Noaptea anterioara calda si linistita pare tare departe cand scriu aceste randuri, intr-o chilie pe care o impartim cu cateva icoane, alte cateva carti de rugaciuni, si prin peretii subtiri ai careia rasuna sforaitul staretului manastiirii ce doarme intr-o alta camaruta, deasupra noastra.
60 de kilometri cu aproape 2000 m diferenta de nivel e ceva ce in regim de concurs ai acoperi in 4-5 ore. La bikepacking asta inseamna o zi plina, compusa din interactiuni sociale in fata unei cafele cu lapte din Tara Dornelor, culmi frumoase alese "pe recomandare", o bodega improbabila in Lunca Ilvei, care servea mancare calda, poteci suprinzatoare prin terenul paduros si mlastinos din Tinovul Larion, o urcare de 800 m diferenta de nivel la final de zi cat sa reintram cum trebuie in Calimani si un urs teritorial care ne-a determinat sa ne strangem cortul si sa cerem adapost. Later edit: nu era urs, ci cerb.
Si ca orice zi suprinzatoare care se respecta a inceput banal si linistit, cu nelipsitul porridge, o cafea oparita si soarele ce se ridica lenes din spatele unui deal inalt. Manate de soare au venit mai intai vacutele, in urma lor nelipsita potaie si la final omul. Stam de vorba despre fanete, despre viata in catun, despre drumurile noastre si candva, pe la 9, ne incepem si noi ziua.
Prima pauza o facem la Tasuleasa Social unde pregetam mai bine de o ora, la povesti, cu voluntarii de acolo, in fata unei cafele si a unei bucati de lichiu cu prune. Ne simtim tare bine sa stam de vorba cu oameni cu care suntem uniti de pasiuni comune, ne uitam cu interes la nastere unei noi borne ce va sfarsi pe pamanturile din Harghita ori Alba si candva luam din nou drumul sub roti, urmand recomandarea gazdelor noastre, de a prinde varianta prin Ciosa. Acesta este fara indoiala unul din punctele forte ale zilei, caci fiecare deal ne dezvaluie un peisaj rural din ce in ce mai fain, cu fanete proaspat cosite, gospodarii risipite si muntii cei mari la orizont, ce cresc cu fiecare km parcurs spre nord. In spate Calimanii ne asteapta, in fata Rodnei si Suhard ne storc promisiunea unei (noi) vizite, spre est Raraul si Giumalaul imi aduc aminte de un concediu in alergare alaturi de Claudia, iar la vest Tiblesul inchide turul de orizont.
 |
| Via Transilvanica |
 |
| Biserica din Ciosa |
 |
| Tara Dornelor |
Lunca Ilvei ne suprinde prin dimensiuni. Nimerim providential la o bodega unde exista si meniul zilei pe care il completam cu struguri si sfanta cola. La bikepacking nu trebuie ratata nicio ocazie de a manca o salata incropita pe marginea drumului sau vreo ciorba. De altfel, cand esti pe drum, alimentatia corecta si echilibrata e o adevarata provocare si e foarte usor sa cazi in capcana ciocolatelelor, batoanelor si a monoglutamatului, neglijand fructele, legumele si proteinele.
 |
| Ciorba de fasole din Lunca Ilvei |
Putin cam prea plini, ne continuam drumul pe Via Transilvanica, trecem pe sub unul din numeroasele viaducte care fac parte din calea ferata dintre Ilva si Vatra Dornei si intram in necunoscutul Tinovului Larion. Radu isi aduce brusc aminte ca a mai fost pe aici si ca in fata ne asteapta aventura si haosul potecii. Aceasta informatie ne face sa lasam putin garda jos si intr-o zona cu marcaj deficitar reusim sa pierdem poteca sfarsind prin a impinge bicicletele pe un fagas plin cu apa. Corectam cursul dupa 15 minute si ne bucuram de un single trail suprinzator de frumos si perfect ciclabil. Imi plac mereu bucatile acestea de poteca faina de mtb, ce apar pe un teren ce nu le prevesteste existenta.
De la halta Gradinita avem parte doar de drumuri forestiere si de asfalt, astfel incat kilometrii se scurg suprinzator de repede si asfaltul din Poiana Stampei ne surprinde.
Dupa ce facem cumparaturile de seara, mai pedalam vreo 2-3 ore, initial sarind dealurile dintre Poiana Stampei si Poiana Negri, parasind Via Transilvanica si reintrand in Calimani.
 |
| Intre Poiana Stampei si Poiana Negri |
Forestierul ce urca din Poiana Negri spre 12 Apostoli a fost specialitatatea noastra. Umbros si rulabil cale de 8-9 km, cu alti 2 kilometri mai abrupti, provocatori, dar perfect ciclabili. Iesim in culmea ce leaga Vatra Dornei de stancile 12 Apostoli la fix pentru a prinde apusul. In sa bate vantul, apa de la izvor e rece ca gheata, iar senzatia de caldura pe care ti-o da o bluza de lana curata si uscata, trasa peste pielea inrosita dupa baia la rau, este nepretuita.
 |
| Iesind deasupra schitului |
 |
| Spalate, curate si cu apusul in buzunar |
Moralul este sus si profitam de ultimile minute de lumina pentru a ne cauta un loc propice de campare. In sa, acolo unde este si bancuta si foisor e frig si vant, asa ca intram putin in padure pentru a fi la adapost. La adapost de vant dar nu si de ursi. Cosul de gunoi rasturnat nu ne da prea mult de gandit. Nimic mai mult pe langa concluzia fireasca "a fost rasturnat de urs" si intrebarea legitima "de ce si cine s-ar gandi sa puna un cos de gunoi pe munte?", caci un cos de gunoi in natura este o invitatie nerostita sa lasi deseurile pe munte, in loc sa ti le intorci acasa. Rahatul de urs din poteca ne da cumva de gandit, dar noi (sau cel putin eu si Radu), obisnuiti cu campatul in munti pe unde mai trece ursul (Bucegi, Piatra Mare), obisnuiti sa pedalam sau sa alergam singuri pe potecile din Postavaru, suntem caracterizati cel mult de o frica sanatoasa ce genereaza cateva actiuni simple de preventie. Mancarea se agata undeva departe de cort, fumul de dupa un foc bun e un semnal sanatos pentru animale ca pe acolo au fost oameni, o pereche de antifoane pentru a nu tresari la orice zgomot al padurii ajuta si ele inainte sa adormi, iar in rest ne bazam pe evitarea reciproca. Si desi in seara asta am pus toate aceste reguli in practica (la cea cu antifoanele nu am ajuns), un urs teritorial ne-a oferit o noua borna in relatia noastra cu animalele salbatice mari.
Suzi este prima care ii aude mormaitul,asta dupa ce eu am batut padurea la cules de leme, am rupt o multime de cazaturi, am intins un cort si un tarp si am facut galagie cat pentru a speria 5 ursi, nu unul. Daca nu ati mers pana acum cu noi doua in tura, apoi sa stiti ca amandoua vorbim mult si tare. Al doilea mormait vine clar pe cand mancam, stransi in jurul focului. Pastele cu branza se opresc in gat si dupa 2 minute de reflectie stim ce avem de facut. Cel mai destept cedeaza. Este clar ca ursul asta nu se incadreaza in tiparele cunoscute si isi apara cu strasnicie teritoriul. Asa ca cu maximul de eficienta si mentinand un fond sonor constant + intretinand focul, ne strangem sumar echipamentul si coboram spre schit, hotarati sa cerem gazduire intre cei 4 pereti de piatra. Lipsa portii ne cam descumpaneste, curtea schitului nu mai pare deloc un refugiu potrivit, insa din atatea acareturi s-o gasi ceva cu usa unde sa ne intindem si noi tarpul. Dupa ceva asteptare si cateva explicatii ni se ofera insa doua camere curate si somnul din seara asta se aterne greu si izbavitor, dupa o zi plina.
 |
| Parasim locul de bivuac si revenim la schit |
 |
| Asteptand sa fim primite |
Later edit. Oameni mai avizati ca noi ne-au explicat ca de fapt ce am auzi noi nu e mormait de urs, ci sunt zgomotele pe care le scot cerbii in sezonul de boncanit. Din categoria bizamul nu e nurca... nici cerbul nu-i urs (George E.) Ca sa va satisfaceti curiozitatea si sa nu va panicati degeaba, las aici un link catre un filmulet sugestiv (musai cu sonor).
Resurse utile: site-ul oficial Via Transilvanica, cu harti si ghid in format pdf: https://www.viatransilvanica.com/
Zilele anterioare
Ruta (se poate descarca in format gpx), descriere, puncte de interes
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu