Dupa 10 zile pe cursiera, trecerea pe MTB e brutala. Nu ma simt deloc bine si potecile de pe Tampa mi se par cumva chinuitoare...
Ne strangem 5 fete pentru o tura de cursiera de 8 martie. Avem parte de vreme buna, dar pedala merge greu si ne cam prinde noaptea pe drumul spre casa. Si eu bineinteles ca nu am plecat cu suficiente lumini la mine...
Tot insist la capitolul mtb, caci potecile sunt in stare foarte buna si e pacat sa nu profit si sa a nu ma dau...Insistenta da roade si azi e mai bine ca ieri...
.jpg)
Insistenta e mama reusitei. Nu zic ca m-am asezat pe mtb, disponibilitatea mea de a incerca lucruri noi e in continuare in fundul pamantului, dar azi a fost fun. Cum ieri am urcat pe Poteca lui Stratila si mi s-a parut ca e in stare chiar buna, am zis ca azi ar fi cazul sa cobor pe acolo. Am legat-o cu un Iepure, pe principiul, "mie nu imi trebuie multa elevatie, caci la inceputul asta de sezon nu am decat concursuri de plat".
Mijlocul lui martie (si mai ales luand in considerare iarna scurta de anul acesta) e momentul primelor floricele de pe Tampa. Si e momentul in care functia de macro a telefonului devine esentiala. Duminica, la ora pranzului, am simtit ca lumina e prea arsa, asa ca m-am intors si luni dimineata, in speranta unei lumini mai bune. Nu a fost neaparat asa, insa plimbarile solitare mie imi fac mereu bine. Foarte bine.
Feed-ul de Facebook imi este plin cu poze cu branduse si ghiocei, multe din ele din Poiana Zanoaga. Asa ca o tura in Crai se impunea de urgenta. Decidem sa mergem mai intai spre Saua Joaca si apoi sa urcam pe forestier spre Curmatura, doar ca la fata locului am gasit mult mai multa zapada si udatura decat ne-am asteptat. Potecile uscate de pe Tampa ne-au dat iluzia gresita a primaverii, insa Craiul ne-a adus cu picioarele pe pamant, deci mai degraba, in zapada ar fi mai potrivit. La Curmatura nu am mai ajuns, dar am gasit branduse si ghiocei pe saturate inainte de Saua Joaca si desi nu credeam ca o sa spun vreodata, coboratul de zapada e chiar fun, mai ales ca am prins niste conditii ideale, cu zapada tasata, dar aderenta.
Adevarul adevarat e ca oricat stau pe MTB, nu ma simt niciodata la fel de "una cu bicicleta" asa cum se intampla pe cursiera... Ies 60 de kilometri legati, in zona 2, in care simt ca antrenamentul din Cipru chiar a contat la ceva.
Pana sa vina Marius la noi nu am dat nicio sansa concursurilor de orientare,preferand sa imi las ziua libera pentru tot felul de activitati " de o zi intreaga" (trekking, o tura mai lunga de bicicleta etc). Insa de la etapa de Rogaining din decembrie, ne-am dat seama ca orientarea are potential ca si activitate de familie si am bifat editiile din Februarie si martie. Pe o vreme mohorata si friguroasa luam la scanat un deal anonim de langa Tarlungeni si strang serios din dinti cand plec cu cursiera spre Sfantu Gheorghe. Dupa 10 minute de tremurat cu toate hainele pe mine, incep sa creasca sperantele de vreme buna, cand vad ca blocurile din Sfantu Gheorghe sclipesc vesele in soare. Si cam dupa Marcus m-am tot dus cu soarele dupa mine,cale de 100 de kilometri, prin primavara...
De vreo 2 saptamani tot imi propun sa ajung in Poiana Zanoaga. Nu neaparat la Curmatura, cat in Poiana Zanoaga, acolo unde sunt branduse, ghiocei si deschideri spre muntii inzapeziti. Am avut o tentativa esuata saptamana trecuta, cu mtb-ul, dar Viorela mi-a mai dat o sansa cu tura ei in Piatra Mica. De Piatra Mica nu aveam timp, insa pentru un raid pana la cabana si o socializare la coborare, chiar a fost timp suficient. Acum ramane de vazut daca reusesc sa pun in practica si planul unei nopti de vineri, la cabana, cu Marius.
Plimbare matinala pe Tampa alaturi de Radu si probabil cele mai bune poze ale primaverii inainte sa infloreasca copacii.
Cum in Bucuresti este primavara la superlativ, am socotit ca asta ar fi un moment bun pentru o prima recunoastere a traseului de la Prima Evadare. Am inceput meticulos din Baneasa, insa cum padurea mirosea innebunitor, prima pauza o fac...la floricele. Mai precis la brebenei albi si mov care au umplut padurile de la ses. Planul parea simplu. Tin trackul de la editia din 2019, iar din Snagov, ma intorc pe asfalt. Doar ca in 3 ani s-a construit enorm pe si pe langa traseu, astfel incat deja de la Greenfield Baneasa am inceput sa improvizez si toata bucata pana in Balotesti a fost o improvizatie continua in care am ajuns pe tot felul de drumuri de camp ori de macadam, culminand cu santierul lui Umbrarescu pentru centura 2 a Bucurestiului.
In Balotesti ma intalnesc complet intamplator cu oamenii din echipa, asa ca plecam pe o selectie de poteci si drumuri, spre Snagov. Ce e drept, am descoperit cu ocazia asta poteci chiar faine pe langa Bucuresti, din acelea, de aratat la prieteni. S-a stat, s-a vorbit, dar s-a si pedalat...
Cand am revenit in Balotesti aveam deja 100 km si a trebuit sa imi dau 2 palme si 2 suturi in fund pentru ultimii 30 km spre casa, astfel incat, atunci cand am ajuns la parinti si m-am asezat la masa, simteam ca pot sa mananc chiar si pietre.
Ne-au ajuns blestemele iubitorilor de iarna si in Brasov ploua si ninge ca in noiembrie. Asa ca singura zi cu soare a saptamanii nu putea fi ratata. Iese o tura mai scurta decat ce am planificat, dar imaginea muntilor proaspat inzapeziti m-a facut sa imi schimb planul si sa merg spre Vulcan, pentru putin peisaj "Elvatia style".
0 comments:
Trimiteți un comentariu