Hoinarind prin Trascau in vacanta de Pasti (I)-Cheile Rametului

Protagonisti:  Oana, Andrei, Octavian, Emil, Em, Marti, Radu, Mike.

Asteptam demult acest moment de respiro. O recreatie mare intr-un tumult al grijilor cotidiene. Plecarea, bagajul, desi datatoare de batai de cap, prevestesc totusi o tura lunga, o hoinareala prin colturi noi de tara. Ne asternem sambata dimineata la lungul drum spre Teius bucurandu-ne de traficul lejer. La Teius parasim drumul national si facem stanga spre Stremt si Geoagiu de Sus, spre primul obiectiv: Cheile Rametului. Drumul devine groaznic odata cu iesirea din satul Stremt si intrarea in Geoagiu de Sus, dar pana la urma o scoatem la capat si dupa ce traversam pitorestile Chei ale Manastirii (aflate cu 5 km in aval de Cheile Rametului lasand in urma Manastiea Ramet, debarcam la destinatie.

Ne bucuram cu tot sufletul de verde

Fiind inca devreme, pornim spre Cheile Rametului pentru a beneficia din plin de aceasta prima zi de libertate totala. De la cabana pornim pe CA (cruce albastra) printre ultimele case de vacanta, foarte cochete si amplasate intr-un cadru natural bine pastrat, urmand drumul forestier pe care am venit, ce urca in amonte mai departe pe firul raului. Printre casele noi au ramas parasite si cateva case vechi, cu acoperisuri inalte de paie, unele pastrandu-se intr-o stare bunicica.

Desi poate fi considerat doar un exercitiu de imaginatie, e placut sa fugi departe de enigmele pe care le turuia Marti si sa iti imaginezi cum aratau locurile acum 50 de ani, cu cate o casa razleata cocotata pe coasta unui deal, cu oameni blanzi dar harnici, care duceau o viata linistita si oarecum necunoscuta noua, care ne zbatem in tornada citadina ce ne macina zilnic, fie ca realizam, fie ca nu.

Dupa 3 km, drumul se infunda intr-o poiana larga, loc de lasat masini si se transforma intr-o potecuta ce intra in padurea de foioase. Dupa 20 de minute de padure, urmand firul apei, bucurandu-ne de treptele metalice pe care le gaseam in zonele mai umede sau mai dificile, ajungem la un portal imens si foarte pitoresc, pe care il ocolim prin stanga. Urmeaza un interesant exercitiu de echilibru pentru a traversa pe deasupra firul raului, ajutandu-ne de amenajarile de la fata locului. Traversarea se face cam la 20 de cm de firul apei si e inedita. O poteca stancoasa si al carui fir e greu de dibuit ne scoate la un prundis larg.

Portalul

Poteca, dupa portal

Aici drumul e blocat, caci nu se poate continua decat prin apa, si apa ajungea pana la brau. Cum parerile sunt impartite, cei curajosi (Radu, Em si Marti) pornesc la o balaceala si continua Cheile pe firul apei, pe cand noi ne intoarcem inainte de portal, unde traversam raul si prindem o poteca ce merge pe deasupra Cheilor, pe Brana Caprelor, pe triunghi albastru. Dupa ce traversam apa, poteca urca accentuat, initial foarte abrupt, pe stancarii, si se termina cu un mic horn. Ascensiunea ne este usurata de o serie de cabluri. Apoi urcusul continua in aceeasi maniera prin padure pentru inca 15 minute, pana iesim deasupra peretilor ce strajuiesc cheile. De aici poteca merge cand prin iarba, cand printre stancarii mai mult pe curba de nivel, pana in dreptul unei sei inguste unde se zareste un stalp de marcaj. Zona e destul de arida dar foarte bine marcata si amenajata la traverseurile mai expuse, cu lanturi montate de catre Clubul Montan Apuseni (daca nu gresesc).  Din dreptul stalpului de marcaj coboram lejer, mai efectuam un traverseu asigurat cu o serie de cabluri si privim spre urmatorul check-point: 2 varfuri ascutite si micute, asemanatoare cu urechile de iepure din Creasta Vartopel-Arpasel. Ajunsi in dreptul lor, coboram accentuat pe un horn intunecos. In 20 de minute de curba de nivel si dupa o coborare in diagonala pe o limba de grohotis, ajungem inapoi in firul apei in dreptul unui stalp cu tablite indicatoare care marcheaza intersectia marcajului nostru (TA) cu cel care patrunde prin chei (CA) (2 h pe ambele variante de la Cabana Cheile Rametului).

Echipa balceala 

Marti si lantul in care s-a intepat si din cauza caruia, in duminica de Pasti a ajuns la spital 

De pe un mal pe altul

De aici am continuat in formatie reunita drumul pentru a vizita catunul parasit-Cheia. Sunt case traditionale cu 1-2 incaperi si cu acoperisuri inalte de fan, cu anexe darapanate. Casele sunt in mod vadit afectate de trecerea vremii, goale, dezintegrandu-se, cu acoperisuri sparte. Anii au lasat o amprenta dureroasa asupra acestui loc care candva a dat 7 barbati martiri in luptele din Al Doilea Razboi Mondial. Biserica a mai ramas singura marturie a unei lumi ingropate sub crucile de lemn sterse, cele mai noi fiind de prin 1970. Locasul de cult era insa inchis si am aflat ca un preot din Bradesti mai oficiaza inca slujbe pentru cei 3 oameni care mai locuiesc permanent sau doar sezonier aici. E o poveste intreaga ascunsa printre ruine sau printre mici troite ce au fost parca durate cu trainicie spre a servi ca marturie a trecerii vremii.

Un colt de lume

...intr-o mare de verde

Stim sa ne si distram

Motivul parasirii satului a fost lipsa unui drum inchegat. Practic ruperea de lume e totala. Totul trebuie dus cu spatele cel mai aproape din Bradesti, pret de 1,5 h pe poteca de picior.  Pe de alta parte, cand te gandesti ca acolo nu a ajuns niciodata zgomot de motor sau fum de esapament, cand te uitai in jur la toata verdeata si copacii infloriti, cand treceai peste busteni legati precar ce serveau drept punti, un sentiment de libertate te invada si desi probabil firile noastre tumultoase nu pot accepta o sedere lunga acolo, totusi descoperirea acestui colt de natura a venit ca o revelatie.

Fetele

Baietii

Si impreuna, intr-o poza arsa dar draga noua, in curtea bisericii

Singurul picior de om gasit erau niste tineri din Clubul Montan Apuseni, care incercau sa refaca scoala satului intr-un adapost inchegat, o micuta cabana. Tot de la ei stim ca mai exista un singur barbat ce locuieste permanent si o femeie in varsta ce vine doar vara pe acolo. A mai fost un batran a carui casa se tinea inca in picioare si la care acum 4 ani a dormit Radu in fanar, dar el nu a mai venit de 3 veri...O poveste melancolica, despre un loc frumos si misterios, deosebit de pitoresc si care iti trezeste curiozitatea instantaneu, dorind parca sa scormonesti ma adanc in amintitri, sa incerci sa vezi cum era odata satul cu copii si scoala, si de ce au fugit toti de aici spre civilizatie.

Ce fel de oameni puteau duce o viata atat de poetica in acelasi timp atat de dura?

Doar noaptea ne alunga inapoi spre corturi si refacem drumul pe Brana Caprelor.

Pe brana, sub lumina blanda a finalului de zi

Urmeaza lunga picoteala pana la miezul noptii pe care incercam sa o inlaturam cu activitati diverse gen pus corturi, cautat lemne etc. Am ales pentru noaptea de Inviere, Manastirea Ramet, cea mai veche manastire din Ardeal, datand din sec XIV si declarata monument istoric. Bineinteles ca cea veche a ramas in picioare, dar acum slujbele se fac intr-o cladire noua, renovata, manastirea fiind bine inchegata, cu multe chilii, anexe etc. Pana si cabana Cheile Rametului si terenul de langa apartin manastirii. 

Totusi noaptea cea mare a fost un test greu, caci ordinea interioara a manastirii ne-a rezervat o surpriza dintre cele mai nedorite...slujba avea sa inceapa la ora 1.00, dupa ora veche. Asa ca dupa ce la  11.45 ne-am asezat cuminti sa luam lumina, pana la 1.00 dus batalii pierdute cu somnul, dar am castigat in final razboiul. Cand in sfarsit am fost salvati, ne-am pus pe o campeneasca autentica cu toate bunatatile specifice: oua, pasca, cozonac, vin.

Foto by Radu

In continuarea seriei: Cheile Aiudului-->