Made by Kya
Craciun pinguinesc
luni, 27 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
Balea-Workshop avalanse-SKV
Weekendul trecut a fost unul din rarele weekenduri in care ne-am ales destinatia foarte devreme....de marti mai precis...Si nu numai eu, care sunt o fire destul de hotarata in ceea ce priveste muntele, ci mai ales Oamenii muntilor si Radu, care cu un weekend in urma nici vineri la ora 18.00 nu stiau unde merg. Si inca am ales o destinatie indepartata (Fagaras) pentru un atelier despre avalanse organizat de SKV si tinut de Salvamont Sibiu. Recunosc ca asteptarile erau destul de mici, deoarece din discutii reiesise, ca programul avea sa fie destul de lax, insa cu mari sperante de zapada... Drumul s-a scurs pe bancheta din spate, printre somn si scurte ocheade la termometru si parca din ce concluzionam mai mult ca e "frig domne frig", si somnul era mai dulce.
Totusi kilometrii se scurgeau si odata ajunsi pe Transfagarasan, frigul aduce cu el si zapada-destula chiar pe langa drum si pe copacii nemiscati. Iar sus in Fagaras, crestele fumegau, zapada fiind sulberata in pene masive de pe fiecare varf. Totusi adapostiti de padure la Balea Cascada, nu ne punem problema decat pentru rucsacurile noastre cele grele si tragem de ele si de schiuri la telecabina. Umplem tot spatiul interior cu oameni, schiuri si rucsacuri (marea majoritate de la noi 4 care parca plecam in expeditie la capatul lumii) si incepe un drum tacut prin vantoase. Fara frica, dar cu maxima precautie, urcam stalp dupa stalp, prin vantul ce sporea si el odata cu altitudinea... Si totusi pana nu am iesit in zapada nu l-am inteles pe deplin. Era vantul acela de Ciucas, ce batea din toate partile, ce muta zapada de pe Transfagarasan si il curata pana la asfalt, ce nu gasea greu sa puna la pamant un om. Tot blindajul nostru era zadarnic, caci sub gluga, cagula si ochelarii de schi care nu mai lasau nimic la lumina, curgeau apele, asa cum ne sprijineam contra vantului, cand in schiuri, cand in bete. Un drum scurt de 5 minute intre cabina si baza Salvamont, s-a lungit considerabil.
Pentru vremea de afara nu a gasit nimeni nimic mai bun de facut decat sa stea la fereastra si sa admire specatcolul vremii, vantul cum se infuria pe la fereastre si prin cotloane, zapada ce prinsese aripi parca si nu isi gasea odihna prinsa in bratele unui iubit posesiv. Cu exceptia baietilor de la salvamont Arges care au venit prin tunel, alti vizitatori nu am mai avut. Asa ca ne-am preocupat cu mancare, lectura, campionate de tenis de masa sau filme tematice. Pentru mine cel putin a fost un bun moment sa revizuiesc manualul de la Barryvox, cartea lui Francois Sivaridere "Dans le secret des avalanches" si sa imi arunc ochii pe un anuar al SKV editat biligv. Pe la 15.00 insa pauza ia sfarsit si este momentul sa punem burta pe carte.
Incepem prin a discuta cu Adrian David (seful Salvamont Sibiu) despre buletinul nivometeorologic, continut, modul in care se strang datele (emiterea lui) si normal despre interpretarea acestuia.
Astfel aflam ca in proiect sunt implicate 5 statii meteo: Vf Omu, Sinaia, Predeal, Postavaru si Balea Lac.
Analizam pe larg un buletin nivo emis pentru 9.03.2010 si care continea si un profil de rezistenta pentru Balea Lac (puteti sa vedeti asemenea profile aici).
-statistici
-semne de avertizare
-identificarea zonelor periculoase
-modalitati de deplasare in siguranta
-echipamentul necesar
-cautarea victimelor cu DVA-uri
-tehnici de sondare si dezgropare.
Prezentarile au fost ambele foarte bine puse la punct atat ca informatie cat si ca mod de prezentare (retroproiector, laptop etc). Pentru unii dintre noi a fost o buna recapitulare si sistematizare, iar pentru altii au fost cateva notiuni introductive dar extrem de necesare pentru a intelege putin ce presupune deplasarea iarna, pe munte.
Partea cea mai interesanta a fost de departe un test interactiv cu intrebari grupate pe diverse teme:
-teren
-factori meteo
-teren+ factori meteo
-factorul uman.
A fost probabil modul in care informatiile au fost combinate si puse cat mai bine in practica.
Am mai discutat in egala masura si despre modul in care sunt studiate si se actioneaza in acest domeniu al nivologiei/avalanselor in diferite tari europene (Franta, Elvetia, Austria, Cheia, Slovacia, Polonia), iar dupa ora 20.00 ne-am delectat cu diverse filme de schi.
Ziua de duminica era destinata aplicatiilor pe teren. Si am avut mare noroc ca sambata seara vantul s-a oprit si cerul s-a inseninat... La culcare aveam ganduri mari care cuprindeau o sculare matinala, o masa scurta si ceva ture spre Saua Doamnei dar somnul a fost prea dulce si am inchis cu inocenta ceasul ce suna la ora 6.00.
Pana la urma ne-am sculat pe la 7 jumate dar am reusit sa ma mobilizez cu Radu si Dani si sa iesim din cabana pe la 8 pentru o tura scurta spre Saua Doamnei. La prima incercare nu am ajuns chiar pana in Saua Doamnei ci ne-am oprit cam la 50 de m mai jos si ne-am apucat sa punem in practica cunostintele de ieri si sa facem un test ca sa vedem cam cum se prezinta zapada in zona. Am ales testul de compresie. Cum nu prea aveam tehnica la contruit platforma, delimitat coloana de zapada si toate cele ne-am caznit putin dar pana la urma a iesit ceva. La 9 fara cateva minute pornim coborarea si ma bucur de zapada minunata si de alegerea de weekendul asta, caci am lasat acasa schiurile usoare de urcat la deal si am incaltat niste Mouvementuri mai potrivite pentru zapada variata din Fagaras.
Nu stiu daca mi-am mai revenit din mahmureala de inceput de sezon, daca a fost pentru ca am schimbat schiurile sau zapada era mai prietenoasa (mult mai mult firn si mai putin crusta fata de Ciucas) dar coborarea aceea a fost minunata, foarte placuta, naturala...schiam pentru prima data in Caldarea Balii si schiurile alunecau singure, fasaiau prin zapada, pantele erau neatinse si fiecare gasea loc pentru virajul sau. Oamenii ies si ei din cabana si se pegatesc de treaba cu lopeti, sonde etc asa ca ne grabim si noi sa ajungem la ei sa mai invatam lucruri noi.
Astfel ne imbunatatim considerabil tehnica pentru testul de compresie si devenim mult mai eficienti la izolarea coloanei de zapada si intelegem mai bine stratificarea zapezii si planurile de alunecare. Datul la lopata ne incalzeste, dar atunci cand trecem la partea a doua (lucrul cu DVA-urile) incepem sa facem cunostinta cu frigul...Ne invartim noi putin dupa DVA-uri si ne spetim putin prin zapada, arand parcarea de la Balea dar rand pe rand frigul musca mai tare din noi si incepem sa facem presupuneri asupra temperaturii de afara. Nu ajunge nimeni, nici pe aproape de cifra reala -19 grade...Acum totul capata o explicatie...Ca sa ne incalzim, eu, Radu si Laviniu ne facem curaj sa mai bagam o urcare pana in Saua Doamnei...de data asta ajungem pana in sa, iar ultimile 2 zig-zaguri s-au dovedit cele mai dificile, atat la urcare cat si la coborare. Totusi gasim resursele sa ne bucuram si de urcare (caci ne mai incalzeste) si de coborare.
Ajungem la timp la salvamont ca sa ne facem bagajele, poza de grup si sa trimitem bagajele cu telecabina la vale ca noi sa avem libertatea unei coborari pe schiuri pe Transfagarasan... La inceput a fost chiar interactiv caci era multa zapada si taiam curbele de pe transfagarasan, dar pe masura ce coboram zapada devine din ce in ce mai putina sau se transforma in gheata. Totusi vocile noastre sunt singurele care sparg linistea zonei...Telecabina trece tacuta pe deasupra noastra, brazii sunt si ei imobili, incorsetati in zapada si frig. Avem mult de dat la bete pe drum, dar e un mod placut de a incheia un weekend plin si armonios...de a incheia prima noastra incursiune la Balea iarna, caci pana acum am crezut tot timpul ca Fagarasul e mult prea departe pentru un weekend de iarna.
Puteti citi un articol frumos scris despre SKV (organizatorii cursului) aici
luni, 13 decembrie 2010
Atelier de prim ajutor-AMC
Locatie: Centrul National Salvamont Padina
Participanti: kya, alois,adiciociu, 2_ceaiuri,ionica_mushu, vintila, valentin_c, frg, xemax mariusadx, laviniu, irina, griz, enderb, ad078,
Traseu:
Cota 1400-Drumul de vara-Cota 2000-Piatra Arsa-Plaiul lui Pacala-Padina
Padina-Saua Laptici-Valea Dorului-Cota 2000-Drumul de vara-Cota 1400
Dupa ce vremea a starnit semne de intrebare si indoieli pentru o parte din participanti, am reusit totusi, fara prea multe vorbe sa ne strangem sambata la cota 1400 si chiar sa plecam cu o punctualitate de invidiat. Se vede ca eram pusi pe treaba si frigul de inceput de iarna (asa un -9/-10 de incalzire ) nu ne speria pe sub hainele groase,cagula, manusi etc.
Aveam insa sa constatam ca ceata, nori si vant era doar deasupra statiunilor de pe Valea Prahovei, caci dupa 20 -30 de minute de urcus pe Drumul de vara, iesim la soare si dam de un cer albastru, clar de albastru, perfect si nemiscat ca o oglinda. Si din cerul acesta fara seaman de senin, pe care nici o fasie de nor nu se vedea...ningea ca intr-o poveste de Andersen.
Astfel ca buna dispozitie ne invaluie pe toti si pasim hotarati spre Cota 2000, pe zapada inghetata ce scartaie sub bocanci. A venit totusi iarna si tot albul din jur cheama sarbatorile.
 |
| Ocolin Furnica |
Pentru ca vremea este buna, decidem sa profitam putin de soare, zapada si ger si sa lungim putin drumul pe la Piatra Arsa.
 |
| Pe platou |
E fain, caci vizibilitatea e buna si atmosfera este clara si senina. Totusi, inca e un inceput de iarna, iarba ingalbenita inca se zareste prin multe locuri,zapada e adanca doar in valcele si vaioage, iar inaintarea nu presupune prea mult efort.
 |
| Pe drumul spre Pestera/Padina |
Astfel printre sesiunile de deschis poteca spre Plaiul lui Pacala,am timp sa ma opresc si sa imi las ochii sa se plimbe spre impresionanta Vale a Ialomitei, spre pantele pe care am urcat acum 2 saptamani spre Saua Strunga si imi dau seama ce pacat era sa stai acasa pe o vreme ca asta.
 |
| Fericiti ca am scapat de rauri |
Pana la urma, cu destul de multa intarziere dar rosii cu totii in obraji, popsim la Padina si ne bucuram de caldura camerei si de o mica gustare pana la inceputul cursului.
Am discutat despre:
-alertarea serviciilor competente
-evaluarea persoanei accidentate
-cum trebuie sa actionam in cazul
a)diverselor traumatisme:
- ale coloanei vertebrale
- craniene
- toracice
- abdominale
-de bazin
b) in cazul fracturilor (atat pentru membrele superioare cat si pentru cele inferioare)
- primul ajutor pentru diversele plagi ce pot insoti traumatismele
-transportul cu mijloace improvizate (schiuri, targa improvizata) si implicit manevrarea corecta a persoanelor accidentate
-innec
-hipotermie
- masaj cardiac extern si respiratia artificiala.
Am avut si un pacient-Vali, care a suportat cu stoicism toate demonstratiile. Ba chiar si-a intrat foarte bine in rol.
Totusi, din punctul meu de vedere ceea ce a lipsit, a fost talentul pedagogic, structura cursului si modul de prezentare si de invatare care trebuia sa fie transmi participantilor.
Nu contest competentele celor de la Salvamont , insa este o mare diferenta intre a cunoaste si a putea sa si transmiti cunostintele....
Duminica
Cum eu una m-am culcat devreme si am dormit pe saturate, m-am sculat destul de devreme si primul gand a fost sa imi arunc privirea pe fereastra. Am decretat din caldura patului ca se anunta o noua zi foarte frumoasa caci zorile se iveau bland, si dezveleau un senin de iarna. Probabil ca si un frig proportional dar la asta nu te prea gandesti decat cand incepi sa tragi pe tine haine groase, manusi si parazapezi...in nici un caz cand iti savurezi micul dejun cu o cana de ceai fierbinte si aromat in mana.
Reusim sa plecam la 9.30 de la Padina si schimbam traseul, pe BR, prin Valea Dorului. Soarele este la datorie si incalzeste atmosfera inghetata, iar noi coloram marea de alb cu hainele noastre pestrite, asa cum mergem monom, spre Cabana Diana. Ma gandeam pe cand ieseam mergeam prin desertul acela alb, sub soarele alb, respirand aerul acela albit parca de ger, ca era o vreme superba pentru o tura pe undeva pe sus, poate pe Creasta Craiului sau poate pe stancariile Bucegilor. Pe BR beneficiem de o poteca bine batuta si desi urcusul prin padure nu e chiar usor, mai cu o pauza, mai cu o poveste iesim la lumina.
M-a fascinat tot timpul partea aceasta din Bucegi, calma si linistita, domoala si armonioasa si de fiecare data am gasit-o altfel. Primavara imbietoare cu iarba crescuta proaspat si cu apa rece, vara, plictisitoare si lunga in asteptarea padurii care sa te izbaveasca de canicula, toamna asemanatoare cu un peisaj canadian, cu ceturi si rauri umflate, iar iarna- o adevarata invitatie la schi de tura.
Aici ne insiram fiecare in ritmul lui si din poveste in poveste ajungem la cabana la Valea Dorului unde e pustiu caci sezonul de schi nu s-a deschis inca in Sinaia din lipsa zapezii..cei de la instalatii se pare ca asteapta inca sa cada straturi groase de ninsoare de sus si nu isi dau prea mult interes sa suplineasca lipsurile cu ceva zapada artificiala etc. Singura schimbare e telescaunul din Valea Sorelui care pare gata. Apoi cand iesim deasupra drumului de vara, ma mir pentru a nu stiu cata oara cum putem numi hidosenia asta de loc, partie, cu toti parii infipti in laterala, cu sarmele si tevile care ies din pamant si cu pietrele ce garnisesc partia. Si asta se intampla doar pentru ca exista cerere, pentru ca exista mii de turisti care platesc un pret vestic pentru niste servicii..africane caci nu pot spune estice (i-as jigni pe vecinii nostri Bulgari). Asa ca pentru a ne abate gandul de la primitoarea partie in care s-a batut cu ratracul doar noroiul si pe care pantofarii urca in conversi, vorbim cu nerabdare despre schi, despre iarna si coboram cat de repede putem pe noroiul inghetat. In spatele nostru vremea se strica usor, usor, norii se aduna si aduc ninsoare cu fulgi mici...si in mai putin de 2 saptamani, purtat de fulgi si cu miros de brad-Craciunul.
Foto by Radu
Alte bloguri:
miercuri, 8 decembrie 2010
Nebun de alb-Primul schi in Ciucas
Motto
Doar dorul îmi sta agățat de suflet
ca un glob imens
pictat cu mână de copil
în alb şi roşu
apoi numai alb
numai alb
alb
Clipa de alb-Ioan Bogdan Stefanescu
Echipa: Laviniu, Irina, Horatiu, Mike, Radu
Sambata seara
Ora 22.00. Nehotarare, ploaie, camere web, bucegi, iarba, resemnare.
Ora 22.30 Telefon, hotarare, Valcelul lui Horatiu, Ciucas, planuri de a nu sta acasa.
Duminica
Ora 6.30- Victoriei-5 nebuni pun schiurile pe masina si pleaca la munte sa caute zapada.
Ora 8.30-Valenii de munte, nici un fel de zapada dar stand la coada la pateuri o batranica ce vindea lapte ne spune ca a nins la munte.
In 10 minute, de parca s-a tras o linie cu penelul toate dealurile sunt albe. Iata si zapada pe care o asteptam. Nu stiam daca e multa, nici macar daca era suficienta pentru coborare dar ea exista si asta era cel mai important.
Parcam masina in Valea Berii si pregatirile dureaza cam mult. Ne-am pierdut antrenamentul la manuit schiuri, foci, incaltat legaturi si toate cele. Dar ne vom reveni…Din fericire cel putin alunecarea pe schiuri nu se poate uita,e ca mersul pe bicicleta, cum ne suim pe schiuri, le facem cu usurinta sa inainteze pe zapada.
Deschidem urme prin zapada proaspata si ne bucuram de drumul lin.
 |
| Pe Valea Berii |
Drumul, padurea, soarele este numai al nostru. Nici o urma de om nu a mai trecut pe aici inaintea noastra iata-ne –primii vizitatori ai Ciucasului in ziua asta care se anunta frumoasa.
Stiu ca de acum vor urma turele in care in valtoarea urcarii vei trage aer rece pe gura, cand vei transpira luptandu-te cu zapada mare, cand vei ingheta asteptand in van reunirea echipei, in care te vor durea tibiile si se vor subtia de la atata strans in clapari. Dar vor veni si zilele cu zapada minunata sau cu vreme perfecta, clara si imobila, cu cer albastru si senin, lipsite de vant, ori cu coborari minunante, pe partiile batute nemteste….din Austria.
Eu si Horatiu, beneficiind de un set-up light, cu legaturi Dynafit ne tot ducem fara prea mare efort.
Simplu si natural deschidem poteca, lasam 2 urme paralele pentru freeriderii din spatele nostru. Suntem usori din cap pana in picioare si muntele ne cheama la el. In curand lasa si Radu aparatul deoparte si ni se alatura si incepem sa incingem motoarele spre Muntele Rosu. Nici pe aici nu e urma de om, poteca de legatura fiind imaculata.
Baietii taie pe rand urme si mie nu imi ramane decat sa ma bucur de alb. Alb sus, alb jos, alb pe trunchiurile copacilor, peste marcaje. Mai e asa putin pana la Craciun, un nou an va incepe curand cu noi vise si planuri, si le pot incepe chiar de acum, asa cum alunec visatoare .
In curand ajungem si la primele mici coborari, dar corpul si genunchii par parca de piatra si nu vor sa coopereze cu mintea, sa se aseze ca un arc in pozitia de schior, fapt ingrijorator avand in vedere ca tura asta va trebui sa mai si coboram din creierii muntilor.
Pana una alta ajungem la Muntele Rosu si incepem sa urcam spre stalpii de marcaj TR. Aici zapada este din abundenta si desi imi este usor sa ma tin dupa baieti, daca as trece in fata, prevad ca zambetul mi-ar pieri deodata.
Zambetul imi piere oricum cand terminand urcarea baietii se echipeaza de coborare. As vrea sa mai trag de timp,sa mananc, sa astept sa vina si Laviniu si Irina, dar nu prea am sanse, caci e mai probabil sa inghet stand locului caci soarele e cu dinti si doar miscarea face bine.
Asa ca, de amorul antrenamentului pentru Valcelul lui Horatiu ma dau la vale, intr-o lupta continua de a-mi pastra echilirul si de a nu ma lasa prada zapezii perfide care vroia sa detroneze tehnica mea prafuita si sa ma faca sa ma imprastii pe panta.
Pana la urma ajung jos mai transpirata decat am plecat si ma apuc iara sa urc, reconsiderand dificultatea urcusului si clasificandu-l acum ca si placut.
 |
| Deasupra cabanei Muntele Rosu |
Norii s-au rasfirat, se vede cabana Muntele Rosu sub noi, soseaua si copacii plini de zapada.
Cum Horatiu este incredibil de convingator ii intoarce din drum pe Laviniu si Irina si plecam cu totii spre Valcel.
In plus, cu un efort sustinut si rauri de transpiratie, Horatiu incepe sa bata poteca, luptandu-se cu zapada care ajunge si pana la genunchi.
 |
| Antrenament |
Si nu se opreste neam. Indarjit, cot dupa cot, copac dupa copac, stalp dupa stalp ne scoate din zapada mare. Cand vine mai usor ma apuc si eu de treaba si tot inaintez parca trasa de ata spre o panta cu zapada cat mai faina, caci aici in culme, e putina zapada si multa iarba. Dar nu e bai, daca aici nu e zapada, inseamna ca a fost purtata si stransa pe valcel, in padure.
Asa ca in cautarea pulverului visat, purcedem la a doua coborare pe ziua de azi. Coborare ce merge ceva mai usor. Desi schiurile au de multe ori o vointa proprie si ma simt cu ele, de parca acum le-as fi pus in picioare totusi supravietuiesc. Observati ca nu dau vina pe set-upul de tura care e ceva cam ingust pentru zapada aceasta grea si parsiva cazuta zilele astea,si imi dau seama ca singurul lucru care lipseste din ecuatia asta e tehnica…Macar cu curajul stau bine, si ma fofilez cu hotarare pe urmele baietilor, printre copaci verticali sau cazuti, peste trunchiuri de copac, mai schitand cate un viraj timid sau altul mai reusit. Desi am strans claparii cu ura, ca pentru partie, ei nu schiaza singuri si eu ma lupt sa imi regasesc o pozitie decenta si sa stapanesc cele 2 scanduri colorate din picioare.
 |
| Ia ghiciti cine e imprastiata in spate :) |
Valcelul cu pricina mai are ceva de asteptat pana sa musteasca de zapada si sa fie schiabil pana jos, asa ca dupa un timp, bariere peste bariere apar in cale si ne determina sa punem schiurile pe rucsac si sa luam la picior ultima parte, urmand sa ne urcam din nou pe schiuri pentru lungul drum forestier de pe Valea Berii…care am vrea sa fie o alunecarea continua, dar nu prea ne iese caci mai mult dam la bete pe plat.
Oricat de imponderabili sau aerodinamici incercam sa fim, tot nu reusim sa alunecam natural pe plat, sa invingem frecarea si sa ajungem asa plutind, in starea aceea de “high” la masina.
Ba eu am ajuns chiar cu schiurile in brate, dar cine a zis ca dezmortirea si aducerea aminte dupa o vara intreaga de uscat este usoara?...
Pana una alta, asteptam ca zapada adevarata sa se astearna peste tot, cu bunele si relele ei, cu zile de viscol in care vom visa orele de vreme buna, cu frig, cu ceai si nopti lungi cu prietenii dupa o zi de alb.
Alte povestiri despre aceeasi tura:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)