sâmbătă, 1 octombrie 2022

Rapciune de 2022


Dupa 3-4 zile full time cu Marius simt ca mi s-a terminat rabdarea si stiu ca e nevoie de ceva timp petrecut separat. Asa ca prelungesc sala cu o plimbare solitara pe Lempes. Ploaia s-a oprit la fix, dealul e pustiu, doar eu si 2 caini ne facem veacul pe potecile ude. O ora dureaza linistea, dar imi este suficient cat sa rezist pana in weekend. 


Prima zi de gradinita merita imbunata cu putina bicicleta. Si cum noua ne place la Holbav, ne organizam putin si profitam de lumina ce tine inca pana la 8. La Holbav e frig, dar Marius merge foarte bine pe toate urcarile si coborarile. In 2 ani, copilul asta ma face la capitolul bicicleta. 



Am reinceput munca si asta vine la pachet cu formarea unei noi rutine, in care sportul isi gaseste loc cel mai bine dimineata. Nu pot sa spun ca imi displace programul de culcare la ora 9.30 si trezire la 6.30 si in fond trebuie sa ma pregatesc pentru la iarna😄 . Astazi merge chiar bine pedala si ma gandesc serios sa mergem pe Culmea Branistei cu Marius, duminica.


Techno belly este numele ultimului segment din Blue Line, care la randul sau este cel mai usor traseu de coborare din bike parkul din Postavaru. Techno belly va fi coborarea inclusa in Up to Postavaru editia 2022 si eu am o mare problema cu contrapantele. Asa ca il convoc pe Radu la o sesiune de incurajat si impartit tips & tricks si in afara de prima contrapanta cu noroi, celelalte mai mari chiar imi ies, iar in cele mici intru mult mai bine decat o faceam cand ma dadeam de capul meu.


Concursurile puse duminica iti cam dau weekendul peste cap caci sambata nu poti face mare lucru. Si chiar daca maine nu am decat putin peste o ora de pedalat, e o ora la FTP si asta nu e deloc treaba simpla. Pentru asta trebuie picioare. Asa ca astazi nu facem mare lucru, ies putin cu Marius pe poteci si avem o tentativa de Braniste in 3, dar ne retragem din cauza ploii.


Cum principala bucurie a lui Marius e sa se dea cu bicicleta, dupa concurs Radu coboara rapid si urc cu bicicleta lui pana la intrarea in Techno Belly . Fentam contrapantele mai mari si ude si intram mai jos. Pustiul merge foarte bine. Total lipsit de frica, in spatele lui Radu. Eu uneori as prefera sa nu fiu acolo, caci am impresia de cateva ori ca o sa zboare de pe contrapante. Iar in portiunile mai abrupte si cu pietre, pe care coboara fara sa clipeasca, imi sta inima in loc. Dar inevitabilul se produce fix la iesirea din traseu, inainte sa iesim in Lupului, unde dintr-o combinatie de prea multa incredere, viteza, poteca putin mancata, Marius zboara in sant, cu tot cu bicicleta. Adevarul e ca mi-a stat putin inima in loc si nu am sperat ca se va ridica intreg. Daca sufa am rezolvat-o, urmatoarea urgenta e sa ii luam baiatului o casca full-face.

12.09- Inaltand zmeie pe Lempes


O febra musculara inumana m-a cuprins dupa combinatia de sala (sambata) + concurs (duminica). Stretching-ul de dimineata nu a rezolvat problema, asa ca imi fac curaj sa ies la o tura de MTB, sa invart pedala in zona 2, sa pun sangele in circulatie. Pare ca a functionat.


Inca de saptamana trecuta, de cand cateva dimineti la rand orasul dormita sub o plapuma deasa de ceata, mi-am zis ca iata, a inceput sezonul rasariturilor spectaculoase de pe Tampa, insa abia astazi am reusit sa ma mobilizez, cand e adevarat ca prognoza nu anunta niciun nor pe cer. Asta cu senin perfect e bine si mai putin bine, caci desi nu exista riscul ca rasaritul sa fie mancat de un strat de nori consistent, nici nu iese nimic spectaculos. Insa pentru prima iteratie a sezonului a fost chiar bine. Soarele a iesit molcom dintre dealurile de la est de Ciucas, cam la fel de lent cum iese din mare. Am fost doar eu cu Barza si am avut timp si de privit, si de povestit, pe coborarea spre Racadau.


Cum Drumul Rosu m-a suprins duminica prin calitatea sa ireprosabila, am zis ca e cazul sa profit cat e inca rulabil si sa mai pun o urcare pe raboj. Cum singura varianta decenta  de coborare pentru nivelul meu actual era pe Familiar, fix pe acolo merg, echipata din cap pana in picioare. Seara ne intalnim cu familia Itu pentru o Poteca de Fete cu copiii, iar ziua o incheiem in Schei, serband cei 43 de ani ai lui Suca.


Daca joi a fost zi de vara, de sambata a venit iarna. O ploaie lunga cat intreaga zi mi-au dat peste cap planurile de cursiera. Nici duminica nu se anunta mai bine, dar duminica era Rapha Women's 100. In meniu erau 100 km, uragan de la vest si frig. Nu e deloc usor sa desenezi un traseu vest-est pe drumurile patriei. Implica logistica (tren), riscuri in trafic samd. Cochetez cu varianta de a face 100 km pe MTB, macar esti ferit de vant si nu risti inutil in trafic. Dar asta ar insemna o zi foarte lunga. Pana la urma, ideea lui Suzi imi pare salvatoare. 4 Poieni. Bine, pe 4 Poieni nu iti ies decat 88 km, deci mai trebuie sigur cel putin inca o Belvedere, cam cat sa se faca 4 Poieni si jumatate. Singur asta ar fi un adevarat test al rabdarii. Nu e chiar spalarea pe creier de la Everesting, dar sa tot urci, sa te lupti cu vantul si la urcare si la coborare, nu e treaba usoara. Ne strangem totusi 3 fete suficient de hotarate sa incercam: Suzi, Rose si cu mine. Cu niciuna din noi nu imi e rusine. Pentru prima jumatate ni se alatura si Roxana. Prima jumatate (o urcare in Poiana, o coborare in Rasnov, inca o urcare in Poiana si apoi coborare in Livada) merge incet. E trafic destul pana in Poiana Brasov, dar liniste pe drumul de Rasnov. In Rasnov e soare glorios, cald si ferit de vant. Ne tenteaza chiar sa facem un tur de Rasnov, caci chiar si 2-3 km pe plat conteaza. Prima coborare in Livada Postei e destul de grea, cu trafic si vant. Cum ceasul curge in defavoare noastra, e cazul sa apasam pedala pentru a doua jumatate. Asa ca trec in fata si incerc sa impun un ritm de 40 min. Nu ne ies chiar 40 de minute pentru ca si pauza de dezbracat conteaza pe Strava, dar oricum, pedala s-a simtit cum trebuie. Urcarea din Rasnov e cumva contra-cronometru, dar toate suntem motivate sa terminam. Si asa cum ii spuneam lui Rose, care a stabilit niste recorduri personale tura asta, daca ai deja 1800 m elevatie in picioare, esti pe ultima urcare si nu te dor picioarele, atunci e ceva in neregula, ceva nu ai facut bine toata ziua...Ajungem inapoi  in Brasov cu ultima geana de lumina (noroc cu lumina spate de la Suzi) si ultimii 5-10 km ii cam facem pe cont propriu, dar par chiar usori pe platul strazilor din oras. Fara indoiala Rapha de anul asta a fost considerabil mai muncit, comparabil cu cel de anul trecut. Ar fi fost fain sa aibe o nota sociala mai pronuntata, cum a fost cel din 2021, dar pot sa inteleg ca vremea nu a ajutat deloc si tocmai din cauza asta, Rapha de anul asta este fara indoiala mai valoros (personal) comparativ cu cel de anul trecut...



Ieri, inainte de Rapha, dupa ce am analizat prognoza trista pentru saptamana ce urmeaza, m-a mancat undeva sa anunt un Postavaru Morning Glory. Era singura zi cu rasarit si era pacat sa il ratam...Dar la ora 20, cu picioarele destul de pompate, nu mai aveam nicio tragere de inima pentru o sculare la ora 5 si o urcare in zona 4 pana pe varf. Am rasuflat usurata cand am vazut ca nu a scris nimeni nimic la postarea mea si aproape ca ma gandeam sa o sterg...Pana cand imi trimite mesaj Elena...Apoi daca Elena se mobilizeaza, ma mobilizez si eu. Si uite asa, la ora 5 sunt in picioare, vars cafea peste tot, intarzii 3 minute la Elena dar ajungem la timp in Poiana. Calculasem cam 1h10 pentru urcare, in contextul in care PR-ul meu e 1h2 minute si am zis ca dupa 100 km, am nevoie de un buffer, ca sa fiu sigur ca prind rasaritul. Adevarul e ca ne-am miscat chiar bine si pe Sulinar imi era chiar teama ca tot efortul nostru va ramane zadarnic, pierdut anonim in spatele plafonului de nori. Abia cand am ajuns sub Zidul Mare si am vazut ca incep sa se coloreze norii au inceput sa reinvie sperantele. Pe varf a fost spectacol. Poate nu acel spectacol din iarna, cu mare de nori si culori ireale, dar am avut o fanta generoasa intre 2 nori , un soare punctual, cafea si papanasi facuti de Elena si pastrati cumva, nu stiu cum, calduti.