marți, 27 februarie 2007

Iezerul romantic


"Cred draga mea , ca a venit momentul sa ne curtam unul pe altul. Caci nu am avut timp pana acum sa stam linistit la umbra copacilor si sa vorbim despre iubirea noastra.Ori pe malul marii sa ne imbatam de arome-stii tu cat de fin si de minunat este mirosul florii de ceai?Sa ratacim zece ani impreuna-vrei?Zece ani sub soare. Nici nu e mult-doar 10 primaveri." Kathrine Mansfeild din "Scrisori catre Jogn Murry"
Undeva in autoproclamata de catre mass-media luna a indragostitilor (ma rog cand iubesti fiecare luna e luna ta :)) 2 maini s-au impreunat, 2 guri s-au unit si buzele au rostit unele o intrebare altele un raspuns...A fost cererea in casatorie, mult asteptata si simtita cu acel al 6 simt al dragostei si a fost un DA pe care ma pregatisem sa il spun cu multe luni inainte...

In stana din Plaiul lui Patru cu o seara inainte
A fost o usurare si o eliberare, de parca toate apele s-ar fi limpezit si cerul s-ar fi deschis invaluit de soarele unui viitor frumos si palpabil in doi. Invatasem bine sensul pluralului si devenisem amandoi dependenti de el. Eu am gasit singularul care m-a ridicat la cer iar Radu gasit singularul care l-a coborat cu picioarele pe pamant.
Oare ochii mei au fost de vina?

...Si visele si aspiratiile personale s-au intalnit pe undeva pe la 2400 m altitudine intre Cer si Pamant.

Undeva in Iezer, pe varful Iezer, intr-o zi superba de iarna cand doar pasii nostri lasau urme efemere pe zapada, vorbele noastre au intrat in eternitatea personala si au schimbat 2 vieti.
A fost cel mai simplu lucru posibil si cel mai curat...Fara inel dar cu bijuterii lucrate in filigran de care sufletele noastre se bucurau nespus. Cu munti, cer, nori, valuri de ceata si ingeri ce ne-au pecetluit promisiunea, in nemarginirea nefireasca a vesniciei, orprind timpul fiecariua si transformandu-l intr-un timp comun.
Linistea refugiului in care eram doar noi, in fata unei oale de ceai, prietenul nostru soricel, singurul martor a bucuriei din inima, intrebarile nestiutoare la ceea ce va urma si o noapte nespus de fericita au completat clipa vrajita...
Iar lungul drum spre casa a fost asa de scurt. Eram atat de bucuroasa incat am plutit pana jos si nu imi doream decat ca ceilalti sa imi impartaseasca bucuria....

Tocmai din aceasta cauza primul drum a fost la Slatina, ca doar era in drum. Cu o abordare pasnica, in fata unei prajituri, le-am spus parintilor lui Radu vestea...Si unei puzderii de intrebari organizatorice noi nu am avut decat un singur raspuns: vrem sa facem nunta anul asta. Nu stim cum nu stim unde dar stim ca vrem sa traim clipa!
Si mai ales momentele astea in care iubirea arde in care suntem mai frumosi pentru ca suntem plini de sentimente inaltatoare, marete, de o pasiune si de o daruire nespusa pentru cel pe care l-am ales ca sprijin in viata.
Apoi vestea s-a raspandit cu viteza, la ai mei, unde am petrecut si ne-am bucurat, singura urma de tristete fiind in ochii lui tata, pentru care desi ramaneam fetita lui totusi de acum voi fi a altuia, al sotului pe care mi-l alesesem.
Nu am avut parte de predici sau refuzuri caci si parintii mei se casatorisera exact la varsta noastra si viata le-a fost dreapta si buna in cale...Un singur sfat am primit...Sa avem doar grija unul de altul asa cum aveam pana acum pentru propria noastra persoana in parte...
Si apoi a inceput nebunia, prieteni, colegi, toti aveau sa afle la petreceri si intalniri nesafrsite ca ne vom casatori...eram atat de implicati in moment in care pur si simplu cred ca simplu meu zambet spunea ceva...

Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu