Bikepacking deluxe. Sau noi si ursii.

"La fel cum aveti ochi pentru a vedea lu­mina si urechi pentru a auzi sunetele, tot astfel aveti si o inima pentru a simti timpul cu ea. Întregul timp care nu e simtit cu inima e la fel de pierdut ca si culorile curcubeului pentru un orb sau cîntecul unei pasarele pen­tru un surd. Din pacate exista însa inimi oarbe si surde care nu simt nimic, desi bat." Momo, Michael Ende

Aerul rece de la ora 6, cafeaua din cana termo si masina lui Suzi parcata in fata blocului sunt ca un fel de tranzitie de la realitatea de acasa ce cuprinde rutina, muci, mancare si distrat copil, la aventura unei ture in doua, de 3 zile. Inca nu stiu daca sa o numesc tura de bikepacking sau nu, avand in vedere ca am lasat acasa cortul, sacii de dormit si restul echipamentului de camping, insa ceea ce imi doream cel mai mult de la tura asta era sa se intample, sa stau pe bicicleta 3 zile la rand, sa mergem legat dar sa nu ne alergam si sa descoperim locuri noi. Am stat ore in sir cu harta in fata incercand sa desenez ceva. Ceva nou, ceva unde sa ajungem din Brasov relativ usor, ceva fara munti mari, caci la 2000 de metri a venit deja prima iarna din lunga serie a iernilor tomnatice. A iesit pana la urma o bucla de 3 zile cu plecare din Gheorgheni, cu 100 km pe un segment nou de Via Transilvanica si cu 70 de km de explorare prin muntii Gurghiului.

Explorare pe segmente noi din Via Transilvanica

Drumul spre Gheorgheni e ca un vis, cu bruma, ceata joasa, cerbi iesiti la boncanit prin poieni si nori colorati la rasarit.

Trenul spre Deda e exact cel pe care voiam sa il evitam (trenul de Budapesta). O varianta mai proasta nu era decat trenul de noapte spre Budapesta, care vine de la Bucuresti... Totusi reusim sa ne intelegem cu un nas cu ce rotunjea literele cuvintelor in romana, iar Deda, destinatia noastra ne primeste cu soare si mult verde. S-ar putea spune ca am sarit din iarna de acasa in ceva ce seamana a vara, caci nu stiu ce sa dau jos mai repede de pe mine si sfarsim prin a ramane la tricou si pantaloni scurti. Astazi era oricum ziua cu cele mai multe ore de soare, asa ca trebuie profitat pentru o productie sanatoasa de vitamina D.

Intre Deda si punctul in care intepam Via Transilvanica sunt 16 km pe asfalt, care se scurg placut sub rotile bicicletei.

Let's hit the road, Suzi! 

Ziua de astazi include multe paduri de amestec (fag si stejar), gaturi abrupte, sate fara numar, fanete pline de branduse de toamna si livezi de meri cu fructe rosii si apetisante.

Deasupra catunului Mirgioaia

Tablou de toamna, cum s-ar spune

Singurul punct delicat al zilei a fost dupa catunul Mirigioaia, unde am dat peste o turma cu 12 dulai si cu un cioban indiferent. Catunul in sine era chiar dragut cu case vechi si rasfirate, cu un drum anevoios de pietris si cu dealuri rotunjite pe toate partile. Lui ii urmeaza insa patria betonului si a termopanelor - satul Toaca. Cand am citit initial randurile din ghid, am zis ca autorul a facut exces de cuvinte, sau a fost prea impresionat de contrastul catun vs sat, dar nu, densitate mai mare de vile de 10 camere cu termopane, dale de beton si pitici, cred ca doar in Maramures am mai vazut.

Ziua se termina la una din pensiunile din ghid, ok ca si curatenie, conditii, mancare, dar urmand acelasi tipar al constructiilor imense din Valea Gurghiului.

Date si track: aici

Ziua doi se anunta a fi si cea mai lunga, pentru ca in conditii ideale ne doream sa acoperim cam 85 km cu 2000 m diferenta de nivel. Aerul diminetii nu e chiar asa de rece pe cat ne-am asteptat si cafeaua diluata servita pe post de mic-dejun ne ajuta cumva sa dovedim prima urcare mare a zilei, de pe Via Transilvanica. Coborarea in Campu Cetatii este probabil bucata cea mai interesanta a zilei, cautandu-ne trasa printr-o exploatare recenta si bucurandu-ne de franturi de single trail, suprinzatoare.

Coborarea spre Campu Cetatii

Urcam si coboram prin paduri de foioase, traversand culmi inca verzi si coborand in sate. E asa un profil de fierastrau, cu un sat ascuns intre dealuri, o urcare abrupta de 300 m diferenta de nivel prin paduri de fagi inca verzi, o coborare in alt sat si tot asa. Mijlocul zilei ne prinde in Sovata unde Suzi organizeaza o intalnire spontana de echipa, cat pentru o ciorba. Din turul pe care ni l-au facut Vali si Andreea raman cu ideea ca se merita revenit in zona, intr-un weekend de noiembrie, cu Marius, caci zona e linistita si interesanta, iar potecile usoare imbie la drumetie si bicicleta.

La muntele de sare de la Praid

Via Transilvanica ne poarta apoi prin zona industriala din Sovata,asa ca diversitate. Inainte de Praid, intr-o intersectie anonima, T-ul portocaliu face brusc dreapta si isi va continua drumul peste dealuri si paduri, spre Odorhei. De aici ramanem pe cont propriu, doar noi cu curbe de nivel, drumurile din Muntii Nostri si trackul desenat de acasa, intr-o incercare de a ne gasi un drum de intoarcere spre Gheorgheni, peste muntii Gurghiu.

Desi muntii Gurghiului nu sunt foarte inalti (sub 1800 m varful Saca Mare), noi vom ajunge maxim pana la 1400 m, insa faptul ca nu stim ce ne sta in fata, face ca toata traversarea sa se simta ca o mica aventura. Aventura care incepe cu niste impachetari cu noroi, cel putin pentru bicicletele noastre. Trudim 2 km pe un drum desfundat, ne tapetam cu glod si ajungem sa fim compatimite de oamenii care ne intreaba de unde venim asa "curate". Gandul ca in seara asta vom face totusi un dus e atat de placut...Corund este punctul de inflexiune al turei. De aici ne oprim calatoria spre sud si incepem sa ne croim drum spre nord-est, spre Gheorgheni. In fata ne stau 20 km pana in Varsag unde ne-am luat cazare. 20 de km care pot sa mearga foarte repede sau extrem de incet, in functie de cum ne va fi norocul. Si norocul e de partea noastra, caci pana in Fantana Brazilor ne poarta un asfalt perfect. 5 km, 500 m de urcare, copaci ce se impreuneaza deasupra capetelor noastre, de ne pare ca mergem printr-un tunel vesnic verde si trafic cvasi-inexistent. Si legatura spre Varsag e excelenta (doar ca e off-road) si deja incepem sa ne gandim la dusul cald din seara asta si la mancarea pe care o avem in rucsac. Seara va fi completata de un foc jucaus in semineu si o atmosfera calda  si cozy intr-o casa numai a noastra.

Tinovul Fantana Brazilor sau un exemplu de vegetatie de taiga in inima Muntilor Harghitei

Date si track: aici

Ploaia deluvica din prognoza initiala s-a transformat intr-o ploaie normala care s-a terminat pe la 4 dimineata, astfel incat la 7, cand am coborat in bucatarie, dealurile transpirau prin toate cutele, sub soarele ce iesea curajos de dupa nori, risipind umezeala noptii. Ne-am baut cafeaua pe terasa, cu spatele la ciubarul care a ramas restanta poate pentru o intalnire de echipa in Secuime si apoi am luat drumul padurii spre Poiana Sumuleu Mic. Noi si ursii. 

Dimineata de septembrie in Varsag

Una din frumoasele porti din sat

De altfel, ursii ne-au insotit constant in toate cele 3 zile. Si unii si altii ne citeam urmele prin pamantul reavan sau prin noroiul drumurilor. Urme prelungi de roti, urme mici si mari de labe cu gheare. Fiecare ne-am vazut cuminiti de drum. Probabil am mers chiar unii pe langa altii, noi fara sa stim, ursii fara sa se simta deranjati. Prin curbe si pe coborari am mai dat cate un pau, cat sa ne semnalam prezenta. Pe urcari, discutiile noastre au asigurat prezenta sonora constanta. Asa cum ii spuneam si lui Suzi, imi este mult mai teama de cainii de la stana decat de ursi, cel putin pe timp de zi. Sunt poate anii de mers prin paduri, uneori singura, sunt poate intalnirile cu ursul, din trecut, e totusi o oarecare doza de previzibilitate care spune ca un animal salbatic o sa isi vada de drum daca ii semnalezi cumva prezenta ta si nu il iei prin suprindere. Noaptea e usor o alta poveste si tocmai din cauza asta am lasat dormitul la cort pentru o data ulterioara, cand vom stii clar pe ce adaposturi ne putem baza.

Drumul nostru se termina pe la 1100 m. Brusc, in dreptul unei exploatari forestiere. In fata ne sta un ogas cu pietre si apoi debusam in albia unui parau. Paraul Pietros. Un nume mai potrivit nici ca se putea. Malurile se strang usor, usor, pe alocuri recunoastem drumul vechi, ce a fost luat de ape candva. Avansam prin albie, cu spor cand caram bicicleta in spate, mai greu cand o impingem pe langa noi. Totusi poiana e din ce in ce mai aproape si refugiul marcat pe harta e intr-o stare excelenta. Cam acolo se termina si aventura noastra, chiar daca  in fata ne mai stau inca 30 km pana in Gheorgheni, ei sunt doar pe drumuri bune, ce nu merita prea multe cuvinte.

Prin albia Paraului Pietros am carat si am impins bicicleta

Cum ii spuneam si lui Suzi, ma bucur ca am fost pe aici, chiar daca nu a fost aventura verii. Totusi locurile au fost noi, din prima si pana in ultima zi si orice descoperire e ca si cum ai mai dezveli cateva piese din puzzle-ul numit Carpati. Pe baza lor poti apoi sa construiesti. Mai la nord, mai la sud, mai la est, sunt atatea posibilitati de a lega si combina segmente din cele 3 zile...Nu stim unde va fi tura de bikepacking a fetelor nomade din 2023, dar amandoua suntem destul de convinse ca se merita sa pastram traditia😄 .

Date si track: aici

Filmuletul turei (montaj facut de Radu):