Acele Morarului in colectia turelor de toamna-iarna

Pentru tura de pe Ace sfatuitor nu ne-a fost decat prognoza. Vazand ca vremea este buna ne-am hotarat ca e timpul sa mai mergem pe Ace cu oameni care nu au mai fost, sa le dam si lor sa guste din pocalul adrenalinei, nascuta din expunerea de pe Ace, de echilibrul atat de fragil pe care il stabilesti intre cele 2 hauri ce ti se casca la picioare: Valea Morarului, abrupta si intunecata, si Valea Cerbului mai domoala, cu pante de iarba invaluite in ceturi. Insa amatori nu am prea gasit, caci pe toti i-a chemat Balaurul pe a sa cocoasa ,asa ca, am facut echipa cu Octavian si Viorica care inspirati de idee au ales acceasi destinatie ca sa definitiveze si urcarea pe ultimele 2 Ace. Daca ei au fost vrednici si au plecat de vineri seara, noi ne-am urnit abia sambata dimineata din Bucuresti. Am mai castigat o seara in care sa rezolvam probleme administrative si am evitat uscatul cortului de luni, aglomeratia infernala de la iesirea din Bucuresti si asteptarea in trafic. 

Sambata insa suntem nevoiti sa fim de-a dreptul matinali si la 8.30 plecam de la Gura Diham. Aveam ceva de tras caci probabil oamenii aveau un avans de vreo ora si jumate si ne-ar fi placut sa ii prindem din urma si sa facem Acele impreuna.

Asa ca, dupa ce in primele 20 de minute trecem de la 3 straturi de haine la tricou, ne simtim o leaca motivati de racoarea diminetii si mergem fara pauza pana in Poiana Costilei. Gonim prin padurea stinghera si rusinata parca de goliciunea ei, cu sangele cald, pulsandu-ne prin vene amintirea verii. Intr-o ora iesim in poiana si uitam de pauza de limonada, caci eram parca manati din spate de o herghelie de cai ce scoteau pe nari frig, asa ca ne pornim sa urcam pe Valea Cerbului. Incetul cu incetul, singurul numitor comun al locurilor, ramane iarna...

Singura noastra speranta intr-o abordare de vara a traseului raman insa pantele Morarului, curate, galbene si atat de imbietoare (stanca si iarba intr-o imbinare atat de armonioasa pentru cei care stiu ce se ascunde in spatele banalitatii). Pe cand ieseam din padure avem primul contact auditiv cu Octavian si Vio care ca doua gaze rosii avansau pe Brau Morarului.

Mergem hotarati sa recuperam cat mai mult din handicap, dar ne domolim goana undeva pe la mijlocul Braului cand soarele ivit de sub nori ne indeamna la o pauza... si prelungim pauza caci stomacul cerea de mancare, muschii odihna, corpul caldura,ochii timp sa se bucure.

Costila invaluita in zapada se arata maiestuoasa deasupra capetelor noastre si ne arata parca ce lung e drumul ce ne sta inainte pana cand sa ne masuram la inaltimea cu ea.

4-5 capre negre priveau si ele valea linistita, coborand sub nivelul braului si dandu-ne parca acordul sa le imprumutam pentru inca 30 de minute poteca.

Avansand pe brau

Dupa ce tragem pe noi si tot echipamentul, imbracati bine, continuam urcusul si asudam consistent pana ce iesim la umbra...nici nu stim, sa dam jos din haine manati de soare, sa le pastram caci dupa colt ne asteapta vantul dupa care acum tanjm sa ne racoreasca...

Aici toamna, dincolo iarna

Zapada ivita insa brusc rezolva dilema si ne da de furca pe ultima portiune a braului, pe pernutele de iarba acoperite cu un pulver fin. Dupa niste pasi cam cu nodul in gat scoatem pioletii si incepem sa urcam spre creasta Ascutita, De 3 ori am facut urcusul asta, de tot atea ori mi s-a parut criminal, iar acum cu mici zone inghetate, cu perne de iarba parsive si pulver fin cu atat mai mult.

In final, dupa ce ne facem morala ca avem minte cat niste gaste si am ales o varianta cam proasta, ajungem cam terminati pe Creasta Ascutita, unde la 2 lungimi in fata noastra ii vedem pe Octavian si Viorica ce mai aveau putin pana in varful Acului Mare. Aici bate si vantul asa ca mersul pe creasta Ascutita e suficient de interactiv, dar e doar antrenament pe langa ce va urma. Pentru prima lungime de iarba de pe Acul Mare alegem sa mergem concomitent in coarda scurta, portiunea nefiind mai dificila decat apropierea din Braul Morarului in creasta Ascutita si astfel castigam putin timp.

Octavian si Vio pe la jumatatea Acului

Noi pe Creasta Ascutita

Apoi pe lungimea 2 pleaca Radu cap, dar lungimea are mai mult de 50 de m asa ca mai parcurgem o pica portiune tandem. In final lungimea 3 (orizontala si mai usoara) o parcurg eu prima si aproape recuperam distanta fata de Octavian si Vio intalnindu-ne toti inainte de rapel.

Echilibristica pe Acul Mare

Aici cineva a batut un piton nou si sanatos astfel incat nu e nevoie sa mai executam o descatarare cam delicata in conditiile date pana la vechiul punct de rapel. Vio e cam inghetata asa ca nu e timp de pregetat si de schimbat impresii mai ales ca ora este inaintata si ne grabim sa montam rapelul pe cele 2 corzi (cam 40-45 de m).

Intalnim la coborare si portiuni intinse cu gheata numai bune sa darame convingerea unei parcurgeri in sens invers, si ajunsi in strunga incepem o cursa contra timpului. E deja tarziu, 2 jumate si mai avem maxim 2 h jumate de lumina. Stim ca trebuie sa ne miscam mai cu talent dar nici nu vrem sa cunoastem pe propria noastra piele vorba cu graba strica treaba.

Degetul Rosu il urcam mult mai repede, fiind vorba de o singura lungime, in mare parte innierbata, lasam varful pe alta data (nu l-am urcat niciodata pana acum dar sunt convinsa ca nu in asta stau Acele Morarului) si ne grabim sa aranjam un rapel pe coarda noastra.

In fiecare sa dintre 2 ace, din Valea Morarului urca niste curenti turbati asa ca ne cautam un loc ferit si ne oferim ragazul unei imbucaturi numai bune ca pauza inaintea Acului Crucii.

Stim ca daca ne vom vedea si in varful lui, jocul va fi aproape terminat caci rapelul si parcurgerea ultimului Ac nu mai ridica dificultati deosebite.

Pana una alta insa, in fata ne asteapta pasul traseului,la iesirea dintr-un mic horn lateral fata de muchia Acului.Pasajul il cunoastem bine , baietii pleaca cap de coarda la o oarecare distanta unul fata de altul iar eu urmez sa ma fofilez printre corzi.

Pentru baieti si pentru Vio, urcarea desi nu dificila a fost chinuitoare caci nu au putut urca cu manusi si sub vantul rece ca de iarna mainile inghetau destul de repede si trebuiau dezmortite. Eu am pastrat niste manusi subtiri in mana, care desi nu permiteau sa abordez prize mici, erau excelente pe protuberantele mari si neregulate de conglomerat.

Portiunea Acului Crucii este dificila pentru ca este aproape verticala, mult mai expusa si cu destul de multa stanca in raport cu celelalte Ace, dar este placuta la catarat daca ai suficient sange rece sa treci peste senzatia ca totul se darama in jurul tau. Chiar vorbeam cu Radu ca desi Acele Morarului sunt un traseu usor si spectaculos totusi fiind un teren pur-sange de aventura comporta si multe riscuri, asigurarile sunt mult mai putine decat intr-un traseu de perete, caderile pot sa fie insemnate si de multe ori secundul nu este cu mult mai in siguranta decat capul de coarda.

In varf ne grabim sa facem rapelul, fiind acum convinsi ca vom urca si Acul de Sus pe lumina. Il abordam ca si vara trecuta pe brana ascendenta,pe langa perete si iesind din traseu avem timp sa admiram un apus superb peste culmile Baiului. Pacat ca timpul curgea in defavoarea noastra caci ar fi fost atat de frumos sa stai sa admiri culorile care se topeau unele in altele, albastrul extraordinar al cerului cum nu mai vazusem pana acum, de parca intregul cer ar fi fost vrajit.

Doar Radu ii da zor sa nu ne prinda noaptea si este frustrat de incetineala cu care ne miscam, de faptul ca instalam coarda pe o portiune mai expusa. Pana la urma inevitabilul se produce si noaptea invaluie ultimul obstacol dificil din fata noastra. Descrierile ne asigura in cor ca este ceva banal dar sub umbrele noptii colosul din fata ne intimideaza. Ne oprim pe o platforma si ne echipam de noapte, frontalele, coltarii si un ceai cald. Ceata are si partile ei bune caci nu vedem locurile (destul de expuse pe care ne angajasem). Pana la urma Radu hotaraste ca ocoleste colosul pe partea stanga pe un valcel pamantos-stancos si ierbos. Reusim sa incropim o regrupare la pioleti dar probabil mai mult de moral si intindem coarda. Toata zona plantata cu semintele de la morcovii nostri nu a depasit o lungime intinsa de 50 de m dar am pierdut mult timp incercand sa fim cat mai prudenti.

In ceata, rasuna o singura exclamatie de bucurie a lui Radu care a iesit in creasta plina de zapada...

Ne stergem sudoarea si cu inima usoara caci dificultatile tehnice se terminasera incepem sa avansam spre Varful Omu...E destul de multa zapada, pe alocuri inghetata si coltarii musca cu pofta din ea, caci e prima pe anul acesta.

4 frontale merg distantate pe creasta si sub ele creierasul se intreaba daca suntem inca pe drumul cel bun, ne mobilizam sa fim atenti si sa distingem orice indiciu ca sa nu trecem pe langa Statia Meteo.

Adapostul ne vrajeste, caldura ne moleseste si am vrea ca cele 15 min de pauza ingaduite in fata unui ceai oferit de cei de la meteo sa nu se termine, caci in fata ne astepta iarasi viscolul ca de iarna si o coborare peValea Ialomitei. Perpectiva celor 2 ore si jumate pe zapada (cred ca ne obisnuisem bine cu zapada caci deja nu mai concepeam ca se poate si fara) nu ne entuziasmau deloc, dar calatori suntem o viata intreaga, asa ca pe prinicipiul, nu ne mai fac pe noi doua ore si jumate de mers, pornim la vale. Mergem pe urmele celor de pe Balaur care trecusera prin fata noastra cu o ora inainte si ii prindem in curand din urma. Incet, incet, pe masura ca altitudinea scade, zapada dispare, iar noi avem timp sa ne ridicam ochii din pamant spre cer. In noaptea ca de smoala un cer senin,spuzit de mii de lumini ne veghea pasii. Luminile de la Pestera se distingeau clar dar inima noastra ne era un cer senin, un univers de constelatii de visuri, o pasiune ce dogoreste, o legatura indisolubila pe care numai traseele frumoase le pot stabili intre prieteni

Foto by Radu

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

Apropiere:

Braul Mare al Morarului, este cotat ca 1A si incepe din Valea Cerbului continuand pana in firul Vaii Morarului. De pe Valea Cerbului intrarea este mai dificil de gasit, braul urcand oblic pe fata sudica a Morarului pe directia E-NE. Exista numeroase poteci facute de oi si capre astfel incat firul nu este chiar asa de usor de urmarit cel putin la inceput. Conform descrierii se traverseaza succesiv peste Sistoaca Dracilor (se formeaza in urma confluentei a doua fire care isi au obarsia sub Acul de Sus), Sistoaca Rosie (se formeaza din confluenta a doua fire care isi au obarsia in saua dedupa Degetul Rosu si in saua de dupa Acul Mare) si in final Valcelul Fantanitei (la baza peretelui ar trebui sa vedem Fantanita Morarului-izvor (nu l-am vazut niciodata). In continuare dupa un urcus continuu iesim langa o cruce si dupa ce traversam o poteca croita printre jnepeni iesim in creasta, pe linia de cumpana intre Valea Cerbului si Valea Morarului. Lasam in urma unul din fireleVaii Bujorilor si urcam spre Creasta Ascutita…

Marcajul este CR aplicat cu in cateva locuri pentru ghidare si confimarea traseului, numai pe pietre.

Observatie : Morarul este strabatut de 3 brauri:: Braul Mare al Morarului (cel mai jos), Braul de Mijloc, si in finalcel mai sus (Braul de Sus care se continua pe versantul dinspre Valea Morarului cu Braul Acelor).

Descrierea tehnica a traseului

Parcurgerea Crestei Morarului sau a Acelor Morarului este cotata ca 2A.

Ele se desfasoara pe linia decumpana dintre Valea Cerbului si Valea Morarului. Sunt 4 Ace denumite: AculMare, Degetul Rosu, Degetul Prelungit (Sau Acul Crucii caci pe el se gasestemontata o cruce) si Acul de Sus.

Intarea pana in Creasta Ascutita se poate face pe 3 variante:

1.Braul Mare al Morarului (inceput dispre Valea Cerbului)-aprox 1h 30 min pana la baza primului Ac. Varianta aleasa de noi, vezi mai sus.

2.Braul Mare al Morarului (inceput din Valea Morarului sau Adanca si traversand Rapa Crucii, Rapa Mare si Valea Poienii)-nu am parcurs aceasta varianta si nu am gasit indicatii orare

3.Valea Bujorilor (foarte multa vegetatie, indelungata, aproximativ 4 h din drumul de Plaiul Munticelu, TR, varianta recomandata pentru o abordare de iarna a Acelor).

Odata ajunsi la nivelul Braului, urcam pe linia crestei pe pante innierbate cam 30 min ca apoi, dupa un parcurs orizontal pe Creasta Ascutita sa ajungem la baza Acului Mare. Se deschid perspective frumoase asupra Costilei si a Vaii Morarului cu o ruptura de panta continua si impresionanta intrand in contrast cu pantele innierbate dinspre valea Cerbului. Exact inainte deprimul ac se afla firul Vaii Poienii (2A), cascandu-se neprimitor inspre ValeaMorarului.

Acul Mare. Aflandu-ne la baza lui trebuie sa stim ca are 3 lungimi de coarda (1 lungime ascendenta si 2 relativ orizonatale pe o creasta ingusta). Prima lungime decoarda se desfasoara pe pantele innierbate din dreapta. Nu exista pitoane. Seurca cam 40-45 de m pe coasta innierbata pana la un tanc unde gasim primul piton. Urmeaza 2 lungimi expuse, pe creasta, cu 3 pitoane/lungime. Chiar in varful Acului Mare s-a amenajat un punct de rapel (un piton mai vechi cu inel si unul batut recent). Se poate face fie un rapel lung de 45 de mfie doua rapeluri de 25 m deoarece exista un piton intermediar

Ajungem in strunga dintre Acul Mare si Degetul Rosu in unde isi are obarsia si Rapa Mare

Degetul Rosu: Abordarea cea mai simpla este pe o brana ce urca oblic pe fata dinspre Valea Cerbului. Exista de asemenea si o varianta de parcurgere directa: Naluca (pe o fisura), traseu din care se vad clar primele 3 pitoane. Numele traseului este insemnat pe stanca cu vopsea rosie. Imediat dupa inscris, se mai vede un alt piton care serveste ca punct de plecare pentru parcurgerea branitei. Aceasta are o singura lungime de coarda si ne scoate pe un prag in dreptul a doua pitoane de rapel. Deasupra noastra pe doua hornuri successive se poate urca pe Deget.

Rapelul de pe Deget se da in 2 trepte, una de 10 m pana pe brana pe care ne aflam noi si un al doilea de 25 m pana in saua dinaintea Acului Crucii (sau Degetul Prelungit).

Acul Crucii. Abordarea se poate face in doua moduri. Fie direct (noi nu am gasit pitoane de asigurare) depasind 2 tancuri, ultimul avand o coborare mai delicata de vreo 2-3 m, dupa care se da de un prim piton si la 1 m mai sus un al doile apiton. A doua varianta, cum am intrat noi: pe o brana innierbata pe fata dinspre Valea Cerbului pana ce in dreapta se ridica un horn de vreo 3 m in varful caruia se vede un piton cu inel, iar pe la jumatate un alt piton batut recent (in iarna). Ajunsi pe muchie urmeaza o creasta scurta de vreo 10 m dupa care incepe ascensiunea propiu-zisa, cam 15 m a Acului, stanca combinata cu praguri de iarba. Pana la crucea din varfului Acului sunt 3 pitoane.

Pe cruce scriu urmatoarele: Aceasta cruce a fost fixata in ziua de 18 august 1983 de catre C.Stoenescu jr si Russo Eugeniu, inlocuind vechea cruce care a fost fixata in data de 18 august 1929 de catre CStoenescu (Carlig), C.Taflan, Puiu Panaitescu din vechiul grup “Tut” membrii in Touring Clubul Roman in amintirea lui Niki Alexandrescu U1928.

Totusi se poate merge mai departe, caci 50 m de coarda ajung de la baza hornului pana la pitoanele de rapel…Unul aflat la extremitatea stanga si in dreapta la 4 metri inca 2 legate prin multe cordeline. A ajuns din nou o coarda de 50 m (rapel sub 25 m).

Ne gasimin iantea ultimului Ac: Acul de Sus. In saua dintre el si Acul Crucii ajunge Rapa Crucii.

Acul de Sus se incepe tot pe o branita innierbata cam 20 m dupa care pe peretele din dreapta se gaseste un prim piton de unde se incepe parcurgerea propriu-zisa a branitei. Mai exista inca 2 pitoane intermediare si asigurarea pentru filare se face dupa unpiton pe care il gasiti chiar in varf. In orice caza cest ultim ac nu pune nici un fel de dificultati de ordin tehnic.

Total timp: 4 ore de la intarea pe Ace (2 echipe).

Materiale tehnice folosite:

-coarda 50 m

-ham, casca,carabiniera de ham, reverso

-expressuri 5-6(cu bucle mai lungi, de 40-60 cm pentru a reduce frecarea corzilor)

-2 carabinierepentru regrupare

-anouri (pentru autoasigurare 2 buc de 90 cm, 1-2 buc de 120cm, pentru tancuri si 2-3 bucati de 60 cm pentru a prelungi diverse asigurari)

Obs: tot traseul l-am parcurs integral in bocanci.

Schite W.Kargel