poteci la peste 2000 m.
Zilele anterioare
Ruta (se poate descarca in format gpx), descriere, puncte de interes, click pe numele rutei.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu