Componenta echipei: Viorica, Octavian, Radu, Mike
Am plecat din Bucuresti chiauni de somn, contabilizand fiecare reusita de a bate recordul la cat de putine ore putem dormi inainte de tura, ore pe care ni le-am completat insa in tren, caci nimeni nu prea avea chef de vorba, si in ciuda harmalaii din vagon, multumiti ca avem locurile noastre in marea de oameni care au umplut iar pana la refuz personalul am dormit/atipit pana la Sinaia...Eu chiar pot zice ca am dormit adanc caci acum imi dau seama ca habar nu am cand a trecut Ploiestiul cu oprirea si miscari de trupe aferente.
Situatia a inceput sa se clarifice la Sinaia cand a inceput sa se goleasca trenul, coborand grupuri intregi de tineri care luau fie drumul vre-unei poteci de munte, fie soseaua pana la o pensiune din zona. Tot in Sinaia avem si prima perspectiva legata de platou, care era curat ca in palma, fara urma de zapada, ceea ce ne-a facut sa ne gandim ca vom trage din greu de coltarii si pioletii ramasi in rucsac. Nu va fi insa asa, caci acum socoteala de acasa s-a potrivit in mod uluitor cu cea din targ.
 |
Desi Bucegiul e in prag de iarna, a fost intelegator de data asta cu planurile noastre
|
Coboram in Busteni si ne amestecam printre valurile de oameni care se scurgeau spre iesirea din gara, unde in mod uluitor gasim tractorasul, care contra sumei de 4 lei ne debarca la Gura Diham scutind astfel un strat de talpa, ceva efort si ceva timp cu batutul celor 3.7 km.
De aici prindem BR si urcam spre Poiana Izvoarelor, pe poteca stil autostrada care ne permite sa trancanim multe si marunte ca 4 turuitori! La Izvoare facem pauza de masa, de luat apa de drum, de hidratat si energizat, ma rog ce simtea fiecare ca are nevoie. Cele 10 minute pana la Pichetul Rosu trec pe nesimtite si incepem sa urcam tot pe BR spre Poiana Bucsoiului.
 |
| Spre Poiana Izvoarelor. Aici e toamna |
 |
| Spre Poiana Bucsoiului |
Apar primele urme de zapada dar si primele perspective asupra inaltimilor ademeneitoare ale Bucsoiului. Dupa jumatate de ora sosim si in Poiana Bucsoiului, valea deschizandu-ni-se mareata si lunga in fata. Pornim direct pe fir, printre bolovani mai mari sau mai mici, avand in fata primul obiectiv: Turnul cu Jnepeni (1950 m).
 |
| Aruncam o privire si in spate |
Valea este in partea inferioara lipsita de zpada, aceasta incepand sa apara pe masura ce castigam altitudine, in petice izolate, iar apoi din ce in ce mai compacta. Ajungem in curand la confluenta cu Valceulul Portitelor (1B)-ce coboara de pe coastele Bucsoiului Mic, unindu-se putin inainte de confulenta cu valea Bucsoiului cu Valcelul Grohotisului(1B). Un fapt interesant pe care l-am remarcat este ca pe vale apar din loc in loc pe stanca sageti rosii, care fie indica (in 2 locuri) poteca spre Braul Mare al Buscoiului (peste Balaur la stanga sau peste Bucsoiul Mare la dreapta) fie varianta de abordare/ocolire a saritorilor. Pana aici in afara de o saritoare mai insemnata, alte probleme existentiale nu am intalnit. Inainte de ajunge la Turnul cu Jenepeni, dupa o portiune a vaii mai domoala si lipsita de dificultati, parcursul este intrerupt de o noua saritoare, surplombata, care la baza are o sageata rosie ce indica foarte clar ca o putem ocoli pe o fata innierbata, de fapt se vede si potecuta pe praguri de iarba, in partea superioara intrand din nou pe fir fara probleme.
 |
| Daca Vio e ocupata cu aparatul, Octavian incearca sa se descurce cu un bolovan |
Ajungem destul de repede de la inceputul vaii in dreptul Turnului cu Jnepeni, punctul final al unei incercari mai vechi de-a mea de a face Valea Buscoiului, anul trecut.
Acum timpul ne permite si continuam ascensiunea intrand intr-un canion ingust si salbatic.
Zapada este din ce in ce mai prezenta, dam de urmele unei mici avalanse, scoatem pioletii, facem urme, trecand practic la ascensiunea de iarna a vaii.
 |
| Urmele unei avalanse |
 |
| Ne echipam corespunzator |
Depasim o alta saritoare si ajungem in dreptul unei muchii stancoase, care in mod normal se abordeaza direct, iar dupa ce o parcurgem ne scoate facil in fir, coborand usor spre dreapta. Acum lucurile nu mai stau la fel de simplu...Pe stanga nu merge, pe coama ar fi o varianta, pe dreapta, poate dar trebuie vazut...Astfel hotaram sa mergem pe mana descrierii si sa facem muchia. Scoatem coarda, asiguram, iar Octavian pleaca filat de Vio de jos. Cu ajutorul anourilor si expresurilor asigura dupa cate un colt de stanca pe care il gaseste prielnic, si astfel se scurge o lungime. Intre timp, Radu trece la coltari, si pleaca sa inspecteze partea dreapta a muchiei, pe care o declara abordabila. Pe aici se poate deci trece! In concluzie, ne echipam si eu si Vio cu coltarii si plecam impreuna sa vedem cum o scoatem la cap pe dreapta muchiei. Radu ramane jos, sa plece secund dupa Octavian sa recupereze asigurarile. Noi fetele, dupa ce ne chinuim la un pas dificil, trecem si inaintam destul de usor cu coltarii. Baietii mai parcurg o lungime, si coboara teferi in firul vaii, unde ne ajuta din nou sa trecem un nou obstacol. Constatam ca daca am fi abordat direct prin dreapta am fi economisit destul de mult timp, dar faptul e consumat si mergem inainte.
Din fericire nu pare a mai fi mult pana sus, caci de unde suntem vedem deja 2 colti ascutiti intre care se strecoara un valcel amintit de Cristea, care teoretic, urmat in sus, dupa o ascensiune ceva mai dificila ne va scoate sub Vf Bucsoiul. Noi insa continuam pe firul prinicpal care se orienteaza brusc spre SV si dam si de ultima saritoare de pe vale,o saritoare cu fereastra in carte, cu arcada am denumit-o noi la fata locului. Folosim iarasi coarda si o razbim (nu fara eforturi din partea subsemnatei).
 |
| Saritoarea "cu arcada" (de la departare//de la locul faptei) |
De aici valea se domoleste, dar coastele pe care am iesit sunt din ce in ce mai inclinate fortandu-ne la maxim muschii, datorita faptului ca nu reusim sa infigem decat frontalii de la coltari si ciocul de la piolet. Cu greu si strangand din dinti, unii in patru labe, unii mai la verticala, iesim la urma urmei de pe vale, odata cu inserarea. Facem o poza de grup, admiram luna portocalie, arzator de portocalie, amintindu-ne sa nu ne pierdem optimisumul caci "the future's bright, the future's orange" si ne uitam lung ca mai avem de urcat ceva pana la Omu. Obositi, neobositit o luam din loc caci dorinta unui pat, a sacului de dormit, stomacul care cere mancare sunt motivatii serioase. Pe Buscoi se ma vad frontale la fel si pe drumul spre Babele. Parca abia acum incep sa se adune oamenii la cabana, inmultind pentru scurt timp stelele de pe cer cu luminile lor albe vestindu-si prezenta in inima muntelui. La cabana e lume putina, mancam linistiti in sala de mese si dupa preferinta mai ramanem la o poveste cu noii veniti sau mergem spre sacul cald, in camera calda.
Duminica
Trezirea o da aceeasi tanti nesuferita de pe telefonul lui Radu cu "it's time to wake up". Dormisem ore bune, dar se mai putea, cel putin din punctul meu de vedere!
Masa, pregatiri poze cu un rasarit intarziat si plecam printre ultimii de la cabana urandu-i o iarna linistita, caci astazi cabana se inchidea.
 |
| Rasaritul |
Alegem sa coboram pe Valea Gaura, pentru ca nici unul dintre noi nu o parcurseseram pana acum. Timp aveam, zapada nu era decat pana in a doua caldare, conditii numai bune!
Trecem de obarsia Hornurilor Malaesti si ne lasam la stanga, pe Coasta Sudica a Culmii Scara. Coboram apoi continuu, trecem pe langa niste urme de lup, o stana si dupa ce strabatem mai mult orizontal caldarea ajungem pe un prag, de unde se deschide intreaga vale, pana la Stana din Gaura.
 |
| Frumoasa vale a Gaurei |
Mai avem ceva de mers, dar locurile sunt splendide si ne bucuram de fiecare persepctiva noua.
Ajungem dupa ceva drum in zona amenajata cu cabluri, continuand coborarea spre o poiana ademenitoare de unde auzim primul sipot al cascadei de unde luam si apa pe saturate. Pauza de admirat si de pozat e continuata cu o alta pauza in dreptul indicatorului de langa Stana din Gaura.
Constatam ca mai avem 3 ore si jumate pana in Bran, din care ultima ora de forestier si fiindca nu prea intelgeam noi de ce facem asa de mult pe coborarea asta, raspunsul vine imediat, pemtru ca de la Stana din Gaura, urcam pret de cel putin jumatate de ora, ca sa avem de unde cobori continuu pana la drumul forestier, pe care citim cel mai nerelist timp pentru vale 5 ore si unde ne intersectam cu traseul spre Vf Omu prin Ciubotea. Ma rog ceva mai jos, respectiv la 20 de min in coborare dupa o bariera citim un adevar : 7 ore si jumate. Asa da, mai venim de acasa! Cum o fi cu astea 20 de minute, care pe indicatoare se fac in 2 ore si jumate, numai teorii complicate si modele matematice in care iti prinzi urechile o poate explica.
 |
| Ultimele acorduri ale toamnei |
In Bran, suntem adusi la realitate, deoarece autobuzul pe care il asteptam desi e trecut pe orar nu a aparut, astfel incat la cel de peste 30 de minute era aglomeratie mare. In Brasov, in gara, ne uitam lung la panoul cu plecari spre Bucuresti unde mai toate trenurile sunt anulate. Ma rog au ramas rapidele cu 40 lei biletul, iar microbuzele pleaca din 45 in 45 de min desi lume ar fi cat sa umplii un autocar. Plecam pana la urma cu microbuzul si incheiem astfel un weekend tomnatic in Bucegi.
Foto by Radu
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Trasee:
Trasee:
sambata: Busteni-Gura Diham-Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-Poiana Buscoiului (BR)-Valea
Bucsoiului (nemarcat/1B)-Vf Omu
duminica: Vf Omu- Valea Gaura-Bran (CR)
 |
| W.Kargel-Trasee alpine in Carpati |
 |
| E. Cristea- Monografia Bucegiului |
0 comments:
Trimiteți un comentariu