Focul mocneste inca in vatra, dar e prea slab ca sa radieze caldura pana la noi. Cu mainile deja reci incercam sa fixam batul cortului la locul lui si ceea ce in mod normal e o rutina de 5 minute, se transforma in seara asta intr-un dans ritualic in jurul fasului usor ponosit, dans ce dureaza poate 10 minute. Tenda cortului astuia spune multe povesti, povesti cu calatorii peste mari, oceane si munti, dar si cu seri petrecute pe langa casa. Overnighters in engleza, microaventuri sa le zicem asa. Reteta e simpla: alegi un loc fain de langa casa si dupa munca, in loc sa zaci pe canapea la Netflix, iei rucsacul in spate sau te urci pe bicicleta si muti toate bucuriile unui weekend intr-o seara si o dimineata. Microaventurile sunt una din micile bucurii ale Brasovului si sunt posibile fix pentru ca vorbim de un oras mic, inconjurat de munti.
Momentan,in martie, primavara nu se gaseste in muntii inalti, ci pe dealuri, noroc ca in ultimii 6 ani am avut timp, energie si mai ales curiozitate sa gasim astfel de locuri faine.
Cel de azi e din categoria locurilor cunoscute. Radu urca de parca sta, asa ca eu am tot timpul din lume sa ma uit dupa primele semne ale primaverii. Daca pe Tampa au aparut deja primele flori, aici singurul semn palpabil sunt mugurii de...salcie (zice Google Lens), dar imi permit sa nu il cred.
Cum am plecat devreme, avem timp cam o ora sa stam pur si simplu la soare. Daca aici era Elvetia, in locul drumurilor desfundate pe care am urcat era asfalt si case cochete si nici vorba sa ai vreo 3 variante in care sa pui cortul si sa apuci sa le analizezi in functie de view, cat de ferite sunt de vant, cat de plat e locul si eventuala existenta a unei vetre de foc.
Cand soarele se muta la linia orizontului, frigul incepe sa muste din ce in ce mai tare, asa ca se impune, de urgenta, un foculet. Padurea geme de cazaturi, fag bun, cu care faci treaba. Asa ca o perioada lucram pe 3 planuri: strangem lemne, facem poze Enjoy the silence style la apus si pazim focul.
Desi pe event nu s-a anuntat (ca de obicei) nimeni, de incepem sa ne gandim ca singura solutie a acestei gauri negre a comoditatii e sa ne reprofilam pe o categorie de varsta inferioara, dupa modelul Nae, la fata locului Roxana ne face o supriza placuta si mai aduce cu ea inca 5 prieteni. Asa ca ne strangem un semicerc cinstit in jurul vetrei si ne lasam cu greu desprinsi de la Netflixul din seara asta.
Alarma de la 6.15 nu imi pune nicio problema, iar culorile superbe dinspre rasarit ma activeaza in 5 minute. Restul rezolva o cana de cafea slaba cu lapte si un pachet de Oreo. Daca e sa ii gasesc nod in papura locului asta, e fix faptul ca nu se vede si rasaritul, inspre est fiind o perdea de padure destul de deasa. Asa ca o luam agale spre masina, bucurandu-ne doar de imaginea muntilor din jur, de la un colt de Ciucas si pana hat departe spre Fagaras, care, asa cum sunt inca plini de zapada, fac un contrast excelent cu dealurile din primul plan.
Drumul e inghetat bocna, desi in cort temperatura a fost pozitiva, iar aerul pare caldut din cauza faptului ca nu adie nicio pala de vant. Printre crengile fagilor si mestecenilor pe langa care trecem, stau aciuate nenumarate pasari frumos cantatoare si in cateva minute, mintea ne transpune in padurile de fag din Via Transilvanica, asa cum le-am gasit anul trecut, intr-un inceput de mai. Simt de pe acum cum creste in mine optimismul de primavara si stim ca si in 2022 vom continua sa fim nebuni de verde, nebuni de albastru, de galben, de rosu. Toate culorile pamantului, asa cum se schimba ele de la anotimp la anotimp, asa cum le vedem cu retina, ne intra prin piele, le respiram cu mirosul de flori, pamant ori ploaie, le gustam cu mugurii de fag, de brad, cu fragii murele si afinele si le traim cu toata fiinta noastra bucuroasa pentru fiecare ora petrecuta in natura.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu