Piatra Craiului-o prima intalnire dureroasa

Cand: 15-18 august 2005 Piatra Craiului

Traseu: Zarnesti-Fantana lui Botorog-Cabana Curmatura-Varful Turnu-Varful Ascutit-Varful La Om-Lanturi-Refugiul Spirlea-Saua Tamasel-Cabana Plaiul Foii

Echipa: Corina, Victor, Mike

Ceea ce s-a vrut a fi o super excursie de 10 zile (sau expeditie cum o numea Corina) s-a terminat pentru mine destul de repede, caci Piatra Craiului m-a adus aproape de limitele mele fizice si psihice si am descoperit astfel ce munte dificil este acel univers salbatic pe care il iubesc atat de multi...dar care pe mine daca nu ma scarbeste, ma lasa rece, sau mai degraba insetata.

Dupa pregatiri, amanari si iar pregatiri, cumparaturi, intalniri, iata-ne luni la 13.30 in Gara de Nord, cu biletele luate, cu rucsacuri de 20 kg in spate, indreptandu-ne spre tren-personalul de Feldioara, care avea sa ne duca pana la Brasov. Pe tren planuri, discutii, voie buna, mancare, planuri pentru luna septembrie si iar mancare. Ajunsi in Brasov pot spune ca eram doar la inceputul aventurii.

De la gara luam autobuzul 10 barat si coboram la autogara Bartolomeu (a 5-a statie). Aici asteptam sa vina autobuzul spre Zarnesti. Autobuz curat, bine intretinut, scaune tapitate si doar 2.5 lei biletul. Dar pana la urma conditiile s-au dovedit a fi mai mult decat vitrege. Pentru inceput ne-am mutat repede rucacurile de pe scaune si i-am pus langa usa din mijloc, care parea blocata. Pana sa plece deja autobuzul era plin, iar pe drum au urcat din ce in ce mai multi oameni. Cireasa de pe tort a fost ca o treime din autobuz era ocupat de un grup de colorati, toti pasagerii pastrand distanta de zona respectiva.

Din cauza aglomeratiei soferul a deschis usa din mijloc iar rucsacurile noastre erau gata sa se duca naibii. Eu m-am trezit cu al meu in brate iar Corina le-a tinut pe celealte 2, la schimb cu Victor. Degeaba imi aratau ei Cetatea Rasovului sau Piatra Craiului, caci eu vedeam doar plafonul autobuzului.

Coboram in Zarnesti cu o statie inainte de capat, luam paine pe care o inghesuim tot in rucsacul meu deja full despre care Victor a afirmat ca e cam la fel de greu ca si al lui (Ca sa nu zica mai greu caci apoi mi-a mai luat din echipament).

Aprovizionati deci, am pornit in pas vioi “ca fluturasii” (Victor) sau ca “2 buburuze”-eu si Corina spre Gura Raului si Fantana lui Botorog, unde am ajuns nespus de repede desi pe harta drumul parea destul de lung. Luam apa si Victor vrea sa urcam mai departe spre poiana Zanoaga, daca nu chiar pana la Cabana Curmatura. Mergem prin padure, noaptea (asa cum nu se face) mangaiati de lumina blanda a unei luni aproape pline. Merg uneori in fata dar ma bucur de frontala mea, mica dar puternica-exact ca o Tika, dar pe care am dat la jumatate. Orbecaim printre pietre, craci, marcaje, si cu inspiratia lui Victor ne croim drum...Pana ajungem in Poaina Zanoaga si auzim talangi...deci era o stana. Nu gasim marcajul si ne hotaram sa innoptam acolo, in speranta ca dimineata vom negocia altfel. Punem cortul intr-o margine de poiana si ne banagm toti 3 inauntru. Jucam un sah: 3 persoane si 3 rucsacuri pe 25.5 metrii patrati dar ne facem culcus cu totii. Dormim unii mai bine (Victor), altii mai putin bine dar ne sculam cu dimineata in cap: la 6.

Marti

O singura resemnare am avut: am prins un rasarit superb.

Echipa de vis in Poiana Zanoaga

Dar nu am avut prea mult timp sa admiram caci am strans repede si am luat-o din loc. I-am dat lui Victor betele de la cort.

Am continuat drumul spre cabana Curmatura, pe la marginea poienii. Am ajuns la cabana in 20 minute. Am dat de apa inainte de cabana (la 5 min) si apoi la cabana, amenajat frumos un jgeab. Totul era in nemiscare la 8 fara ceva cand am trecut noi pe acolo. Nu am stat nici un moment, am trecut doar pe marcajul de creasta (PR) si am continuat urcarea spre Saua Crapaturii. La 20 minute de cabana am dat de un loc superb, plin de fragute-un festin matinal pentru cele 3 buburuze care plecau sa “atace Craiul”. Am plecat cu regret, dar mi-am promis sa mai trec pe acolo.

Am ajuns repede in Saua Crapaturii de unde se deschidea o panorama superba spre Plaiul Foii, Valea Crapaturii si Piatra Mica.

In Saua Crapaturii cu Victor 

Toti trei in Saua Crapaturii

In acel punct de belvedere am facut iarasi poze si am mancat. I-am mai dat lui Victor 1 l de apa de la mine. Si am pornit mai departe ca drumul era lung.

Acum se schimba brusc peisajul. Padurea este inlocuita cu tufe mici si apoi exclusiv cu stanca. Se urca la inceput printr-un superb canion echipat cu cabluri-minunat si relativ facil in comparatie cu ce avea sa urmeze, dificil insa pentru noi care mergeam cu casa in spate. Cateva prize “la inaltime” au facut introducerea pentru ceea ce avea sa urmeze. Pana la Ascutit am urcat si am coborat in continuu. Ajunsese deja monoton si dureros chiar caci din cauza oboselii prea repede instalata nici macar peisajul nu mai constituia o consolare.

Am mers prost, de fapt cel mai prost.

Am ajuns sfarsita la refugiul de la Ascutit, Corina mai mult tragandu-ma dupa ea, promitandu-mi ca ne vom opri la refugiu peste nopate…Ma opream des sub soarele arzator, beam apa, mancam ciocolata ori luam glucoza.

In Creasta cu Corina

Am ajuns la 40 minute dupa Victor care se tolanea la soare, ne-am intins si noi izoprenele si nu am vrut sa stiu de nimeni si de nimic. Am dizolvat un comprimat efervescent si am uitat de toate pentru ½ h. Corina a venit mai tarziu la mine si m-a intrebat prevazatoare cum ma simt si daca pot sa mai merg pana la Grind II (inca vreo 3 h). Mi-am adunat puterile si fara sa zic nimic am pornit mai departe.

Ma amagisem, caci Victor ne arata ca varful La Om un varf intermediar care nu parea chiar asa de inabordabil si chiar asa de departe. Dar m-am inselat. Coborari accidentate, urcusuri cam la fel, rucsacurile grele. Pe la jumatatea drumului au lasat-o si pe Corinache puterile iar Victor, ca fluturasii inainte.

Inainte cu 2 varfuri de ceea ce credeam noi ca este “La Om”, Victor nu s-a mai vazut deloc dar ne-a ajuns din urma un pusti care ne-a zis relaxat ca mai avem de mers cam 1 h daca mergem bine si ca nu acela e varful. Cand vom ajunge pe varful cel bun vom vedea un indicator.

Lung e drumul, mama, lung

...Si am facut mai mult de 1 h-2...M-au lasat si pe mine puterile. Si pe langa cele 2 varfuri pe care le-am vazut am mai urcat vreo 3. Ajunse sus, incepuse ploaia. Indicatorul era ilizibil si nici urma de refugiu. Pana la urma am descifrat “Piscul Baciului” echivalent cu varful “La Om”-deci eram sus,dar intr-adevar, refugiul nu se vedea. Ne intrebam ce sa facem si daca ar fi bine sa ii asteptam pe oamenii din spate. Mie imi venea sa ma asez acolo jos si sa-i astept pe altii sa ma scoata din rahat. Dar tot Corina s-a mobilizat pana la urma si a continuat sa mearga pe marcajul de creasta pe poteca, eu abia tarandu-ma dupa ea. In cateva minute a anuntat victorioasa ca se vede refugiul.

Coborarea am facut-o incet-vroiam sa merg mai repede dar nu puteam. Si nici macar ploaia nu putea sa ma determine sa ma grabesc.

Am intrat in refugiu, dupa mine in 5-10 minute au venit si ceilalti 2 oameni de pe traseu si afara s-a declansat potopul. Ajunsa sub un acoperis nu imi doream decat izoprenul si sacul...Am mancat ceva dar nu prea stiu ce. Au incercat baietii sa inchida usa dar era sa ne blocam acolo. Pana la urma au legat-o cu cordelina. A iesit Victor sa puna oala deapa langa refugiu in speranta ca vom strange ceva apa. Nu am gatit la primus caci nu aveam apa si ne-am multumit cu ceva rece. Am dormit binisor...Am iesit la un moment dat dupa apa, a plouat putin in refugiu dar nu mi-a udat sacul si am sperat ca ziua urmatoare imi va fi mai bine. Ca doar speranta moare ultima, nu?

Miercuri

Ne trezim pe la 6. Afara era ceata si batea un vant nebun dar ploaia se oprise. Ma gandeam cu groaza ca mai venea o alta zi de stanca. Nic eu nu stiu ce vroiam La Lanturi si Sprilea sau Saua Funduri (deci toata creasta sudica si de acolo vom mai vedea). Mai noi imi facea cu ochiul si refugiul Grind I care avea apa (cred ca principala cauza a starii de rau din ziua aceea a fost deshidratarea puternica survenita insa progresiv). Victor insa a ales lanturile pe principiul “de ce ti-e frica de aia nu scapi”. Traseul pleaca chiar de sub refugiu si incepe promitator cu lanturi/cabluri. Dar in scurt timp acestea dispar. Traseul e foarte dificil daca ai bagaj mare si e ud. In plus la coborare e chiar mai dificil. In multe locuri l-am coborat pompiereste. Victor i-a cam dat un 2° in situatia in care eram. Si fara coarda, fara nici o asigurare. Au fost momente de cosmar. Nu pueam sa merg mai repede. Ma gandeam doar cand se va termina drumul acela infernal. L-am parcurs in 6h. Enorm caci el se coboara in cam 4 h. Doar Victor cred ca l-ar fi facut in 4 h,dar ne-a asteptat si i-au iesit 5. Am gasit undeva apa, se scurgea pe perete si am facut un dus bun pentru ½ l de apa. Cand s-a terminat stanca am dat de grohotis, apoi de jnepeni cu stanca, apoi de padure cu stanca. Peste tot stanca…de care mi se facuse lehamite.

Drumul a fost un infern si nu mai vreau sa il fac prea curand (pana la anul, ca pe mine orice lehamite ma tine 1 an). Nu am fost pregatita psihologic pentru Crai si asta se vede. 

Am ajuns sfarsita la refugiul Spirlea unde m-am trantit pe un prici,dar nu am stat mult, caci am hotarat cu Corina sa plecam dupa apa. Caci daca nu ne miscam atunci, apoi mai tarziu ar fi fost nasol. Pe drumulspre izvor i-am zis pentru prima oara despre dorinta mea de a cobori, iar ea mi-a zis sa ma mai gandesc, sa astept oricum dimineata. Am luat cam 10-11 l de apa si am urcat inapoi in 25 de minute. Pe drum am mai sporovait cu Corina si am schimbat sistematic intre noi punga cu sticlele de apa.

Ajunsa inapoi la refugiu nu am avut decat o grija: sa ma bag in sacul de dormit si sa ma culc. Dar mai intai m-am lasat vrajita de supa de rosii pregatita de Victor, am inghitit si piureul pregatit si apoi, dupa ce mi-am ingrijit picioarele m-am culcat. Am adormit infofolita in sac, pe priciul de jos, tremurand usor. Am stat cam 2 h. Timp in care ei au plecat si eu m-am trezit cu usa refugiului larg deschisa. Bine ca nu a venit nimeni.

Cand s-au intors, foarte subtil, Corina a incercat sa imi ridice moralul, anuntandu-ma ca au gasit trecerea spre Curmatura Foii, deci puteam face trecerea in Fagaras foarte simplu. Am mai mancat o supa de legume cam sarata si ne-am culcat la 9-9.30 punand ceasul la 5.00. Somn greu in care paianjenii ne-au cam devorat (efectele se resimt mai tarziu).

La 5 era inca noapte. Mancam la frontale niste peste, ceai si cicolata de casa. Afara ploua mocaneste si mie imi era sila sa mai merg. Totusi strang din dinti cu gandul ca aceasta va fi ultima zi daca nu mai pot.

Am reinceput urcusul pe o ploaie mocaneasca ce macar ne mai potolea setea din piele. Mergeam catastrofal. Eu faceam 2 pasi, ei unul. Am urcat un grohotis imputit, apoi l-am traversat, am ajuns intr-o poiana de un verde crud, mirosind a jilav. Eram aproape de limita. Urcam si coboram si imi curgeau lacrimile de ciuda.

Cand am ajuns la Curmatura Otetelei i-am spus lui Victor fiind pregatita pentru un adevarat razboi. Care insa nu a mai avut loc. Caci el mi-a spus ca ei ma asteapta, s-a oferit sa mai care din echipament etc. Si mi-a zis sa ma mai gandesc pana in Curmatura Foii. Dar pentru mine decizia era luata. M-am tarat pana in Curmatua Foii printre brazi cazuti, navigand printre urmele defrisarii. E un adevarat prapad acolo. Am trecut de Curmatura Foii. Si eu eram inca in urma. In fata apare un delusor care mie imi parea ditamai dealul. L-am urcat gafaind. Nici nu stiam cum imi e mai bine la urcare sau la coborare. La coborare ma dureau fesele si muschii. Iar pe drum drept fiecare pietricica o simteam prin bocanci, de parca as fi mers in picioarele goale. Mergeam din ce in ce mai incet. Vroiam sa strig dar nu puteam. Pana la urma Corina si Victor s-au oprit. Si le-am spus ca nu mai pot. In plus trecusem deja de Curmatura Foii. Corina a sunat acasa iar eu le-am spus sa se gandeasca de ce au nevoie, cort, bete, pelerina de rucsac, mancare. Le-am dat tot ce au vrut si au avut nevoie si le-am oferit chiar si mobilul. Ne-am urat toate cele bune si Victor m-a condus putin pe drum. Eu nu aveam o problema anume. Dar pur si simplu eram slabita fizic si psihic. Corina se lupta mai mult cu febra musculara, dar aceasta face ravagii mai mult cand stai. Deci iata-ne despartiti. Pe Corina o pregatisem de ieri si am incurajat-o sa ramana mai ales ca era printre ultimile ocazii de a face creasta Fagarasului toata. Corina are visuri mari pe care vrea sa le realizeze pana la aparitia primului copil. Pentru mine chiar si Fagarasul mai poate astepata. Vreau sa mai traiesc un an cu imaginea frumoasa din Podragu.

Deci am inceput coborarea, lejer, cu gluga pe cap regretand putin lipsa betelor.

La o cotitura din cauza defrisarilor masive am pierdut marcajul si am apucat un drum lat de picior care credeam eu ca e poteca. Cand am realizat greseala imi era lehamite sa ma mai intorc. Am coborat pana la un izvoras care se vedea in vale in speranta ca acolo e marcajul. Nimic. Am continuat pe langa el cand pe un mal cand pe altul, caci ma gandeam ca trebuie sa duca in Plaiul Foii (orice apa curge la vale, iar acesta trebuie sa fie un afluent al paraului din Plai). M-au prins din urma niste oi, si nu stiam pe ce bata sa pun mana. Caci oi fara caini nu sunt. Dar erau doar 3 oi, un ciobanel mic ca mine si un pichinez. I-am dat ziua buna si l-am intrebat de drumul spre Plai. In scurt timp am ajuns pe un drum cu pietris. Am mai intrebat odata 2 oameni cu niste cai cat mai era pana la cabana Plaiul Foii, caci eram cam nedumerita in ceea ce priveste directia. In 20 de minute am fost la cabana. M-am oprit fericita pe malul raului sa dau pe gat o sticla cu vitamine efervescente. De aici mai erau 12 km pana in Zarnesti. In mod normal 2-3 h. Si era abia 12. Se vedea ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Dupa 1 km ma opresc sa ma schimb, renunt la supra si polare si trec la tricou si pantaloni scurti si sandale. Picioarele imi erau zob. Era mai bine totusi in sandale.

Pana la urma am noroc si fara sa fac cu mana opreste un om de omenie cu un 4x4 care ma duce pana la gara in Brasov si nici bani de bere nu vrea (probabil ca aratam tare jalnic :) ).

Fotografiile sunt facute cu un aparat pe film de Corina si Victor, si scanate iar din text nu am schimbat nimic...A ramas asa cum l-am scris acum 5 ani desi de atunci vad lucrurile cu totul altfel...