luni, 9 iunie 2008

Strecurandu-ne printre nori si ploaie pe Creasta Costila –Galbinele



Pe lângă dragostea obştească pentru munţi, fiecare drumeţ mai are una specială pentru cutare sau cutare frumuseţe a naturei; unora le plac mai presus de toate pădurile, altora vârfurile; în Alpi sunt mulţi entuziaşti ai gheţarilor, care simt o bucurie întraripată în clipa când piciorul lor atinge gheaţa, şi alţii mulţi, printre care sunt şi eu, iubesc stânca. Contactul cu stânca ne umple cu o fericire puternică şi liniştită, şi, bine înţeles, plăcerea noastră e cu atât mai mare, cu cât stânca e mai „bună”, adică mai omogenă. Atunci piciorul, genunchiul, cotul şi mâna găsesc trepte, firide, găuri, adâncituri sau ieşituri solide, şi în om se deşteaptă un fel de voluptate a urcării, bucuria de a birui greutatea trupului său, de a-1 ridica aproape în aer, căci legătura sa cu pământul este, adeseori, largă numai de câţiva centimetri. (Bucura Dumbrava-Cartea Muntilor)
Echipa: Em (xemax), Radu (griz), Mike
Echipa
Creasta Costila Galbinele e un „to do” al Bucegilor in materie de catarare. Daca mai demult imi starnea respectul asa cum o faceau si Acele Morarului, acum eram decisa sa o abordez mai mult pentru a vedea cum arata catararea pe conglomerat. Desi atat de aproape de casa, pana acum nu am mai avut niciodata ocazia sa catar in Bucegi trasee mai serioase in afara de vai si Ace. Asa ca daca Octavian si Vio l-au dus pe Em pe prima vale din viata lui, in Bucegi, noi i-am pus „gand rau” si o sa-l ducem pe prima lui creasta din Bucegi.

Dupa ce reusim sa pornim masina din parcare (prima victorie pe ziua de azi) ne catapultam cam in 2 ore la Caminul Alpin, unde sortam bagajele in dorinta de a face rucsacurile cat mai usoare, si pornim pe Plaiul Munticelu, unde din fericire, datorita potecii placute, avem timp sa ne bucuram de primavara intarziata de aici....Padurea a prins viata, pasarelele ciripesc fiecare pe glasul ei, lume nu e deloc, gunoaiele nu au avut timp sa se stranga, iar in fata se vad impunatoare crestele Bucegilor, dezgolite, scotand la iveala coltii de stanca, adancimile, fisurile etc. Ne oprim intr-o scurta pauza intr-o poienita ca baietii sa isi indrepte privirile spre Fisura Albastra, si la scurt timp intram pe poteca spre Refugiul Costila. Mai zabovim 2 minute la izvor, cat sa ne bucuram de apa nespus de rece si urcam ultimele 30 minute spre refugiu. Aici analizam norii din zare si hotaram ca, desi par cam fiorosi, merita macar sa incercam sa gasim intrarea in traseu.

Aveam 3 optiuni: Valea Costilei, Creasta care pornea din Turnul Ascutit unde ne astepta un innot prin jnepeni sau Valea Galbinele. O alegem pe ultima caci era cea mai detaliata. Deci de la refugiu „sarim” Tancul Ascutit si coboram poteca foarte bine conturata acum fata de cum era iarna, spre firul Vaii Galbinelelelor. Atentie insa la stanca, arbusti etc care inca nu s-au „asezat” dupa trecerea iernii si ai toate sansele sa ramai cu ele in mana daca te bizui prea mult pe o singura priza. Oricum, atat Valea Costilei cat si Valea Galbienelelor erau acoperite integral de zapada, o zapada uda pe care bocancii de 3 sezoane se dovedeau neputinciosi si mai mult te ajutau doar sa cazi in nas sau sa mergi in 4 labe. Deci trecem la coltari si in scurt timp depasim primele 2 saritori ale vaii si identificam un prim valcel care se desprinde spre stanga si care mizam ca e valcelul nostru cel bun. 
Valea Galbinele, acoperita inca de zapada
Asa ca ne angajam pe el, cu grija. In principiu pernitele si treptele de iarba tin, insa conglomeratul e foarte friabil si ramai usor cu prizele in mana. 
Urcand pe valcel
Din piatra in piatra, ne apropiem de marile surplombe descrise de Cristea ca reper, si identificam o brana care trece pe sub ele, noi fiind hotarati sa o urmam. Curand vedem si primul inscris: "Domnul Profesor", iar mai la stanga ne asteapta obiectivul nostru: CGC (Creasta Costila Galbinele, 3A, 6 lc (Cristea), 6+ pe www.roclimbing.net, eu nu am dat nicaieri de un pasaj atat de tare). In orice caz o informatie folositoare este ca la baza peretelui se gasesc o ancora si 2 pitoane in cazul in care suntem fortati la o retragere, caci partea superioara a valcelului este destul de expusa, si daca in sus merge mai usor, la coborare e mai dificil. Astfel se poate da rapel si ajunge in zonele mai blande ale valcelului, economisind astfel timp si fiind si in siguranta. Dar noua se pare ca pe moment vremea ne surade iar eu chiar cochetam cu ideea de a urca in tricou, asa ca pe prinicpiul ce-i in mana nu-i minciuna, ne legam in coarda si incep sa il filez pe Radu pe prima lungime.
Plecare in traseu, pregatindu-ma sa il filez pe Radu (foto by Em)
Am gasit numeroase ancore chimice, mai ales in zonele de regrupare care convietuiesc langa vechi pitoane. In plus conglomeratul a fost foarte interesant: aici e un joc al echilibrului si este mult mai tehnic decat calcarul, nu gasesti prize mari (galeti si sertare ca in Cheile Folea), insa prizele mai fine abunda, si cu o tehnica buna de picioare nici nu obosesti prea tare. Nu stiu inca cum te tii pe conglomerat pe un traseu de perete, putin lasat pe spate. Nici nu excelam, dar nici intarziati nu iesim din creasta, se putea ceva mai repede, mai ales ca ne asteptau inca ore bune de mers pana la masina, insa avand in vedere ca am fost 3 pare decent. 
Alura generala a traseului
Oricum, creasta nu se termina in momentul in care ne dezlegam din coarda, caci mai avem de urcat la liber printre blocuri de stanca, iarba si jenpeni cam inca pe atata diferenta de nivel ca sa ajungem la Braul Mare al Costilei. 
Ne apropiem de Braul Mare al Costilei
Pe masura ce urcam, perspectivele se deschid din ce in ce mai larg si uitam de ploaia care a udat stanca, de ea amintindu-ne doar ceata care urca pe vai, creasta Morarului care parca fumega in dreapta, Crucea Eroilor de pe Caraiman in stanga ce se profileaza printre norii albi si pufosi, un peisaj cum numai nemarcatele iti pot oferi! 
Caraimanul si Valea Prahovei
Ne pare rau ca nu avem timp sa stam sa ne cufundam in frumusete, sa facem o baie de inaltime, de nori si soare, sa ne trimitem gandurile hai-hui pe un nor care sa ploua si sa ne innece tristetile, sa uitam de noi si sa traim cu bucuria fiecarei zi, negrabiti, asa cum patim fara sa vrem 7 zile din 7. Pana si pe munte am ajuns a fim grabiti, suntem grabiti sa plecam, apoi suntem grabiti sa ne intoarcem in orasul pe care il suferim mai mult sau mai putin, suntem grabiti sa intram in traseu si sa ne retragem repede, timpul nu mai are rabdare cu noi si nici noi nu ne mai dam noua insine repausul. Asa a fost si tura asta: o cursa contracronometru spre casa pe care incerc sa o recompun din franturi.
Norii se aduna in spatele nostru
Per ansamblu creasta a fost mai usoara decat ma asteptasem, cam ca un 3A corect, dar cu multe pasaje innierbate, brane si praguri confortabile, mari de jnepeni in mijlocul crestei etc. Este un traseu foarte bun pentru initiere, nu este nici foarte greu si merge din treapta in treapta, regruparile fiinnd comode, in plus este si destul de frecventat. 

Deci ne oprisem inaintea acestei paranteze pe Braul Mare al Costilei. Aici poteca e foarte bine conturata, mai siunt cam 3-4 petice de zapada pe valcele care trebuiesc trecute cu grija dar nu vor mai tine mult.

Radu identifica corect Hornul lui Gelepeanu si dupa o scurta ascensiune pe coasta din dreapta iesim in platou. 

Hotarasem sa coboram pe Valea Alba, desi ne tentase si ideea unei Brane Aeriene, insa nu eram foarte convinsa ca vom identifica 100% poteca. Singurul impediment este ca pana la intrarea in Valea Alba ai de mers agale pe platou, tarand pioletul dupa noi, cand pe zapada, cand pe iarba, dam un mare ocol si luam linia clara a stalpilor CR (marcaj cruce rosie) care duc la Crucea Eroilor, stalpi pusi din 2 in 2 m. Mai lipsea sa ii lege cu un cablu, si nimeni nu mai parasea drumul larg si nisipos care duce la cruce. Oricum suntem numai noi, nici urma de turisti, aglomeratia deja s-a stins caci era in jurul orei 6 cand se bulucesc toti pe DN1. La intrarea pe vale descoperim un TG (marcaj triunghi galben) pe un bolovan, care nu parea chiar asa de vechi pe cat trebuia, si ajungem sa ne intrebam daca au remarcat valea.
Valea Alba vazuta de sus
Nu era cazul, caci era toata o limba continua de zapada murdara, plina de noroi si pamant, asa ca pasesc cu grija, caci perspectiva de a ajunge in fund nu ma atrage. Ma intreb batraneste: unde sunt zapezile de alta-data (a se citi de asta-iarna) si constat ca am cam ruginit la capitoulul mers la coltari, pe prinicipiul ce nu se exerseaza se uita. Totusi pierdem altitudine incet, incet, craincul altimerului (Em) anuntand-ne aproape la fiecare suta de metri pierduta apropierea de principalul obstacol: Saritoarea Carnului, despre care nu stiam daca e sau nu acoperita. Era in mare parte acoperita, asa ca alegem sa coboram pe stanga, initial pe iarba si stanca pana in dreptul celor 2 pitoane de rapel si apoi din nou pe zapada pana la Verdeata. Aici ajungem deja sfarsiti, cu ultimele gene ale inserarii, gandindu-ne fara prea mult chef la ce va urma inainte, inca o coborare de 500 de m pana la masina, pe care deja ajung sa merg mecanic, caci oricum Plaiul Munticelu atotbatut si vara si iarna si noaptea si ziua e aproape un bulevard.

Cu ce am ramas?

- o oboseala, mai ales psihica crunta si acum sunt chiauna dupa o noapte de somn, un examen si niste serviciu.
- o usoara febra musculara, care ne-a dat tarcoale dupa pranz.
- impresia ca aceasta creasta nu e atat de spectaculoasa pe cat ne asteptam.
- experienta catararii pe conglomerat.
- un partener de stat in regrupari excelent: Em (dar oricum asta stiam deja); 
- cu gratioasele profile ale caprelor negre care si-au scos la instruire puii.
- dar cel mai important: BUCURIA REVEDERII CU BUCEGII, asa scosi proaspat dupa zapada, placerea de a le cutreiera cararile nemarcate, de a descoperi noi minuni si oaze de liniste in muntii acestia, despre care se spune ca sunt invadati de turisti. Sunt sigura ca daca stii unde sa evadezi, poti sa nu vezi picior de om 2 zile aproape incheiate.


Foto by Radu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

Traseu: Busteni - Caminul Alpin - Plaiul Munticelu - Refugiul Costila - Valea Galbinelelor - Creasta Costila Galbinele - Braul Mare al Costilei - Hornul lui Gelelpeanu – Platou - Valea Alba - La verdeata - Plaiul Munticelu - Caminul Alpin - Busteni


Timpi
Busteni - Caminul Alpin - Plaiul Munticelu - Ref Costila: 1h 45 min. 
Refugiul Costila - Valea Galbinele - intrarea in Creasta Costila-Galbinele: 2h. 
Creasta Costila – Galbinele - Braul Mare al Costilei: 4 h 20 min 
Braul Mare al Costilei - Hornul lui Gelepeanu – Platou - intrare Valea Alba: 1h 40 min. 
Valea Alba - La verdeata - Plaiul Munticelu – Busteni: 3 h.

Descriere (by Radu)

Punctul de plecare al traseului e o brana ce se desfasoara pe sub o serie de surplombe din Peretele Galbinelelor, intrasea in traseu fiind marcata cu acronimul CRCG. 

Prima lungime de coarda pleaca pe sub o surplomba se se ocoloeste prin stanga, exact la plecarea in traseu se gaseste un piton unde se poate asigura secundul, iar dupa alti 5 metri se gaseste un piton cu urechea prea subtire pentru carabiniere de dural, urmat de o ancora chimica cam la 10m. Toata lungimea se orienteaza in traversare spre stanga, spre linia crestei, urmand in partea finala un horn urmat de cateva praguri stancoase. In locul in care iesim in creasta se gaseste o regrupare cu ancora chimica si o ancora pentru rapel, exista varianta sa regrupam aici si urmatoarea lungime sa o parcurgem neasigurati, aceasta a doua lungime fiind un mic platouas cu jnepeni. Lungime 30m. (Grad 3+~4) Am ales in acest loc sa continui, sperand ca voi ajunge pana la regruparea de la capatul platoului cu jnepeni, mi-au lipsit aproximativ 2-3 metri, asa ca secunzii au trebuit sa plece de pe brana si sa urce si ei putin. (Grad 1)Lungime in total 62-65m.

Cea de-a doua lungime de coarda pe care am parcurs-o noi este si cea mai dificila, ea ingloband de fapt 2 lungimi din traseul initial. Din regruparea care se face la doua ancore, la sfarsitul platformei cu jnepeni traseul urca vertical 3 metri pana la o alta ancora chimica, dupa care continua pe linia unei fisuri horn situate pe partea dreapta a fetei (partea cu Costila-Galbinele), prize fine, se merge mai mult in sprait, dificultate pe undeva pe la 5+~6-. Hornul are in total cam 10-15 metri si e destul de sustinut. Urmeaza un prag orizontal urmat de o alta portiune verticala de 5-10 metri, ceva mai dificila decat hornul anterior (grad 6) cu o iesire mai lipsita de prize. Regruparea de la sfarsitul lungimii se face doua ancore chimice situate la baza unei mici crestulite ce se profileaza din perete. In stanga acestei regrupari se gasesc alte 2 pitoane. Lungime totala 50m.

In cea de-a treia lungime de coarda se urca vertical pe directia crestei 5 metri, dupa care urmeaza un traverseu spre stanga de 10m, restul lungimii desfasurandu-se pe fetele din partea stanga a crestei (spre Valea Costilei). Corzile vin destul de greu dupa traverseu, asa ca ar fi indicat sa regrupam undeva dupa traverseu. La sfarsitul lungimii se gaseste la fel o portiune mai plata cu jnepeni, loc in care am si regrupat, la 10m de aceasta portiune se gaseste o regrupare la ancore. Lungime 60m. Dificultate 3.

Cea de-a patra lungime de coarda avanseaza pe primii 20m-30m pe o portiune mai putin inclinata a crestei, urmant un horn ce se escaladeaza direct, la finalul hornului avand 2 pitoane pentru 2 variante diferite de abordare. Dupa acest horn urmeaza din nou o portiune mai plata unde si regrupam (2 pitoane si o ancora). Lungime 50-60m, grad de dificultate 4.

Cea de-a cincia lungime de coarda este si ultima, ea urmand un horn ce pare surplombat in partea finala dar care se ocoloeste pe o mica branita in partea finala a hornului In stanga hornului se gaseste un perete de 10-15 metri de culoare ruginie. Pe ultima portiune, escalada urmeaza creasta framantata pana la o ancora la care putem regrupa. Lungime 50m, grad de dificultate 4. Din acest punct, urmeaza o portiune usoara si lipsita de dificultati, care ne scoate in cele din urma in Braul Mare al Costilei.

Schita traseului, preluata din W.Kargel

0 comments:

Trimiteți un comentariu