Dupa ziua de ieri am fost cam faultata si suspectez apa de la Fantanita Dreptatii din care m-am adapat cu spor la finalul turei.
Cert e ca dupa o zi de zacut nu aveam prea multa tragere de inima pentru ceva maret, dar nici sa stau acasa nu era o optiune, mai ales cand temperaturile erau mai degraba temperaturi de primavara cu niste 18 grade incredibile. Ma tot invart in jurul cozii, plec spre Crai dar ma intorc din drum in Zarnesti, caci era un uragan ce nu prevestea nimic bun. Analizand vantoasa reiese ca in abruptul branean o sa fiu la adapost. Asa ca iau drumul Branului si ma pierd printre padurile de fagi si de molizi de la etajul intermediar al Bucegilor. Daca sambata trecuta a fost saptamana mestecenilor, 7 zile mai tarziu e festinul zadelor-niste lumanari ce ard compulsiv in marea de un verde sumbru in care se scalda muchiile Bucegilor. In prima parte a zilei am avut parte si de ceva soare, m-am mai jucat putin si cu telefonul, m-am jucat ceva mai mult cu gandurile si una peste alta, orele s-au scurs pe nesimtite.
In curand o sa punem bicicleta in cui, insa ziua de astazi, furata cumva in timpul saptamanii, promite soare glorios si ne poarta prin paduri de foioase si poieni spre varful Bodoc. Am folosit ca inspiratie un track de la Levi, pe care l-am adaptat la ziua scurta de noiembrie. Dupa ce trecem de socul termic al celor 5-6 grade de la plecarea de la masina, ne afundam in padurile de fagi ce marginesc drumul dintre Sfantu Gheorghe si Baile Tusnad. Descoperim astfel o retea buna de drumuri si un platou valurit pe la 1200 m altitudine. Continuarea spre Sfanta Ana precum si explorarea culmilor pe care sunt amplasate refugiile ramane pentru o data ulterioara. Coboram in DN, urcam pe asfalt spre pasul ce da in Baraolt si gonim pe dealurile mai joase si mai putin interesante, inapoi spre masina.
Cu ceva intarziere, a venit si la Brasov vremea proasta. Ceata si umezeala depresiunii, soarele ascuns pentru zile intregi etc. Noiembrie e luna in care intru de regula in modul indoor si parca an de an imi e din ce in ce mai usor sa o fac. Radu incearca sa ma smulga din fata calculatorului cu o propunere de tura in Taga. Ma uit fix 1 minut pe track, cat sa vad distanta si diferenta de nivel, decid ca e nevoie de frontala, dar nu acord prea multa atentie detaliilor. Aveam sa regret la fata locului. Soarele apare pe la Vulcan, iar in Zarnesti straluceste cu putere. Drumul spre Plaiul Foii e probabil singura perioada placuta si insorita a turei. Forestierul spre Rudarita ne readuce in frigider. Ocolul varfului Tagla ne baga direct in congelator, din cap pana in picioare...Frig, noroi, bali. zapada, gheata, frunze, multe frunze, iarasi frig, noapte...le-am vazut pe toate tura asta. Doar soarele dorit si promi a lipsit din ecuatie. Cu siguranta o inchiere neinspirata a sezonului...
 |
| Ceata de deasupra Depresiunii |
Nu reusesc sa il conving pe Radu sa vina si azi pe Tampa, asa ca merg singura cu gandul de a combina un rasarit fain cu o plimbare matinala.
Primul pe sezonul acesta. Adevarul era ca nu prea stiam la ce sa ma astept, ce timp scot, cum avea sa fie zapada etc. Asa ca plec conservativ (cu alte cuvinte cu o rezerva decenta de timp) si merg in ritmul meu de ajuns pana la capatul lumii. Ajungem la timp pentru un rasarit tare, tare grabit. In Postavaru, dar mai ales in muntii mai mari este destul de iarna...
Toamna asta am incercat sa fac totul cum trebuie. Am stat cuminte sa treaca valul 4 al pandemiei, mi-am facut boosterul cu un vaccin cu ARN mesager, am stat sa treaca 2 saptamani de la booster, intre timp a scazut si numarul de cazuri si cand sa fi zis ca in sfarsit sunt cat se poate de safe ca sa merg si eu, din nou, la sala (si la sauna) si sa ies din starea de leguma, la orizont si-a scos nasul Omicronul. Dar pana ajunge in Romania si ne retrimite la momentul decembrie 2020, as vrea sa profit. Asa ca astazi sala si sauna. Febra musculara vine maine. Momita de soarele generos de afara mai bag si un MTB.
Sunt maxim lovita de febra musculara post mers la sala, dar gasca mare si temperaturile placute ma motiveaza sa ies. Planul de acasa era sa ne invartim pe potecile din zona Tampa dar in realitate am ajuns sa urcam in Postavaru, pe ceva amestec de zapada si gheata cu promisiunea unui Crucur impecabil. A fost ce trebuia ca sa incheiem sezonul de MTB.
Vremea nu ne-a inspirat sa plecam nicaieri, dar a venit Cristi la Brasov, Radu s-a oferit sa stea cu Miruna, asa ca la asemenea aranjamente nu mai e cazul sa faci nazuri legate de vreme. Plec cu oamenii spre Tamasul Mare, cu speranta ca vom fi relativ feriti de uraganul de afara, avand in vedere ca traseul merge majoritar prin padure. De vant am fost relativ feriti, dar temperaturile de iarna ne-au trimis mai devreme decat ne-am asteptat inapoi la masina.
0 comments:
Trimiteți un comentariu