8 noiembrie cu pinguinii

O tura pinguineasca la Padina din care nu am ales decat cateva poze, in rest am tropait putin, am mancat bine si am baut mult...A si sa nu uit am purtat discutii filozofice.

In formatie completa

Au onorat cu prezenta:

Octavian

Alois

Kya

Em

Gabi si Radu

Coana Mare

Cristi, Mariu si Mike

Din prima zi putem memora un tablou cu Pelesul...multi l-au imortalizat, putine insa am ales:

Dovleacul spanzurat

 

O dovada a disciplinei noastre de fier (mersul monom)

Am facut popasuri lungi si placute

Ioi ce rosii suntem toti

Si evident cu burtile in sus... am discutat

A doua zi insa drumul prin Saua Laptuci spre Miorita si cota 1400 ne-a adus multe imagini frumoase:

In primul rand o calatorie in spatiu in Alaska

Putina orientare

Si o leaca de efort (Em nu suntem la maraton!)

Nu eu sunt subiectul fotografiei lui Nasu'

Cireasa de pe tort suntem insa noi, mai intai frumos si trazniti iar apoi innoroiti :)

Citeste mai departe...

Refugiul Diana-un experiment necesar despre si pentru noi ca oameni

Scurta istorie:

La inceput purtand numele de refugiul Consomol a fost mai intai adapost de vanatoare. 

In anul 1975 a fost reconstruit ca si cabana cu 20 locuri de catre Salvamont Zarnesti si elevii Liceului Teoretic Zarnesti (fiind folosita si ca punct Salvamont). 

A ars in 1980. Pe locul ei s-a construit un refugiu sub forma de sopron de catre Vanatorii de Munte iar in 2003 a fost inlocuit cu unul nou de catre Administratia Parcului National Piatra Craiului.

Poate cel mai cantat loc de adapost din muntii nostri, si-a gasit acum un an de zile, o noua fata, sub mainile dibace a 23 de oameni care au pus umarul la propriu intr-una din primele activitati ale Asociatiei MontaneCarpati.

Sub bagheta maestrului de ceremonii, Gabi, s-a carat si asamblat actualul prici, s-au curatat refugiul, s-a izolat si i-am dat o noua fata, mai luminoasa credem noi. Dar inca mai sunt reparatii de facut si solutii de gasit pentru apa care picura la ploile serioase pe centrul priciului.

Povestea de la un cap la altul o gasiti aici:

Refugiu in forma finala, vedere de la exterior 

Refugiul in forma finala, vedere de in interior

A fost in acelasi timp un experiment despre noi, oamenii, care trecem pe munte caci stim foarte bine ca muntii sunt murdariti, refugiile distruse, tot de noi cei care ne strangem sub titulatura montaniarzi si care stim mai mult sa ne plangem decat sa facem ceva.

Diana nu va deveni decat in vis un refugiu la standarde europene, nici macar un bivuac nu va ajunge, daca nu se vor schimba atitudini. Si am crezut ca se pot schimba atitudini, pe aici pe colo, lasand curat, saci, matura si faras (si gasindu-le cu supriza in acelasi loc si la un an dupa).

In egala masura caietul refugiului s-a vrut a fi in primul ca o radiografie a celor care au trecut pe acolo, ca o suma de impresii, informatii utile, fiind o raritate prin refugiile noastre. Nici noi nu credeam ca il vom gasi acolo dupa un an de zile, plin chiar...Ne asteptam sa il gasim cenusa, si eventual povestile de vitejie scrise pe pereti.

Din fericire am fost doar pesimisti. La inceputul lunii octombrie am schimbat caietul cu unul nou, am gasit cu placere o colectie intreaga de descrieri ale traseelor turistice din Crai si a celor de alpinsim din zona, fragmente printate din Monografia Pietrei Craiului care au fost aduse la refugiu de cei care i-au calcat pragul etc.

Mai jos o incursiune in Jurnalul Refugiului Diana si multe multumiri tuturor celor care s-au implicat in proiect.

Ca sa nu va plictisesc am ales 1 maxim 2 mesaje din fiecare luna.

13.12.2008- "Lucru bine facut."

24.01.2009-"Castel pentru inca o noapte...sa ramana cat mai mult timp in conditiile acestea."

21.02.2009-"In Romania mai exista si oameni de bine! Cinste lor! Viata lunga acestui refugiu. Este 14:15, mananc si plec mai departe spre Varful Ascutit".

13.03.2009-"O tura scurta si frumoasa „un superb” de refugiu, multa sanatate si carari cu soare celor care l-au refacut si celor care il respecta."

29.04.2009-"O zi frumoasa, soare, senin, pasarele, caprioare. 10.20 am plecat spre Vf Padina Popii prin Padina Popii, prima oara cand sunt singur pe acest traseu. Le doresc celor care au participat la refacerea refugiului multa sanatate, si ture cu cat mai mult soare si voie buna si in ultimul rand le transmit tuturor sa avem grija sa refugiile existente in toti muntii nostri si nu numai. Carari insorite."

24.05.2009-"Un edificiu trainic plin de istorie si frumusete. O destinatie pentru fiecare iubitor al muntelui ."

04.07.2009-"Refugiul Diana a reinviat!Felicitari (CAR)"

14.07.2009-"Salutari voua celor care iubiti natura cu tot ce inseamna ea. Ma bucur ca am gasit refugiul in stare buna, semn ca inca mai putem spera la o lume mai civilizata".

21.08.2009-"Felicitari celor care au amenajat acest refugiu extraordinar!!! Am descoperit aici bucurii de o frumusete rara. Te iubesc Romania! 2 tineri basarabeni indragostiti de natura!"

30.08.2009-"Locul pe care vrei sa-l gasesti cand ploua si e seara."

Am gasit mesaje serioase legate de starea traseelor (turistice sau de alpinism), caratul gunoaielor jos si de curatenia din refugiu:

23.07.2009-"Mi-am dorit mult sa ajung la Diana in acest minunat loc, in care oameni cu adevarat minunati, impatimiti ai muntelui, au muncit sa amenajeze acest refugiu. Numai ei stiu cat au transpirat amplasandu-l in acest paradis montan numit pe scurt Piatra Craiului. Ma alatur celor care se pleaca respectuos in fata lor si va rog alaturi de ceilalti iubitori ai muntelui si ai frumosului, in general, sa nu lasati mizerie in urma dumneavoastra. Este pacat si este un afront adus „mamei” Natura."

Dar si unele haioase foc:

18.06.2009 "Este un loc extrem de frumos chiar daca e plin de muste. Sa fiu sincera (cel putin eu) ma asteptam la un loc din care sa se poata vedea cabana si tot ce e in jurul ei. Daca a dormit cineva aici sa scrie ca sa stiu daca se poate supravietui."

Am avut musafiri din Marea Britanie, Olanda, Statele Unite, Spania, Ungaria, Franta, Cehia, de la 6 la 70 de ani, fiecare cu micile lui victorii personale.

„Am fost aici eu, Alexandra de 12 ani cu tatal meu si o parte din prietenii mei pe care i-am intlanit la Refugiul Funduri. Am ajuns aici dupa ce am parcurs toata creasta Pietrei Craiului."

„Pana la urma am ajuns. Am reusit sa imi motivez cele 87 de kilograme ale mele si am ajuns, cu toate ca-s din Zarnesti, pentru prima oara la refugiul Diana."

Iar ca incheiere iata ce scria cineva pe la mijlocul caietului:

"Dragii mei romanasi!

Nu luati, completati,

Nu stricati, reparati!

Nu murdariti, curatati!

Romania Curata."

Articol postat pe carpati.org in 17.11.2009

Citeste mai departe...

Acele Morarului in colectia turelor de toamna-iarna

Pentru tura de pe Ace sfatuitor nu ne-a fost decat prognoza. Vazand ca vremea este buna ne-am hotarat ca e timpul sa mai mergem pe Ace cu oameni care nu au mai fost, sa le dam si lor sa guste din pocalul adrenalinei, nascuta din expunerea de pe Ace, de echilibrul atat de fragil pe care il stabilesti intre cele 2 hauri ce ti se casca la picioare: Valea Morarului, abrupta si intunecata, si Valea Cerbului mai domoala, cu pante de iarba invaluite in ceturi. Insa amatori nu am prea gasit, caci pe toti i-a chemat Balaurul pe a sa cocoasa ,asa ca, am facut echipa cu Octavian si Viorica care inspirati de idee au ales acceasi destinatie ca sa definitiveze si urcarea pe ultimele 2 Ace. Daca ei au fost vrednici si au plecat de vineri seara, noi ne-am urnit abia sambata dimineata din Bucuresti. Am mai castigat o seara in care sa rezolvam probleme administrative si am evitat uscatul cortului de luni, aglomeratia infernala de la iesirea din Bucuresti si asteptarea in trafic. 

Sambata insa suntem nevoiti sa fim de-a dreptul matinali si la 8.30 plecam de la Gura Diham. Aveam ceva de tras caci probabil oamenii aveau un avans de vreo ora si jumate si ne-ar fi placut sa ii prindem din urma si sa facem Acele impreuna.

Asa ca, dupa ce in primele 20 de minute trecem de la 3 straturi de haine la tricou, ne simtim o leaca motivati de racoarea diminetii si mergem fara pauza pana in Poiana Costilei. Gonim prin padurea stinghera si rusinata parca de goliciunea ei, cu sangele cald, pulsandu-ne prin vene amintirea verii. Intr-o ora iesim in poiana si uitam de pauza de limonada, caci eram parca manati din spate de o herghelie de cai ce scoteau pe nari frig, asa ca ne pornim sa urcam pe Valea Cerbului. Incetul cu incetul, singurul numitor comun al locurilor, ramane iarna...

Singura noastra speranta intr-o abordare de vara a traseului raman insa pantele Morarului, curate, galbene si atat de imbietoare (stanca si iarba intr-o imbinare atat de armonioasa pentru cei care stiu ce se ascunde in spatele banalitatii). Pe cand ieseam din padure avem primul contact auditiv cu Octavian si Vio care ca doua gaze rosii avansau pe Brau Morarului.

Mergem hotarati sa recuperam cat mai mult din handicap, dar ne domolim goana undeva pe la mijlocul Braului cand soarele ivit de sub nori ne indeamna la o pauza... si prelungim pauza caci stomacul cerea de mancare, muschii odihna, corpul caldura,ochii timp sa se bucure.

Citeste mai departe...

Muntii Mehedinti la granita intre toamna si iarna

Intro:

Capodopera de pe Cerna

              

deTatiana Stepa si Andrei Paunescu

”Din miezul verii pana-n miezul iernii,

Din spic de ger si pana-n spic de grau,

E o capodopera pe malul Cernei,

E ambasada cerului pe-un rau.

Mai puneti frana permanentei goane,

Opriti-va din tot ce daramati,

Si mai veniti aici la Herculane

Sa fiti o saptamana imparati.

Slabiciuni umane dulce se rasfata,

Dor de Herculane, dor de viata.

Destul cu-atata jalnica deriva,

Destul cu-atata jaf si-atata stres,

Gustati din ionizarea negativa

In tainicul naturii inteles.

Pe aici pe undeva printr-o padure,

Cand simte osteneala si e greu,

Cautator al unor spatii pure

Aici coboara insusi Dumnezeu.

Lui Hercule i-a mai ramas fantoma,

Sa dea convalescentilor raspuns,

Si imparatul a plecat la Roma,

Dar numai in legenda a ajuns.

Cand sufletul e trist si oboseste,

Plecati la Herculane intr-o zi,

Sa supravietuiti dumnezeieste

Recastigand si dreptul de-a iubi.

Inca de la inceputul saptamanii se infiripase ideea unui weekend prelungit si cautand diverse locatii cu vreme acceptabila a intrat in carti si Herculane. Prognoza de pe meteoblue spunea frig dar precipitatii putine, asa ca in ciuda asteptarii infernale dintr-un Bucuresti sugrumat de masini, si a ploii ce cuprinsese autostrada joi seara , noi goneam manati de vise si imaginatie spre niste munti noi-Cernei-Mehedinti, pe care ne asteptam sa ii gasim gatiti parca pentru ultima reprezentatie a toamnei. Si nu ne-am inselat in aproximatii caci odata ajunsi in Herculane decretam ca nu am mai vazut o padure mai frumoasa.Era o betie de culori si perspectiva ma ducea cu gandul la citatele ce umplusera in scoala primara un caiet intreg de imagini frumoase.

Citeste mai departe...