vineri, 18 august 2006

Creasta Fagarasului de la Vest la Est (partea II- de la Lacul Capra la Plaiul Foii)



Cand: 12-17 august

Componenta echipeiRazvan (doar duminica), Mihaela, Silvia, Mike&Radu

Duminica 12 august- Lacul Capra-Cabana Podragu


Intalnirea Carpati.org s-a terminat undeva tarziu in noapte dar totusi oamenii au avut apoi suficiente resurse ca sa stranga corturile dimineata si sa plece spre casa.

Am ramas ultimii. Mihaela si Silvia ne asteapta chiar. In formatie de cinci (eu, Radu, Mihaela, Silvia si Razvan) ne urnim la drum. E soare dar bate vantul.
Intarziati cu bagajele
Cat timp suntem pe versantul sudic suntem oarecum protejati dar ajunsi in fereastra zmeilor suntem luati in primire si e prima oara cand ma dezechilibreaza vantul...

Punem betele pe rucsaci si pornim spre La trei pasi de moarte. Fetele se descurca excelent si rasufland usurata (cel putin eu, convinsa fiind ca pe ziua de azi nu mai e nici o problema) ne angajam in urcus spre Nerlinger.

Nu zabovim la monument deoarece vantul revine si cu brate de zmeu parca ar vrea sa ne smulga din creasta.
Langa Nerlinger
Ma infig cu indarjire in bete, il simt paznic tacut si aprig al frumusetilor. Rasuflarea lui ma lasa fara glas....Mergem intins spre locuri mai ferite, o pauza de refacere a fortelor, niste alune, dropsuri si aer respirabil. Si iar iesim in rabufnirea din creasta. Vantul ne insoteste si pe Arpasul Mic si la coborarea spre Podul Giurgiului si pe langa lac, unde vroiam sa campam.

Asa ca mai mergem 20 min pana in Saua Podargului caci versantul Nordic era protejat. 
Intr-adevar in caldare domnea calmul. Gasim trei locuri de cort, aproape de apa, si cat mai departe de gropile de gunoaie si punem corturile.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:

Harta este valabila pentru intreaga tura
Sector: Lacul Capra (2230)-Caldarea Vartopel-Fereastra Zmeilor-La Trei pasi de moarte- Arpasul Mic (2461 m)-Lacul Podul Giurgiului-Saua Podragului (2307 m)-Cabana Podragu (2136m)


Marcaj: banda rosie pana in saua Podragu si apoi TR pana la Cabana Podragu

Satarea Marcajului: f bun

Scurta descriere: De la Lacul Capra (2230) urcam pana ajungem pe marginea Caldarii Vartopel, si mergem pe curba de nivel, traversand o limba de zapada si ocolind o alta pe langa perete pana la Fereastra Zmeilor- o mica spartura intr-un perete de calcare cristaline. Continuam tot pe curba de nivel, lasand in dreapta in caldare refugiul din Fereastra Zmeilor pana la "TRei pasi de moarte" pasaj prevazut cu cabluri. Trecuti de pasajul mai dificil ne gasim la baza vf Arpasul Mic si dupa un urcus printr-un horn scurt iesim la Monumentul lui Nerlinger. In dreapta, spre sud se gaseste Lacul Buda si caldarea omonima. In continuam urcam vf Mircii si coboram in sperpentine pana la Lacul Podul Giurgiului. Apa la izvorul podului giurgiu si locuri de campare fie pe langa lac fie mai protejate pe coastele innierbate ce coboara paralel cu izvorul podul giurgiului. Banda rosie urca apoi timp de 20 min pana in Saua Podragului (2307)

Starea refugiilor: Refugiul din Fereastra Zmeilor arata bine de sus, dar nu am coborat pana la el
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Luni 13 august -Cabana Podragu (2136)-Fereastra Mica a Sambetei


Avea sa fie o zi lunga pt fete, dar pe care incercam sa o gestionam cat mai bine. Era mult de urcat pana pe Vistea iar de acolo mai aveam cam 3 ore. Dar sa vedem....

In primul rand constatam cu tristete ca noaptea nu a fost la fel de linistita si odihnitoare pentru toti. Deoarece peste noapte plouase iar la Razvan baltea apa : 5 cm si toate lucrurile ude de la mancare la sac de dormit. Cum omul se hotarase sa coboare in Victoria noi am continuat in formatie de patru creasta de aici inainte.
Cabana Podragu cu muchie Tarata in dreapta

Lacustra, in coborarea spre cabana
Urcam inapoi in Saua Podragului si o luam pe drumul deja cunoscut acum spre partea cea mai inalta a ascensiunii noastre : Vistea si Moldoveanu.

Vremea era superba, soarele la inceput molatic a inceput sa arda pe la 1 -2. Lume multa pe poteca spre Moldoveanu. E si normal, era ziua perfecta.
3 fete cucuiete imediat dupa Saua Podragului
Speram din tot sufletul sa o mai tinem asa pana ajungeam si noi ca sa ne bucuram de vizibilitate pe Moldoveanu. Si asa a fost, ceata se oprea pe partea nordica iar versantul sudic era plin de luminozitate. 
Portret de fotograf
Facem o pauza mai lunga inainte de urcusul pe Vistea. Pe partea asta drumul e ceva mai lung dar totusi urci spre al treilea varf a Romaniei.
Imagine tipica de Fagaras

In formatie completa pe Vistea Mare
Scurta custura pana pe Moldoveanu o parcurgem in 15 min si aici desi nu gasim vizibilitatea pe care o doream totusi nu ne putem plange.

E bine, nu bate vantul desi refugiul din portita vistei si iezerul triunghiular al moldovanului sunt invaluite intr-o mantie pufoasa de ceata uda. Picaturile sclipesc in parul meu ca diamantul iar pana la refugiu constat ca sunt uda toata in par. Stropii, lacrimi candide de capre negre stau prinsi prizonieri nedoriti in suvitele mele blonde ca o marturie a locurilor prin care am trecut.Deasupra noastra, Moldoveanu tragea cortina,noi am prins ultima reprezentatie...

La refugiu facem o supa cu ceva paine, deja se rationalizase cantitatea de paine cand ne-am trezit 4 oameni cu juma de paine, si cu o conserva de peste pentru a potoli foamea ce ne rodea stomacurile. Cum moralul revenise hotaram ca se mai poate inca 3 ore pana in Fereastra Mica unde am pus cortul pe la 8 seara, pe o ceata deasa si la fel de uda.

Locuri de cort sunt in Fereastra dar noi am coborat la 5-7 min inspre sud, si aici sunt vreo 2 tapsane innierbate numai bune de cort. Pe cel mai apropiat de apa am pus si corturile si dupa un alt piure de cartofi cu conserva, cu o felie de paine (le-am contabilizat) cu miere somn de voie caci a fost o zi lunga, poate nu cea mai lunga dar cea mai grea sub raport lungimea traseului-dificultate.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:


Sector: Cabana Podragu (2136)-Saua podragu (2307)-Saua Ucea Mare (2200)-Muntele Corabia (cu vf Corabia 2406, vf Ucea 2434, Vf Ucisoara 2418-toate se ocolesc)-Fereastra Orzanelei (2305)-Vf Vistea Mare (2527) (detour pana pe vf Moldoveanu 2544)-Portita Vistei (2310)-Muchia Hartopu Ursului-Fereastra de la Hartopu Ursului (2358)-Saua Vistisoarei (2291)-Galasescu Mare-Galasescu Mic (2433)-Fereastra Mica a Sambetei


Marcaj: TR pana in Saua Podragu,apoi BR

Starea marcajului: f bun-proaspat refacut in 23-24 august 2006

Scurta descriere: Din Saua Podragului continuam pe creasta lasand in stanga vf Tarata (2414) iar apoi coboram in Saua Ucea Mare (2200) . In dreapta noastra se desfasoara Valea Orzanelei Mici. Din Sa urcam spre vf Corabia (2407) vf fiind ocolit prin dreapta.Urcam spre vf Ucea Mare (il ocolim si pe el) si coboram in Saua Ucisoarei (2312). De aici se desprinde valea Orzanelei Mari. In acelasi timp vedem si trapezul Vistea-Moldoveanu inaltandu-se intre Valea Orzaneaua Mare si izvorul Moldoveanului. Ocoloim vf Ucisoara (2418) prin dreapta si apoi ajungem iar pe muchie in Fereastra Orzanelei (2305). De acum avem de urcat 222 m de poteca pan ape Vistea Mare (2527-al treilea vf al Romaniei). De pe varf, putem ajunge pe PR in 15 min pe Moldovenu (2544) depasind Spintecatura Moldovenului si urmand o scurta custura. Intorsi dupa acest ocol pe vf Vistea Mare coboram spre NE pana in portita Vistei (serpentine scurte). Aici gasim refuiul din Portita Vistei, putem cobori pe TR fie spre Sud ep Valea Rea, fie spre N , spre Victoria pe Valea Vistei Mari. in Caldarea Vaii Rele a Moldoveanului se gaseste Iezerul triunghiular al Moldovenului sau Lacul Vestic Valea Rea). Deasemenea din fostul refugiu din Caldarea Vaii Rele a Moldovenului (refugiul Valea Rea ) nu a mai ramas nimic.


Pornim din nou pe creasta, depasim Muchia Hartopu Ursului, Fereastra Hartopul Ursului (2358), un izvor pe stanga, locuri de cort (2-3 corturi rasfirate) pe dreapta si urcam spre vf Galbenele. Intre Vf Galbenele (2456) si vf Galasescu Mare ( 2470) se gaseste Saua Vistisoarei (2291 m) de unde se poae cobori spre sud spre Lacul Galasescu si spre N spre Iezerul Vistisoarei printr-un horn abrupt. Ocolim vf Galasescu Mare pe curba de nivel si coboram in Fereastra Racorele (putem cobori la cabana Valea Sambetei pe PA). Urcam vg Galasescu Mic pana aproape de vf si coboram in Fereastra Mica a Sambetei de unde coboara TG spre cabana Sambata.

Locuri de cort in Feresatra Mica dar si la 5 min coborare spre sud+apa.

Starea refugiilor: Refugiul din Portita Vistei arata f bine. Pot dormi cam 10 oameni pe priciuri in conditii de confort, inghesuiti 12 si pe jos inca vreo 4 ; deci cam 16 oameni. Masa si banca inauntru, usa se inchide bine. Ceva gunoaie sub banca in refugiu. Pana la apa trebuie coborat cam 10 min.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Marti 14 august- Ferastra Mica a Sambetei-Curmatura Bratilei (2122)

Dimineata ne gaseste inca in saci iar pe la 9-9.30 plecam si noi spre Fereastra Mica. Iesim putin dupa ea, in urcusul pe Slanina. Desi m-am uitat si de aproape si de departe dupa 2 incursiuni pe el tot nu am inteles de ce ii spune asa. Dar ma rog noi eram mancati asa ca urcusul nu ne provoaca nici un fel de ganduri vrajmase. Fereastra Mare a Sambetei, bifurcatie de poteci, le aratam fetelor cat de departe a ramas in spate Moldoveanu si privim optimisti spre vf Urlea.
Si ne-am pozat si in Fereastra Mare
Era soare afara, ceva vant dar suportabil si o poteca frumoasa, incat fetele au luat-o cu determinare in fata. 
Eu planuiam in spate o incursiune cu Radu pe Dara, care din pacate nu a mai avut loc caci intre timp vremea se stricase si nori negri ne-au determinat sa lasam pe altadata ; poate oadata cu Lespezi si Caltun care ne-au mai ramas din Fagaras din lista de varfuri de peste 2500 m. Am trecut de bifurcatia spre cabana Urlea si acum ne aflam chiar deasupra lacului Urlea.

Mi se pare super ok locul pentru campat la doar 20 min de coborat pe poteca (vreo 30 la urcat probabil) dar e tare buna ca alternativa daca vantul bate dinspre sud si nu iti poti pune cortul in Fereastra Mica. La o ora de mers ai un loc linistit, departe de "agitatia" din creasta.

Culmea Musetescu-Bouretu (o continuare a Darei si Hartopu) ce ascunde cateva Hartoape, aninate pe aceste plaiuri ce nu mai amintesc de Fagarasul de altadata

De acum creasta adevarata s-a cam terminat, urmeaza sa coboram spre Zarna. E un alt Fagaras, domol, pasnic, mai mult un fel de Iezer, cu plaiuri netede si inverzite. Iata ca azi coboram prima data dupa atatea zile la sub 2000 m (1923-Curmatura Zarnei).
O soapta de "Nu ma uita"
Ne oprim la refugiul Zarna sa facem o supa si pornim mai departe spre Vf Zarna (2223) si Varfurile Radului si Ludisor (2302 respectiv 2321).Din saua dintre ele coboram spre Curmatura Bratilei pe ceata. Dar poteca e bine conturata si ne conduce pana la indicator. Gasim corturi puse chiar in creasta dar noi cautam un loc mai ferit asa ca ne lasam putin spre N (1-2 min). Deasemenea la 5 min de creasta spre N se gasesc 2 izvoare si desupra lor o cazemata f bine construita din pietre numai bun loc de cort. Mai e o zi si creasta Fagarasului va fi deja istorie !
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:


Sector: Fereastra Mica a Sambetei-Vf Slanina (2268)-Fereastra Mare a Sambetei (2188)-Coltul Balaceni (2285)-Coltanul de Mijloc (2293) ?sub VF Cheia Bandei (2383)-saua de vest a mMogosului (2230)-Vf lui Mogos (2395)-saua estica a vf lui MOgos (2344)-Vf Urlea (2473)-Vf Iezerul (2429)-Vf La Fundu Bandei (2454)-Vf Leaota (2312)-Curmatura Zarnei (1923)-Vf Zarna-Saua Radului-Vf Radului (2302) &vf Ludisorului (2321)-Curmatiura Bratilei (2122)

Marcaj: BR

Starea marcajului: ok

Scurta descriere: Din Fereastra Mica a Sambetei (de unde putem cobori direct pe TG la Cabana Sambata) urcam pe spinarea sudica a muntelui Slanina (2268) ocolinf varful prin stanga iar apoi coboram rapid in Fereastra Mare a Sambetei (2188), importanta bifurcatie de trasee (si de aici putem cobori direct la Sambata pe TR). Deasemenea, pe versantul sudic, la 2 min de creasta se gaseste sursa de apa.

Incepem urcusul spre Coltul Balaceni (2285), de unde putem vizualiza poteca ce ne asteapta, care merge pe curba de nivel, spre SV-ca un imens arc de cerc. Trecem si de Coltanul de Mijloc (2293) si ajungem sub Vf Cheia Bandei (2383) de unde se lasa spre nord-est punctul rosu care ne conduce la Sambata la cabana. Continuand pe curba de nivel, la aproximativ 2350 m traversam saua de vest a Mogosului (2230), vf lui Mogos (2395) si saua de est a vf lui Mogos (2344) , intalnim bifurcatia spre Cabana Urlea si iata ca ne gasim sub vf Urlea. Poteca frumoasa continua pe creasta, oferindu-ne perspective deosebite spre Lacul Urlea la care se poate cobori din creasta in 20 min pe BA, pe Fata Urlii. Locuri bune de cort pe versantul nordic daca trebuie sa ne punem la adapost de vantul din creasta care sufla dinspre sud. Daca nu camapam la Urlea, ocolim Vf Iezerul (2429) si mergem spre sud spre vf La Fundu Bandei (2454). Din Fereastra putem admira in toata splendoarea alte 2 vf de peste 2500 : Dara (2500) si Hartopu (2506), varfurile lor fiind marcate cu momai. Odata depasit vf La Fundu Bandei ne luam adio de la ultimele panorame cu Vistea Moldoveanu si secventa de creasta pana in Fereastra Mare a Sambetei si coboram spre Plaiuri mai domoale. De acum ne aflam in Muntii Leaota-Zarna. Ultimele relicve de relief galciar sunt reprezentate de Hartoapele Leaotei (mici lacuri alpine). Poteca ne ofera o perspectiva completa spre culmea Mustescu-bouretu desprinsa din muntele Dara. Pietrele, custurile raman o frumoasa amintire caci acum bocancii calca pe plaiuri domoale, urca vf Leaota (2312) si coboara la Ref din Curmatura Zarnei (pastrand in dreapta ultimul bastion alpin : Lacul Zarna). Si din Curmatura Zarnei se poate ajunge la cabana Urlea pe punct rosu. Depasind refugiul (pe peretii refugiului am gasit inscriptii legate de un izvor la 5 min in coborare spre Sud)-prima zona cu altitudini sub 2000 m intalnita in ultimele 6zile urcam inapoi la 2300 spre vf Zarna. Pe poteca, pana pe vf se gasesc mai multe surse de apa de unde se poate face aprovizonarea. Ocolim 2f La Fundu Langa 2242 si ajungem in Saua Radului avand in stanga Vf Radului (2302) si in dreapta Vf Ludisor (2321). In continuarea o coborare in serpentine, pe o poteca plina de grohotis ne scoate in Curmatura Bratilei (2122). De aici spre sud, pe Valea Bratilei se poate cobori spre Dejani si Recea pe TR. Deasemenea pe Culmea Mezea-Oticu putem face trecerea in Iezer-Papusa (pe indicator sunt date 9 h pana la refugiul Iezer)

Starea refugiilor: refugiul din Curmatura Zarnei are priciurile intregi, e mizerie in schimb in refugiu, se vede ca s-a facut focul inauntru. Ploua in el si are bucati de ceolofan lipite cu banda adeziva.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Miercuri 15 august- Curmatura Bratilei (2122)-Plaiul Foii (849)


Dimineata ne punem in miscare tarzior ca de obicei si pe o vreme caineasca. Incet incet insa ceata si umezeala se risipesc si noi dam drumul la picioare spre refugiul Berevoescu.

Deja se vede ca ne pregatim de plecare din ceatea Fagarasului deoarece orizontul se schimba. Crestele si muchiile au disparut, iar la Orizont cu capul intr-un nor troneaza Papusa iar peste cateva minute sufeltul si ochii raman muti de uimirea in fata nepatrunsei cazemate a Craiului. Orice forta dispare sub forta monstrului de stanca ce dormiteaza la soare. Trecem tacuti pentru a nu-l tulbura si ne multumim sa-l privim cu ochi sfiosi. Nici macar soarele nu ne ajuta si pozele ies in ceata.
Craiul-martor mut al ultimilor pasi in Fagaras
Nu vrea sa ne lasa sa-i smulgem valul, suntem parca prea departati cu spiritul de el, prea muradriti pe bocanci de plaiuri si iarba pentru a indeparta pardeaua de jenepeni si a ne face locul macar cu gandul in fortificatia imbatabila. Iti trece cheful de lupta si te multumesti cu coborarea spre Curmatura Lerescului Mic de unde intram in Padure si vom cobori pana la Rudarita.
Stiti de ce sunt asa de veseli? Se intorc la civilizatie si o sa aiba PAINE!
Inca 10 km de forestier, o paine primita pomana si 2 corturi puse langa drum la o cotitura de Plaiul Foii.

Ultima noapte pe munte dar deja se anunta o prelungire a vacantei in Vama, unde facem asa o mica intalnire Carpati.org cu barilenii. Pe terasa cu umbrele Bergenbier se vorbeste tot despre munte, desi stam rosii cu ochelarii pe nas si cu sticla de Fanta in mana. Totusi suntem "CAMARAZI INTRU PASIUNE" cum spunea Noica iar gandurile ne sunt bantuite de aceleasi fantasme neobosite : stanca, refugii, lacuri, cer, ceata in par si frig pe obrajii rosii biciuti de ger dar "MUNTELE patrunde in noi ca seva in copaci primavara" cum spunea Virgil Ludu si asta vad in ochii tuturor celor cu care merg pe munte, cum tura dupa tura lumina devine mai puternica dandu-le un sens vietii.

"Impreuna mereu, impreuna pe munte 
Prieteni vom fi, pe viata legati
Atatea drumuri, pericole multe
Ne tin uniti, suntem ca frati

O mana intinsa cand te-mpiedici de-o piatra
Un om sa aculte o poveste uitata
Printre ceturi si ploi, un grup de nebuni
Mereu doar prieteni, desi sunt furtuni

In atatea cabane am creat noi povesti
In refugii si stane, mereu ne-ntalnesti
De plangem sau radem, de-i rau sau e bine
Impreuna mereu, departe de lume

Si poate peste ani de-acum
Ne-om intalni pe-acelasi drum
Vom rade, vom plange si ne vom iubi
Caci pe veci, prieteni buni vom fi" (Impreuna-Vampy)
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox traseu:


Sector: Curmatura Bratilei (2122)-Vf Bratila (2274)-Curmatura Vadului (2182)-Pietrele Popii (2229)-Belia Mica (2233)-Saua Beliei Mici (1990)-Muchia dintre Belii (2200)-Belia Mare (2295)-Berivoiul Mare (2300)-ref Berevoescu-Vf Lutele (2176)-Vf Comisul (1883)-Vf Lerescu (1690)-Curmatura Lerescului (1396)-Rudarita-Plaiul Foii (849)

Marcaj: BR

Starea Marcajului: bun, pe unele portiuni chiar proaspat refacut

Scurta descriere: Din Curmatura Bratilei (2122) continuam pe versantul nordic al Vf Bratilei, ocolindu-l, si coboram in Curmatura Vadului desupra Vaii Vadului (pe versantul sudic) si a vaii Deajnilor spre sud. Traversam apoi pe rand Pietrele Popii (2229)-Belia Mica (2233)-Saua Beliei Mici (1990)-Muchia dintre Belii (2200)-Belia Mare (2295)-Berivoiul Mare (2300), primele abia distingandu-se din pesiajul molcom. Inainte de vf si refugiul Berevoescu, avem un izvor firav din care se poate lua apa. Ajunsi la indicatorul spre refugiu mare atentie. Sageata este indrepatata in mod gresit (e pusa pe pamanat si sprijinita de indicator) iar pe ceata daca nu vedeti refugiul si o urmati riscati sa va rataciti.

De aici urmeaza o continua coborare peste vf Lutele (2176) si Comisu (1183). Intre vf Comisu si Curmatura Comisului avem o bifurcatie de trasee marcata corespunzator (placute refacute refecen). Pe PR pe Muntele Vacarea Mare la Rudarita sau pe TA spre Piscul Alb (coborare pe versantul nordic). Deasemenea la 300 m de indicator, spre sud,m chiar in poteca spre muntele Vacarea Mare avem un izvor. Daca alegem sa continuam pe BR coboram in saua Comsiului (1650) urcam vf Lerescu Mare (1690) si ajungem pana in Saua Lerescului Mare (1390) si apoi in Curmatura Lerescului Mic unde avem o varianta de coborare sptr Rudarita, cam 20 min pana in forestier sau continuarea pe Tamasu Mare pana la Paiul Foii (tot BR). Alegem prima varianta si apoi ne intampina cam 10 km parcursi la picior spre Plaiul Foii.

Starea refugiilor: nu am intrat in refugiul Berevoescu.

Foto by Radu