Spre nord sau prima traversare a Calimanilor ~ Amintiri din munti

Imi era dor, tare dor de o tura de bikepacking, caci vara asta a fost saraca tare la acest capitol. Si zilele verii sunt oricum masurate, astfel incat, atunci cand in sfarsit s-au aliniat astrele si aveam parte de zile libere, nopti cu 10 grade si prognoza stabila, vorbesc cu Suzi sa punem in practica un plan mai vechi si sa plecam amandoua prin munti si pe dealuri. Traseul era deja desenat, in mare, insa nu m-am complicat prea mult cu planificarea, caci stiam ca la fata locului trebuie sa fii flexibil, mai ales cand mergi intr-o zona necunoscuta. Caci da, nordul tarii e pentru mine un fel de terra incognita, e un puzzle cu foarte multe gauri. Si asta facem noi la bikepacking. Acoperim gauri de pe harta si generam eventual gauri fizice in echipament. Dar in fond asta e menirea echipamentului. Sa fie folosit.

Ni se alatura si Radu in postura de fotograf si cameraman, caci asa am vazut noi ca se face la case mai mari. Acum, Radu e un om bun la toate, creator de continut media, influencer cand vine vorba de traseu, si mereu cu chef de boschetareala. Insa la drept vorbind, formatia de 3 sau 4 oameni e cea mai buna din punct de vedere a logisticii, echipamentului la comun si sigurantei din teren.

O zi care incepe la ora 13 nu are cum sa fie decat una scurta, dar nici noi nu aveam pretentii prea mari. Nu ne doream decat sa sarim muntele si sa ne apropiem de Via Transilvanica. Calimanii sunt niste munti brazdati de drumuri, asa ca alegem unul mai la vest, care porneste din Rastolita, urca pana la 1400 in Poiana Lunga si coboara in Colibita. Un drum ciclabil in proportie de 99% din asfalt si pana in culmea principala, chiar daca nu neaparat foarte pitoresc.

La plecarea din Rastolita. Aranjate si parfumate

In Poiana Lunga gasim un refugiu nou, montat in 2019, alaturi de alte cateva adaposturi asemanatoare imprastiate pe creasta principala. Traseul nostru marcat cu punct albastru coboara spre Taul Zamelor (pe poteca) si apoi spre o retea de drumuri forestiere ce ne vor conduce la lacul de la Colibita. De aici o formalitate de 5-7 kilometri de asfalt ne conduc pana in Muresenii Bargaului unde vom intalni in sfarsit T-ul portocaliu al Viei Transilvanica.

Refugiul din Poiana Lunga

Spre Taul Zanelor

La baraj la Colibita

Sensul ales de noi pentru parcurgere este sud-nord in prima etapa, traversand dealurile cuprinse intre Valea Bargaului si Tasuleasa Social.

Un drum pietruit si cu panta potrivita ne ajuta sa ne ridicam rapid deasupra asfaltului, un izvor cu jgheab ne invita sa dam transpiratia jos de pe noi, iar locurile prin care trecem ne suprind, caci in loc de fanete si culmi despadurite, gasim un catun destul de inchegat cu oameni care isi urca pe munte animalele pe timp de vara. In corul latraturilor isterice produse de niste catei pe cat de mici, pe atat de galagiosi, depasim clusterul de case si incepem sa ne uitam dupa un loc de cort. Il gasim in spatele unei mici inseuari, dupa ce ne vom fi departat suficient de mult de sat. Avem parte de o seara linistita si calda, cu luna ridicandu-se din spatele unui coltan impadurit si prelingandu-se galbena si lichida printre siluetele negre ale brazilor.