MTB Odyssey 2022

Ceva sclipeste in conul de lumina al farurilor si imi dau seama ca e o...galeata. Cautam de ceva vreme un magazin de unde sa luam un bidon de 5 l de apa, dar satele de dupa Turda par cuprinse deja de inserarea tipica zilelelor de toamna, cu lumini in case, dar cu obloane trase.

Conducem de mai bine de 4 ore spre Baisoara, spre unul din ultimile concursuri ale sezonului. Poate chiar ultimul. Cheful vine si pleaca. Pleaca pentru ca iata, vor fi in total 10 ore pe drum pentru 5 ore de concurs. Vine caci e una din putinele ocazii ale ultimelor luni cand suntem doar noi doi, cu 10 ore de stat de vorba si cu descoperirea unor locuri noi din Apuseni, in saua bicicletei.

Adevarul e ca in perioada asta gandul ne sta doar la frunze galbene si la ture de bikepacking. Nu prea imi dau seama cum o sa ma motivez eu pentru cei 74 de kilometri de maine, dar in fond tot ce conteaza e sa termin cursa. Suntem 3 fete, Suzi, Salome si cu mine. Stiu inca de la validarea inscrierilor ce loc imi va fi harazit si mai stiu ca la finalul unui sezon in care antrenamentul mi l-am facut la concursuri nu se intampla nicio minune.

La Buscat Ski Resort peisajul e destul de dezolant chiar si noaptea. Pe cand ocoleam bucati intregi de drum decopertate, ii tot repetam lui Radu cat de norocosi suntem ca stam in Brasov, atat din punct de vedere al bicicletei, cat si din punct de vedere al schiului. In rest, parcari incropite pe genunchi si mult frig. 

Frig a fost si dimineata, dar totusi am incredere in prognoza care anunta 20 de grade la Baisoara. Cum in ultima luna am tot iesit dimineata, sunt destul de obisnuita cu frigul, ba chiar il prefer caniculei de 30 de grade plus pe care am prins-o la unele curse din vara asta. 

Am plecat cu mintea goala, dar coborarea lunga de dupa start ma ajuta sa ma focusez la ce am de facut. E putin diferit sa te gandesti ca dupa 1h30 ai 1000 m coborati si abia vreo 300 urcati, mai ales cand stii ca tot ce cobori trebuie candva sa si urci, dar profilul asta interesant cu 2 urcari lungi in a doua parte a concursului mi se pare una din partile interesante si as zice ca mi se potriveste destul de bine. Singurul calcul gresit al zilei a fost la capitolul udatura si noroi. Ma asteptam sa fie ud, dar nu chiar asa de ud. Nu suficient de ud cat sa se merite sa improvizez dimineata, pe fuga, cu un tub de crema de soare in care sa pun ulei de lant, asa cum a facut Radu. Inca de la km 20 regret aceasta eroare de calcul si intrebarea "aveti cumva ulei de lant" ma va insoti ca o mantra prin toate punctele de control prin care trec. Cel de la kilometrul 20 va fi si singurul in care voi primi un raspuns pozitiv, asa ca rezolv, macar temporar problema lantului care imi scartaie, chiar si mie, pe creier. 

Urcam si urcam si urcam. Incep sa prind oameni din urma. Primul punct de alimentare in care mi-am propus sa ma opresc e cel de la kilometrul 33. Imi place si ritmul asta mai asezat, mai ales cand ma gandesc ca la Nationale nu mi-a mers deloc bine partea de nutritie in cursa si am tot poftit la ceva mancare solida. Acum stiam clar ce vreau. Ceva sarat si ceva consistent. Bag in gura niste covrigei, iau in mana niste alune, in buzunar un baton gen Snickers si ma duc...Intra greu alunele pe gatul ce urmeaza, dar apoi imi cad chiar bine. Prin zonele unde se mai inmoaie urcarea incep sa rod la Snickersul din buzunar si in curand ies din padure pe niste culmi cu iarba pe unde observ si marcajele de la Maraton Apuseni. 

Portiunea valurita de 10 km trece repede, mai ales ca am inceput sa ne intalnim cu oameni de la traseul mediu si lucrurile sunt mult mai animate. Ma simt bine, m-am uscat intre timp, temperatura e numai buna, e perfect pentru o noua baie de noroi si un nou dus pe ultima coborare importanta de pe traseu. Full speed ahead, mai ales ca nu e nimic tehnic pe aici. Constant ca imi place, desi iarasi am bazonul ud si o sa trebuiasca sa pedalez cu el asa pana la final. Ma gandesc ca in functie de cum merge urcarea, m-as putea incadra in timpul de la Vidraru, pe care mi l-a dat Radu ca referinta. Si poate mi-ar fi iesit de n-ar fi fost noroiul. Urc si urc si urc si terenul e destul de distractiv cat sa ma tina in priza, dar cat sa imi si permita sa ramai in sa. Pietre, praguri, alegerea trasei toate cer concentrare si mia de metri nu doare asa de tare pe cat ma asteptam. Dar vine noroiul. Ma uit lung la el. Muncit si framantat de peste 100 de picioare. Nu e primul noroi din concursul asta si il vad ca e noroi din acela bun, dar e prea mult, stiu ca o sa rup aderenta dupa 2 pedale, asa ca imping la bicicleta. Nu are cum sa mai fie mult, ne apropiem totusi de kilometrul 70. Doar ca ultimii 5 kilometri par facuti din guma de mestecat. Se lungesc si se tot lungesc, ocolind balti si mergand ca un sarpe beat, din margine in margine. 

Finish-ul aduce cu el zambetul de final. Care nu e doar pentru poza. Suprinzator, atat pentru mine, cat si pentru Radu, chiar mi-a placut traseul si m-am distrat. Chiar si de la coada plutonului acela format dintr-o mana de oameni, care au batut tara in diagonala pentru a ajunge la etapele Cupei Nationale de MTB de anul acesta. 

Surpinzator de surazatoare, dupa 74 km cu 2600 m elevatie

Podiumul Cupei Nationale, la Masters Feminin

Si castigatorii fiecarei categorii de la Cupa

Anul trecut, dupa Pucioasa, am incheiat sezonul spunand ca o singura Cupa mi-a ajuns, anul urmator imi aleg cu grija concursurile. Nu am facut-o, caci Marius a schimbat cumva prioritatile. Pentru anul urmator am aceleasi ganduri, mai ales ca nu e fezabil sa participam amandoi la aceleasi concursuri. Asa ca il voi lasa pe Radu sa scrie istorie la Master 2 si eu ma apuc sa fac bani😄 . Si sa imi antrenez pustiul sa prindem podiumuri la family. Si sa fac ture de bikepacking si de trekking si tot ce am amanat in 2022. Lista e lunga si eu nu duc niciodata lipsa de idei....

Cum inca ma gandesc daca sa particip sau nu la BikeRace, concluziile sezonului cu cele mai multe participari la curse vor mai intarzia vreo 2 saptamani, dar important este ca sunt si ele pe lista si asta e garantia suprema ca vor evolua la un moment dat din stadiul de ganduri in cel de cuvinte. 

Foto by Radu & echipa de organizare