Un alt jurnal gasit prin caietele de atunci, redat aici in forma initiala
Facultatea se apropie cu pasi repezi. Unii au luat-o deja “de coada”-Corina s-a angajat si da piept cu programul infernal de la serviciu.
Si-a dorit mult o iesire, si in mod exceptional a cuplat si Victor. Iar eu nu am lipsit din trio:Jepii Mici-Babele-Piatra Arsa-Jepii Mari
Am plecat de vineri seara, cu bagaj ultrausor (al meu a fost cel mai greu dar asta pentru ca am avut cortul, insa nici nu s-a comparat cu cele 20 de kg si mai bine din Crai).
In personal (ultimul spre Busteni) am incercat sa dormim, fiecare pe unde a putut.
In Busteni, lumina, lume care pleca la discoteca si noi 3 fantome ale noptii ce prindeam drumul spre Cabina.
Fiindca era racoare si luna plina, am hotarat sa urcam. Am prins drumul pe Jepii Mici crucea albastra, pe care am urmat-o destul de bine (doar 1 data am pierdut-o dar am regasit-o destul de repede).
Prin padure am mers binisor.
Cand am iesit pe poteca, printre balarii, am avut o intalnire cu ursul dar din fericire nu fata in fata. Am reperat pe versantul opus (stanga vaii cum urcam) o pereche de ochi stralucitori si miscari precipitate. Am dat o pocnitoare de siguranta (3 focuri) dar apoi am vazut iar ochi si in plus zgomot pe vale. Dupa aceasta mica sperietura ne-am continuat totusi drumu, prudenti, facand galagie ca sa nu mai avem surpize.
Am dat de primele lanturi abia cand am trecut pe partea stanga a vaii, dar banale...Trecem pe la cascada si constatam ca e secata...Cum oare?
In ultima treime o fac de oaie. Incercand sa ocolesc o stanca pe care nu am reusit sa o catar, am alunecat pe iarba umeda , cu un picior in vale, iar stangul sucit aiurea, intr-un unghi ciudat. M-a sagetat o durere crunta, dar am vazut ca pot sa il misc. Ma durea dar suportabil ca sa continui in ritmul lor. Eram inca incalzita, in miscare , deci nu am putut sa evaluez foarte bine situatia.
M-am luptat cu nisipul fara aderenta, care-ti fugea efectiv de sub picioare si dupa 4 h iata-ne la cateva zeci de metrii de cabana. Victor ne propune sa ocolim cabana caci nu stiam cati caini sunt, daca sunt sau nu legati etc. Asa ca am urcat un delusor inverzit, strangand din dinti (eu cel putin) si rasufland din greu. Ajunsi pe plat, am constatat ca ma doare genunchiu si imi reduce vizibil ritmul de mers. Noroc cu betele ca altfel o incurcam. Victor gaseste un loc de cort, protejat de o piatra, caci la cabana era un vant de te lua pe sus.
Punem repede cortul caci deja stim ce si cum, intru prima, aranjez dormitorul si iata-ne iarasi in jocul de sah 3 pe 3 m patrati. Dupa ce mananc ceva constat ca am uitat dicolfenacul acasa si imi cam vine sa imi dau palme. La 4.20 ultimul stinge lumina...Adica era Corina. Scularea era “de voie”.
Ne-am trezit la 8.30 cand am scos capul pe fereastra, in fata noastra se dezvaluia o vreme de vis-versanti inverziti in nuante diverse-un Fagaras in miniatura.
Dar odata cu inceperea activitatii am realizat ca starea mea nu s-a imbuntatit cu nimic, ci s-a agravat chiar (ma asteptam totusi la asta). Mi-am strans lucrurile si am iesit prima din cort. Ma deplasam cu greu si imi faceam probleme cum voi cobori, principalul obiectiv fiind cum sa ajung jos.Am mancat, m-am mai plimbat si am raspuns cu amicitie propunerile lui Victor de a cobori pe o vale de abrupt. Era si normal, cautam calea cea mai usoara si relativ scurta. Corina si Victor m-au ajutat cu cortul. Am facut bagajele si la 10.30, la drum!
Am inceput sa urcam spre Babele. Ei mai repede, eu mai incet. Dar m-au asteptat tot timpul. De la Babele am luat-o spre Piatra Arsa, pe platou. Dar mersul drept s-a dovedit a fi mai complicat chiar decat urcusul. Victor a adaugat si fesa lui peste cea Corinei, a strans totul bine ca sa tina genunchiul fix si incet, incet,eu mergand continuu in ritmul meu, cu betele care m-au ajutat enorm am ajuns la Piatra Arsa-la Casa Naturalistilor. Aici ne-am oprit cam 1 h si am stat la soare, inainte de a incepe coborarea pe Jepi.
Am plecat la ora 13.00 si am coborat in fix 3 h. Ei coborau sigur in 2 h(si eu daca eram valida). Dar chiar rau nu a fost, indicatorul spunea 2-3 h, eu credeam ca facem 5h. Eu una, nu am facut nicio pauza, nimic, deoarece atunci cand ma opream, plecam foarte greu. Incet, incercand sa mentin o pozitie de confort, am mers 3 h. M-am intalnit cu grupuri de turisti, unii care aveau sanse reale sa ajunga pana sus, altii care plecasera dupa masa de pranz, crezand ca drumul e o joaca de copil...Am incercat sa ii indrum cat mai bine si sa le arat situatia reala: ca dupa 16.45 nu mai aveau cabina. Unii au inteles si s-au intors, altii au ingrosat buzunarele celor din Piatra Arsa.
Sa revenim insa la noi 3 si la traseu. Jepii Mari, sunt mult mai accesibili si marcajul e nou (refacut), cabluri sunt cu prisosinta desi e ditamai poteca. Victor si Corina,desi m-au depasit, m-au asteptat de fiecare data. Odaca ne-am oprit chiar si la zmeurica, doamne cata zmeurica si aici, ca si in Ceahlau, jumulta pe marginea drumului, dar in rest un adevarat festin daca te bagai bine in stufarisuri.
In final am ajuns in Busteni, de unde ne-am luat fiecare cate o inghetata si un iaurt pe care le-am savurat in tren.
In personal am dormit jumatate de drum pe bancheta aceea lunga, iar in Basarab mi-am incercat curajul cand a trebuit sa trec podul ca sa ajung la Metrou. Vremea a fost superba, daor ca mie nu prea mi-a ars de drum pentru ca eram cu probleme, altfel as fi mers cu draga inima la Omu sau am fi coborat o vale.
0 comments:
Trimiteți un comentariu