luni, 10 iulie 2006

Balaurind pe Valea Bucsoiului



Cand? 8 iulie 2006

Componenta echipei: Cosmin, Razvan, Corinache si Mike

Nu va speriati ca nu am schimbat melcii...Doar ca ei isi facusera deja programul pe weekend-ul asta asa ca noi, melcutele n-am stat prea mult pe ganduri, ne-am luat rucsacurile si am plecat in Bucegi...la o plimbareala de o zi. De weekendul trecut de cand trecusem spre "la Prepeleac" ochisem Valea Bucsoiului. Acces facil, nu stai prea mult sa cauti intrarea...e la super-oferta chiar din poteca, pesiaj salbatic (ca doar ne strecuram printre Balaur si Bucsoiul Mare).
Imaginea pe care o aveam in minte, atunci cand  am pornit la drum
Planul fiind facut debarcam cu surle si trambite (adica cu harsaituri de osii pe sine)...in sandale, cu fiarele pe rucsaci, cu baticutele pe cap si ochelarii de soare pe nas in Busteni unde suntem considerate atraciile orei 9.30.

Luam la pas drumul pe care il mai facusem pana la Izvoare si nimic nou sub soare pe aici. La cabana la corpul ars lucrarile progresau, mai bine decat se intampla cu multe constructii din capitala.

Doar ca aleanul nostru nestavilit s-a cam inmuiat caci dupa un ceai fierbinte si ceva dulce a inceput sa ploua. De fapt stropii ne-au prins la Pichetul Rosu asa ca din pelerina Corinei care in tren mi s-a parut greutate in plus am pus de o prelata intre 2 brazi si am stat cumintele vreo ora sa se opreasca. Incepusem chiar sa facem planuri...cum sa o luam in sus si pe unde(nu de alta dar in jos nu intra in datele problemei). Dar se pare ca optimismul si cheful nostru debordant de munte l-au induplecat pe mai marele Bucsoi sa trateze cu norii, sa-i mituiasca sa plece si sa ne lase sa ne facem traseul fara sa ne transformam in buretei. Sau poate ca motivul ploii a fost (presupunerea Corinei) ca tatele (a se citi cu "t " de la timbal) alea doua- Batrana si Costila erau verzi de invidie si au starnit norii asupra noastra. Erau invidioase ca iar mergem pe Bucsoi. Dar n-am ce sa le fac...e chipes, inalt, frunte de stanca, ochi verzi de jnepeni, brate vanjoase de brazi, cum sa nu ne atraga precum un magnet ? Dar si asa se pare ca pana la urma ori cele doua parti au cazut la pace ori Fat -Frumos de ocazie a scos sabia din teaca si le-a facut sa taca pe cele doua clevetitoare. So, norii au plecat boscorodind (cu tunete) iar noi am agatat trecator o raza de soare in piolet tragand-o dupa noi in poiana ca sa ne inveseleasca.Pe poteca trafic intens, unii coborau spre cabana dar cei mai multi urcau...i-am regasit mai sus, rand pe rand sub cate un adapost servind masa pe cetina de brad. Cea mai extrema chestie pe care am vazut-o era o tipa care mergea in picioarele goale, cu papucii in mana...de parca se plimba la mare printre scoici nu pe poteca plina de pietricele, ace de brad etc. Depasim sa scapam de imaginea asta ciudata si mai sus ne depaseste un grup de 5 oameni cu rucsaci destul de mari care ne intreaba unde mergem. 
Noi : pe valea Bucsoiului
Ei : Si noi
Eu in sinea mea: (Hai nu ma innebuni !)-desi mergeau f bine aveau rucsacii cam mari, cort etc..si ma cam indoiam ca inauntru erau ascunsi coltarii si pioletii ori cate o pereche de plastici de caciula
Noi (cu voce tare): Super, atunci ne vedem pe vale.In fine...nu ne-am mai vazut caci au trecut pe langa vale ca rapidu' pe langa 3001 oprit la program in Buftea.
In schimb dupa ce ne-am mai ferit de o repriza scurta de ploaie (pana am gasit noi adapost s-a oprit si ploaia) ne-am intalnit la inceputul vaii cu 2 baieti care se preagateau si ei ca si noi sa o ia in sus. Constatand ca ambele echipe suntem cu Cristea in mana si ca nu-i unul mai rasarit ca altul pornim cu totii in cercetare. 
Coboara ceata
Primul segment l-am facut pe stanga vaii (pana unde s-a putut). E o poteca ce se strecoara printr-un hatas cam 400-500 m. Apoi vrand-nevrand am trecut pe zapada. Dupa inca 100-200 m ne oprim si punem coltarii- e mai sigur asa...si mai rapid.Trecem leger de confluenta cu Valcelul Portitelor (1B) care la scurta distanta in amonte de Valea Bucsoiului conflueaza cu Valcelul Grohotisului (1B) dar mai sus incepe sa se ingroase gluma. Si in acelasi timp sa se subtieze zapada. 
Confluenta cu Valcelul Portitelor
Primul obstacol mai serios este un bolovan cu o fata inghetata inaintea caruia meditez indelung si peste care trecem cu totii cu bine desi initial frontalii nu vroiau sa intre in gheata si nici pioletul nu gasea un punct competitiv in care sa infigem ciocul. Nu trece mult si ideea ca nu imi surade sa ma intorc pe firul vaii imi este confirmata de obstacolul numarul 2 : un pod de zapada cam ingust si cam fragil care ne arunca intr-o mare dilema pe toti 4. Sa trecem sa nu trecem. Coboram pe fir si ne dam seama ca am ajuns la cea de-a treia saritoare din descrierea lui Cristea, usor surplombata care se ocoleste prin stanga (pe celelate 2 nu le-am observat probabil ca erau acoperite). Zona in care ne gasim e destul de ingusta-ca un canion si nu ne ofera prea multe variante. Deci stanga...adica pe pod...Zis si facut...dar cine se baga primul...si cine ramane la urma ? Pana la urma trece primul Cosmin care ajuns la loc sigur arunca o coarda...macar asa de moral, apoi trece si Corina si eu si la urma Razvan..Uh...sunt din ce in ce mai hotarata sa schimb traseul la intors...
La cap de pod (sau oricum pe aproape)
Tot inainte prin zapada murdara
In scurt timp ajungem la Turnul cu Jnepeni pe care il depasim si ne retragem pe o coasta inierbata sa mancam ceva.

Suntem pe la jumatate vaii si pe curba de 2000 m altitudine conform hartilor pe care le aveau baietii. Am facut deja vreo 2 h....

Si incepem sa socotim. Ce am vrea sa facem ? Punem 3 h pana sus...deci o coborare pe Cerb probabil caci e cel mai rapid mod, iar padurea la frontale...sau pe Braul Mare al Buscoiului. Ambele suna tentant dar pana la urma alegem Braul. Foarte bine, dar pe unde incepe ? Pentru inceput renuntam la coltari si urcam pe un prag la aceeasi inaltime cu varful Turnului cu Jnepeni dupa care coboram pe iarba pana la baza acestuia.
Ca niste gardieni ai tacerii pazim eternitatea Turnului
Cosmin pe prag, cerceteaza orizontul
Dar baza asta e relativa bat-o vina ca ne mai incurca in calcule si zapada asta. In fine, contiunam oarecum pe curba de nivel, traversam ca la carte treima superioara a Valcelului Grohotisului si dam intr-un jenepenis. Pana acum...asa de-a-n-boulea am mers la tehnica numita grass-tooling. Adica pioletul in dreapta se infinge cu ciocul in cate un prag de muschi. Cu stanga se ia o priza de iarba iar bocancii mai prind cate un smoc si iata-ne peste prag. Dupa cateva astfel de pasaje viata ne e usurata de cate un jenapan de care ne ajutam cu incredere si tot asa din jenapan in jenapan gluma se ingroasa, la fel si palculrile...pana ajungem la o pica padure de jenepeni. Cosmin plin de incredere se avanta primul in stilul de innot "jnepening" si iese invingtor pe partea celalta dar fara un rezultat imbucurator.

Asa ca ne vedem nevoiti sa ne intoarcem cumva pe firul vaii fentand cele doua obstacole ce ne-au ridicat probleme. Salvarea vine din partea Valcelului Grohotisului.

Il prindem pe coasta din stanga si coboram cat se poate pe langa fir...printre niste bijuterii de trandafirai galbeni. Insa pana la urma trebuie sa trecem la coltari din nou.

Inainte de a-i pune insa descoperim si Braul Mare al Bucsoiului mai intai pe ramura din stanga destul de clara intrarea si apoi ramura din dreapta. De fapt descoprisem poteca de dupa platforma ingusta si stancoasa pe care Braul se intrerupe. Mai sus se intrevede o alta poteca prezenta si ea pe harta lui Cristea...dar care nu intra in componenta braului si se pierde pe undeva pe Bucsoiul Mic. Revenind la valcel acestea e accesibil singura problemuta fiind pe un pod destul de solid dar care nu avea mai mult de 20 cm latime si pe care cand am trecut am pasit cu respiratia taiata. Mai jos, valcelul se termina debusand in valcelul Portitelor care in cateva zeci de metrii se uneste cu Valea Bucsoiului.Practic de la acest nivel daca stii unde sa te uiti se vede poteca si poti urca direct sa o prinzi. Coboram la coltari cat ne ajuta zapada iar apoi trecem la echipament leger.

Ne mai oprim abia in poteca spre Pichetul Rosu de unde mai privim odata valea, identificam valcelul Furcilor si Valcelul de Sub varf la care nu am ajuns si plecam spre izvoare..si spre masina baietilor parcata cuminte la Gura Diham...despre tren nici vorba sa mai prindem personalul de sapte.

Drumul spre Bucuresti se scurge printre reprize de somn si nas infundat...Trafic mult in Bucuresti, Cosmin si Razvan foarte amabili ne duc pana aproape de casa iar apoi patul ma primeste cu caldura in asternuturile curate lasandu-ma sa visez la propriu la salbaticia Balaurului. Un aer de poveste ma insoteste pana dimineata, un aer de sambata implinita si de duminica linistita.

9 dimineata. Ma uit la rucsacul pe jumatate nedesfacut si la bocancii pusi la uscat pe balcon...oare unde o sa ma mai poarte tura viitoare ? sunt abia la inceput mititeii dar cand vor creste cate nu vor avea de povestit...oricum deja incep sa aibe subiecte de conversatie cu ceilalti bocanci pe care ii mai intalnesc dimineata pe 3001. Iar eu caut cu febrilitate un nou weekend liber in calendar ca sa ma intorc pe vale !Of, daca la un loc cu al 13-lea salariu s-ar da si o a 13- a luna a anului (intre iulie si august) nu de alta dar vara asta chiar nu sunt weekenduri suficiente pentru ce mi-am propus.Cu cine sa vorbesc pentru luna viselor implinite ?

Au povestit:

Doua melcute motate, 
Frumoase ca doua flori
Le privesti si stai sa mori...
....si modeste mai ales (asta a uitat sa adauge folcloristul)

PS: Ii multumim lui Razvan pentru foto (si pentru ca ni le-a trimis cu atata promtitudine)

0 comments:

Trimiteți un comentariu