Busteni-Malaesti-Bran

Traseu: Busteni- Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-La Prepeleac-Brana Caprelor-Malaesti (ziua 1)

Malaesti-Padina Crucii-Tiganesti-Bran (ziua 2)

Echipa (in paranteza ID-urile de pe carpati.org)

            Cluj:Catalina (catalina_curly), Daniel

            Calarasi: Viorica, Octavian (octavian67)

            Rosiorii de Vede: Lavinia (lavissimo)

            Braila: Corina (kya), Alois (alois)

            Brasov: Mugur (mugur_m), Nae (nycbv)

            Sf. Gheorghe: Vancsa Zsolt, Niculae Dranga, Judit, Raymond

         Bucuresti: Gabi (gabriella), Cristina, Mihaela, Calina (calina), Vali (valentin_c), Corina (corinache), Mike (mike), Silvia (silvique_ms), Cristi (vintila), Mihai (comins), Catalin (catalins), Andrei (andrei)

Gasca mare, nu gluma

Mai rup o fila din calendar. Cu un zambet sadic in coltul gurii iunie se duce la depozitul de hartie impreuna cu cursurile si ciornele de pe care am invatat in sesiune. O luna urata s-a incheiat si tocmai din cauza asta o primesc cu o bucurie nefireasca pe sora ei mai mare. Care invesmantata cu o rochie verde, cu strassuri de grane coapte, coronita de maci, bratari de raze de soare si ochi albastri mati ca cerul intr-o zi torida de vara intra pe usa si se asterne vesela pe fila de calendar. Stie prea bine ca nu am s-o deranjez prea mult. Nu tu insemnari, incercuiri, taieturi etc. E o luna de vacanta adevarata in care nu-ti sta gandul nici macar la materia de restante...te gandesti la munte, astepti un telefon cu rucsacul pe jumatate pregatit sa ti-l arunci in spate. Cu aceste ganduri vesele ma culc vineri seara pe la 1 noaptea si ma scol sambata dimineata la 4.30. Somn insuficient dar ce daca...ma duc in munti.

Asa ca iata-ma in 3001 alaturi de melcii mei dragi, de colegi de tura mai vechi sau mai noi, indreptandu-ma in ritmul statiilor de personal si al intarzierilor CFR-ului spre Busteni. 

Trupa mare in tren

Mare nesimtire cu mersul asta al trenurilor caci 3001 (deja devenit nume propriu) are o intarziere frumusica provocata nu de canicula asa cum imi povestea Corinache ca au avut trenurile sapt trecuta ci de ploaie...sunt sigura ca adevaratul motiv era ca sinele au intrat la apa din cauza ploii care ne-a insotit pana la Campina. La Ploiesti barem ploua torential. Nu mi-am dat seama de intarziere decat pe la 9.10 dupa ce am mancat si ma grabeam sa ma echipez. M-au calmat colegii care mi-au zis ca eram abia pe la Breaza. Eu functionez dupa ceas. La 8.45, adica pe la Campina mananc si apoi mai am putin timp de maruntisuri. Deci nu ma grabesc deloc si suntem cu totii gata inca de la Comarnic. Il sunam pe Nae si ii spunem ca trenul intarzie, CFR-ului ii vine mintea la cap si sare vreo 2 halte...si e gata Sinaia. Apoi la cat timp am facut pana aici cele 10 min spre Busteni trec vantul.

Busteni...Nae cu o sapca pe care nu o stiam (dar a avut si celebrul fes la el) ne astepta alaturi de Calina si Vali din Bucuresti, baietii din Sfantu Gheroghe, din Cluj si cu mugur_m tot din Brasov.

Echipa reunita porneste spre Gura Diham ; impreuna cu Corinache ne luam temporar la revedere de la trupa si de la Nae si o luam rapid la pas caci se pare ca trebuie sa recuperam si handicapul impus de CFR. La 10.30 iesim din gara si pana la 12.15 nici nu avem timp sa respiram.

Iata ce trupa serioasa am lasat in urma

De fapt am zarit in treacat firul inzapezit al Vaii Albe, Caraimanul, Costila si cum necum iata-ne regandu-ne betele ca sa urcam pe Panta Prostului. Pas cu pas luam altitudine si poteca ne conduce pana la Poiana Izovoarelor. Aici descopar ca au inceput lucrarile la reconstructia corpului de cabana care a ars. Luam cate un ceai si dupa principiul o gura de ceai una de apa luam la bord cam 700 ml de lichid caci ne simteam cumplit de deshidratate.

Dupa 20 min ridicam ancorele (adica rucsacii care erau cam grei avand in vedere caci carasem si fiarele dupa noi (coltarii si pioletii) in eventualitatea unei coborari pe Hornul Mare-din fericire ele au ramas doar sa ingreuneze rucsacul caci nu le-am udat si nici nu le-am folosit pe post de paratraznete, caci ploaia care ne tot ameninta si potolit pornirile razboinice si a lasat doar ceata sa ne hartuiasca).Ca atare cu speranta ca nu vom ajunge paratraznete am plecat spre "la Prepeleac". La Pichetul Rosu, Bucsoiul statea imbufnat in ceata facandu-ma sa fredonez imposibila nunta a lui Victor Socaciu : "Muntii mei duhovnici au intrat in ceata"...

Inaintam cat mai economic cu putinta, printre pau-pauri, conversatie pe tonuri inalte si reziduuri de urs. La un moment dat exuberanta ne e intrerupta de o capra care statea ca un fotomodel pe un coltan si ne privea cu dezinvoltura. Noi ne uitam la ea, ea la noi, cam 10 min, incercand sa facem cat mai putin zgomot cu putinta.

Apoi cum necum ne trezim ca ajungem la urcusul final si ne bucuram cat de repede am ajuns la Prepeleac. Iau o pauza de 5 min sa-mi reinoiesc leucoplastul la picioare si sa ma iau o gura de zeama de varza (de fapt e apa+vitamine dar are un gust acriso-amarui si o culoare..de zeama de varza). Corina hiper-activa nu are nimic dar eu dupa 3 saptamani de pauza ma simt cam ruginita. Cu un confort imbunatatit la bocanci plecam spre Bucsoi. Lasam in dreapta poteca ce coboara la Malaesti (destul de bine intretinuta si amenajata) si noi ne afundam din ce in ce mai mult in jungla sufocanta a potecii noastre inguste care se prelinge ca un fir de ata prin imparatia de plante luxuriante, ferigi mari, jnepeni etc. Totul dospeste de umezeala si la firul ierbii e o atmosfera sufocanta. Ceata ne zavoreste parca prizoniere intr-o lume fara margini, fara inceput si sfarsit intr-un spatiu limitat privirilor noastre pe care insa il impartim cu bucurie cu floricelele frumoase pe care le gasim la tot pasul :albastre, bleu, galbene, mov, albe inspicate sunt peste tot, crescute solitar sau in manunchiuri fragie pe te miri ce coclauri. Dar cei mau frumosi sunt bujoreii care si-au scos capsoarele cu tichie rosie afara si stau insirati ca la expozitie.

Pana si ceata e subjugata de grandoarea florilor si se sparge oferindu-ne o mica fereastra cat un ciob de cer spre care ne garbim sa ajungem. Si iata ca indemnandu-ne una pe alta iesim la lumina si ne luam o pauza binemeritata. Imi place in mod deosebit Buscoiul pentru ca nu e foarte uzitat (nu ne-am intalnit decat cu 3 doamne trecute de 50 de ani care veneau din Babele via Omu), nu-s gunoaie, iar turistul se strecoara calauzit de potecuta subtire printre lumea celor care nu cuvanta...o lume de frumos, de pitici, de nevinovatie si gingasie prin care turistul trece ca un Guliver printre cei mici, dar trece mai departe lasandu-i in imparatia lor cu palaturi in radacini de copac, casute de ierburi, dealuri de pietrciele si fluvii de roua. In acelasi timp ma fascineaza maretia Bucsoiului care imi aduce aminte de Faga si in acelasi timp ador atingerea mainii infiorate pe stanca uda care ma trimite cu gandul la Crai. Mai repede decat ne-am asteptat ajungem si la bifurcatia spre Brana Caprelor ; e 16.30....Pasim cu pridenta caci descrierea din Cristea era sumara si nu prea stiam ce aveam sa gasim. Dar dupa cativa metrii descoperim ca poteca se lasa de-a coasta, lin, incigand ca un brau versantii perfect veritcali, ca niste grilaje de conglomerat. Fara sa ne ridice vreo probelma mergem leger cautand cu ochii capritele pe care insa nu le-am zarit. Asa ca ne-am lasat in jos, pe o coasta brodata cu flori si ne-am asezat in iarba sa privim Hornurile inzapezite si jocul fuioarelor de ceata...

Jos insa se zareste ceva activitate asa ca ne lasam pana in Valea Malaesti unde ne intalnim cu Catalin. F amabil ne imprumuta mobilul si vorbim cu Cristi...dam comanda de un piure fierbinte pentru ora 7. Mai avem o ora...asa ca mergem putin spre Hornuri dar ne oprim pe la jumatea drumului, pierdem iarasi printre ierburi si povesti si la si jumate o luam in jos spre refugiu. La Salvamont suntem primite cu surle si trambite si Nae ne conduce galant in camera noastra. 

Fetele vin de pe Bucsoiu

Ma dezechipez urgent, trec la sandale iar apoi cu o foame de lup ne infiintam la masa.O oala de piure abureste, Cristi aduce si sarea, luam si ceva mezeluri de la baieti si apoi ne luptam cu 2 portii duble. 

Masa a fost delicioasa si profit de aceasta ocazie sa multumesc bucatarilor sefi. Sarut-mana pentru masa, a fost buna si gustoasa si bucatarii frumosi. Frumosi sunt ei oricum asa cum spun si versurile astea adunate din "poezia populara" :

"Doi melcuti mai aratosi/Fara barba dar pieptosi/Si la stat si pas vinjosi"

Aratosi sunt ei oricum dar cand ne mai fac si de mancare sunt o adevarata bijuterie in echipa.

Cu plinul facut acum plecam sa rezolvam o alta problema : atmosfera=chitara. Asa ca facem o incursiune pana la corturile vecine unde am gasit asa cum ne-a soptit un vulpoi batran chiar si o chitara. Intr-o ora ne-am pus pe cantat.

Seara culturala reloaded la Malaesti

Mai intai afara iar apoi alungati de ploaie in intrandul cabanei. Au facut cu schimbul cand Victor (posesorul chitarei) cand Andrei si dupa ce s-a terminat meciul in formatie restransa ne-am mutat in bucatarie. Am ramas putini pe baricade : Corinache, Comins, Eu, Victor, baietii de la Salvamont si Andrei si Calina (care au plecat pe la 12-1 la culcare). Noi am ramas pe baricade luptand cu somnul....s-au catsigat batalii importante caci acolo unde se terminau cantecele incepeau povestile...istorisiri de viata, despre curaj, ratiune, dragoste de viata, competenta, compasiune, toleranta, intr-ajutorare etc.

Ne aflam parca intr-o fila a batranului Sadoveanu, inlemniti in eternitatea clipei de la Hanul Ancutei, nu cu o carafa de vin in fata ci cu o cana de ceai, respectiv o doza de bere ori un paharel de uns vocea. Victor a cantat cu patos pus parca pe fapte mari. O coarda deja se dusese, oare avea de gand sa o elimine si pe a doua ?Noi ne-am tinut cum am puut dupa el, mai ales eu si Comins, Corinache era cam far glas, racita bine. Acordurile si veselia, ajutorul pe care ni l-am dat unii altora au ramas undeva ingropate precum Ana lui Manole in zidurile cabanei si ne asteapta sa ne intoarcem , sa scuturam colbul ipocriziei din urechi si sa ne auzim peste ani vocile ramase ca marturie a unei nopti de vis.E ora 3 noaptea. Trupul a pierdut razboiul cu somnul, pleoapele cad grele ca de plumb, capul cere sprijin, voacea canta in piano stingandu-se parca cu fiecare vers.

Asa ca...cu scuzele de rigoare urcam in sfarsit la somn pentru 3 ore scurse prin clepsidra cantecelor; vise ciudate mi-au bantuit odihna iar ploaia imi inneca si ultimele ganduri coerente.

Ora 7.30, sirul indian se pune in miscare....Urcam Padina Crucii iar unii cam bombane in fata caci nu stiu unde se termina panta...

De la belvedere admiram ceata care luase in stapanire tinuturile, desfasurandu-si mrejele peste tinuturi, care prinse sub o vraja malefica isi pierdusera ratiunea de a fi (adica de a ne mangaia noua privirile). 

Coastele impanzite de bujori se curmau brusc, peticele de zapada erau aparaitii fantomatice pe versantii inverziti, cerul se topea parca scurgandu-se pe de-a laturi si ramanand ca o marturie a ceea ce a fost pe nervurile frunzelor inecate in atmosfera lichida....

Ne regrupam la Lacul Tiganesti si coboram mai departe (drum placut in jos dar cam infect la urcus...m-as gandi de doua ori inainte sa-l urc). Ca sa mai destindem putin atmosfera acem o cursa de sprint intre melci, depasim sirul ordonat frumos si ne mai oprim fara suflare langa o stanca unde ne pozam pentru eternitate.

Intre prieteni:
De din vale de Busteni/
Urca melcul voinicel/
Nu-i e singur melculet/
Mai sant trei ca el voinici/
Ce munti tot ii strabat/
 Ii strabat cu veselie/ 
Si la pas cu voinicie (din folclor)

Coboram mai departe maturand cu pantalonii toate ierburile si udandu-ne felasca pe pantaloni. Ne oprim abia in Poiana cu Urzici unde ne-am cam prins urechile caci dupa 15 min de cautari am gasit 3 poteci dar nici una nu era cea buna...daca era dupa noi puneam Branu cap compas si o luam de-a dreptul dar asa, l-am asteptat pe Nae sa scoata din ceata (si la propriu si la figurat). Dupa inca un segment de padure ajungem si la forestier dar nu putem renunta la hainele ude si la bocanci caci era inca noroi si bura usor.

In satul Poarta localnicii ne privesc cu interes si ne intreaba de unde venim, daca nu ne-am intalnit cu ursul, daca nu ne-a plouat, daca am gasit vre-un vitel pe drum etc. ...Dar nu are nimic deosebit satucul aceste e chiar f moden cu niste vile futuriste in culoi vii, cu pensiuni cu nume sugestive ("Contele Dracula"sau ceva de genul asta).

Ajunsi in Bran, ne impartim in 2 grupuri si primul grup ia primul autobuz pe care il umplem pana la refuz. Debarcam in Bartolomeu unde unii incearca sa faca rost de bani de bilet de autobuz. Fara spor insa ca era duminica si calatorii erau putini. In plus pe care sa-l alegi ca toti erau frumosi foc maca-i-ar mama. Doar ca daca te apropiai de ei, ca un bun crestin sa le intinzi un leu vechi te izbea un miros de muraturi, vai de capul tau...

Un leu greu in Bartolomeu....ne dati si noua?

In gara in Brasov devenim insa ca prin minune competitivi. Intr-o ora ne spalam cu servetele umede, ne schimbam, pescuim broastele din bocanci si asteptam turul 2 :Mihai si fetele din Bucuresti..

In sfarsit trag si eI trenul la peron, baietii aleg in mod inspirat ultimul vagon unde nu suntem deranjati pana la Bucuresti decat de incursiunea Nasului.

Am pus urgent de o masa campeneasca cu mancare de la Comins si de la Crsiti, am devorat o cutie de ananas de la Vintila si iar ne-am pus pe povesti, pe instruit copii si pe sugerat jocuri : de pilda : ce ar trebui sa contina un rucsac cand mergi pe si nu la munte...

Nu am incheiere asa ca voi multumi :

1. Celui de Sus caci ne-a dat vreme buna si ne-am putut duce planul la bun sfarsit

2 Celei mai bune prietene a mea care e cu mine si la bine si la rau si la urat si la frumos.

3. Melcilor bucatari

4. Lui Nae pentru rezervare si primirea galanta de la Salvamont

5. Lui Victor pentru chitara

6. Colegilor de tura vechi si noi pentru ca au venit sa ne bucuram impreuna de minunatia muntelui, sa bodoganim impreuna ceata si sa ne manace pe toti musculitele

Promit ca in cazul in care gasesc o incheirea cat de cat acceptabila sa o trec la comentariu

Un jurnal fain a scris Andrei

Foto: Cristi si Andrei