joi, 11 noiembrie 2010

Per pedes si pe 2 roti, din nou la Moeciu



Sambata- trekking

Echipa: muha, em, vio, cosmin, vali, cristi, andrei, claudia, cerasela, gabi, mike si radu

Traseu: Moeciu de Sus-La Bisericuta-Muntele Barbuletu-Saua Bucsa-Saua Strunga-Poiana Gutanu-Moeciu de Sus

Noapte si un cer senin, spuzit de stele. Stau pe marginea raului si urmaresc cu privirea cum rotocoale de respiratie calda se imprastie in aer. Nu este frig, nici nu ai zice ca e noiembrie. Desi un foc arde jucaus in apropiere, totusi pot sa stau linistita aici, turceste pe iarba. Prietenii mei rad si atata focul, altii cauta lemne iar eu ma bucur doar pentru ca sunt aici, intr-un loc minunat, respirand munte, dupa o zi plina si cu perspectiva alteia, la fel de calda, placuta si colorata.
Am mers astazi cu pinguinii prin locuri noi, am pasit usor printre frunze, ne-am spalat cu lumina galbena a soarelui, am urcat dealuri si munti noi, am urmarit poteci vechi necunoscute, am explorat un loc nou si vechi in acelasi timp-toate sunt stranse parca aici, la Moeciu.
/10_11_moeciu/dscf8029.jpg
Made by Claudia-Craiul ce vegheaza linistea locurilor
Tineam de mult mortis sa mergem cu totii la Moeciu, si am gasit acest weekend cu vreme frumoasa numai bun pentru asa ceva. Locurile simple si usoare, bune de batut la pas de oricine, trasee lungi si scurte dupa puterea fiecaruia...cu totii ne putem gasi entuziasmul in acest loc fain.
/10_11_moeciu/dscf8052.jpg
Made by Claudia-Si daca nu ma credeti ca e fain, iata peste drum e Bucegiul
Dupa ce autoritatea mea de "doamna de fier" este subminata si ora de plecare 9 se calculeaza dupa ora veche (adica plecam la 10), ne pornim intr-un final pe dealuri. Aveam atatea locuri noi sa le arat oamenilor, incat in mod cert nu aveam de ce sa ne pierdem timpul si sa ne risipim energia pe drumul forestier de pe valea Bangalesei. Era mult mai fain sa investim putin efort de la inceput, sa ne cocotam pe dealuri si sa privim lumea de sus.

Astfel ca prindem bucla 3 de la EcoMarathon si dupa ce ne strecuram prin curtile oamenilor, printre case, prin fanare, si sarim garduri ajungem in coama dealului, spre vf Bisericuta.
/10_11_moeciu/dscf8073.jpg

/10_11_moeciu/dscf8075.jpg
Made by Claudia-Curiosi mai sunt pinguinii sa vada Brasovul
Aici ne intalnim cu Radu ce a urcat dinspre Valea Bangalesei si cu 2 localnici ce pazeau vitele. Ne odihnim cu mare placere in iarba, sprijiniti de un gard, mai schimbam o vorba, mai admiram cerul albastru sau Bucegii. Incepem lectia de geografie cu locuri, cu culmile, cu varfurile si seile ce au inceput sa devina din ce in ce mai familiare cu fiecare nou drum pe care il facem in zona. Si e minunat sa poti impartasi toate aceste cunostiinte cu alti oameni, sa ii ajuti sa aiba o imagine completa si uneori suprinzatoare a locurilor.
Pentru ca, de fiecare data cand mergem pe munte, nu facem decat sa adaugam noi piese intr-un puzzle imens, deschis in prima noastra tura. Atunci nu stiam nimic....E ca si cum ai incerca pe o foaie alba sa recladesti un puzzle de 1000 de piese. Usor, usor, se traseaza contururile, apoi figurile mai mari, insa niciodata nu il vom termina daca nu asezam si detaliile la locul lor.
Parcurgem astfel, cu picioarele pe pamant si cu capul plin de amintiri, prima parte din bucla 3, ne strecuram prin toamna tarzie, ne amintim de batranica iesita cu pahare si apa proaspata in intampinarea noastra si ajungem in locul in care, la EcoMarathon am inceput coborarea spre Valea Bangaleasa.
/10_11_moeciu/dscf8082.jpg
Made by Claudia-Emotie de toamna, cum s-ar zice
Acum insa mergem mai departe, sa exploram locuri noi, avem si o tinta-Saua Strunga, si dupa ce am analizat harta asteptam sa ne preumblam pe imensul picior ce ne va scoate in inima Bucegilor.
/10_11_moeciu/dscf8079.jpg
by Claudia
Pana una alta cum stateam noi acolo la rascruce intr-o pauza si ma gandeam cum de surorile SiS nu sunt in zona pe asa o vreme frumoasa, printre garduri apare un grup de alergatori, cu SiS, Adi Bostan si altii.
/10_11_moeciu/dsc_5800.jpg
Noi
/10_11_moeciu/dsc_5811.jpg
si alergatorii
Stam putin la vorba si o pornim cu totii in aceeasi directie-in sus, ei mai repede, noi mai incet si delectandu-ne pentru a suta oara cu povestile lui Em despre ski, despre partia neagra, despre viteza, despre telescaunul in care te simti carcasa de porc si alte cele. Avea Em ascultatori noi, care fie nu mai auzisera povestea (Cosmin) fie o auzisera de prea putine ori .

Cum povestitorul si grupul sau se miscau mai greu fiind o problema sa dai si din gura si din picioare in acelasi timp, noi puneam de cate o pauza la fiecare luminis insorit si ne tot minunam ca saua aia si poiana nu se apropie deloc.

Desi inca pe nemarcate, totusi poteca era nespus de clara si nu aveam nicio dilema legata de orientare.
Pe langa noi, Radu se distra fie pe bicicleta, fie pe langa ea, fie cu ea in spate, fie cu ea pe rucsac, dupa panta si oboseala.

Padurea era goala dar luminoasa caci crengile desfrunzite lasau toata lumina sa ajunga la noi. Tot asteptand sa intram odata in marcajul BR, iesim si din padure si descoperim o multime de culmi atragatoare, ne facem ochii roata si ne imaginam numa puver peste tot. Descoperim astfel un minunat teren de joaca pentru la iarna si socotim ca vom reveni des pe aici, pe schiuri, pe rachete sa ne bucuram de zilele senine si linistite de iarna. Imi place linistea asta din dosul Bucegilor, tihna poienii Gutanu, culmile domoale, pline de tufe si ingalbenite de trecerea toamnei, si cerul albastru. Te-ai crede pe dealuri, dar e suficient sa iti ridici ochii si sa vezi inainte stancaraile din Saua Bucsa sau cele care strajuiesc Saua Strunga.
Pana la urma intersectam si BR si pornim peste varfuri spre Saua Bucsa. Ador sa imi curm respiratia pe cate un urcus smucit, pentru ca apoi, ajunsa in varful dealului sa imi dau drumul la vale, asa cum pana acum 3 luni doar visam ca pot sa o fac. Si sub talpi sa nu simt decat un covor moale si ma simt copil asa cum cobor in fuga cu bratele intine, imaginand un avion, intampinand doar rezistenta aerului.
Si cand ma plictisesc de zbor si de mers ii astept pe pinguini, tolanita la soare. 

Servim o masa inchegata din ce aveam fiecare prin rucsac si cu forte noi incepem urcusul spre Saua Bucsa. Il vedem deja pe Radu cum pedealeaza cu spor pe un drum forestier insa noi ramanem fideli potecii.
Desi exista ceva voci care militeaza pentru o coborare inspre Valea Bangalesei, ma fac ca nu le aud si pornim toti, unii mai repede unii mai incet spre Sa. Stiu ca acolo in Saua Strunga o sa fie frumos, dar nu ma asteptam sa fie atat de furmos. Nu ma asteptam sa se vada ca in palma, Babele, Costila, Piatra Arsa, Varful cu dor. Nu ma asteptam ca Bucegiul sa fie atat de darnic cu noi si sa ne ofere atatea secrete intr-o simpla zi de toamna.

Eu si Claudia rememoram 7500 si cu inima usoara si planuri pentru editia urmatoare, prindem poteca frumoasa ce ne duce pe nesimtite la vale. Din nou soarele apune, dar acum mergem dupa el, la vale, ne pregatim sa intampinam noaptea cu un foc de tabara si suntem veseli si zglobii.
/10_11_moeciu/dscf8141.jpg
Prima poza de grup (made by Claudia)
Totul e uscat, nu mai sunt noroaie, nu mai sunt ochii intrebatori de oi pe care le deranjam in toiul noptii.
/10_11_moeciu/dsc_5867.jpg
A doua poza de grup
Toate acestea vor fi inlocuite in curand cu o noapte calda si un cer spuzit de stele.
Pana una alta apusul ma gaseste pe bicicleta imprumutata de la Radu, strecurandu-ma printre brazi, ori admirand spectacolul.
Si apoi ma fac una cu iarba pe care o strang puternic in maini.
/10_11_moeciu/dscf8155.jpg
by Claudia
Unghiile taiate regasesc pamantul moale, palmele se sprijina pe sute de fire si eu ma contopesc cu locul, cu muntele, ma amestec cu verdele, cu toamna, cu intunericul ce ne prinde din urma.
/10_11_moeciu/dsc_5877.jpg


Dupa ce lasam pe nesimtite pentru toti in afara de mine poteca BR ce coboara spre Simon, ne aprindem frontalele, si urmam poteca strecurata printre garduri. Usor usor zgomotele din vale se fac auzite, o chemare, un latrat, o lumina ce se vede in departare. Iesim din padure si desi poteca nu mai este vizibila sub frontala mea cea chioara, totusi simt poteca dupa “miros” ca sa zic asa. Este uimitor cu cate amintiri am ramas dupa maraton, mai ales legate de detaliile locurilor, ceea ce nu mi se intampla la o tura obisnuita. Un singur detaliu ratez, bifurcatia spre puntea cea buna, dar pana la urma nimerim la una mult mai tapana si mai de incredere si iesim in sat.E noapte bine, si e timpul pentru aranjamente: cules lemne, aprins foc, intins corturi. Radu isi propune o nota mare la mamaliga si iese un record de 7.5. Dupa ce ne punem burta la cale si dovedim si prajituri de la sarbatoriti, mai avem un singur hop-vreo 19 sticlute de Jaegermeisterpe care le bem intr-o adevarata spirala. Meritam, la cum arata raportul GPS-ului:
/10_11_moeciu/untitled.jpg
Vrednici am mai fost...


Duminica-bicicleta


Traseu: Moeciu de Sus-Cheile Gradistei-Fundata-Moeciu-Coama Lunga-Valea Lunga-Sat Cheia-Moeciu de Sus

Ziua de duminica era rezervata pentru bicicleta in 2 pentru ca toti pinguinii, doborati de traseul greu de ieri sau de noaptea grea (nici nu stiu ce sa mai cred) iau drumul orasului. Pe Cosmin il ghidam spre prima bucla de la EcoMarathon iar eu cu Radu ne urcam in sa. Presimteam noi ca se pot face ture superbe pe aici si nu ne-am inselat.
Am traversat tot Moeciul de Sus, dintr-un capat in altul si am intrat spre Cheile Gradistei unde am fost martori la o scena foarte faina in care domnul care asigura paza pentru Cheile Gradistei nu a permis accesul unui grup de ATV-isti, necedand deloc la insistentele acestora si i-a trimis la plimbare sa caute alta cale de acces, prin Fundata .
Asa ca, macar nu impartim drumul decat cu masinile, care starnesc si mai putin praf, si mai putin zgomot. Kilometru dupa kilometru, desi urcam din ce in ce mai constant, se scurg sub roti, iar soseaua si casele raman jos de tot.
De sus, de la complex, intram pe bucla 2 si gasim un drum fain ce ne scoate in Fundata. Case, garduri, frunze uscate, pamant, pietre, asfalt, caini ce latra in disperare, toate se succed ritmic si cu usurinta...Cat de scurt e drumul pe doua roti fata de cel la picior.
/10_11_moeciu/dsc_5898.jpg
Mai gasim si pisuci prin copaci
/10_11_moeciu/dsc_5904.jpg

/10_11_moeciu/dsc_5911.jpg
Iesim in Fundata si incercam sa ne orientam spre Scoala din Fundata, unde in primavara ne infruptam din bunatatile de la primul punct de revitalizare.
Gasim scoala, si panta pe care am urcat ca sa ajungem aici, si pornim sa il intampinam pe Cosmin. Drumul este genial, lat, innierbat, cand plat, cand in usoara coborare, fara sa ne streseze cu nimic...pana la noroiul in care am ajuns si la care ne-am oprit.
Nu gaseam nici o motivatie sa traversam portiunea nici cu bicicletele, nici fara ele, asa ca reconfiguram urmand un drum nou descoperit, care de fapt inchide bucla noastra conducandu-ne pana la Biserica din Fundata. Iarasi locuri familiare...
Ma uit in trecere si toti cei care ies de la slujba sunt oameni in varsta. Este interesant cum sunt multi tineri care vin si cauta linistea aici, la sfarsit de saptamana dar tinerii care au crescut aici au plecat spre orase, viata de acolo fiind mult mai atragatoare. In urma raman doar traditii, case, pamanturi, din ce in ce mai parasite, sau care vor urma soarta sigura a unor vile mai mult sau mai putin hidoase.Probabil in 50 de ani capitele de fan vor fi o dulce amintire, ca si vacutele ce pasc linistite, iar gardurile de lemn vor fi inlocuite cu garduri masive metalice.
/10_11_moeciu/dsc_5916.jpg

Coboram pe poteca din bucla 1 (sau prin zona ei) pana in sat si ne pregatim pentru cireasa de pe tort-Coama Lunga.
/10_11_moeciu/dsc_5919.jpg
Ne-am facut pana acum doar incalzirea si cum am stat atata timp in sa, era timpul si pentru putin push-bike/carry-bike.
Noroc ca sub soarele de zile bune, totul e uscat si nu ne mai caznim si cu noroiul de pe poteca ingusta.
/10_11_moeciu/dsc_5922.jpg
Nici nu mai stiu daca a fost mai greu sau mai usor la maraton
Totusi drumul pana in culme pare ca nu se mai termina. Tot merge in diagonala, urcand usor si enervant...si pare ca ne va scoate la capatul culmii si nu vom mai avea timp sa ne bucuram de frumos. Dar era doar o parere, data poate de efort, de soare pe care incercam sa le stapanim cu niste apa rece de izvor si granini de visine.
Intalnim si 2 vacute frumoase (de fapt o vaca si o vitica ce stateau la umbra) si cu o ultima indarjire in care numai pe rucsac nu m-am apucat sa car bicla pentru ca nu era suficient de lata poteca iesim din padure. Cum iesim, avem instant un deja-vu si realizam ca nu am ratat deloc poteca si exact pe drumul de la marathon am fost doar ca acum cu grija biclei a parut mult mai lung...
Asa ca, ziua fiind in putere, cautam un loc ferit de vant si aproape ca adormim la soare cu capul pe rucsac. Suntem intrerupti doar de un localnic ce coboara cu un magarus frumos si un caine credincios ducand la vale lapte si fan si apoi de Cosmin ce cu pantalonii lui fosnitori la mers nu se incadreaza in linistea locului.
Dupa explicatiile de rigoare privind drumul de urmat si mai ales coborarea spre Cheile Gradistei, mai impingem putin biclele pana la crucea care pe mine ma duce instant cu gandul la Eminescu-si a sa poezie “Mai am un singur dor” si de aici ne suim pe ele. Coborarile si urcarile sunt superbe prin linistea fanarelor si ne intalnim din nou cu caii cei frumosi, caii liberi si atat de mari, atat de bine crescuti si atat de veseli pentru viata pe care o duc.
Sfarsitul se apropie cu pasi repezi, as vrea ca aceasta coama lunga sa fie nesfarsita, sa nu existe vale, ci sa fie o punte de dealuri care sa uneasca muntii intre ei.

/10_11_moeciu/dsc_5964.jpg

Lasam la coborarea spre Cheile Gradistei un semn pentru Cosmin si noi mergem sa vedem unde e sfarsitul drumului...de fapt stiam-e pe strada Valea Lunga dar de fapt nu punctul sfarsit ne interesa, ci drumul pana la el.
Drum frumos, insa pe masura ce coboram parca pierdeam din ce in ce mai mult din libertatea dealurilor si ne scufundam in “civilizatie”.
/10_11_moeciu/dsc_5960.jpg
Desi de multe ori mi s-a parut ca adevarata civilizatie este acolo sus pe dealuri unde oamenii isi dau ziua buna si vorbesc despre vreme si animale, unde te intreaba de sanatate si unde munca e facuta fara ca nimeni sa se vaite, dintr-o inertie si obisnuinta ancestrala.Acolo unde oamenii au timp sa stea si sa gandeasca, sa vada lumea mai buna si nu prin ochii televizorului, sa mane bland un magar si nu sa il loveasca la fiecare pas.
Si asa ma simt si eu, parca sufletul meu devine mai larg pe masura ce urc si intra inapoi in cusca lui atunci cand cobor, aparandu-se parca de oras si fiind liber sa zboare doar la munte...poate toti cei care mergem sus, avem suflet de vultur sau de soim si poate mergem acolo saptamana de saptamana tocmai pentru a ne lasa sufletul sa zboare...Poate asa se explica observatia Ceraselei care spunea ca eu si Radu nu am mai stat de luni de zile acasa. Si asa e, am alergat dupa vreme buna in nestire, cu sete, de parca in iulie, venea iarna...Dar poate asta se datoreaza mai mult chemarii...pasarea din inima noastra aude chemarea muntelui si tanjeste dupa zbor, parca avem un pact, ea sta in mine o saptamana si ma face frumoasa, imi face ochii sa straluceasca si gandurile sa viseze, iar eu ca rasplata o eliberez .
Dar e timpul sa ma opresc, din scris,caci acum vad ca s-au strans 5 pagini..e timpul sa ma duc sa mananc avand in vedere ca mi s-a facut o pofta dupa cozonacul secuiesc luat de pe marginea drumului si sa ma pregatesc de drumul spre casa...cum altfel, tot in sa.

Foto-Radu si Claudia

Povestea Claudiei:aici
Povestea lui Radu: aici


0 comments:

Trimiteți un comentariu