marți, 22 noiembrie 2011

Balaurind prin paduri virgine




Observatie: nu va asteptati nici la un RT lung si poetic, nici la vreo descriere inspirata a unui traseu prea putin spre deloc batut; e mai repede vorba de ceva strict si la obiect, iar daca nu veti fi de accord cu opinile prezentate mai jos, nu este nicio suparare.

Planul: sa rezolvam un pitic mai vechi inoculat de Marti si legat de 2 puncte de interes din Muntii Iezer: Coltii Cremenii si Setu-Papau. Asa ca am desenat acasa urmatorul traseu: Slatina-Valea Doamnei-Lac Vasalatau-Coltii Cremenii-Curmatura Oticului-Vf Rosu-Refugiul Iezer (prima zi)/ -Setu Papau-Slatina( ziua 2). Fiind o tura in teren necunoscut era lesne de inteles ca existau sanse ca planul de acasa sa nu se potriveasca cu cel din targ (pentru harti vezi la finalul jurnalului)

Daca initial amatori nu eram decat 6 pinguini: Muha, Em, Vali, Cristi, Mike si Radu pana la urma ne-am strans vreo 11 oameni caci s-au mai adaugat: Corina, Rudy, Dani, Adi si Catalin.

Dupa ce am lasat masinile la barajul de la lacul Vasalatau, am mers aproximativ 1 km pe drumul forestier depasind o cladire cu etaj lasata in paragina (probabil construita pentru muncitorii forestieri) si am inceput sa cautam o cale de a cobori la rau si de a traversa pe malul celalalt, pentru a incepe sa urcam pe muchia impadurita ce precede Coltii Cremenii. 
Emotii de toamna
Pe forestierul (i)luminat
Din punctul meu de vedere, asa cum am trasat si pe harta, era mai rapid sa parcugem forestierul si apoi sa cautam o cale de a ajunge la baza Coltilor.

Cu putina atentie se observa printre rugii de mure o fantoma de fost drum forestier  (acum napadit de vegetatie) ce coboara domol pana la rau. Se cauta o varianta confortabila de a trece pe celalalt mal si se urca abrupt pe versantul impadurit, fara nicio urma de poteca. Dupa 200-300 m diferenta de nivel si aprox 45 min, se ajunge in muchie. Nici aici nu exista insa poteca.

Se continua pe muchie, uneori inaintarea este facila, fiind mai putina vegetatie, alteori inaintarea este mult ingreunata de copacii cazuti sau foarte desi, asa ca zgarieturile, probele de depasire a obstacolelor, ramuire, sarituri etc sunt incluse in program...


Poteca se gaseste, doar de animale...animale mari gen mistreti si ursi (cu o ursoaica cu 2 pui era sa dam chiar nas in nas). Pe la ora 14-14.30 cand am facut pauza intr-un luminis, aveam o viteaza fulminanta de 1.7 km/h si din ce se arata in fata distractia (cu alte cuvinte coltii impaduriti) abia acum incepea.

In acest moment foarte controversat ulterior intre mine si Radu eu am propus sa renuntam la colti si sa coboram in valea din dreapta si sa revenim pe forestier inapoi la masini.
Rationamentul meu a fost simplu si dominat de o doza foarte mare de precautie, insa daca as relua traseul intr-un grup in care eu as lua deciziile, as judeca exact la fel:
  1. am pornit de la masini la ora 11, deci in 3 h 30 si am parcurs din ceea ce se vedea pe harta ½ din muchie, insa partea cea mai usoara
  2. uramand partea accidentata a traseului, nu vom putea mentine media orara la 1.7 km/h (in linie dreapta), ceea ce inseamna ca ne va prinde noaptea pana sa ajungem in Curmatura Oticului
  3. din Curmatura Oticului in conditii de rucsac mare si relativ obositi vom mai face cu aproximatie inca 4 h pana la refugiu in ritmul celui mai obosit dintre noi (nu stiam traseul nici din Curmatura inspre Varful Rosu)
  4. oricat de interesanta pare perspectiva unui bivuac sub cerul liber nimeni nu iti garanteaza faptul ca vei gasi acel loc potrivit pentru 11 persoane si nu vei fi nevoit sa continui intr-un teren accidentat si nou, o noapte intreaga.
  5. un bivuac pe vreme buna e diferit de un bivuac pe vreme proasta (suntem totusi la 1700-1800 m, este posibil sa fulguie sau sa fie destul de frig si desi aveam cu totii haine si saci de dormit de iarna mi se pare una sa fi nevoit din cauza diverselor imprejurari sa faci bivuac si la momentul respectiv aceea sa fie cea mai buna solutie si una sa o cauti cu lumanare)
  6. rezervele de apa nu era nici pe departe indestulatoare pentru niciunul din noi si nici zapada pentru a topi la primus nu era suficienta
  7. o retragere pe noapte, fortat de imprejuari este mult mai lunga, mai dificila si mai riscanta
  8. un accident chiar si minor (luxatie, entorsa) a unuia dintre noi, este la fel, mult mai dificil de gestionat noaptea si pe un teren necunoscut.

Astfel, din punctul meu de vedere, intr-o situatie similara eu as fi sunat retragerea, chiar daca asta insemna sa compromit weekendul meu sau al celorlalti, chiar daca asta insemna sa par lasa sau lipsita de spirirt de aventura.
Am inteles din traseul de pana acum ca mai departe nu avea sa fie nici mai spectaculos, nici mai putin balauros, nici mai rapid. Dar nu stiam ca aveam de balaurit? Ba da,stiam, diferenta este ca eu acasa mi-am imaginat o zona precum Sturii din Naratu-Basrabi unde am fost de Pasti. Nici pentru zona aceea nu exista documentatie (cu o singura exceptie-o prezentare a dlui Boghez) si totusi la fata locului am gasit o zona primitoare.
Aici nu este cazul, am inteles cum sta treaba si nu sunt dornica nici sa balauresc prin padure si recunosc, nici sa fac un bivuac doar de amorul artei.

Pana la urma am continuat caci nimeni nu a mai fost de acord sa coboram (poate doar Andrei pe care mi-l si imaginez ajungand in luminis, aprinzandu-si o tigara si fumanad-o tacut si anuntand apoi calm ca el coboara).
Pana a venit noaptea media noastra a scazut la 1 km/h (in linie dreapta) deci pe a doua partea a zilei ne-am miscat extrem de incet.
Din fericire atunci cand a venit noaptea si ne-am impotmolit Cristi a pus piciorul in prag si intr-o sa cam in panta am oprit pentru bivuac.
Bivuac care a fost ok din punct de vedere termic (poate spre dimineata temperatura a scazut putin sub 0 dar a fost suprinzator de cald pentru 1800 m altitudine) si fara vant (fiind protejati de padure).
Ca tiganii, dar fara cort
A doua zi dimineata, am plecat pe la ora 9 si in jumatate de ora ne-am blocat din nou, moment in care Muha a spus ca prefera sa coboare. Asa ca pinguinii (in afara de Radu) au coborat pe versantul din stanga (impadurit) spre drumul forestier de pe valea Zarnei. 
"FInalizarea" noastra a fost la drumul forestier de pe Valea Zarnei
Cristi a gasit o trasa foarte buna si in 2 h si 15 minute am fost la drumul forestier pe care am mai mers cale de 6-7 km si ne-am inghesuit in Titi toti 5 si am plecat spre Bucuresti. Restul oamenilor au continuat cu Radu, au ajuns in Cumatura Oticului si au coborat apoi pe o poteca ciobaneasca inapoi in vale.

In rezumat as putea sa spun ca nu a fost deloc o tura pe gustul meu si daca ar trebui sa fac un rezumat acesta este: La un moment dat sambata, pe la ora doua Mike a propus sa coboram. Radu a vrut sa mergem mai departe...   

Harti
Planul de acasa
Planul din targ

4 comentarii:

  1. (am scris un comentariu si s-a dus naibii - de-aia urasc eu blogspot-ul, pentru erorile foarte dese!)

    Nici nu mai stiu ce scrisesem ca a fost prea mult. Poate de-aia s-a si pierdut, blestemul vorbei-lungi...

    Din cate inteleg balaureala a fost zdravana, deci sunt indreptatite chestiile scrise acolo cu liniute. Si nici nu cred ca tocmai tu esti lipsita de spiritul aventurii. Pana la urma lipsa pozelor care sa acopere atatea ora de tufisuri e mai mult decat o dovada :P

    La faza cu Andrei am ras, caci da, el ar fi facut asta. Nu stiu insa ce-as fi facut eu??!
    Cum pinguinii nu sunt defel slabi de inger, tura ar fi supravietuit si in conditii mai vitrege de-atat, asta e cert, insa nici ratiunea nu trebuie lasata sa astepte.

    Cred totusi ca tura a fost una memorabila si in sensul bun, iar timpul va mai sterge din unele impresii puternic negative ale clipei de dupa.

    p.s. Raducule, de data asta n-ai mai fost Batman, ci Batman a fost Raducu :P

    RăspundețiȘtergere
  2. "Pana la urma am continuat caci nimeni nu a mai fost de acord sa coboram (poate doar Andrei pe care mi-l si imaginez ajungand in luminis, aprinzandu-si o tigara si fumanad-o tacut si anuntand apoi calm ca el coboara)."

    Mike, please, eu m-am intors de cand am vazut mailul cu propunerea asta de tura :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, si cu aventura cum ramane, cu explorarea necunoscutului, cu curiozitatea a ce e dupa urmatorul varfulet sau dupa urmatoarea muchie...

    RăspundețiȘtergere
  4. @claudia- tu mergeai inainte, asta pot sa o zic cu ochii inchisi...e mai interesant de pus problema daca erai si tu si andrei, si andrei vroia sa coboare ce decizie luai
    @andrei- no comment-in stilul caracteristic
    @radu-pai spiritul de aventura s-a pierdut printre balarii si boscheti pana sa ajunga la varfulete...(si au fost din plin tura asta)

    RăspundețiȘtergere